E lună Martie, a primăverii lună,

Cine mi te-a rupt din soare,

Floare albă, floare rară

Și mi te-a adus în cale

La-nceput de primăvară?

Cine de sub pătura albită

Își dorește să răsară,

Să vestească primăvara

La toți oamenii din țară?

De sub stratul de zăpadă

S-a ivit o mândră floare,

Cu petalele albite

Și la corp cam subțirică.

Apărută din nămeți,

Ca o fată din povești,

Dar cu nume de băiat,

Este un ghiocel curat.

El,soare agreabil

Drăguț și amabil

Își face loc și danseaza

Printre noureț.

Căldura vine

Și frunza devine

Un verde stralucitor.

Totul e-n floare

Nimic nu mai doare

Ramura-i verde stralucitor.

Zumzet de albine

Cu burțile pline

Zboară haotic

Trezite la viața

Prin flori cu verdeață,

De-un verde stralucitor.

Atit de verde

Parca se pierde

Cînd soarele-i mare strălucitor.

Și parcă tot deodată

Se transforma îndată

In verde de Aur strălucitor.

Cu atîtea karate

De verzi nestemate

Este aici nemuritor.

E tot ce poftesc

E Mai nebunesc

Mai

mult de atît

E Mai și l-am vrut.

Gheaţa crapă ca o coajă,

Soarele râde iară,

Iese ursul din găboajă,

Va fi iarăşi primăvară.

Iarba luptă în pământ,

Să poată ieşi afară,

Peste tot oameni săpând,

Pe ogor se ară iară.

Iese puiul din găoace,

Câmpu-i plin de ghiocei,

Sosesc păsările încoace,

Iar la stână primii miei.

Mugurele crapă-n ram,

În ecou se-aude cucul,

Grădinarul tam-nesam,

Curăţă acuma nucul.

Codrul prinde iar verdeaţă,

Musca zboară amorţită,

Un batal cu lână creaţă,

Umblă să îşi ia iubită.

Hornul nu mai scoate fum,

S-a ieşit din hibernare,

Toate s-au trezit acum,

Soba, merge la culcare.

Un broscoi pe cap cu gheaţă,

A ieşit acum din mâl,

Se holbează la albeaţă,

- Încă nu-i topit destul.

Curg pâraiele la vale,

Râul stă să se revarsă,

Strânge tot ce-i iese-n cale,

Cară tot, nimic nu lasă.

Se aud triluri în văzduh,

Păsări, stoluri mari, sosesc,

Raţa îşi cată cuibu-n stuf,

Totul e prea pitoresc.

Se trezeşte iar natura,

Lin se metamorfozează,

Iar îşi va schimba alura,

Totu-n jur vibrează.

E-o primăvară

Parcă mai goală

Ca după boală,

La noi în țară,

Decât oricând!

...

Trage să moară

Totul în țară

Și timpul zboară

Și dă să dispară

Țara, curând!

...

Dar e primăvară!

Un spectacol de gală

De verdeață-i afară,

Imperială

Natură-nflorind!

...

Și-n primăvară,

Ne înconjoară

O catedrală

Monumentală,

De viață mustind!

Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.

Apoi,  arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l  mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea  să fie
...........................................
Din cerul  fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri  partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.

Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un  vals  sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.

În pădurea adâncă, cântecul răsună,

Printre copaci înalți și frunze ce suspină.

Eul liric se pierde în taina întunericului,

Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.

Figuri de stil dansează pe aripa vântului,

Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.

Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,

Creând un ritm melodic, plin de bucurii.

Rimele se leagă cu gingășie și grație,

Ca o poveste fermecată, plină de poezie.

În inima pădurii, cântecul se împletește,

Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.

Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,

Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.

În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,

Prin frunzele verzi și lumina de lună.

Eul liric se pierde în taina naturii,

Și versurile sale prind aripi și curg pururi.

Copacii înalți ca stâlpii unui templu,

Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.

Frunzele dansează pe notele vântului,

Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.

Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,

Cu metafore delicate și imagini diverse.

Rimele se împletesc într-un dans subtil,

Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.

Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,

Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.

În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,

Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,

Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.

Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,

Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.

Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,

Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.

Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,

Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.

Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,

În liniștea adâncă și în armonia ce crește.

Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,

Ne conectează la natura vie, plină de splendare.

Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.

La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.

Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.

Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.

Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.

Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă!

Ochii tăi frumoşi albaştri,

Ca azurul îi ai mamă.

Părul tău frumos şi negru,

Chipul tău de pus în ramă.

Mâinile tale firave,

Inima blândă şi bună.

Sufletul tău bună mamă,

El e bun de pus la rană.

Ştiu mamă că ai plecat,

Sus la ceruri ai zburat.

Îngerii au venit de sus,

Şi te-au dus la Domnu Sfânt.

De când ai plecat la ceruri,

Zi de zi eu te visez.

Şi mă rog la tine Doamne,

Sărutând multe icoane.

Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.

Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.

Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Toate florăriile din țara,

Fac din nou profituri iară.

Se cumpăra flori din plin,

Fiindcă îi Sfântul Valentin.

Mulți bărbați cumpăra flori,

Pentru doamne sau surori,

Pentru cei ce numele îl poartă,

Valentin sau Valentina cea frumoasă.

Că acest nume Sfântul Valentin,

Este adoptat de la un popor străin.

Este sărbătorit ca în fiecare an,

Chiar de propriul popor italian.

El Valentin a fost un fecioraş,

Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.

Să îndrăgostit demult de o fată,

Și a fost executat atunci îndată.

Și de atunci el Valentin devine Sfânt,

Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.

În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,

Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !

Această zi, de Sfântul Valentin,

Este împrumutată, de la un popor străin.

La noi România, iubirea e pecete,

Seducătorul şi faimosul Dragobete.

Acel fecior, român mereu el este,

Iubitul acela, ce visele le încălzeşte.

Cu al său năucitor mereu surâs,

Pentru el, Valentin e doar un fâs.

De-ar fi să am, chiar multe fete,

Şi toate doamnele, să mă răsfeţe.

Pe toate, le-aş iubi din plin,

Azi, chiar de Sfântul Valentin.

Azi, în această zi de Sfântul Valentin,

Bărbaţii toţi, sărută fetele din plin.

Fie brunetă, blondă sau roşcată,

La toate le oferă cadouri ei îndată.