Dacă

Nu mai e loc de mine pe pământ,

Mă scuipă grotele afară,

Sunt animalul cel mai blând,

Ce-a evadat din viața sa precară.

Nu mai e loc de mine pe sub ape,

Sunt aruncat pe țărm ca o epavă,

Aștept pe moarte din mine să se-adape,

În timp ce-n fiecare zi îngurgitez otravă.

Nu mai e loc de mine nici în cer,

Sunt prăbușit mereu peste abisuri,

Deși, demult, nimica nu mai cer,

Primesc exil în compromisuri.

Nu mai e loc de mine nici în mine,

Mă car în spate ca pe-un parazit,

Și mă întreb: tu, ce mai faci străine?

Prin ce pustiuri ai mai flămânzit?

Nu mai e loc deloc în alte locuri,

Sunt toate doar de oameni ocupate,

Iar eu sunt ca un balerin pe tocuri,

Ce-și cară tot spectacolul în spate.

Mi-ai fost precum un înger păzitor

Când eram cu tine uitam de durere

Dar acum simt că mor de-al tău dor 

Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere 

Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău 

Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.

Până atunci nu pot decât s-aștept

Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,

Asta poate că pare puțin nedrept 

Dar n-am ce face, trebuie s-accept.

Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.

Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi 

Ști că la mine-n suflet am doar ploi

Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.

Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc 

Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc, 

Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc 

Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc

Încerc de o juma' de ora,

Sa scriu și eu măcar un vers.

Nimic din capul meu nu iese,

I-a stai....

...era un gând un pervers.

Vroiam sa scriu și eu o poezie,

Sa ma simt ascultat,

Vroiam sa vad dacă mai am ceva în cap,

Aveam cândva, eram chiar talentat.

Păcat...

Mănânc pământ și nu mă satur,

Miros ca un Adam la început,

Cu moartea împart adesea patul,

Și-mi face împachetări cu lut.

Mă scald etern în apă vie,

Apoi îngurgitez din nou pământ,

Și fac aceeași veșnică prostie,

La zei mă-nchin prin legământ.

Îmi cresc pe spate aripi plate,

Cu care doar abisul să-l ating,

Nicicând de ceruri să am parte,

Ci în pământ cu ele să mă-nfing.

Sunt tânăr și-aș mânca un colț de stea,

Și-aș sta la aceeași masă cu divinul,

Dar doar pământ am dreptul a mânca,

Și în noroaie să îmi fermenteze vinul.

Mănânc pământ și sunt îndestulat,

Miros ca un Adam demult trecut,

Și singur mă foiesc plângând în pat,

Căci moartea nu mai are lut.

În vârful muntelui, un brad înalt și trist,

Cu crengile-i lungi, ca niște brațe întinse,

Își plânge singurătatea și amintirile pierdute,

Într-o lume rece, unde nimeni nu-l ascultă.

Pe cerul senin, stelele strălucesc,

Dar bradul rămâne singur și neînțeles,

Își dorește să fie parte dintr-un colind vesel,

Dar nimeni nu se oprește să-l audă cântând.

În nopțile lungi, el suspină adânc,

Dorindu-și companie și o rază de speranță,

Dar toți trec pe lângă el fără să-l vadă,

Ca și cum ar fi invizibil în această lume grea.

Dar bradul înalt și trist nu se lasă doborât,

Continuă să crească cu demnitatea-i nemuritoare,

Își păstrează frunzele verzi și speranța vie,

Că într-o zi va găsi bucuria și iubirea.

Așadar, să nu uităm de bradul înalt și trist,

Să-i oferim căldură și prietenie sinceră,

Pentru că fiecare suflet are nevoie de alinare,

Și împreună putem aduce lumina în întunericul său.

Trece timpul iute, Doamne,

Noi zăbovim pe la icoane 

In speranța că poate,

Ne vei ierta de păcate.

Ne-agătam de -al tău renume,

Ce strălucește pe o culme,

Îți închinăm ode sublime;

De -ai pogorâ din înălțime,

Să ne mai rostești din pilde 

Și să te urmăm oriunde.

Avem atâtea întrebări,

Încercați de provocări.

Doamne, răbdare ai cu noi,

Nu ne lasă la nevoi;

Tu ești etern,noi muritori,

Ești Creator,noi visători.

Suntem atât de slabi, părinte 

Și străini de cele sfinte..

In ochii tăi egali suntem,

Tu ești unicul suprem.

In catastiful tău,de veacuri 

Notezi băbește leacuri 

Pt sufletele frânte 

Scăpate din morminte,

Ce nu găsesc calea spre tine,

Rătăciți de -ai lor destine.

Ne privești tăcut și judeci,

Rănile din noi le vindeci..

Iubita mea, 

Vreau să-ți sărut privirea

Sprâncenele și gândurile toate,

Pe cele bune să ți le pot fura...

Vreau să-ți pătrund în calda-ți ființă îngerească,

Să te cunosc și recunosc cum eu aș vrea...

Să știu ce vorbe îți pot spune

Să nu greșesc rostind cuvinte rătăcite,

Să îți arăt cât te iubesc

Și să te pot avea...!

Iubita mea,mă rog să nu te lași furată 

De-altcineva ce poate face asta,

Căci nimeni pe pămant nu-ți poate ține locul

Și nici să aibă frumusețea ta!

Iubito,nu alunga de la frumoasele-ți picioare

Pe cel ce vrea să ți le spele cu lacrimile curse din iubirea sa,

Pe cerșetorul și posesorul inimii rănite,

Să le sărute iubindu-te prostește 

Exact așa cum el ar vrea!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Doar dragostea adună laolaltă oamenii...

Căci orice altceva e amăgire! 

Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!

De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!

Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,

Crezându-te stăpân autonom

Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..

Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,

Unde au stat înghesuite toate cele rele, 

Și au ieșit să otrăvească lumea

În blestematul ceas de risipire!

Și totuși mai era ceva rămas acolo,

Era Speranța...

Optimist scenariu de sfârșit!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Plouă mărunt de toamnă,

Plouă cu dulci mângâieri de argint,

Pare trist anotimpul dar nu este,

Când te știu în al meu vis c-ai sosit!

Te iubesc, mă iubești este jocul

Care-acum ca un glob se-nvârteşte,

Și timid printre frunzele moarte,

Infinit ne șoptește doar un simplu și banal cântecel,

Ca de greier rătăcit ce vestește,

Un sfârșit efemer însă plin de mister,

Al iubirii joc de toamnă!

 (Volumul de poezii Sonete de amor) 

Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,

Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...

Pesemne o să râzi iar de mine,

Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!

Iubito,ce-i iubirea cu orgolii

Nu cumva e prostia absolută

Precum rusul Lenin,mumia ce-și tot doarme somnul din Iadul veșnic,

Aici la vedere,printre nebunii ce i se-nchină în beznă totală a minții,

Drac venerat într-un blestemat sarcofag?

Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,

Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...

Pesemne o să râzi iar de mine,

Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!

(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să respirăm iubirea împreună

Îmbrățișați stând cât pentru veșnicie,

Tu mă respiri pe mine când expir,

Eu respirându-te pe tine când expiri,

Așa lăsăm iubirea să ne patrundă

În sânge sau în oase și în gând,

Căci dragostea este chiar viața ce respiră,

Atunci când îți declar că te iubesc fără oprire,

Iar tu îmi spui că mă iubești etern...

Nu-i dragostea opusul morții care tace rece,

Nu noi suntem prezentul care face viața să respire?

Tu mă respiri pe mine când expir,

Eu respirându-te pe tine când expiri,

Așa lăsăm iubirea să ne patrundă

În sânge sau în oase și în gând!

(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ireversibil este te iubescul!

Cum poți să-ți ceri iubirea înapoi

Odată ce-ai pierdut-o dusă este..

Cine-ti va pune lacrimile înapoi?

Ireversibil este timpul

Și visele sau vremea irosită,

Astăzi puteai să mă iubești cu mii de dulci săruturi

Dar ai ales să pleci pe ușa ce-ai deschiso...

Sper să revi cu alte noi speranțe

Să faci să viețuiască iar sărutul

Ce mort îl ții pe buzele-ți frumoase,

Dar reci și nemișcate,pedepsite.

(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)