Esența vieții
Roșu pulsând, a vieții izvor,
În vene curge, neobosit rotor.
Dar când se scurge, picătură cu picătură,
Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.
Fiecare strop, o fărâmă din tine,
Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.
În roșu aprins, se oglindește sufletul,
Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut
.
Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,
Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.
Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,
Că viața va învinge, și vei trăi.
Sângele, esența, dar și amintire,
A luptei pentru viață, a durerii sincere.
Și când se oprește curgerea, și inima tace,
Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.
Стихи из этой категории
Anotimpurile vieții
Un miros de iarbă verde,
Iarba-n ochii mei se pierde
Și alerg gălăgioasă
În spre maica mea frumoasă.
Dulce-i primăvara vieții,
Scumpă-i vara tinereții,
Tandră-i toamna armoniei,
Rece-i iarna veșniciei.
Soarele oricum răsare,
Dragostea-i nemuritoare.
Când miroase spincu-n glie
Aștept dragostea să vie
Și cu buzele amare
Să îmi dea o sărutare.
Frunza zboară, frunza cade
Dorul de copii mă arde,
Iar picioarele mă dor
Să pornesc în urma lor.
Fulguie în părul meu
Alb, cernut de Dumnezeu,
Sau sunt eu un fulg de nea
Și mi-i cald în palma ta.
Pamantul strabunilor
Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,
Un pământ sfânt, moștenire străbună,
Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,
Și s-au scris pagini de istorie străbună.
Într-un colț de lume, unde râurile curg,
Și vântul șoptește povești de demult,
Trăim cu mândrie, sub același cer,
Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.
Naționalismul, flacără ce ne aprinde,
Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,
Ne dă putere să visăm și să zidim,
Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.
Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,
Ne face stăpâni pe destinul nostru,
Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,
Și să ne construim viitorul luminos.
Dar naționalismul, ca orice foc,
Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,
Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,
Ne poate conduce spre prăpastie.
Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,
Să iubim țara, dar și pe cei din jur,
Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,
Și să construim împreună un viitor mai bun.
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Simt
Simt cum dăruiesc energie
Unor oameni fără orizont
Lăsând în urmă durere
Unde sângele mi fierbe
Ca încerc la infinit
Și nimeni nu mă înțelege
Ca de fapt
Mă doare inima
De frigul impus (asupra lor)
Care te aruncă ca o puternică furtuna
Intr un abis de sentimente obscure
Simt cum fac țepe în vene
Și doar pot să privesc..
Câtă durere există în lume.
Tăcerea e de aur!
Vorbe!
De când mă știu mult n-am vorbit
și mai ales făr' niciun rost,
Am stat în banca mea și-am învățat
...de la deștept și de la prost.
Mama mi-a spus...ascultă ce zice
fiecare și ia ce ți se pare a fi bun,
Și niciodată nu pune etichetă...că
unu-i înțelept și celălalt nebun.
Când gura o deschizi...ai grijă vorba
nu se mai întoarce,
Și mult are de câștigat...cel ce limba
și-o strunește și tace.
O vorbă din popor ne zice...tăcerea
e de aur când nimic nu ai a spune,
Așa că tu învață, de la viață,..ce-i rău
și ce e bine și stop ispitei pune.
Dar, nici mut nu fi când știi că ai
dreptate și pe nedrept ești acuzat,
Le spune verde-n față...unde-au
greșit, mințit și te-au lezat.
Gându-mi închei...spunându-vă
ce mult îmi place,
De Omul drept, ce mult nu vorbește,
tace și bine face.
Anotimpurile vieții
Un miros de iarbă verde,
Iarba-n ochii mei se pierde
Și alerg gălăgioasă
În spre maica mea frumoasă.
Dulce-i primăvara vieții,
Scumpă-i vara tinereții,
Tandră-i toamna armoniei,
Rece-i iarna veșniciei.
Soarele oricum răsare,
Dragostea-i nemuritoare.
Când miroase spincu-n glie
Aștept dragostea să vie
Și cu buzele amare
Să îmi dea o sărutare.
Frunza zboară, frunza cade
Dorul de copii mă arde,
Iar picioarele mă dor
Să pornesc în urma lor.
Fulguie în părul meu
Alb, cernut de Dumnezeu,
Sau sunt eu un fulg de nea
Și mi-i cald în palma ta.
Pamantul strabunilor
Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,
Un pământ sfânt, moștenire străbună,
Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,
Și s-au scris pagini de istorie străbună.
Într-un colț de lume, unde râurile curg,
Și vântul șoptește povești de demult,
Trăim cu mândrie, sub același cer,
Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.
Naționalismul, flacără ce ne aprinde,
Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,
Ne dă putere să visăm și să zidim,
Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.
Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,
Ne face stăpâni pe destinul nostru,
Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,
Și să ne construim viitorul luminos.
Dar naționalismul, ca orice foc,
Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,
Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,
Ne poate conduce spre prăpastie.
Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,
Să iubim țara, dar și pe cei din jur,
Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,
Și să construim împreună un viitor mai bun.
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Simt
Simt cum dăruiesc energie
Unor oameni fără orizont
Lăsând în urmă durere
Unde sângele mi fierbe
Ca încerc la infinit
Și nimeni nu mă înțelege
Ca de fapt
Mă doare inima
De frigul impus (asupra lor)
Care te aruncă ca o puternică furtuna
Intr un abis de sentimente obscure
Simt cum fac țepe în vene
Și doar pot să privesc..
Câtă durere există în lume.
Tăcerea e de aur!
Vorbe!
De când mă știu mult n-am vorbit
și mai ales făr' niciun rost,
Am stat în banca mea și-am învățat
...de la deștept și de la prost.
Mama mi-a spus...ascultă ce zice
fiecare și ia ce ți se pare a fi bun,
Și niciodată nu pune etichetă...că
unu-i înțelept și celălalt nebun.
Când gura o deschizi...ai grijă vorba
nu se mai întoarce,
Și mult are de câștigat...cel ce limba
și-o strunește și tace.
O vorbă din popor ne zice...tăcerea
e de aur când nimic nu ai a spune,
Așa că tu învață, de la viață,..ce-i rău
și ce e bine și stop ispitei pune.
Dar, nici mut nu fi când știi că ai
dreptate și pe nedrept ești acuzat,
Le spune verde-n față...unde-au
greșit, mințit și te-au lezat.
Gându-mi închei...spunându-vă
ce mult îmi place,
De Omul drept, ce mult nu vorbește,
tace și bine face.
Другие стихотворения автора
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
In fiecare zi
În fiecare zi, în lumea mea cu grijă,
Gândurile dansează, o veșnică călătorie.
Sub soarele blând al unei zile obișnuite,
Pășesc cu hotărâre, pe drumul făcut cu grijă.
Glicemia, un cifru ce bate la ușă,
O ecoare discretă, voce a sănătății noastre.
În inima mea, ca un cântec ce zboară,
Gânduri împletite, îmi țes o poveste deschisă.
La micul dejun, când ziua prinde culoare,
Fructe și cereale, un început cu soare.
Insulină și zâmbet, în combinație fină,
Pentru a începe ziua, în armonie și lumină.
Prânzul aduce bucate colorate,
Legume proaspete și arome adunate.
Gândul la glicemie, o umbră blândă,
Îmi călăuzește pașii, într-o lume sănătoasă și tandră.
La cină, sub stele, gândurile se așează,
Proteine sănătoase, așezate cu grijă.
Monitorizez drumul, cu pași măsurați,
Glicemia, o prietenă veșnică, îmbrăcată în raze.
Și când se lasă seara, în liniștea serii,
Gândurile mele, o lanternă ce luminează.
Reflectând asupra zilei, a alegerilor mele,
Păstrez controlul, ca un călător ce veghează.
În vise și odihnă, mă regăsesc pe mine,
Cu gândurile blânde, sub cerul senin.
Controlul glicemiei, o grijă înțeleaptă,
În fiecare zi, în dansul vieții mele curată.
Deci, în gândurile mele, zâmbetul se aprinde,
Cu pași măsurați, încrederea crește în mine.
Glicemia sub control, un partener de drum,
În fiecare zi, spre o sănătate plină de har și fum.
Gânduri de Crăciun
În toiul iernii, când gerul cuprinde,
Și grijile ne-apasă ca niște mărgele,
Să ne adunăm la căldură, în familie,
Și să uităm de lume, măcar o clipă.
Să ne amintim de bine, de râs și de joc,
De momentele frumoase, de-a lungul anilor,
Să aprinde-o candelă și s-o facem cu dor,
Să credem într-un mâine, mai luminos și mai cald.
Sărbători fericite!
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Singuratate
În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,
Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.
Printre ecouri de pasăre fără glas,
Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.
Prin străzi pustii și inimi abandonate,
Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.
Ochii nopții mă privesc rece, distanți,
Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.
În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,
Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.
Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,
Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.
Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,
Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.
Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,
Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.
În inima nopții, când stelele își țes poveștile,
Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.
Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,
Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
In fiecare zi
În fiecare zi, în lumea mea cu grijă,
Gândurile dansează, o veșnică călătorie.
Sub soarele blând al unei zile obișnuite,
Pășesc cu hotărâre, pe drumul făcut cu grijă.
Glicemia, un cifru ce bate la ușă,
O ecoare discretă, voce a sănătății noastre.
În inima mea, ca un cântec ce zboară,
Gânduri împletite, îmi țes o poveste deschisă.
La micul dejun, când ziua prinde culoare,
Fructe și cereale, un început cu soare.
Insulină și zâmbet, în combinație fină,
Pentru a începe ziua, în armonie și lumină.
Prânzul aduce bucate colorate,
Legume proaspete și arome adunate.
Gândul la glicemie, o umbră blândă,
Îmi călăuzește pașii, într-o lume sănătoasă și tandră.
La cină, sub stele, gândurile se așează,
Proteine sănătoase, așezate cu grijă.
Monitorizez drumul, cu pași măsurați,
Glicemia, o prietenă veșnică, îmbrăcată în raze.
Și când se lasă seara, în liniștea serii,
Gândurile mele, o lanternă ce luminează.
Reflectând asupra zilei, a alegerilor mele,
Păstrez controlul, ca un călător ce veghează.
În vise și odihnă, mă regăsesc pe mine,
Cu gândurile blânde, sub cerul senin.
Controlul glicemiei, o grijă înțeleaptă,
În fiecare zi, în dansul vieții mele curată.
Deci, în gândurile mele, zâmbetul se aprinde,
Cu pași măsurați, încrederea crește în mine.
Glicemia sub control, un partener de drum,
În fiecare zi, spre o sănătate plină de har și fum.
Gânduri de Crăciun
În toiul iernii, când gerul cuprinde,
Și grijile ne-apasă ca niște mărgele,
Să ne adunăm la căldură, în familie,
Și să uităm de lume, măcar o clipă.
Să ne amintim de bine, de râs și de joc,
De momentele frumoase, de-a lungul anilor,
Să aprinde-o candelă și s-o facem cu dor,
Să credem într-un mâine, mai luminos și mai cald.
Sărbători fericite!
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Singuratate
În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,
Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.
Printre ecouri de pasăre fără glas,
Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.
Prin străzi pustii și inimi abandonate,
Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.
Ochii nopții mă privesc rece, distanți,
Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.
În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,
Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.
Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,
Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.
Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,
Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.
Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,
Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.
În inima nopții, când stelele își țes poveștile,
Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.
Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,
Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.