Dar e primăvară!
E-o primăvară
Parcă mai goală
Ca după boală,
La noi în țară,
Decât oricând!
...
Trage să moară
Totul în țară
Și timpul zboară
Și dă să dispară
Țara, curând!
...
Dar e primăvară!
Un spectacol de gală
De verdeață-i afară,
Imperială
Natură-nflorind!
...
Și-n primăvară,
Ne înconjoară
O catedrală
Monumentală,
De viață mustind!
Категория: Весенние стихи
Все стихи автора: Nicu Hăloiu
Дата публикации: 21 мая 2022
Просмотры: 1336
Стихи из этой категории
Primăvara
Firav și gingaș ghiocel ,
Cu tine începe primăvara.
Mireasma ta ce mă îmbie
Să zburd de bucurie .
E vremea aceea
Când natura renaște
Și păsările încep să cânte.
La fel și sufletul, ca primăvara,
Renaște și înflorește,
Iubește nebunește
Și se bucură ca un copil
De tot ce îl înconjoară
Și fericirea pe care o simte
Pentru clipele ce le trăiește.
🦋 S. ALY 🦋
Mirosul fericirii
Miroase a primăvară?
Sau...poate a vanilie?
Dar nu! E dragostea de mamă,
Miroase a fericire!
Parfumul ei puternic,
Frumos și îmbătător,
Parfumul ei prosperic
Ce te înalță-n zbor.
Și acea clipă a trăirii,
N-o vei uita nicicînd.
Din fructul fericirii,
Zâmbeai încet gustând.
Strigi cu inima deschisă:
-Vai, atât este de dulce!
Iar tristețea-n tine închisă,
Pleacă, în infern se duce.
Ca un fluture albastru
Printre nori catifelați,
Ești tu fericit maestru
Al iubirii dintre frați.
Fericirea-nu-s cuvinte,
Ci o comoară cu iubire.
Ai încredere și simte,
Cum miroase a fericire!
Meditație de primăvară
M-am îmbătat de tine, din tine am sorbit
Am râs pe săturate, am plâns și am cântat,
Azi ca un pusnic sunt, flămând și rătăcit
Fiind că prea departe de mine ai plecat.
Întoarce-m-aș pe drumuri și-n crânguri cunoscute
Să te aștept cu flori, cu zumzet de albine,
Să îți aștern iubirea imensă cât un munte
Și fericit de viață să mă desprind de mine...
Parfum de viorele adun în pieptul meu
Și le cuprind cu lacrimi de dor nepovestit.
Oare se duce omul, dacă e omul tău?
Oare se duce omul cel care te-a iubit?
PRIMĂVARĂ ÎNTÂRZIATĂ
E timpul florii de cireș!
La noi de ce nu înflorește, oare?
Cum poate vremea să dea greș,
De nu-i un ram cu floare?
Am așteptat nerăbdător,
Un pic, un strop de soare...
Dar m-am ales cu gheață in pridvor,
Cu vifor și ninsoare!
În loc de cer albastru și curat,
Și-n loc de paseri cântătoare,
Eu văd doar cer înnourat,
Și "aud" tăceri plictisitoare!
O, primăvară, unde ești,
Cu tot alaiul tău de seamă?
Cumplita iarnă s-o oprești,
Nu vezi că lumea te reclamă?
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Primăvara vine cu daruri!
Tot mai ninge și mai plouă ,
Chiciura se anină-n ram ,
Nori de plumb ,ascunde zarea
Vântul șuieră mai calm...
Prin grădinile dosite,
Micii ghiocei zâmbesc
Primăvara îi trimite ,
Darurii ,celor ce-o iubesc.
Iar sub pașii ei răsar
Pretutindeni floricele ,
Ramurile înverzesc
Rodul florii prinde viață ,
Raza soarelui străluce
Cântăreții ni-i aduce !...
Primăvara
Firav și gingaș ghiocel ,
Cu tine începe primăvara.
Mireasma ta ce mă îmbie
Să zburd de bucurie .
E vremea aceea
Când natura renaște
Și păsările încep să cânte.
La fel și sufletul, ca primăvara,
Renaște și înflorește,
Iubește nebunește
Și se bucură ca un copil
De tot ce îl înconjoară
Și fericirea pe care o simte
Pentru clipele ce le trăiește.
🦋 S. ALY 🦋
Mirosul fericirii
Miroase a primăvară?
Sau...poate a vanilie?
Dar nu! E dragostea de mamă,
Miroase a fericire!
Parfumul ei puternic,
Frumos și îmbătător,
Parfumul ei prosperic
Ce te înalță-n zbor.
Și acea clipă a trăirii,
N-o vei uita nicicînd.
Din fructul fericirii,
Zâmbeai încet gustând.
Strigi cu inima deschisă:
-Vai, atât este de dulce!
Iar tristețea-n tine închisă,
Pleacă, în infern se duce.
Ca un fluture albastru
Printre nori catifelați,
Ești tu fericit maestru
Al iubirii dintre frați.
Fericirea-nu-s cuvinte,
Ci o comoară cu iubire.
Ai încredere și simte,
Cum miroase a fericire!
Meditație de primăvară
M-am îmbătat de tine, din tine am sorbit
Am râs pe săturate, am plâns și am cântat,
Azi ca un pusnic sunt, flămând și rătăcit
Fiind că prea departe de mine ai plecat.
Întoarce-m-aș pe drumuri și-n crânguri cunoscute
Să te aștept cu flori, cu zumzet de albine,
Să îți aștern iubirea imensă cât un munte
Și fericit de viață să mă desprind de mine...
Parfum de viorele adun în pieptul meu
Și le cuprind cu lacrimi de dor nepovestit.
Oare se duce omul, dacă e omul tău?
Oare se duce omul cel care te-a iubit?
PRIMĂVARĂ ÎNTÂRZIATĂ
E timpul florii de cireș!
La noi de ce nu înflorește, oare?
Cum poate vremea să dea greș,
De nu-i un ram cu floare?
Am așteptat nerăbdător,
Un pic, un strop de soare...
Dar m-am ales cu gheață in pridvor,
Cu vifor și ninsoare!
În loc de cer albastru și curat,
Și-n loc de paseri cântătoare,
Eu văd doar cer înnourat,
Și "aud" tăceri plictisitoare!
O, primăvară, unde ești,
Cu tot alaiul tău de seamă?
Cumplita iarnă s-o oprești,
Nu vezi că lumea te reclamă?
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Primăvara vine cu daruri!
Tot mai ninge și mai plouă ,
Chiciura se anină-n ram ,
Nori de plumb ,ascunde zarea
Vântul șuieră mai calm...
Prin grădinile dosite,
Micii ghiocei zâmbesc
Primăvara îi trimite ,
Darurii ,celor ce-o iubesc.
Iar sub pașii ei răsar
Pretutindeni floricele ,
Ramurile înverzesc
Rodul florii prinde viață ,
Raza soarelui străluce
Cântăreții ni-i aduce !...
Другие стихотворения автора
A fi
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?
Ce mi se-arată oare că lumea-mi poate spune?
Lumea?! Un loc nebun de joacă al minților nebune,
Un țarc cu ziduri nalte, un soi de labirint,
Unde nebunii-s regi și regii-s cei ce mint.
M-am întrebat adesea, ce caut eu în lume,
Dacă nu vreau avere, putere sau renume?
Ce poate-mi lumea spune din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul veșniciei ce-n moarte doar se naște?
Închisă-i poarta lumii, cu-al ei imens zăvor,
Oricum n-aș vrea să intru, de lume nu mi-e dor,
Prefer să stau deoparte, trăind povestea vieții
Lângă cea care-mi este scânteia frumuseții!
...
Prinos doar de iubire, aceasta–mi dă ea mie
Și darul fără seamăn de-a scrie poezie,
Cu-a florilor naiadă, cu ea mă împletește
Cea care-mi este soață și care mă-nsoțește.
Și ce-avem noi cu lumea? Noi, o avem pe-a noastră,
Lumea bată-n voie în geamul din fereastră,
Am stat în lumea largă, dar ne-am retras din dânsa,
Că-i pentru noi străină, de prea mult rău pătrunsă,
Acum la noi e toamnă, suntem deja cărunți,
Nu plângem de-a lor lume unde suntem mărunți,
Nepăsători de pompă, de flamuri și blazon,
Lăsăm pe alții-n față să urle-n microfon!
...
Nu mai e până-n iarnă, deja-i suntem în prag,
Încărunțiți la tâmple, mi-e dragă și-i sunt drag,
Ne place doar natura cu florile-i pe câmp,
Dar nu ne place-al lumii suflet mizer și tâmp,
Ne plac și muzica și poezia acelor clasici mari,
Dar ei n-au loc în lumea plină de cocalari.
Ce-mi poate spune lumea, fără ca eu să știu?
Are vreo noimă lumea, mă face ea mai viu?!
Mai bine-mi văd de treabă și mă dau deoparte,
O mare de-ntuneric de lume mă desparte,
Acum am altă lume unde vreau să rămân,
Alături de cea care mă face-a fi mai bun.
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște,
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?!
...
Nimic nu are nouă lumea a ne mai spune,
Lumea-i doar loc de joacă al minților nebune,
Acum ne pregătim pentru Sfintele Paște,
Să primim Lumina, cea care ne renaște!
3Sorina Hăloiu, Decoratiuni Chirila Narcis şi încă cineva
Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții!
Popor fără demnitate care te comporți slugarnic,
Cum maimuțărești prostia care supurează-afară,
Ți-ai ales un președinte ce stă pe post de paharnic
Unui Bruxelles căzut în groapă, ce trage deja să moară!
...
Cum vine la noi vreo loază cum sari să-i faci plecăciunea,
Te-ngămădești la măscărici de parcă ar fi sfinte moaște,
În timp ce-l slujim, Bruxelles-ul ne pregătește-ngropăciunea,
Noi zâmbim spre toată lumea dar nimeni nu ne cunoaște!
...
Cum de-ai ajuns așa de iute slugarnic și fără demnitate,
Ce demon ți-a intrat în creier și te-a lăsat fără minte?
Cum de ți-ai pierdut curajul de a lupta până la moarte
Să-ți păstrezi țara din străbuni și tradițiile ei sfinte?!
...
Ce-ți mai trebuie popor, să te deștepți din somnul morții?
Cât mai rabzi jugul robiei până-ți iei soarta în mâini?
Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții,
Și dați afară trădătorii ce ne-au dat țara la străini!
...
Nu mai ieșiți români în fața măscăricilor de-afară,
Vedetelor simandicoase care ne privesc de sus,
Popor fără demnitate, când ai ajuns așa supus,
Nepăsător de țara ta, care acum trage să moară?
...
E-adevărat că doar răbdarea îți poate-aduce mântuirea,
O, popor mult prea slugarnic, dar răbdarea are-un rost,
Ieși din casă și te-adună și schimbă orânduirea,
Nu mai fi așa slugarnic, nu te lăsa prostit de-un prost!
Dormi, făptură minunată!
Dormi iubito somnul lin,
Că visele eu ți le țin.
Ți le țin în palma mea,
Și le reazăm de o stea,
Se se umple de lumină
Lumina cerului senin,
Dormi iubito somnul lin!
..
Dormi iubito, somn ușor,
Că visele ți le păzesc
Să simt, atunci când te privesc,
Toată mlădierea lor
În vântul nopții care-aduce
Scara lunii, să te urce
Pe tărâmul viselor.
Dormi iubito, somn ușor!
...
Dormi, făptură minunată
În lumina stelelor,
Pe tărâmul viselor,
Luna spune-o că-i ești dragă,
Sub privirea mea purtată
De făptura-ți delicată,
Farmecul să ți-l culeagă,
Dormi, făptură minunată!
Ai nimănui
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!
Cerc logic
Îmi place să tac. Să tac și s-ascult.
În juru-mi, atîta tumult
Și strigăte și ecouri de glasuri subțiri,
Să te privesc la fel de pierdut,
În vraja primei iubiri!
Oriunde-aș fi printre străini,
Oricum ar fi ei de haini,
Câtă vreme-s lângă tine,
De nimeni și nimic nu-mi pasă
Pentru că mă simt acasă
Și-mi este bine!
...
Când vrei să mă-ntrebi
De-mi este bine,
Gândește doar că sunt cu tine,
Și lângă tine-atâta știu:
Sunt acasă și sunt viu!
...
Mai mult de-atât, ce să-ți mai spun?
Multe n-am să-ți povestesc,
Fiind cu tine, sunt mai bun
Fiind mai bun, o, te privesc
Și privindu-te îți spun
Soarele meu, cât te iubesc!
A fi
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?
Ce mi se-arată oare că lumea-mi poate spune?
Lumea?! Un loc nebun de joacă al minților nebune,
Un țarc cu ziduri nalte, un soi de labirint,
Unde nebunii-s regi și regii-s cei ce mint.
M-am întrebat adesea, ce caut eu în lume,
Dacă nu vreau avere, putere sau renume?
Ce poate-mi lumea spune din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul veșniciei ce-n moarte doar se naște?
Închisă-i poarta lumii, cu-al ei imens zăvor,
Oricum n-aș vrea să intru, de lume nu mi-e dor,
Prefer să stau deoparte, trăind povestea vieții
Lângă cea care-mi este scânteia frumuseții!
...
Prinos doar de iubire, aceasta–mi dă ea mie
Și darul fără seamăn de-a scrie poezie,
Cu-a florilor naiadă, cu ea mă împletește
Cea care-mi este soață și care mă-nsoțește.
Și ce-avem noi cu lumea? Noi, o avem pe-a noastră,
Lumea bată-n voie în geamul din fereastră,
Am stat în lumea largă, dar ne-am retras din dânsa,
Că-i pentru noi străină, de prea mult rău pătrunsă,
Acum la noi e toamnă, suntem deja cărunți,
Nu plângem de-a lor lume unde suntem mărunți,
Nepăsători de pompă, de flamuri și blazon,
Lăsăm pe alții-n față să urle-n microfon!
...
Nu mai e până-n iarnă, deja-i suntem în prag,
Încărunțiți la tâmple, mi-e dragă și-i sunt drag,
Ne place doar natura cu florile-i pe câmp,
Dar nu ne place-al lumii suflet mizer și tâmp,
Ne plac și muzica și poezia acelor clasici mari,
Dar ei n-au loc în lumea plină de cocalari.
Ce-mi poate spune lumea, fără ca eu să știu?
Are vreo noimă lumea, mă face ea mai viu?!
Mai bine-mi văd de treabă și mă dau deoparte,
O mare de-ntuneric de lume mă desparte,
Acum am altă lume unde vreau să rămân,
Alături de cea care mă face-a fi mai bun.
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște,
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?!
...
Nimic nu are nouă lumea a ne mai spune,
Lumea-i doar loc de joacă al minților nebune,
Acum ne pregătim pentru Sfintele Paște,
Să primim Lumina, cea care ne renaște!
3Sorina Hăloiu, Decoratiuni Chirila Narcis şi încă cineva
Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții!
Popor fără demnitate care te comporți slugarnic,
Cum maimuțărești prostia care supurează-afară,
Ți-ai ales un președinte ce stă pe post de paharnic
Unui Bruxelles căzut în groapă, ce trage deja să moară!
...
Cum vine la noi vreo loază cum sari să-i faci plecăciunea,
Te-ngămădești la măscărici de parcă ar fi sfinte moaște,
În timp ce-l slujim, Bruxelles-ul ne pregătește-ngropăciunea,
Noi zâmbim spre toată lumea dar nimeni nu ne cunoaște!
...
Cum de-ai ajuns așa de iute slugarnic și fără demnitate,
Ce demon ți-a intrat în creier și te-a lăsat fără minte?
Cum de ți-ai pierdut curajul de a lupta până la moarte
Să-ți păstrezi țara din străbuni și tradițiile ei sfinte?!
...
Ce-ți mai trebuie popor, să te deștepți din somnul morții?
Cât mai rabzi jugul robiei până-ți iei soarta în mâini?
Români, sub drapelul sfânt al țării adunați-vă cu toții,
Și dați afară trădătorii ce ne-au dat țara la străini!
...
Nu mai ieșiți români în fața măscăricilor de-afară,
Vedetelor simandicoase care ne privesc de sus,
Popor fără demnitate, când ai ajuns așa supus,
Nepăsător de țara ta, care acum trage să moară?
...
E-adevărat că doar răbdarea îți poate-aduce mântuirea,
O, popor mult prea slugarnic, dar răbdarea are-un rost,
Ieși din casă și te-adună și schimbă orânduirea,
Nu mai fi așa slugarnic, nu te lăsa prostit de-un prost!
Dormi, făptură minunată!
Dormi iubito somnul lin,
Că visele eu ți le țin.
Ți le țin în palma mea,
Și le reazăm de o stea,
Se se umple de lumină
Lumina cerului senin,
Dormi iubito somnul lin!
..
Dormi iubito, somn ușor,
Că visele ți le păzesc
Să simt, atunci când te privesc,
Toată mlădierea lor
În vântul nopții care-aduce
Scara lunii, să te urce
Pe tărâmul viselor.
Dormi iubito, somn ușor!
...
Dormi, făptură minunată
În lumina stelelor,
Pe tărâmul viselor,
Luna spune-o că-i ești dragă,
Sub privirea mea purtată
De făptura-ți delicată,
Farmecul să ți-l culeagă,
Dormi, făptură minunată!
Ai nimănui
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!
Cerc logic
Îmi place să tac. Să tac și s-ascult.
În juru-mi, atîta tumult
Și strigăte și ecouri de glasuri subțiri,
Să te privesc la fel de pierdut,
În vraja primei iubiri!
Oriunde-aș fi printre străini,
Oricum ar fi ei de haini,
Câtă vreme-s lângă tine,
De nimeni și nimic nu-mi pasă
Pentru că mă simt acasă
Și-mi este bine!
...
Când vrei să mă-ntrebi
De-mi este bine,
Gândește doar că sunt cu tine,
Și lângă tine-atâta știu:
Sunt acasă și sunt viu!
...
Mai mult de-atât, ce să-ți mai spun?
Multe n-am să-ți povestesc,
Fiind cu tine, sunt mai bun
Fiind mai bun, o, te privesc
Și privindu-te îți spun
Soarele meu, cât te iubesc!