ORAȘ NATAL- acrostih

Bun e vinul Ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Great is the rose red wine

Great is the rose red wine

Harvested in a late autumn

Some on hoar, some on snow

So much I drink and I don't get drunk.

I swore not to drink again

But I can not stop myself

Great is the wine, and well I like it

Nagging up the vineyard, I might

Sweet wine of rare fruit

Gets to your head without a ladder

Sweet wine of green grapes

Makes the man hazy

Great is the wine, and tasty

When you drink it with good people

But if you drink it with bad people

The wine will stuck down your throat.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lätt rött vin är gott

Lätt rött vin är gott,

Skördas på senhösten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jag dricker mycket mer och blir inte full.

Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen

Men jag kan inte hålla mig

Gott vin, gott jag gillar det,

Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.

Sällsynt äppelvin

Han klättrar in i huvudet utan stege,

Vinesor av gröna boggier

Gör mannen osynlig.

Vinet är gott och gott,

När du dricker det med en snygg man.

Men om du dricker det med en ful man,

Vinet stannar i halsen.

Fireşte,

S-a născut domneşte.

Ştefan cel Sfînt,

Ştefan cel venit.

A fost mulţumit

Cu vitejie, şi înţelept.

El a domnit

Şi a devenit vestit.

Tot mai greu, se lasă peste școală,

Umbra unui sistem ce nu-și vrea copilul sănătos,

Dascălii ce poartă măști de ifos,

Otrăvesc tot ce-i pur, cu-al lor suflet de smoală.

Unde sunteți voi, ce-ați fost cândva eroi?

Sălile sunt pline, dar totuși așa goale,

Zâmbete forțate pe chipurile pale,

Se topesc anii învățării, sub lacrimi de nevoi.

Nu știu de carte sau de cuvânt,

,,Educație" răsună ca un ecou în surdină,

În băncile uitate, copii ascunși în vină,

Prizonierii unor oameni ce-au depus un jurământ.

Sistem corupt al educației ucise,

Note și examene, lanțuri grele pe umeri de copil,

Uităm că școala nu este un exil,

Românie... gropar de vise!

Secată de sărăcie,

De boală și anarhie,

C-o justiție  beteagă

Un popor ,o țară întreagă

Osândit la moarte lentă...

De corupție și șpagă.

Cremator pentru bătrâni 

Într-o lume de nebuni.

Popor fără demnitate care te comporți slugarnic,

Cum maimuțărești prostia care supurează-afară,

Ți-ai ales un președinte ce stă pe post de paharnic

 Unui Bruxelles căzut în groapă, ce trage deja să moară!

...

Cum vine la noi vreo loază cum sari să-i faci plecăciunea,

Te-ngămădești la măscărici de parcă ar fi sfinte moaște,

În timp ce-l slujim, Bruxelles-ul ne pregătește-ngropăciunea,

Noi zâmbim spre toată lumea dar nimeni nu ne cunoaște!

...

Cum de-ai ajuns așa de iute slugarnic și fără demnitate,

Ce demon ți-a intrat în creier și te-a lăsat fără minte?

Cum de ți-ai pierdut curajul de a lupta până la moarte

Să-ți păstrezi țara din străbuni și tradițiile ei sfinte?!

...

Ce-ți mai trebuie popor, să te deștepți din somnul morții?

Cât mai rabzi jugul robiei până-ți iei soarta în mâini?

Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții,

Și dați afară trădătorii ce ne-au dat țara la străini!

...

Nu mai ieșiți români în fața măscăricilor de-afară,

Vedetelor simandicoase care ne privesc de sus,

Popor fără demnitate, când ai ajuns așa supus,

Nepăsător de țara ta, care acum trage să moară?

...

E-adevărat că doar răbdarea îți poate-aduce mântuirea,

O, popor mult prea slugarnic, dar răbdarea are-un rost,

Ieși din casă și te-adună și schimbă orânduirea,

Nu mai fi așa slugarnic, nu te lăsa prostit de-un prost!

Stau la hotarul dintre anotimpuri
În  brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a  încremenit.

Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți  dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.

………………………………………………..

Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când  și  Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai  strălucește

Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.

Din cuvinte ciugulite,
Și clinchete de clopoței
Zilele clevetitoare
Numărate vrei, nu vrei
Se ating  pe minutare
Șoșotind pe la urechi
Cum, că timpul solitarul
Iar își schimbă anul vechi
Cu alt  an, zis, mult mai bun.

Temporară sau flotantă
Într-un an tot trecător
În bagaj îmi iau  speranță
Doar un pic de nostalgie,
Un regret și un oftat
Ce-a rămas dintr-o iubire.
Fericirea, frumusețea
De mulți  ani s-au terminat…
Deci  ,multe nu am  de luat.

Îmi așez pe umeri vălul
Dintr-o noapte violetă,
Ascund ciobul de oglindă
Într-o scrisoare secretă
Să am unde a mă privi.
Două lacrimi, un oftat
Ating timpul cu-o steluță
Anul vechi,  grăbit a plecat .
Eu, mai rămân în gând cu el
Dar mă mut în celălalt.

Lemnul unei  uși e un dar  pentru tâmplari
Chiar dacă , azi, mult a suferit pădurea
Răpus fiind cel mai falnic  dintre stejari
Copacul  ţipându-şi,  jalnic, prăbuşirea.

Incrustată-n lacrimi, ștearsă de venin,
Lăsată  larg deschisă,  sau ferecată
O ușă rămâne un  presupus destin
Deţii tu, oare o cheie potrivită?

… Domnul își  continuă pașii călăuziți de bastonul lui alb ca într-o plimbare în amurg. Merge agale, nu deranjează trecătorii, dar uneori  trecătorii grăbiți, involuntar îl lovesc cu sacoșele lor, cu neatenția lor, chiar și cu nepăsarea. Fatalitate, ar spune unii, se înnopta și  trecătorii erau nervoși, chiar înjurau că nu se aprinde iluminatul stradal mai repede deși nu era chiar întuneric de nu se putea merge pe stradă. Omul cu bastonul alb se oprește , lovește ușor un coș de gunoi stradal și lasă în coș un șervețel cu care s-a șters la ochii, poate a șters câteva lacrimi…Continuă drumul cu pasul lui controlat, ajungând în dreptul unui gard de fier ce străjuia curtea și biserica ,, Izvorul Tămăduirii,,. Pipăie sulițele gardului, se lipește de el, cuprinde bastonul alb intre palmele împreunate ca în  rugăciune și cu ochii îndreptați spre cer, se aude  glasul ce-i mulțumește lui Dumnezeu  pentru toate putințele și neputințele lui de a percepe lumea și tot ce-l înconjoară cu ochii sufletului, cu simțul  trăirii și al discernământului, toate  considerându-le daruri cerești. Se îndepărtează de gard și precum s-ar adresa cuiva din fața lui, spune încet, din când in când mai tare : ,,Tatăl nostru care ne ești în ceruri…..Facă-se voia ta…..Și mă iartă Doamne….Și eu iert greșelile greșiților mei…!,,. Apoi își face semnul crucii,coboară bastonul alb, sprijinul lui permanent, fixând cu el pământul ,caută direcția drumului spre întoarcerea acasă. Crucea ce străjuia turla principală a bisericii strălucind în noapte se înălța  spre cer, parcă  vrând să se contopească cu stelele,sau, poate  dând zbor rugăciunilor spre neant.
Cu același pas domul omul cu bastonul alb trece pe lângă vitrine luminate, oameni grăbiți, oameni veseli,poate unii  triști, dar tristețea nu se poate auzi, ea, poate fie văzută, simțită…
Din față veneau spre el glasuri de copii veseli, zglobii și  deodată in jocul lor lovesc bastonul, îl lovesc pe domnul care se dezechilibrează, cade  și bastonul se rulează departe de el…
- Vă rog dați-mi bastonul, vă rog bastonul dați-mi-l!
Tatăl și copiii care se jucau, imediat îi dau ajutor să se ridice, îi dau bastonul și mereu se scuză,  se roagă să fie iertați,  se interesează dacă în cădere nu s-a lovit. Zâmbetul politicos luminează chipul nevăzătorului care îi asigura pe copii că totu-i bine și apoi își spun la revedere. Copiii plecă privind triști în urmă. Omul mai rămâne pe loc, își trece palmele peste bastonul alb,  tactil caută să se localizeze mai aproape de partea  laterala a trotuarului…Mersul îi este puțin șchiopătat  , durerea  nu-i oprește drumul către  casă. Își spune ca pentru el,  că-i pare rău ca le-a stricat veselia ștrengarilor.
În sensul celălalt al drumului, tatăl cu cei doi copii dojeniți de el, încearcă să le explice de ce  domnul nevăzător are bastonul alb deși nu vede culorile, spunându-le că bastonul este alb să fie văzut de cei care văd, pentru a nu  deranja persoanele nevăzătoare, cum au făcut ei. Unul dintre copii îi spune că mai bine era ca domul să fie însoțit de cineva, să-l țină de mănă așa cum sunt ținuți de mână copiii…Tatăl profund impresionat le spune că uneori oamenii care văd sunt neatenți, nepăsători față de cei ce văd doar cu sufletul.
Un om și bastonul lui alb urcă în liniște treptele scării care duc spre apartamentul lui. De la etajul unu se deschide o ușă:
- Mulțumim frumos domnule Petru, să știți că a  venit de la deranjamente cineva și a remediat iluminatul pe casa scării, datorită apelului telefonic făcut de dumneavoastră.
Cu același  zâmbet politicos, domnul , se bucură că s-a  rezolvat cu iluminatul pe casă scării și îi urează vecinului noapte bună.
- Noapte bună vă spun și eu, domnule . Dar, de ce șchiopătați, ce-ați pățit ?
- De data aceasta, vecine, a fost seara mai întunecată, nimic altceva...                                                     
E noapte pentru văzători . Nevăzătorii și ei visează...  Bastonul nevăzătorilor este alb să fie văzut de cei ce văd...Povestea aceasta cu adevărurile ei nu-i scrisă în alfabetul Braille, este scrisă doar pentru văzători.

În aula aceluiași proces
Am venit la sesizare
Tu să aperi blând
El din interes
Să acuze ... să acuze
Și toți
Într-o legitimă apărare
Cu ,, da ,, cu ,,nu,,
Din pro,, și ,, contra,,
Sentința nu-i de mirare.
E ora când
Pronunțarea apăruse deja în ziare…
Jurații ne-au citat-o.
Ce păcat de aulă
De distinsa adunare…
Când totul se putea rezolva
La un chioșc cu ziare….

Nu te-am iubit  îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.

Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi  citești  din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.

Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.