Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?
Ce mi se-arată oare că lumea-mi poate spune?
Lumea?! Un loc nebun de joacă al minților nebune,
Un țarc cu ziduri nalte, un soi de labirint,
Unde nebunii-s regi și regii-s cei ce mint.
M-am întrebat adesea, ce caut eu în lume,
Dacă nu vreau avere, putere sau renume?
Ce poate-mi lumea spune din ce eu n-aș cunoaște?
Misterul veșniciei ce-n moarte doar se naște?
Închisă-i poarta lumii, cu-al ei imens zăvor,
Oricum n-aș vrea să intru, de lume nu mi-e dor,
Prefer să stau deoparte, trăind povestea vieții
Lângă cea care-mi este scânteia frumuseții!
...
Prinos doar de iubire, aceasta–mi dă ea mie
Și darul fără seamăn de-a scrie poezie,
Cu-a florilor naiadă, cu ea mă împletește
Cea care-mi este soață și care mă-nsoțește.
Și ce-avem noi cu lumea? Noi, o avem pe-a noastră,
Lumea bată-n voie în geamul din fereastră,
Am stat în lumea largă, dar ne-am retras din dânsa,
Că-i pentru noi străină, de prea mult rău pătrunsă,
Acum la noi e toamnă, suntem deja cărunți,
Nu plângem de-a lor lume unde suntem mărunți,
Nepăsători de pompă, de flamuri și blazon,
Lăsăm pe alții-n față să urle-n microfon!
...
Nu mai e până-n iarnă, deja-i suntem în prag,
Încărunțiți la tâmple, mi-e dragă și-i sunt drag,
Ne place doar natura cu florile-i pe câmp,
Dar nu ne place-al lumii suflet mizer și tâmp,
Ne plac și muzica și poezia acelor clasici mari,
Dar ei n-au loc în lumea plină de cocalari.
Ce-mi poate spune lumea, fără ca eu să știu?
Are vreo noimă lumea, mă face ea mai viu?!
Mai bine-mi văd de treabă și mă dau deoparte,
O mare de-ntuneric de lume mă desparte,
Acum am altă lume unde vreau să rămân,
Alături de cea care mă face-a fi mai bun.
Ce are a-mi spune lumea din ce eu n-aș cunoaște,
Misterul nepătruns ce-n suflet mi se naște?!
...
Nimic nu are nouă lumea a ne mai spune,
Lumea-i doar loc de joacă al minților nebune,
Acum ne pregătim pentru Sfintele Paște,
Să primim Lumina, cea care ne renaște!
3Sorina Hăloiu, Decoratiuni Chirila Narcis şi încă cineva
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Nicu Hăloiu
Дата публикации: 23 апреля 2022
Просмотры: 999
Стихи из этой категории
Fara tine...
Fara tine-
O bărcuța rătăcită pe mare,
O zi fara soare,
Un suflet în pustiu,
O câmpie fara flori,
O lacrima-n zori,
Un oftat târziu,
O carte nescrisă,
Un vers nerostit,
O aripă frânta,
Un vis ne-mplinit,
O floare-ofilita,
Un cânt trist,șoptit,
Un cer înnorat,
Un pas rătăcit...
Trenul vieții
Seară de seară, într-o gară pustie,
Rămas îngândurat, fără soartă,
Aştept un tren ce n-o să mai vie,
Trenul garat pe linia moartă.
Călătoria mea odisee devine,
Biletul e cu o singură oprire,
Şi în bagajul ce îl am cu mine,
Port doar o tristă amintire.
Timid, mă abordează un sinucigaş,
Apoi mă-ntreabă la ce oră vine trenul,
Şi eu, şi el avem acelaşi glas,
Şi căutăm să îndeplinim blestemul.
Se aude un şuierat în depărtare,
El strigă bucuros că vine trenul, lent,
Dar timpul trece, nimic nu mai apare,
Şi cred că moartea a avut un accident.
Şi ne ucide aşteptarea pe amândoi,
Un veac aici avem de petrecut,
Iar trenul vieţii probabil pentru noi,
Că l-am pierdut atunci când ne-am născut.
Les belles femmes
Toutes les femmes sont aimées.
Leur amour sera toujours capricieux.
Meme quand elles sont plus âgés
Leur amour sera toujours délicieux.
Leurs beaux yeux et leurs lèvres,
Le sourire et le mouvement discret,
Ils seront comme le cours des rivières
Et presque toujours un grand secret.
On les compare comme des fleurs
Qui ne s'ouvre qu'à l'amour
Décrire un spectre de couleurs
Et le chant d'un troubadour.
Marea și stanca
Știi marea ce lovește stanca-nalta?
Ea,implacabilă,tristă și tăcută ,priveste-n zare,
Uitând de marea visătoare ce-și canta-n valuri iubirea ei albastra,
Din zori și până când pe cer apare-o astra.
Așa și noi ades iubim zadarnic,
Și ne legăm cu lanțuri de-o poveste ce e sortita la pierzare,
Căci rătăcește pe întinderea vasta a deșertului iubirii goale,
Canta la poarta unei inimi inchisa-n nepăsare...
Dorul in tăcerea nopții
Noaptea mă îmbracă în tăcerea ei nesfârșită,
Gândul la tine îmi e o lume nebănuită,
Unde dorul e steaua ce luminează în noapte
Și depărtarea dintre noi se vrea...mai aproape.
Cerul mușcă din lună, aștrii nopții au înghețat,
Șoapte fără glas prin vântul iernii răzbat.
Închid ochii și tot tu îmi vii mai aproape
Visul ce nu se stinge și arde în fiecare noapte.
În adâncul tăcerii mă regăsesc în privirea ta
Amintirea reînvie clipele ce ne-au fost senine
Noaptea mă învăluie in al ei negru de catifea
Deși distanța ne ține în două lumi străine...ești cu mine.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în spaniolă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?
Sí, sólo tenemos que querer,
Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,
Sí, si nos motivó,
Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),
Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,
Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,
Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),
Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,
Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,
Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,
Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),
Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,
Sí, si tampoco has traicionado su confianza,
Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,
Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,
Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?
Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,
Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,
Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,
Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,
Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,
Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,
Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,
Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",
Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,
Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,
Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,
Sí, me gustaría verla una vez más...
Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.
Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.
Fara tine...
Fara tine-
O bărcuța rătăcită pe mare,
O zi fara soare,
Un suflet în pustiu,
O câmpie fara flori,
O lacrima-n zori,
Un oftat târziu,
O carte nescrisă,
Un vers nerostit,
O aripă frânta,
Un vis ne-mplinit,
O floare-ofilita,
Un cânt trist,șoptit,
Un cer înnorat,
Un pas rătăcit...
Trenul vieții
Seară de seară, într-o gară pustie,
Rămas îngândurat, fără soartă,
Aştept un tren ce n-o să mai vie,
Trenul garat pe linia moartă.
Călătoria mea odisee devine,
Biletul e cu o singură oprire,
Şi în bagajul ce îl am cu mine,
Port doar o tristă amintire.
Timid, mă abordează un sinucigaş,
Apoi mă-ntreabă la ce oră vine trenul,
Şi eu, şi el avem acelaşi glas,
Şi căutăm să îndeplinim blestemul.
Se aude un şuierat în depărtare,
El strigă bucuros că vine trenul, lent,
Dar timpul trece, nimic nu mai apare,
Şi cred că moartea a avut un accident.
Şi ne ucide aşteptarea pe amândoi,
Un veac aici avem de petrecut,
Iar trenul vieţii probabil pentru noi,
Că l-am pierdut atunci când ne-am născut.
Les belles femmes
Toutes les femmes sont aimées.
Leur amour sera toujours capricieux.
Meme quand elles sont plus âgés
Leur amour sera toujours délicieux.
Leurs beaux yeux et leurs lèvres,
Le sourire et le mouvement discret,
Ils seront comme le cours des rivières
Et presque toujours un grand secret.
On les compare comme des fleurs
Qui ne s'ouvre qu'à l'amour
Décrire un spectre de couleurs
Et le chant d'un troubadour.
Marea și stanca
Știi marea ce lovește stanca-nalta?
Ea,implacabilă,tristă și tăcută ,priveste-n zare,
Uitând de marea visătoare ce-și canta-n valuri iubirea ei albastra,
Din zori și până când pe cer apare-o astra.
Așa și noi ades iubim zadarnic,
Și ne legăm cu lanțuri de-o poveste ce e sortita la pierzare,
Căci rătăcește pe întinderea vasta a deșertului iubirii goale,
Canta la poarta unei inimi inchisa-n nepăsare...
Dorul in tăcerea nopții
Noaptea mă îmbracă în tăcerea ei nesfârșită,
Gândul la tine îmi e o lume nebănuită,
Unde dorul e steaua ce luminează în noapte
Și depărtarea dintre noi se vrea...mai aproape.
Cerul mușcă din lună, aștrii nopții au înghețat,
Șoapte fără glas prin vântul iernii răzbat.
Închid ochii și tot tu îmi vii mai aproape
Visul ce nu se stinge și arde în fiecare noapte.
În adâncul tăcerii mă regăsesc în privirea ta
Amintirea reînvie clipele ce ne-au fost senine
Noaptea mă învăluie in al ei negru de catifea
Deși distanța ne ține în două lumi străine...ești cu mine.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în spaniolă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?
Sí, sólo tenemos que querer,
Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,
Sí, si nos motivó,
Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),
Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,
Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,
Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),
Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,
Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,
Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,
Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),
Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,
Sí, si tampoco has traicionado su confianza,
Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,
Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,
Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?
Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,
Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,
Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,
Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,
Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,
Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,
Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,
Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",
Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,
Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,
Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,
Sí, me gustaría verla una vez más...
Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.
Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.
Другие стихотворения автора
Ai nimănui
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!
Dar e primăvară!
E-o primăvară
Parcă mai goală
Ca după boală,
La noi în țară,
Decât oricând!
...
Trage să moară
Totul în țară
Și timpul zboară
Și dă să dispară
Țara, curând!
...
Dar e primăvară!
Un spectacol de gală
De verdeață-i afară,
Imperială
Natură-nflorind!
...
Și-n primăvară,
Ne înconjoară
O catedrală
Monumentală,
De viață mustind!
A fi
Poate
Dormi, făptură minunată!
Dormi iubito somnul lin,
Că visele eu ți le țin.
Ți le țin în palma mea,
Și le reazăm de o stea,
Se se umple de lumină
Lumina cerului senin,
Dormi iubito somnul lin!
..
Dormi iubito, somn ușor,
Că visele ți le păzesc
Să simt, atunci când te privesc,
Toată mlădierea lor
În vântul nopții care-aduce
Scara lunii, să te urce
Pe tărâmul viselor.
Dormi iubito, somn ușor!
...
Dormi, făptură minunată
În lumina stelelor,
Pe tărâmul viselor,
Luna spune-o că-i ești dragă,
Sub privirea mea purtată
De făptura-ți delicată,
Farmecul să ți-l culeagă,
Dormi, făptură minunată!
Fluviul vieții
Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!
Ai nimănui
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Instinctul stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un pom rupt de furtună rămas fără rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă, ducă-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimănui!
Dar e primăvară!
E-o primăvară
Parcă mai goală
Ca după boală,
La noi în țară,
Decât oricând!
...
Trage să moară
Totul în țară
Și timpul zboară
Și dă să dispară
Țara, curând!
...
Dar e primăvară!
Un spectacol de gală
De verdeață-i afară,
Imperială
Natură-nflorind!
...
Și-n primăvară,
Ne înconjoară
O catedrală
Monumentală,
De viață mustind!
A fi
Poate
Dormi, făptură minunată!
Dormi iubito somnul lin,
Că visele eu ți le țin.
Ți le țin în palma mea,
Și le reazăm de o stea,
Se se umple de lumină
Lumina cerului senin,
Dormi iubito somnul lin!
..
Dormi iubito, somn ușor,
Că visele ți le păzesc
Să simt, atunci când te privesc,
Toată mlădierea lor
În vântul nopții care-aduce
Scara lunii, să te urce
Pe tărâmul viselor.
Dormi iubito, somn ușor!
...
Dormi, făptură minunată
În lumina stelelor,
Pe tărâmul viselor,
Luna spune-o că-i ești dragă,
Sub privirea mea purtată
De făptura-ți delicată,
Farmecul să ți-l culeagă,
Dormi, făptură minunată!
Fluviul vieții
Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!