Lucruri întâlnite-n cale-mi
Ca orice om, dis-de-dimineață, mă grăbesc înspre trebile mele, fiindcă așa ne-o lăsat nouă Bunuțul: să trudim ca să avem, altminteri, geaba om face umbră pământului...
În drumul meu, oricât de adâncit în gânduri aș fi, tot văd oameni, la fel de grăbiți ca și mine, copaci care se înclină să-mi deie binețe, hulubi, care zboară-n cale-mi anunțându-mi umbra, precum și alte ființe, care mă observă la rându-le și care mă bagă în seamă.
Astăzi, am luat pureci de la un motănel roșcovan de pripas, care s-a alintat în cale-mi frecându-se de nădragii mei, din vârful mustăților și până-n vârful cozii, cocoșându-se de plăcere sub mângâierea mea, căci oricât de grăbit aș fi, tot nu pot refuza nicio mustață de motan.
S-a tolănit gingaș pe vârful mocasinilor mei, lăsându-mi o urmă de lăbuță drept amintire, dezvăluindu-și burtica la mângâieri, pornind, desigur, motorașul de sub bărbiță și închizându-și ochii mari de chihlimbar de plăcere...
După ce l-am mângâiet, am trecut mai departe cu motanul urmându-mă o bună bucată de vreme. Apoi a trebuit să ocolesc grămezile de gunoaie lăsate-n urmă de semenii mei, bombănindu-le nesimțirea, atent să nu șterg ștampila lăbuței de motan.
Pas, după pas, îmi petrec umbra sub un soare anemic, dar care promite să fie neîndurător mai către amiezi, fiindcă e o zi senină, fără pic de nor sau adiere...
- Bună dimineața!, clipesc eu către un grup de brazi, trezindu-i din amorțeala dulce a dimineții...
- D-apoi, bună să vă hie inima!, îmi răspund ei bucuroși, agitându-și vârfurile degetelor în semn de salut, înspre mine. Da' unde ați plecat mătăluță așe de dimineață?
- Cu treburi!, zic eu încercând să par important.
- Ce treburi?, se bagă în seamă o salcie pletoasă, bătrână și curioasă.
Nu răspund, fiind conștient că impolitețea mea, ar trebui s-o sublinieze pe-a ei, și mă petrec mai departe, lăsându-mă îmbrățișat de răcoarea parfumată a unor platani înțelepți și rodiți frumos în floare:
-Nu-i da atenție! Că de când o știm, de mică, nu face decât să se plângă câtă-i ziulica de lungă, ba pe deasupra, mai că se bagă în sufletului omului, nici umbră nu știe să-i deie...
Mă înclin în fața înțelepților umplându-mi plămânii cu parfumul lor divin și trec mai departe până-n locul, unde, cândva, pe vremea copilăriei mele, se găsea un chioșc de ziare, acum, demult dispărut...
Și mă gândesc că aș da un pol să cumpăr un ziar, care să miroasă a cerneluri de tipăritură proaspătă și în care să-mi citesc ziua din titlurile-i scrise cu-o șchioapă: "Lucruri întâlnite în cale"...
Da. Astăzi, parcă asprimea cifrelor s-a mai domolit - cred, de la căldură! - iar cuvintele le-au luat locul, cu blândețe și catifea în glas: o mustață de motan alintat, zborul precipitat al unor hulubi și vorba domoală a unor platani sfătoși...
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: Shadow Man ![]()
Data postării: 5 noiembrie
Timp de citire: ~5 min.
Vizualizări: 7
Alte poezii ale autorului
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Gustul durerii
un-pahar-de-poezie
3 noiembrie
Multumesc❤️
Pentru fericire tastati unu
A.N.
3 noiembrie
tasta doi va rog
Ultima discuție
Laura Maria
1 noiembrie
Atâta neputință și adevăr adunate la un loc... E nevoie de mult curaj să așezi o asemenea rană pe hârtie fără ocolișuri. Felicitări pentru vulnerabili...
Gustul durerii
Deea
31 octombrie
superb poem :*
Gustul durerii
Monica P
31 octombrie
Frumos,melancolic,adânc... Felicitări!!!:)
Yin-Yang
anca_nistor
25 octombrie
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!