Категория: Мысли
Все стихи автора: Anișoara Iordache
Дата публикации: 10 августа 2022
Просмотры: 893
Стихи из этой категории
Femeia Universului meu #ingerulmeu
Cîte copile pot viețui în tine femeie de înger? Cîte copile se ascund și se joacă în tine femeie? Una zurlie, plină de viață, mereu pentru șotii? O zbenguită și-o săltăreață, crescută din Soare? O apă vie, mereu într-un zumzet, mereu o cîntare? E o copila ce-o poți vedea mereu, ea e copila de suprafață. E stîlpul de reazem, e Marele Zid Chinezesc. E copila de Foc dar și rîul de gheață, de nu întelegi al ei joc. Și am mai văzut o copilă, ce mereu se ascunde, privind din depărtare, cu ochii mari și plini, și vocea suavă. O pot găsi, ferită de toți, în adîncuri – copila ce-a tristă, mereu temătoare, înconjurată de gînduri. De te încumeți și de ai răbdare o vei găsi în pădurea deasă și neumblată, ghemuită pe prispa unei căsuțe micuțe, de poveste, mereu cu o floare în mînă. Lumina-i din chip și scînteia ce-o poartă-n priviri e ca o mireasmă virgină de grădini, în care vei putea găsi Curcubeul în Flori și blîndețile din diminețile de Vară. E sufletul de Albă ca Zăpada, dar fără pitici, înconjurată mereu de fluturi si micile vietăți ce vin să îi asculte cîntarea. Dar și învăluită în luptele de întrebări, din cele mai mici, pîn’ la Ceruri, ce admiră cu ochii închiși parfumul adus de-acea mică floare dăruită de Soare ce o ține gingaș. Nu știu cînd ea mi-a venit, ce poartă a deschis în sufletul meu. Sau poate a fost pe ușa din spate. Sau poate a fost acolo mereu. E o copilă plină de vise cu chipul de Înger ce poartă în ochi sclipiri și mistere. Ea e Universul ce strigă să-l afli, să îl asculți, să-ți dai a ta viață pentru o clipă de mînă în mînă, plimbări în tăcere, în ascultare a poveștilor ei, pășind ușor și cu răbdare prin Ceață. Ea e copila ce mereu e o șoaptă de vînt, culoarea din Stele și versul tăcut al poveștilor spuse în tîrziul din Noapte. E ea cea profundă, adevărată, în rochia stropită-n mănunchi de culori și simțuri, și iubirea în taină, ce iubește de-odată. Și-apoi am vazut și acea copilă ce mereu, într-o fugă, neobosit alergînd între una și alta, sperînd ca, într-o zi, emoția ce-i curge vulcanic să cucerească tot Cerul în cîntecul ei de harpă. Cu aripile întinse, cu chipul în Lumină, se roagă. E ruga ei mută dar plină de doine, cu speranță în tot ce o-nconjoară și tot ce iubește. Ea e copila născută-n Divin ce, fără să ceară, așteaptă o-mbrățișare. Ea e tot ce simți în serenade, căldura ce o aștepti pe înserat să îți vină, prin poarta din dos, pe ușa din stradă, la geamul ascuns dintr-o baladă – îngerul meu, vibrația zborului, răcoarea dimineților mele de Vară.
Pentru tine #ingerulmeu
Ziua in care a murit dreptatea si democratia
În ziua când justiția s-a-ncoronat,
Cu salarii-alese, pensii de crai,
Magistrații, zei neîndurați,
Destine-n mâini, fără de-al lor grai.
Sentințe grele, fără de temei,
Poporul mut, sub jugul lor tăcut,
Ei hotărăsc cine-i bun, cine-i rău,
În țara-n care dreptatea-i apus.
Dictatori cu robe și-al lor blazon,
Își scriu legile, fără de teamă,
Puterea-i oarbă, fără de rațiune,
Într-un regat unde speranța-i cheamă.
Ger
Luna soare stele cer
Toate m au innecat in ger
Si cand incep sa ma plang
Nimeni nu ma asculta,
Toti imi spun ca din nimic ma frang.
Cu gandul ca ii deranjez am ramas
In camera mea m am retras
Gerul inca ma bantuie
Parca ar incerca sa ma gatuie
Nu stiu ce sa fac
Vreau doar sa va fac pe plac
Voi incerca de acum
Sa ma impac cu gerul..oarecum
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.
Poem
Ai fost tu la mine-n suflet?
Ai vrut sa treci puțin prin ea,
Te înțeleg, dar nu știi,
Cat a plâns,și a îndurat.
Ai fost tu la mine-n suflet ?
Să-I vezi florile ofilite ?
Să-i vezi măcar lacrimile,
Să o vezi smucită pe toate părțile?
Căci a ei inima era frumoasa și dansa în noapte cu visele.
Ai fost tu la mine-n suflet,
Să vezi când avea un râset ?
Să-i vezi totuși tristul zâmbet?
Nu nu, ai fost, deși știu nopțile reci de pe rost.
Ai fost tu la mine-n suflet ?
Sa știi dacă mi-am înecat lacrimile?
Să știi dacă mai sunt peste inima buruieni?
Să știi când n-a simțit săruturile?
Ai fost tu la mine-n gânduri,
Sa vezi iubirea cum se stinge?
Sau acea rugă, în plină noapte și furtună,
Să vezi cum mi se preling lacrimile strună
Femeia Universului meu #ingerulmeu
Cîte copile pot viețui în tine femeie de înger? Cîte copile se ascund și se joacă în tine femeie? Una zurlie, plină de viață, mereu pentru șotii? O zbenguită și-o săltăreață, crescută din Soare? O apă vie, mereu într-un zumzet, mereu o cîntare? E o copila ce-o poți vedea mereu, ea e copila de suprafață. E stîlpul de reazem, e Marele Zid Chinezesc. E copila de Foc dar și rîul de gheață, de nu întelegi al ei joc. Și am mai văzut o copilă, ce mereu se ascunde, privind din depărtare, cu ochii mari și plini, și vocea suavă. O pot găsi, ferită de toți, în adîncuri – copila ce-a tristă, mereu temătoare, înconjurată de gînduri. De te încumeți și de ai răbdare o vei găsi în pădurea deasă și neumblată, ghemuită pe prispa unei căsuțe micuțe, de poveste, mereu cu o floare în mînă. Lumina-i din chip și scînteia ce-o poartă-n priviri e ca o mireasmă virgină de grădini, în care vei putea găsi Curcubeul în Flori și blîndețile din diminețile de Vară. E sufletul de Albă ca Zăpada, dar fără pitici, înconjurată mereu de fluturi si micile vietăți ce vin să îi asculte cîntarea. Dar și învăluită în luptele de întrebări, din cele mai mici, pîn’ la Ceruri, ce admiră cu ochii închiși parfumul adus de-acea mică floare dăruită de Soare ce o ține gingaș. Nu știu cînd ea mi-a venit, ce poartă a deschis în sufletul meu. Sau poate a fost pe ușa din spate. Sau poate a fost acolo mereu. E o copilă plină de vise cu chipul de Înger ce poartă în ochi sclipiri și mistere. Ea e Universul ce strigă să-l afli, să îl asculți, să-ți dai a ta viață pentru o clipă de mînă în mînă, plimbări în tăcere, în ascultare a poveștilor ei, pășind ușor și cu răbdare prin Ceață. Ea e copila ce mereu e o șoaptă de vînt, culoarea din Stele și versul tăcut al poveștilor spuse în tîrziul din Noapte. E ea cea profundă, adevărată, în rochia stropită-n mănunchi de culori și simțuri, și iubirea în taină, ce iubește de-odată. Și-apoi am vazut și acea copilă ce mereu, într-o fugă, neobosit alergînd între una și alta, sperînd ca, într-o zi, emoția ce-i curge vulcanic să cucerească tot Cerul în cîntecul ei de harpă. Cu aripile întinse, cu chipul în Lumină, se roagă. E ruga ei mută dar plină de doine, cu speranță în tot ce o-nconjoară și tot ce iubește. Ea e copila născută-n Divin ce, fără să ceară, așteaptă o-mbrățișare. Ea e tot ce simți în serenade, căldura ce o aștepti pe înserat să îți vină, prin poarta din dos, pe ușa din stradă, la geamul ascuns dintr-o baladă – îngerul meu, vibrația zborului, răcoarea dimineților mele de Vară.
Pentru tine #ingerulmeu
Ziua in care a murit dreptatea si democratia
În ziua când justiția s-a-ncoronat,
Cu salarii-alese, pensii de crai,
Magistrații, zei neîndurați,
Destine-n mâini, fără de-al lor grai.
Sentințe grele, fără de temei,
Poporul mut, sub jugul lor tăcut,
Ei hotărăsc cine-i bun, cine-i rău,
În țara-n care dreptatea-i apus.
Dictatori cu robe și-al lor blazon,
Își scriu legile, fără de teamă,
Puterea-i oarbă, fără de rațiune,
Într-un regat unde speranța-i cheamă.
Ger
Luna soare stele cer
Toate m au innecat in ger
Si cand incep sa ma plang
Nimeni nu ma asculta,
Toti imi spun ca din nimic ma frang.
Cu gandul ca ii deranjez am ramas
In camera mea m am retras
Gerul inca ma bantuie
Parca ar incerca sa ma gatuie
Nu stiu ce sa fac
Vreau doar sa va fac pe plac
Voi incerca de acum
Sa ma impac cu gerul..oarecum
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.
Poem
Ai fost tu la mine-n suflet?
Ai vrut sa treci puțin prin ea,
Te înțeleg, dar nu știi,
Cat a plâns,și a îndurat.
Ai fost tu la mine-n suflet ?
Să-I vezi florile ofilite ?
Să-i vezi măcar lacrimile,
Să o vezi smucită pe toate părțile?
Căci a ei inima era frumoasa și dansa în noapte cu visele.
Ai fost tu la mine-n suflet,
Să vezi când avea un râset ?
Să-i vezi totuși tristul zâmbet?
Nu nu, ai fost, deși știu nopțile reci de pe rost.
Ai fost tu la mine-n suflet ?
Sa știi dacă mi-am înecat lacrimile?
Să știi dacă mai sunt peste inima buruieni?
Să știi când n-a simțit săruturile?
Ai fost tu la mine-n gânduri,
Sa vezi iubirea cum se stinge?
Sau acea rugă, în plină noapte și furtună,
Să vezi cum mi se preling lacrimile strună
Другие стихотворения автора
fulguiri//2
regele lear,
și astăzi
mai caută un punct de sprijin,
prin gunoaie....
aroma-mbietoare
a ceaiului de mentă.
i-aduce norii
la picioare.
metamorfozele unui gând/6
sub epiderma realității,
o rețea de intrigi,
experiențe șocante,
intenții-nfiorătoare
spulberă turnirul liniștit al lumii.
să nu uităm că,
Daedalus
a construit, pentru regele Minos,
un labirint
pentru a ține-ascuns în lanțurile fricii
minotaurul.
iar la lumină,
a creat din corpurile-nlănțuite ale coriștilor,
o structură arhitecturală
sorocită dansului.
crochiu liric/14
prin marea dezlănțuită,
vâslim, vâslim,
doar, doar, vom vedea
țărmul.
fără Dumnezeu,
singurătatea-i
o armă de descompunere, de anihilare
a simțămintelor omenești.
Note de Mai/6
trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul luminii.
metamorfozele unui gând/7
mass-media,
noua zeitate a zilelor noastre,
anulează toate regulile de bun-simț
ale meciului,
alienând și anesteziind spectatorul-
devenit el insuși o
oglindă concavă de reprezentare
a adevărului schilodit.
transfigurare 1/8
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un iureș de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.
fulguiri//2
regele lear,
și astăzi
mai caută un punct de sprijin,
prin gunoaie....
aroma-mbietoare
a ceaiului de mentă.
i-aduce norii
la picioare.
metamorfozele unui gând/6
sub epiderma realității,
o rețea de intrigi,
experiențe șocante,
intenții-nfiorătoare
spulberă turnirul liniștit al lumii.
să nu uităm că,
Daedalus
a construit, pentru regele Minos,
un labirint
pentru a ține-ascuns în lanțurile fricii
minotaurul.
iar la lumină,
a creat din corpurile-nlănțuite ale coriștilor,
o structură arhitecturală
sorocită dansului.
crochiu liric/14
prin marea dezlănțuită,
vâslim, vâslim,
doar, doar, vom vedea
țărmul.
fără Dumnezeu,
singurătatea-i
o armă de descompunere, de anihilare
a simțămintelor omenești.
Note de Mai/6
trecând cu viteză
pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...
parcă te-ai scufunda în
licoarea acrișoară
a lămâilor.
cerul,
tot mai aproape de verdele grâului...//
ascuțișul vinețiu al privirilor
e domolit
de
polizorul luminii.
metamorfozele unui gând/7
mass-media,
noua zeitate a zilelor noastre,
anulează toate regulile de bun-simț
ale meciului,
alienând și anesteziind spectatorul-
devenit el insuși o
oglindă concavă de reprezentare
a adevărului schilodit.
transfigurare 1/8
disproporționate amurguri
aduc-
prin arhetipurile așteptării,
semințele osificate-ale eroilor...
plantându-le,
într-un iureș de tobe,
pe aleea principală
devastatâ de umbre.