Unde esti?...

Unde esti tu acum, când mi-e atât de dor

Când sufletul îmi arde, și noaptea nu am somn

Când visul mă încearcă și mă gândesc la tine

Unde ești tu acum, de ce nu ești cu mine?

 

Unde ești tu acum, când mi-e atât de dor

Aș vrea atât de mult, să mă îmbeţi uşor

Cu al tău dulce vin făcut cu pasiune

Care-a trezit plăcerea gustului în mine?

 

Unde ești tu acum, că vreau să te întorci

Să mă cuprinzi la piept și vreau să nu mai pleci

Să simt încă o dată îmbrăţişarea ta

Te rog să te întorci să ne schimbăm povestea!...


Category: Love poems

All author's poems: un-pahar-de-poezie poezii.online Unde esti?...

#unpahardepoezie #onewinewoman

Date of posting: 30 апреля 2025

Added in favorites: 11

Comments: 2

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1049

Log in and comment!

Comments 2

Other poems by the author

Scriu despre tine...

Și ma întreb uneori dacă scriind despre tine,

Nu ti-am transformat prezența, intr-o relicva a inimii,

O carte cu poezii ce pare fără sfârșit 

De teamă să nu te pierd...atât de mult te-am prețuit!

 

Fiecare vers îmi adie cald peste tăcerea dintre noi,

E-un ecou al clipelor frumoase ce le-am trăit in doi,

Ca niște licurici ce rătăcesc în fiecare noapte

Ce nu vor să-și ia zborul din povestea noastră...

 

Și nu regret...nici o tăcere, nici o virgulă, nici un rând 

Pentru că-n poezii ai fost mereu cu mine, dulce plăcere,

Regret doar al tău greu, ultim cuvânt 

Ce printre rânduri încă scrie atâta durere...

 

Așa pot să te păstrez frumos, în umbra zecilor de rânduri 

Chiar dacă e puțin...doar niște iluzii, clipe furate

Doar așa pot lipsa ta, azi cronică, să o îndur

E tot ce pot să fac când dorul te strigă cu intensitate.

 

More ...

Scrisoare către...mine

Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus

Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!

Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,

În vise, amintiri.... in golul care arde...

 

Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe

Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...

Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag

Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...

 

Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă, 

O umbră... să nu mai doară atât de tare

Deși nu cred vreodată să dispară 

....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...

 

M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut

...Am pierdut o bucată bună din mine...

În lipsa ei nu știu cum să functionez

Și mi se face dor... de mine, lângă tine...

 

Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun

Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit

Povestea si-ar fi păstrat același parfum

De fericire și zâmbete.... de la-nceput!

More ...

Ce-ar fi

Ce-ar fi să ne regăsim 

Când stelele ard în noapte

Timpul să nu ne trădeze,

Și clipa să ne țină aproape?

 

Ce-ar fi să pot spune ce simt

Fără ca vorbele să te alunge

Tăcerea să nu mai doară așa tare

Când dorul de tine în inimă surâde...

 

Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori

Răceala dintre noi să se frângă 

Să dăm viață acestui "dacă "

Într-un final în doi, să ne cuprindă...

 

More ...

Onorată instanță

Onorată instanță, astăzi fac denunţ,

S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,

Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,

Fără vreun drept de apel la fericire.

 

S-au ucis visuri în tăcerile negre,

Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,

Dorințe aruncate în hăuri tenebre

Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.

 

Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,

Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,

Privată de alinarea mângâierii

Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".

 

Am delapidat in final dorurile toate

Și le-am ascuns în muguri de flori.

Am înecat în mare speranțe deșarte,

Amintiri am ars în lumina din zori.

 

Am lovit sufletul fără milă de stânci

lar și iar, până i-am înfrânt voința,

Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci 

Fără s-ascult al lor plâns și căința.

 

Am părăsit sperante, crud și nefiresc,

Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,

Sunt pregătită sentința să-mi primesc,

Și o accept, căci m-am mințit pe mine...

 

Onorată instanță astăzi fac denunţ 

Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut 

Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală 

Despre o inimă care-a simțit prea mult...

More ...

Pierduta...

ma pierd în "ce-ar fi fost..dacă.."

în ceea ce a fost...odată ca niciodată,

în ceea ce ar fi putut să fie

in vorbe deșarte, promisiuni uitate.

 

ma pierd în "noi" demult apusi,

în vise ce prematur s-au risipit

în tot ce-am fost și tot ce-am devenit

...cândva îmbrățişați, azi doi străini 

 

Aș fi dorit să ne mai fim puțin,

timpul să nu rupă foaia pentru vesnicie

cum bobul în vie așteaptă să devină vin

aștept și eu privirea-ți caldă să-mi adie..

More ...

Nu-ti port pică si nici regret

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

 

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

 

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

 

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

 

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

More ...

Poems in the same category

Schizofrenie

Un an deja sunt singur, un an plin de trecut,

Înadușit de gînduri, de’un chip necunoscut.

În geam străbate luna, și chipul cel de dor,

El îmi apare’ntruna, șimi spune c-o să mor.

 

Si fața i se schimbă, în fiecare noapte,

Si-n fiecare noapte iar mă înnec în șoapte.

Cuvintele-i sunt pline, de jale și de dor,

Si-n fiecare noapte, iar spune c-o să mor.

 

Au mai ramas trei zile, și atunci o să’nțeleg,

O să îl iau cu mine, de mine o să-l leg.

O să îl țin aproape,  pe malul lin de mare,

Si printre mii de șoapte, o să îl văd cum moare.

 

O să-l cuprindă marea, în valuri o să-l ea,

O să-l ridice-n ceruri, o să îl facă stea.

Si fiecare noapte, pe cer cu nici un nor,

O să apară steaua, să-mi spuna c-o să mor. 

More ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

More ...

Tentație divină

M-a împins în perete

A început să mă dezbrace

Mi-a dezvăluit secrete

Cum mă va satisface

 

M-am uitat mirată

La abdomenul lui perfect

Eram așa desconcentrată

Încât îl priveam fără respect

 

Pentru a-l supăra i-am zis

”Ce faci, Adonis?

Crezi că mă seduci 

Dacă te dezbraci?”

 

Mi-a zâmbit cu nerușinare

Asupra mea știa ce efect are

În ochii lui am văzut dominare

Cunoșteam de ce-i în stare

 

S-a apropiat și la ureche mi-a șoptit

”Da! Și chiar o fac....”

Atât de rău m-a ispitit

Încât am trecut la atac.

 

More ...

Căutarea

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,

O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă

Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri

…Te-am cautat. Unde erai ?

Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute

Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,

Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea

Te-am gasit , sus , pe Lună

 Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :

Te-am căutat, ești bine ?

More ...

Pe potecă!

Azi voi merge la plimbare,

Pe poteca cea norocoasă,

Aici am căpătat eu un sărut,

Și-a-nceput iubirea noastră

 

Era pe vremea studenției,

Când inima mi-a fost furată,

De chipul și ochii unei fete,

Care apoi mi-a devenit nevastă

 

Și bine îmi aduc aminte,

Că era  zi și era toamnă,

Vântul ne adia în plete

Ce fericiți eram noi doamnă

 

Pe poteca mică amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu spunând ceva în șoaptă

Ea ducând în jos privirea

 

Stiu c-am roșit întâia oară,

La vorbele ce le-am rostit,

Și a durat multe minute,

Până ce eu mi-am revenit

 

Țin minte se uita în jur,

Nimeni cu mine să o vadă,

Când noi cu foc ne sărutam,

La căpătul potecii în livadă

......................................

La plimbare am fost noi doi,

Să-ne-amintim de întâlnire,

De ale noastre cuvinte dulci,

Ce le rostim și azi fără oprire

 

Acum după atâția ani,

Când pe potecă am pășit,

Ne-am sărutat a mia oară,

Simțind că-s tare fericit

 

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și-a mea soție,

Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,

Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie

 

 

More ...

ÎN GÂND

Tot ce s-a întâmplat odată 

S-a depozitat în gând,

Într-o tainiță ciudată

Ce-o dsschizi din când în când.

 

Seninul și bucuria 

Au straie de sărbătoare

Rămâne și înflorește

Atât cât omul trăiește.

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍