Romanță elenistă
Nu sunt în cărți câte
cuvinte
Vreau în versuri să le
exprim,
Despre dragostea noastră,
Iubite,
Și despre cum suferim...
Atingeri atât de-n
depărtate,
Ca o romanță
elenistă,
Gânduri amoroase
purtate
Printr-o lume atât de
tristă...
Încă sper că ești
acolo
Și ca aștepți ca într-o
zi
Să trecem amândoi
Dincolo...
Nicicând ne vom trezi....
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Ksandros
Data postării: 9 iulie
Vizualizări: 184
Poezii din aceiaşi categorie
Mai frumoasă de Laura Stoica în suedeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Mer vacker
Du är långt borta och du har mig
En enorm kraft
Jag vaknar och ler varje dag
Vilken chans att få träffa dig
Jag trodde inte på kärlek på länge.
Jag vill i din kärleksfulla värld
Jag har aldrig varit så kär förut
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig
Med dig lär jag mig att älska.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Jag vill i din kärleksfulla värld
Att vakna leende varje dag
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig
Med dig lär jag mig att älska.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Ibland utan dig
Vägen är hård
Jag skulle vilja att du var med mig,
Alltid med mig.
Den lycka jag får
Jag vill bara leva det med dig.
Du ser mig
Vackrare än jag vet
du får mig att känna
Att jag är världens centrum
Och du lugnar mig, du lugnar mig, du lugnar mig
Med söta ord
Mitt hjärta vill inte ljuga för henne
Han vill inte att du ska glömma det.
Cine-i de vina?
Oooo lume,lume ..
Am crezut atat de mult in tine si in legamant
Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu
Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...
Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.
Sunt? ... sau esti oare tu de vina?
Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ...
-U.A
Printre vise
Mă bântuie vise ciudate;
Rodul iluziilor deșarte
Ori trăirilor suprimate
Șterse dintr o carte
Ființe stranii se perinda,
Mi este mintea amorțita
Intr un scenariu sa ma prindă,
Eu de voință sunt lipsită.
Situații fără noimă,
Aievea totuși par,
Punându ma n dilemă;
Ce I ficțiune, ce I originar.
Buimacita ma trezesc;
Sa cred in semne, premoniție,
Ori ochiul sa mi l limpezesc
Sa nu ma pierd in definiții.
Un labirint fără ieșire,
Un mister plin de suspans
La mijloc e o tălmăcire;
O întrebare, un răspuns.
Prinsă de gânduri și imagini
Imi beau cafeaua n fugă,
Răsfoiesc nevăzutele pagini
Sa descopăr vreo verigă?...
Mina mea stinga
Mina mea stinga ,arsa de soare
Aproape ca o gheara
Mina mea stinga, in asteptare
Mingiind hectare din pielea ta
Asteptind ploaia
Adunind picaturile printre linii
Coborind racoarea
Mina mea stinga, trufasa
Lucioasa
Mina mea stinga ,care tine arcul
Care tresare cind pleaca sageata
Mina mea stinga ,care indreapta calul
Aproape verde,mirosind a fin
Mina mea stinga, care hraneste ciinele
Deseori indeamnat spre singe
Mina mea stinga
Care, sub luna-ti prinde ,la ceafa ,parul
Mina mea stinga
Abia-i la jumatate cit mina mea dreapta
Salvează-mă
Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer
Salvându-mă cu-o rază de speranță
Strângându-mă de mână să nu pier
Adună-mă-napoi fără distanță
Ajută-mă să aflu cine sunt
Salvându-mă cu-o dragoste avară
Atinge-mă cu sufletul adânc
Ferindu-mă de-o lacrimă amară
Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung
Plimbându-mă în vise pe-o vioară
Trezindu-mă cu tine norii fug
Salvându-mă prezența ta vitală
Descurcă-mă cu tine să mă leg
Salvându-mă de iarnă cu o vară
Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd
Aprinde-mă în fiecare seară
Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern
Cu frunze răsărindu-mi primăvară
Umbrindu-mă de dorul cel etern
Salvându-mă de mine să nu doară
Acuză-mă că te iubesc prea mult
Iertându-mă de fiecare dată
Primindu-mă să curgem spre amurg
Salvându-mă cu tine viața toată
Ascunde-mă
Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt
Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând
Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ
Răsar fără avânt floare de câmp plângând
Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire
Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine
Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine
Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine
Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată
Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă
Ascunde-mă în vatră s-aduc iubire caldă
Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă
Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare
Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare
De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale
Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare
Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine
Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire
La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine
În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine
Alte poezii ale autorului
Amorul ca dimensiune
Închină-te, Cosmos, lumilor mărețe
Și fă-mi loc să trec spre ultima!
Căci ai tăi nedemni de ea născutu-sa...
Fie lumi de spațiu, timp ș-amesticături,
Doar amorul peste tot tronează –
Neînțeles de mințile umane...
Prostia toată se scălâmbă și-ncovoaie
Pe unde-apucă: animale – procreare –
Suflete goale, reci și moarte...
Ia-mă, Deus, și mă spânzură-n afară:
Nu e timp – să fixeze a-l meu amor;
Nu e spațiu – să-l cuprindă-n file tot...
Mi-este imposibil, oare, să găsesc o suflare
Pură – cu dragoste sinceră-n suflare –
Să mă iubească-n disperare,
Să-ncerce să dea viață
Vieții mele bulversată?
Dar în suferința mea iubesc un suflet rătăcit:
Hai, Amore, să fugim de lume,
Să ne spânzurăm de stele-noapte,
Deus – însuși – să-nvețe ce-i amorul,
S-adormim în lumi străine – întuneric...
Printr-o sărutare – lumină-n lumi:
Spațiu, timp, începuturi și sfârșit să se scufunde;
Caldă și molcomitoare – nemuritoare.
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
o clipă-mpreună
Încât nu pot - Privirea,
Întreaga-ți frumusețe să-ți cuprind...
Dar ochii acei-dumnezeiești
Ce scânteie-o suflare
Cum nu pot iubi vreo alta...
Nu-i pot uita! Sentimentul arde
Trupu-mi mult suferind
Ce râsul tău îl vindecă!
Aș suferi o eternitate - singur,
În schimbul unei clipe-mpreună!
Sub lumina falsă-a lunii
Amorul nostru-i sincer adevăr;
Geloase stele pe-a noastră strălucire
Se sting și mor grămadă-n cer,
Lăsând Vidul pustiit,
Iar noi doi lumina Lui...
Să ne odihnim pe pășuni conforte
Ce-nverzesc în jurul nostru;
Să-ți simt suflarea caldă
Ce sufletu-mi dezgheață!
Mâna mea pe trupu-ți se plimbă,
Ușor se topește și-l cuprinde,
Ș-apoi-n sânge se afundă:
De-a ta inimă m-apropii...
Mă sting în tine din amor
Și cât pieptu ți se umflă
Trăiesc prin tine;
Iar când în sine se va afunda
Vom trece-mpreună dincolo - orice ar fi -
Căci mi-e frică singur.. fără tine.
Trandafir de sânge
Putem, oare, să iubim... ș-atât?
Fără profanare-atingerilor,
Inutilul hieroglifelor,
Muțenia sonatelor ce-n
Veci nu v-or să exprime ce-
O ființă simte-n adâncime?
Iubirea n-aparține nouă să
Vorbim în amănunte, căci
Ea vine când dorește,
Când ți-e drag te părăsește;
Supuși suntem ciudățeniei,
Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i
Precum viața coace suferințe noi...
*
Vreau să iubesc.... ș-atât!
Un suflet captiv în trandafir:
Brațe ascuțite-agățătoare ce
Amor profund doare,
Haine rare, dezgolind trupul perfect,
Curgând sânge regal, zemos,
De viață plin și capricios,
Plăcut privirii și-n miros....
Singur ar crește veșnic, iar în
Mână mi se ofilește, dar
Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?
Plăcut e să te stingi de tânăr pe
Culmile extazului când de soare t-
Eliberezi, de trup, având doar
Vise și miros-mbătător al
Gândurilor tale...
*
Dar frică-mi e c-aceastea-mi e
Damnarea, să nu am parte de la
Deus ce-am cerut și încă sper!
Neînțeles
S-aprinse în mine o lumină,
caldă și molcomitoare,
ce-a crescut într-o văpaie...
Trup fragil și singuratic
ce nu știe să se poarte,
captiv este stângăcie
dragostei împărtășire...
Gura mi se-mpleticește în
cuvinte de amor,
Priviri confuze, înlăcrimate,
te-ndrăgesc, Lumină,
Mâini stângace ce încearcă
cu greu să te fericească,
Pași înceți în jurul tău,
împleticindu-se valsează...
În locul inimii ce-a fost
se tot zbate un gol de moarte.
Lănțuit într-o văpaie
mă tot lupt fără puteri,
trup, priviri și glas spre-a spune
neînțeles amorul ce ți-l port...
Precum ceilalți nu-nțelegi
lupta ce-o trăiesc
și în pașii lor urmezi,
uitându-mă pe mine...
Un singur lucru pot în viață,
și acela-i a iubi,
nimeni, însă, nu așteaptă
Amorul a-l destăinui....
mi-am consumat viața trăind
Clopotele bat în disperare,
cerul sângeriu se scurge-n
pământul crăpat; a Iadului-liberare...
Demonii se-nalță și aleargă,
oamenii cerșesc o clipă viața:
În noroi-și topesc speranța...
Adulți a căror viață-i muncă,
Copiii ce vor să crească și
Bătrâni plictisiți de viață...
Moartea se-nalță pe munți;
ei imploră-o amânare:
n-au știut trăi atare...
Dar Moartea-o lege are
și-o limbă înțeleasă de viață,
netrăită de oameni...
La umbra pomului arzând privesc
cum totu-n jur se-ncheie
și-un nou drum se-ivește...
Surprinsă, Moartea-ntreabă:
”Viață de la mine nu ceri?
Muritor ingrat ce ești!”
„Nu, răspunsei aumuzat;
Te-aștept de mult să vii,
Căci mi-am consumat viața trăind!”
Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;
iar eu mor râzând
c-am știut ce-i viața!