Oglinda infinitului amor

Tu ești alpha..

Eu tot alpha sunt..

Două începuturi 

Două lumi străine 

Și un infinit...

În paralel atâtea lumi,

Atâtea litere, ne-am 

Întâlnit...

Tu ești oglindă..

Eu tot oglindă sunt

Și-un infinit noi reflectăm...

Tu ești omega..

Eu tot omega sunt -

În oglindă un infinit

De începuturi și sfârșit...

Dincolo noi ne-am întâlnit..

Noi suntem Alpha

Și lumi și vieți am

Străbătut cu fiecare literă...

Se apropie un sfârșit:

În oglinda marelui 

Omega răsturnat 

Universul-n cerc străpuns 

De noi - apoi nimic...

Tu ești alpha..

Eu tor alpha sunt..

Începuturi noi în 

Oglinda vechiului sfârșit!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Ksandros poezii.online Oglinda infinitului amor

Data postării: 8 iulie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1305

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

O groapă spre odihnă

În urmă oasele se macină 

și pulberi albe ca zăpezi 

se lasă pe izvoare reci 

ce-ngheață pân' a naște.

Cresc continuu, neîncetat, 

ca dinții peste unghii, 

dar se sfarmă în orice pas;

purtând pe ele chinul 

omului din veac 

- orice gând e o suflare

- sângele e abur cald 

ce se scurge ca o urmă 

și dezgheață cum atinge 

recele pământ călcat. 

De mii de ani pășește 

spre o groapă de odihnă, 

dar tot sângele ce-a curs

se grăbește s-o închidă.

Văzând că pasu îi este milă

S-au grăbit a sângera,

Nori, prăpastii și-o albină, 

groapa să i-o închidă. 

În zări de mii de ani 

vedea arca ce-a scăpat 

plutind pe sângele închegat.

În calea lui opri un pas 

în fața gropii de odihnă 

ce plutea într-o lumină 

și în ea s-a scufundat...

Oasele s-au măcinat, iar

în praful lor s-a cuibărit 

sângele ca abur cald

spre o ultimă suflare...

Mai mult...

Împreună

Străpung hârtia cu penița,

sângerând, scriidu-ți numele, 

tremurând, cerneala alege

încet culoare veșniciei 

și cum privirea s-o-mbie...

Ți-aș adormi pe piept,

ca pe-o rece iarbă-n 

asfințit de vară,

și m-aș trezi în miez de noapte

privind coroana stelelor 

ce-n ochii tăi se odihniră...

Aș adormi-napoi ca

iarna lângă sobă,

strâns la pieptul tău

s-aud orice secundă 

din eternul-mpreună...

Mai mult...

Între noi...

O privire este între noi, 

lasă-mi-te orbește,

O pereche de buze între noi, 

lasă-le sărutate,

Un parfum trandafiriu între noi, 

în carne să mi-l imprimi,

Un trup plăpând între noi, 

lasă-ți-l mângăiat,

O lume tristă între noi, 

lasă-te-nveselită,

Un boboc de trandafir între noi, 

lasă-l să-nflorească,

O viață lungă doar noi doi, 

las-o ca să treacă,

O clipă nesfârșită de amor 

s-avem amândoi, 

o clipă și să mor,

Adunat un suflet noi doi împărțim, 

al tău e tot, sunt doar străin 

ce trec o clipă în viața ta 

ce este între noi.

Mai mult...

Buze-nsângerate

Dacă-mi tai în cruce buza

și te sărut cu sânge...

vei gusta atunci amorul meu?

Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet

îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?

Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?

viață, moarte, confuzie 

sau libertate...

Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput

să-mi muști buza-n extaz de moarte, 

să-ți schimbi sângele otrăvitor 

cu al meu amor al vieții nemuritor...

Să-mi strângi orice picătură, 

oricum se varsă-n van,

să-ți scufunzi tot trupul în el 

și vei renaște... dar nu uman...

Să te sărut cu sânge și 

tot trupul-l voi picta,

portret amorului ce-l port

pentru-o suflarea de-a ta...

Mai mult...

Amor etern

Frânturi de imagini mi se varsă-n priviri

Nu știu! E real, vis sau amintiri?

Atingeri oarbe, străine, încât Nu știu!

Îs mângâieri sau mă jupoaie de viu? 

 

Mă trezesc singur pe pustii uitate, 

Adieri calde dau viață pășunii-izolate,

Lanuri verzui, crude, dansează pe sonate

Sub soare, în valuri, curat străluce,

Încât aurul a rugină aduce. 

 

Nu poate fi vreun Empireu, 

Căci M-a izgonit și din Antreu,

Dar mai divin se simte locu-n suflare,

Ce mă topește-n amor cu văpaie. 

 

Un soare ca Deus mă orbește cu amor,

Îi simt atingerea până-n a sufletului fior,

Mă las pradă lui până-n a măduvei oscior,

Dragostea-i mă-nconjoară, curat nor. 

 

Timpul se spânzură, Universul se prăbușește, 

Buzele-i moi suflarea-mi oprește,

Orice urmă de viață-mi sfârșește, 

O nouă existență de-a pururi ne unește. 

 

Cerul se topește, pășunea se înalță, 

Culorile-n esență se-amestecă-ntr-o substanță, 

Se varsă limpede-n a lui iris divin,

Precum suflarea-i pură pe deplin. 

 

Râsu-i melodios, simfonia perfectă, 

Privirea-i luminează un sincer amor,

Cu-mbrățișări și sărutări mă delectă,

Pentru singura dată mi-e teamă c-am să mor. 

 

Alergăm râzând în apogeu de fericire,

Suflete nevinovate, dansăm valsuri goi,

Uităm de tot, știm doar iubire,

În Cosmos am rămas noi doi. 

 

Ne rostogolim pe iarba fină,

Pânză de cașmir, 

Îi simt trupul, catifelat trandafir,

Capu-l culc unde pieptu-i se termină. 

 

Trec zile, trec nopți,

În brațe-i voi sta-n veci,

Ne-ngână stele, ne îngână toți,

Căci li-s dragostele seci. 

 

Nicicând nu se sfârși amorul,

Nu-i fantezie, nu e vis,

Iubirea nu-și va lua zborul, 

E mai mult ca-n Paradis. 

 

O eternitate vom petrece împreună, 

Mă las adânc în strânsa-i-mbrățișare,

Lasă Moartea să apună, 

Să-și găsească altă-nfățișare. 

 

Sub mângâieri și cântece adormitoare,

Închid ochii și-l sărut cu sete,

Nimic, nici Deus nu va să ne separe,

Amorul nostru-i fără moarte!

Mai mult...

Chipul norilor

Pe nori ce stau încremeniți, al tău chip mândru apare, 

Privind cu ochi pătimași a lumii mișcătoare, 

Ochii tăi — porți către rai — cu-atâta drag mă cheamă, 

Când firea-n ceasul serii de-a ta umbră prinde teamă.

Buzele-ți vineți, umbrite de-al lumii lung liman, 

Sub soarele ce-apune ca aprins și roș mărgean, 

În urma lui, oștire, stele-ncep în roi să urce,

Ca prin părul tău de aur, tremurând, să se încurce.

În seri înghețate-n brumă, când lucesc în ochi-ți astre, 

Peste câmpii rătăcit-ai prin fâșii de zări albastre, 

Tulburat de-a mea lipsă, peste munți și peste stâncă, 

M-ai căutat în noaptea oarbă, în singurătatea-adâncă.

Iară eu, pradă orei lungi, am visat o altă viață, 

Plămădind o altă lume, de pământ și ceruri iartă, 

Să te găsesc la umbra deasă, sub al pomului dintâi, 

Ca iubirea noastră sfântă să ne fie căpătâi.

Dar cum noaptea piere-n dansul sferelor ce se tot mută, 

Cerul chipul tău și-l pierde, iarăși fața-i e tăcută, 

Eu, ieșind în zori afară, văd pe iarbă-n lung și-n lat, 

Lacrimile ce din ochi-ți peste lume-au picurat.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

TU N-AI CREZUT...

Când îți spuneam că steaua căzătoare,
Pe cerul nopții nu-i decât o rană arzătoare,
O clipă n-ai crezut când îți spuneam,
Așa că ai lăsat ca tăietura ei să cadă-n van...

Că pânza cerului s-a rupt în urma ei lumină,
Iar celelalte stele au țesut o cusătură fină,
Ca noaptea asta să rămâie-ntreagă,
Să-ți spun că numai tu-mi ești dragă...

Când ți-arătam că noaptea asta numai tu,
'Mi-apari în vise și nu pot să-ți spun nu,
Tu n-ai crezut că pot să-ți împlinesc,
Orice dorință, orice vis, oricât de nebunesc...

Când mi-ai cerut să-ți dăruiesc chiar luna,
Ascunsă-n rime, ți-am pus în palme semiluna,
Nu m-ai crezut că am aripi și pot să zbor,
Și înapoi, cu ea în spate, la tine să cobor...

Am înțeles într-un târziu că orice-aș face,
Tu n-ai să vezi că pentru tine zbor, și pace...
Și orice-am spus, tu tot nu m-ai crezut,
Că pentru tine ard la fel ca astrul ce-a căzut...

 

Mai mult...

Poezie cu personalitate

Gândul meu are dreptate,

Te-ar gândi pe nesăturate,

Sunt martor la el și actor,

Eu îl gândesc și îi sunt și autor.

 

Eu îl adâncesc, eu îl dorm

Ca să te aduc la margine de vis,

În ochii tăi plini de somn,

Mă arunc în cel mai dulce abis.

 

Îl cutreier pe căi infinite,

Când la deal, când la vale,

Tot abisul ăsta se întâmplă

Pe linia apei tale.

 

Îmi mențin părerea,

Gândul meu are dreptate,

Te-ar gândi pe nesăturate,

Oricum, te gândea deja,

Chiar acum se gândește…

Oare cum sună poezia asta

Citită cu vocea ta.

 

Oare cum ar suna o poezie

Compusă din gândurile tale?

Aș putea să o scriu eu pentru tine…

 

Trebuie doar să mă lași într-o zi să fiu vocea ta,

Să-ți pun o capcană de gânduri pe frunte,

Să-ți prind gândurile într-un stilou

Și apoi să le așez pe o foaie cu amănunte.

 

Pe care să le citesc eu pentru prima dată,

Pentru că la cum te știu, și pe bună dreptate,

SARI DIRECT LA ULTIMUL VERS

(Ro-alert pentru ceilalți cititori)

 

Poezia o să fie una cu multă personalitate.

Mai mult...

Te-aș mai striga…

 

Pe unde treci, se stinge primăvara,

Și într-o ploaie rece sunt captiv,

Mi-e glasul stins — mi l-a luat visarea,

Când te-am chemat, fără motiv.

 

Rămâi, în gândul meu, măcar o clipă,

Cu-al tău parfum uitat lângă oglindă,

Căci lumea mea, fără a ta aripă,

Doar într-un cerc închis se plimbă.

 

În nopțile târzii, când dorul plânge,

Te caut printre umbre, și blestem

Lumina ta ce tainic se răsfrânge,

Pe-al meu umil altar fără totem.

 

Mi-e sufletul o rană fără vreme,

Un clopot vechi, în turlă părăsit, 

Și-n el, ecoul viu, mereu se teme, 

Că în tăcerea ta își va găsi sfârșit. 

 

Te-aș mai striga dar glasul mi-e cenușă,

Și vântul mi-l înalță, și-l ucide,

Rămân cu ochii ațintiți spre ușă, 

Că poate într-o zi o vei deschide. 

Mai mult...

Pentru care motiv

 

Pentru care motiv personal,

Pentru care tremur al firii,

Ne aflăm în derivă pe-un val,

Ce roade din ţărmul iubirii?

 

Pentru care vorbă deşartă,

Pentru care gest bădăran,

Carnea sub piele tresaltă,

Şi răbdăm consolaţi an de an?

 

Pentru care tăcere morbidă,

Pentru care strigăt subit,

Purtăm răni şi obidă,

Şi-alintăm un amor chinuit?

 

Pentru fiece lacrimă strânsă,

Pentru fiece oftat şi suspin,

A mea inimă arsă şi plânsă,

Va produce sporadic venin.

Mai mult...

străinule

străinule, tu ce mai faci?

te mai oprești pe drum, vreodată?

mai rătăcești prin amintiri

sau le-ai uitat, ca altădată?

 

străinule, ce ai mai făcut?

ai mai privit în urma ta?

sau ți-ai găsit alt drum mai bun,

fără să-ți pese cineva?

 

străinule, cum mai gândești?

mai crezi în vorbe, promisiuni?

mai juri că n-o să pleci vreodată

sau taci, ca-n toate cele luni?

 

 

Mai mult...

Nostalgie

Un cer de târzie toamnă,

Neînsorit, cu lacrimile-n nori, 

Crează nostalgie Doamnă

Și gândul acesta iți dă fiori.

 

Un ochi discret printr-o fereastră

Înalță privirea și vocea în cânturi,

Imaginând culoarea-i albastră

Deasupra unei verde păduri.

 

Paleta de culori a vieții

Ți-aduce în simțuri trăire,

Vise frumoase în orele nopții

Trezite-n chemări de iubire.

 

Optimist este voalul gândirii

Și-ncerci să ocolești o oglindă.

Să nu se mai schimbe vrerea firii

Fugind de anii ce stau la pândă.

 

Ce poți aștepta de la un cer în noapte

Când o dorință-n suflet te frământă.

Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte

Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.

 

Cu inima-n emoții palpitând,

Privirea-ți caută în zări lumina

Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,

Supusă-i gândului ce poartă vina.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍