Romanță elenistă

Încă sper l-amor real,

Cum în vise n-am văzut;

Încă sper să mă-nțelegi,

Amorul nostru să-l alegi...

Am putea fugi în lume,

Să uităm de noi, de viață, 

Să trăim la asfințit 

Amândoi cum ne-am dorit...

Munții-n jur să se-nalțe

Să ne-ascundă-n nopți fierbinți, 

Stele-n ochi să-ți văd sclipind,

Să te simți curat iubit...

Valuri reci să ne trezească,

În zori de dimineață,

De prin vise hoinăreli 

Ce ascund plăcere-n viață...

Sori pe cer să văd că stingem

Cu al nostru-amor etern

Ce-i real, nu doar speranță, 

Și pe care încă-l cer... 

Dar te-ai dus - un timp,

Fie el oricât de scurt 

Mă rănește adânc-n trup...

Ai lăsat loc de speranță,

Ce mă chinuie ușor,

M-ai umplut de vise oarbe

Ce mă rup de realitate,

Suspendat în timp - 

Așteptând să te întorci... 

Te voi căuta prin vise,

Vieți la rând, neîncetat, 

Prin inferne, paradise, 

Căci iubesc cu-adevărat!

Pe nori ce stau încremeniți, al tău chip mândru apare, 

Privind cu ochi pătimași a lumii mișcătoare, 

Ochii tăi — porți către rai — cu-atâta drag mă cheamă, 

Când firea-n ceasul serii de-a ta umbră prinde teamă.

Buzele-ți vineți, umbrite de-al lumii lung liman, 

Sub soarele ce-apune ca aprins și roș mărgean, 

În urma lui, oștire, stele-ncep în roi să urce,

Ca prin părul tău de aur, tremurând, să se încurce.

În seri înghețate-n brumă, când lucesc în ochi-ți astre, 

Peste câmpii rătăcit-ai prin fâșii de zări albastre, 

Tulburat de-a mea lipsă, peste munți și peste stâncă, 

M-ai căutat în noaptea oarbă, în singurătatea-adâncă.

Iară eu, pradă orei lungi, am visat o altă viață, 

Plămădind o altă lume, de pământ și ceruri iartă, 

Să te găsesc la umbra deasă, sub al pomului dintâi, 

Ca iubirea noastră sfântă să ne fie căpătâi.

Dar cum noaptea piere-n dansul sferelor ce se tot mută, 

Cerul chipul tău și-l pierde, iarăși fața-i e tăcută, 

Eu, ieșind în zori afară, văd pe iarbă-n lung și-n lat, 

Lacrimile ce din ochi-ți peste lume-au picurat.

De-aș ști că-n slovele-mi pribege 

Găsi-vei, poate, un alint, 

Le-aș scrie-n vers, ca pe o lege, 

În haine sfinte de argint.

Le-aș așeza cu grea răbdare, 

Le-aș tot rescrie ne-ncetat, 

Pân' n-ar mai fi sub sfântul soare 

Nici foi, nici spațiu de lăsat.

Dar în zadar m-apasă gândul 

Și truda paginii, în van, 

Când nu vrei să-mi auzi cuvântul 

Pierdut în al vremii ocean.

De-aș scrie-n neagra veșnicie

La slove fără de hotar, 

Ți-ar fi străină-a mea solie 

Și chinul meu... un vis amar.

Plâng și se consumă, înduplecate, 

Existențele își duc uscate

Gândurile în altă parte,

Lacrimi scurse-n răni adânci, aparte. 

Viața plânge, plânge și Moartea,

Dumnezeu își blestemă soarta,

Cu toții plâng și se jupoaie,

Le curg lacrimi de sânge șiroaie. 

Dar ei râd, cauza suferinței, 

Fără nume, fii umilinței, 

Copiii uitați prin cimitire,

Fără cruce, fără amintire. 

Se învârt în jurul Tatălui, 

Doar El lumină le-a mai fost,

De-ar știi copii viața omului

N-ar mai cere un rost. 

Și-L trag de barbă cu mâini plăpânde 

Întrebând cu glasuri morbide:

"Tată! De ce plângi când ne vezi râzând?

Nu asta toți oamenii or fi vrând?" 

Dar Dumnezeu nu le răspunde, 

El din cimitire le aude

Trosnetele oaselor uscate

În pământ afundate si uitate. 

Se simte de parcă l-aș avea în față,

Un prunc uitat, înmuiat în sânge închegat,

Suflete nevinovate, spânzurate de-un fir de ață, 

Dansând pe cruci de adieri purtate. 

Aș vrea să fug cât mai departe

Să uit a oaselor trosnete ecou

Sub genunchi și plame, trupuri îndurerate, 

Prunci uitați sub un cavou. 

Dar Dumnezeu mă trage înapoi la El

Să plângem amândoi, înălțând o lumânare

Pentru cei ce sunt mai sfinți ca El,

Pentru râsul sufletelor care nu mor....

Dacă-mi tai în cruce buza

și te sărut cu sânge...

vei gusta atunci amorul meu?

Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet

îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?

Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?

viață, moarte, confuzie 

sau libertate...

Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput

să-mi muști buza-n extaz de moarte, 

să-ți schimbi sângele otrăvitor 

cu al meu amor al vieții nemuritor...

Să-mi strângi orice picătură, 

oricum se varsă-n van,

să-ți scufunzi tot trupul în el 

și vei renaște... dar nu uman...

Să te sărut cu sânge și 

tot trupul-l voi picta,

portret amorului ce-l port

pentru-o suflarea de-a ta...

Tu ești alpha..

Eu tot alpha sunt..

Două începuturi 

Două lumi străine 

Și un infinit...

În paralel atâtea lumi,

Atâtea litere, ne-am 

Întâlnit...

Tu ești oglindă..

Eu tot oglindă sunt

Și-un infinit noi reflectăm...

Tu ești omega..

Eu tot omega sunt -

În oglindă un infinit

De începuturi și sfârșit...

Dincolo noi ne-am întâlnit..

Noi suntem Alpha

Și lumi și vieți am

Străbătut cu fiecare literă...

Se apropie un sfârșit:

În oglinda marelui 

Omega răsturnat 

Universul-n cerc străpuns 

De noi - apoi nimic...

Tu ești alpha..

Eu tor alpha sunt..

Începuturi noi în 

Oglinda vechiului sfârșit!

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Så länge du älskar mig

Om himlen faller över dig, ska jag skydda dig,

Och det kan komma, baby, och floden, släck inte elden i mitt hjärta,

Även om det blir en jordbävning, världens ände vet du,

Så länge du älskar mig kommer jag att älska dig.

Sitter bredvid dig,

Sitter bredvid dig,

Med dig är nätterna vackrare,

Solen går upp i dina ögon.

Sitter bredvid dig,

Sitter bredvid dig,

Med dig är nätterna vackrare,

Solen går upp med dig i sängen.

Om en komet skulle träffa oss är jag inte rädd, du vet

Att du säkert får tag i en raket, vi kommer att överleva,

Även om det kommer en tsunami, världens ände vet du,

Så länge du älskar mig kommer jag att älska dig.

Och när du har svårt att se,

Jag är där för att upplysa dig.

Och när du inte längre tror på dig själv,

Jag är där för att motivera dig.

Tam-taca-tum-bye, kom hit,

Din röst är en fiol i mitt hjärta,

Tam-taca-tum-pa, jag skulle nynna på dig,

Du är mitt livs kör.

Sitter bredvid dig,

Sitter bredvid dig,

Med dig är nätterna vackrare,

Solen går upp i dina ögon.

Sitter bredvid dig,

Sitter bredvid dig,

Med dig är nätterna vackrare,

Solen går upp med dig i sängen.

Așa e viața, ce să faci,

Eu nu știu ce e cu mine.

Eu aș face ce-ți place,

Dar n-am nici amintire.

Cum te iubeam, te îmbrățișam,

Dar ce-o să fie mai departe?

Eu pe tine te visam,

Dar noi avem diferite soarte.

Iubirea mea, tu ai fost,

Dar ce oare s-a întâmplat?

Că tu ai gândit atât de prost,

Și tu pe mine m-ai lăsat.

Eu nu ți-am vrut nimic rău,

Dar tu așa ai decis.

Am vrut o lecție să-ți dau,

Dar asta e doar în vis.

Eu nu vreau nimănui rău,

Eu vreau doar bine să trăiesc,

Să cred în Dumnezeu,

Și o fată să găsesc.

Să iubesc părinții mei,

Asta-i viața care-o vreau.

Așa trec anii grei,

Lângă ei mereu eu stau.

Să trăiți cu Dumnezeu,

Și o să fie totul bine.

Eu așa o viață vreau,

Iar poezia asta — s-o aveți de amintire.

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

Pe vatra bătrânească 

Lumini din cer roiau,

Prin sticlă să răzbească,

Pe zid alunecau..

Sub streașina-  împăienjenită

Mișună un furnicar 

Din tencuiala găurită,

Acompaniat de un bondar..

Izul odăii învechite 

Greu ofta din mădulare,

Ușile zbârcite 

Scârțâiau din mădulare..

Pe rafturile ramolite,

Printre pete siropoase 

Sar muștele, ademenite 

De firimituri soioase..

Pe dușumeaua năclăită 

Forfotea un șoricel 

Sub scoarța ronțăită,

Se-adăposti de motănel..

Tiptil negura nocturnă 

Învălui așezământul,

Șoptind un noapte bună 

Acoperind pământul..

În ochi ascunși, hipnotizanți

Stă farmecul tău minunat;

Tu cu iubire mă încalți,

De gura ta mă las furat.

Mai ieri mi-ai dat o sărutare,

Pe piept și gât s-a scufundat,

Urmat suav de-un zâmbet mare,

De-atunci eu tot ți l-am purtat.

De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...

Mi-e dor de al tău vin dulceag

De parfumul lui, după care aș putea să mor...

Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.

Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"

Când îmi turnai muza ta în pahar...

Cum sărutându-mă gustam o parte din rai

Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....

Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac

Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit

Mult timp de-acum încolo... până peste timp

Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...

Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece

Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....

Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești 

Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?