flux de poeme naani /37

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

--- 1 ---

Vanuit de lucht zift de verschrikkelijke winter de sneeuwwolken,

Lang reizende Trojanen verzamelden zich op een hoop in de lucht;

Vlokken vliegen, zweven in de lucht als een zwerm witte vlinders,

Het verspreiden van koude rillingen over de bleke schouders van het land.

Het sneeuwt overdag, het sneeuwt 's nachts en het sneeuwt weer in de ochtend!

Met een zilveren ketting de trotse plattelandsjurken;

De ronde, bleke zon wordt tussen de wolken voorspeld

Als een jeugddroom tussen de voorbijgaande jaren.

--- R ---

Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,

Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,

En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,

Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.

--- 2 ---

Maar de sneeuw houdt op, de wolken vluchten, de gewenste zon

Het glanst en verdrijft de oceaan van sneeuw.

Hier is een lichte slee die over de valleien gaat…

Het gerinkel van rammelaars klonk in de vrolijke lucht.

--- R ---

Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,

Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,

En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,

Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.

ochiul

ghicește intenția-

în orașul inteligent

nu vezi un fir de iarbă

Se trec în valuri corbii croncănind cu toții, 
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții, 
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

În astă tristă, sumbră și mică adunare, 
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare, 
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece, 
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece, 
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Vântul suflă, urlă,smulge

Cu furie oarbă de jivină,

Răscolește -n jur și frânge 

Arbuști de la rădăcină.

Ridică -n sus brațele moi,

Se -nvarte -n cerc , în salturi,

Lăsând pomii reci și goi,

Împrăștiați pe asfalturi.

Bulgări de țărână scuipă,

Bate -n de față și din spate,

Pișca obrazu-n pripă,

Mușcă din buzele crăpate..

Pufăie prin păr și piele,

Spumegă pe ape line,

Tulbură bolta de stele,

Moțăind printre ruine..

Până ziua de mâine,

Când cu pașii de felină 

Spre meleaguri străine,

Se depărtase în surdină...

Luna recoltei

Bogată în dăruire

Toamna,culori pastelate pe frunze căzute

călcate de oameni grăbiți

cu timpul ce fuge

din calendar.

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

briza

mănă departe

puful de salcie

apele-n clocot,

soarele se zbate,

puișorii de rață

anevoie se disting.

luna trece alene

peste-ntinderi de ape;

lebede-

într-o legănare de trestii,

îi sorb lacome-nsuflețirea;//

dangătul clopotelor

înăbușă tristețea-n

 cercuri concentrice.

drum fără vizibilitate,

destinele-s analizate pe

twitter.

mercenari înarmați

atacă adăpostul reptilelor.

%

acesta-i sezonul cinci,

țipetele din guernica

rostogolesc bila neagră

din triunghiul roșu.

prin marea dezlănțuită,

vâslim, vâslim,

doar, doar, vom vedea

 țărmul.

fără Dumnezeu, 

singurătatea-i

o armă de descompunere, de anihilare

a simțămintelor omenești.

retragere-n

intimitatea sinelui

timpul s-a oprit

pe-o treaptă a regăsirii

Moku: "năvoade întinse -

lumina se prinde-n ochiuri,

barca nu mișcă."

un pește auriu

se zbate-n mreje-

dorințe-ncolțesc în suflet.

Moku: "pescăruși coboară

în spirală peste valuri -

spuma ia forma."

sirene

domesticesc depărtările-

aici e liniște.

Moku: "pașii lasă urme

pe nisipul nesfârșit -

briza le șterge."

castele din nisip

umbresc țărmurile-

cuvinte fără rod.

Moku: "încă atinge fundul mâlos,

în tăcere, un crab

se întoarce."

pe catarge,

cormorani fixează cu privirea

orizontul.

Moku: "soarele apune

în hubloul ruginit -

nimeni nu strigă."

vântul scutură velele,

nori negri umplu

golul uitării.

Moku: "algele urcă

pe stânci ude și reci -

timpul nu trece."

din uimire-n uimire-

stabilopozi 

țin piept abisului.