1  

Fără Titlu

Ești tot mai aproape de mal,

Dar te lași dus de val.

În al sortii declin,

Prin ape adânci,

Te scufunzi ca un gând.

Și când furtuna bate cu putere,

Învolburată,

Marea cu-a sa întindere albastră

Îți dezvăluie misterul.

Iar spre seară,

Când liniștea te doboară,

Să te afunzi adânc,

cu fiecare gând,

în abisul necuprins de întunericul mării.


Category: Philosophical poem

All author's poems: crism poezii.online Fără Titlu

Date of posting: 18 апреля

Views: 83

Log in and comment!

Poems in the same category

Cum ar fi

Cum ar fi doar să aud

Culorile să le exclud

Pe mine să nu mă știu 

Să văd în față doar pustiu

 

Ziua să îmi fie corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce simt, ce-aud

Părerile să le includ

 

Să fac totul pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să văd în lume nevăzând

Să merg lumea doar zburând

 

Cum ar fi de aș vedea

Cât privirea-mi cuprindea

Plină de tot însăși viața

Ce-și celebră eleganța

 

Să fiu foarte, foarte sus

Să văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să dansez cât mai poetic

 

Cum dansez în valuri reci

Unde-s a vântului poteci

Să fiu liberă complet

Să ardă lacrima-n râset

 

Cum ar fi de m-aș trezi

Doar să simt, n-aș auzi

Doar totul ce doare tare

Cum s-aprinde și dispare

 

Să mă simt inexplicabil

Să văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

 

Să știu clar ce este viața

Să recunosc existența

Să iubesc ce n-am iubit

Să-nțeleg un diferit

 

Cum ar fi să fiu copilă

Să rămân intangibiă

Când sunt mare să fiu mică

Să nu pot fi pe logică

 

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

 

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

 

Cum ar fi să-mi amintesc

Defapt unde locuiesc

Și că tot ce fac aici

E tot, însă nu ce zici

 

Să-mi știu steaua și lumina

Aici care mi-e sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

 

Să îmi știu calea și puterea

S-o deslușesc pe ea, gândirea

Să-ntâlnesc sufletu-n față

Să-mi amintesc reala viață

 

Cum ar fi să nu exist

Să fiu cel dintâi artist

Tot ce este să trăiască

Prin mine să se iubească

 

Din nimicu-mi infinit

Să se facă tot gândit

La măreața conștiență

Tot să fie transparență

 

Să exist în fel și chip

Neavând mod și aspect

În tot etern să particip

Să exist și nu perfect

More ...

Morala

 

Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,

Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,

O lume în care indeterminarea să persiste,

Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.

 

Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,

Să opresc lumea de la plăceri, orgii, excese,

Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,

Şi nimeni nu vrea să moară de bătrâneţe.

 

Deci, suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii,

Plângeţi sau râdeţi, strigaţi de fericire,

Nicicând să nu vă închinaţi durerii,

Căci fără vicii, nu simţi adevărata trăire.

 

Doriţi, şi nu mai regretaţi nimic,

Aruncaţi-vă în neant ori abisuri,

Discret strecuraţi-vă în plăceri,

Şi zburaţi acerb peste visuri.

 

 

More ...

Pseudoștiința

Prin cuviință

Ia ființă necuviința

Asistând la conferință

Și incepe sentința

 

Sunt condamnat la juruință

Simt cu-mi crește escreștența, 

Dar plin de binevoință

Incep a reînființa

 

Creez o discrepanță

Dau nuanță la rezonanță

In timp ce tai orice speranță

Printr-o neexplicată concordanță

La pseudostiință

 

Tai orice conștiință

Ce imi este impotrivă

Anulez orice dorință 

Ce imi este nedorită 

Distrug orice credință 

Ce nu imi este închinată 

Desintegrez orice ocurență

Pentru ca nu suport orice aparență 

 

Dar in suflet am o tendință

Simt in inima o flatulență

Nejustificat, apelez la subzistență

Te-am distrus... pseudostiință 

 

Dar tu prin exuberanță, 

Cu răutate preexistentă

Apelezi la milă, deși e în absență

Răutatea ți-e componență

Dar eu reprezint fără proeminență

Arma autodistrugerii de ființă 

Si vei rămâne la penitență 

Draga mea pseudostiință 

 

More ...

Viclenia Îndoielii

Am început sa idealizez iubirea

Dându-i substanța făurită-n moarte,

Ca un fier ce se îneacă

Prin flăcări zgomotoase!

O privesc scârbit și hedonist,

Ca o singură consecință

A unei suferințe înșelătoare!

Observ timpul cum îmi scurge

Clepsidra spartă într-un spațiu umed,

Părând totul dizolvat

Prin cioburile sângerii

A unei patimi universale,

Fără să mai cunoască vreun atribut.

Pierderi infinite,

Lăsate concise

Într-un minimalism dependent.

Prea multe răni într-o luptă neclară

Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.

Ne-am desprins dureros,

Fără vreo hartă sau vreo busolă

Compasul rămânând neutru.

O lume confuză,

Nimic special,

Ce-și așteaptă călăul

Cu fața descoperită.

Pan’ la pedeapsă

Drumul e lung,

Când judecata se plimbă

Într-un viitor trecut.

Prezentul e vis!

Iar clipa-i vândută,

Nimic nu a fost,

Deși tot este acum!

Aștept să clipesc

In iadul edenic,

Nepăsător întrebând,

Din ce parte să mușc?

 

Drăguț A.V.

More ...

Plămadă

Doamne, sunt un adânc al neputinței,

Un întuneric umbrit de întuneric,

O lipsă aridă de ploaie,

O noapte fară stele,

Un mister fără de lună.

 

De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,

 

Doamne, sunt un Adam izgonit,

Tăcut și uitat în urmă.

 

Voi coborâ mereu mereu spre abis?

 

Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,

Aprinzând în inima mea lumina învierii,

Pălpâind în tăcere?

 

Sau nu...

More ...

Întoarcerea în haos

 

La începutul lumii aş vrea să trăiesc,

În vârtejurile demonice ale haosului originar,

Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,

Orice trăire din neantul stingher şi precar.

 

Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,

De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,

Să ating infinitul şi să pot să-l suport,

Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.

 

Legile lumii să dispară în interiorul meu,

Şi-n această topire, să mă plictisesc,

Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,

Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.

 

Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,

Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,

O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,

Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.

 

More ...

Other poems by the author

Fără Titlu

Te-am strigat adesea prin pădure,

Nu-mi răspundea decât ecoul ei.

Te-am căutat de la apus până la răsărit

Era ciudat că-n fiecare creatură

Privirea îmi fugea.

Erai acolo, erai aproape

Și-n foșnetul frunzelor uscate

Te simțeam.

Cutremurată până-n oase...

Las să mă plouă.

Vreau să te strig din nou

Dar mă tem că nu mai vii

Te-ai dus

și nici nu știi

Ai rămas un trecător necunoscut.

Tu cu mistere,

Eu cu un dor de dorul nepătruns

Și vise spulberate de tăcere .

More ...

Cinci Elemente

îndepărtate orizonturi

dezordine și haos în minte,

continua să se reflecte pe foaie

negru de creion

abstracte lanțuri de imagini.

ce mister ascunde marea,

când ale sale ape se varsă

în altă apă?

ce ascunde adâncul pădurilor

când razele nu pot pătrunde?

ce înfățișare are aerul

atunci când trece tot prin aer?

în ce se transforma focul

când arde în flăcări eterne?

neîncetate lanțuri de imagini

în orizontul unei neîncetate căutări

gândurile zboară

în umbre de eter.

More ...

Fără titlu

O noapte ca o piatră,

grea,

fără stele.

Sunt doar eu,

se aud și greierii.

Vor mai fi astfel de nopți

opace,

imaginându-mi

altceva,

fără să mă gândesc prea mult,

nimic care să mă tulbure.

E târziu...

Liniștea mă ține trează.

În depărtare, se ivește

o lumină slabă.

Vreau să mă apropii

dar închid ochii

și le las să treacă.

Dincolo de farmecul întunericului,

incerte

idei needitate.

More ...