disensiuni/4

în timp ce

luna se zbate să se desprindă din

brațele desfrunzite de ștejar,

ghemuit langă foc,

un motan

râvnește să se plimbe

printre baloanele colorate de săpun.

lumină

fremătătoare empatică

deslușind fraternizând vibrând

la suferința celor năpăstuiți-

oscilând viclenind mascând

ademenitoare ambiguă

umbră

M: "ceață subțire,

 prin stufărișul uscat,

răsună un clopot."

un pui de lăstun

încească să zboare.

M: "crenguțe tresar;

în vântul fără miros,

zori întredeschiși"

ca o aducere aminte,

zămbetul tău.

M: "sub salcia pletoasă

banca

scârțâie-n tăcere"

doruri sunt duse de briză

hăt departe.

M: " pietre netede

ascund șoaptele ploii-

rădăcini întinse"

spre tâlcuiri de tainice

vise

 M: "noaptea se lasă,

peste veacuri;

un drum lin spre alte lumi"

e cutreierat de

îndrăzneți pelerini.

luna trece alene

peste-ntinderi de ape;

lebede-

într-o legănare de trestii,

îi sorb lacome-nsuflețirea;//

dangătul clopotelor

înăbușă tristețea-n

 cercuri concentrice.

iscodind tâlcul

prin-ntunecatul coclau,

al înfumurării,

amfiteatre revarsă-

pe scări, fumigene,

dezgustul măștilor

din lut.

tuse seacă de toamnă ,

copacii-de pe autostrada suspendată

a disperării,

duc dorul

păsărilor călătoare.

%

suspine-

la clarinet si vioară,

îmbracă

intr-un mănunchi  de dalii

axa lumii.

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

mătușa mea Dominique din copilărie

umbla cât era ziua de mare

îmbrăcată într-o rochie albă

cu dantele și strasuri

 la fel de tânără ca acum douăzeci-treizeci de ani

când plecase de nebună în Franța

și când își schimbase numele de fată

în Corbiau

după soț

apoi făcuse calea întoarsă

de-atunci rătăcise ca o fantomă pe străzi

răspunzând la saluturi cu „bonjour”

sau „bonsoir”

ori intra la „Christine”

pe vreme de ploaie

pentru o cafea „Carte Noire”

(neapărat Carte Noire și-un cub de ciocolată „Merci”)

.

îi spuneam  „mătușa Dominique” fiindcă era mătușa mea

din partea tatei

adeseori îi duceam sacoșa cu două franzele și două oase de ros

pentru câine

o pocitanie

îmi era frică s-o privesc în ochi

cum făcea unchiul Virgil

fratele ei vitreg

tata le lăsase moștenire casa de vacanță și-o colecție de rochii

albe

pezevenghiul

câte o rochie de mireasă pentru fiecare iubită

(mai puțin a mamei!)

câteodată

când eram prin preajmă

mă chema s-o deschei la nasturii din spate

și eu eram fericit

și-mi ziceam în gând că așa trebuia să fi arătat femeia fatală

.

in living se afla un acvariu imens

cu pești viu colorați

de care Dominique  era foarte mândră

iar eu muream să-i privesc prin geamul de-afară

ca țâncii din clasa întâia primară

mă încântau peștii labirint în nuanțe miraculoase de roșu-albastru

peștii curcubeu înveliți în toate culorile spectrului optic

cei discus și peștele înger

carasul auriu

peștele clovn sau siamezul albastru

aburea geamul în răsuflarea mea caldă

îmi tăiau respirația...

.

parcă o văd și acum îmbrăcată în rochia ei albă

cu dantelă și strasuri

cu rucsăcelul din piele de capră

în spate

un adevărat cuib de miracole

din care scotea mereu câte un baton de ciocolată

câte o bomboană de mentă

jeleuri gumate la pungă

cubulețe de halva din floarea soarelui

cu cacao

turtă dulce

chocofresh kinder

îi râdeau ochii

cum aș putea s-o uit...

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

Privesc în îndepărtare  

Urcuș și coborâș în zare  

Nu are cum să fie lin și moale  

Sunetul se ridică molcom  

Ca un abur cald și fin  

Simte adierea blândă  

A mirosului divin  

Totu-i plin încă de verde  

Vara încă nu-i trecută  

Refren:

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

Sunete se contopesc  

Urechile le asurzesc  

Greierii își cântă imnul  

Ce se termină cu timpul  

Păsările par să știe  

Că sfârșitul e aproape  

Caută cu ultima privire  

Amintirea zilelor  

Pline de liniște, fericire  

Refren:

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

*Când o să fac ce îmi doresc*  

Zilele trec și nu reușesc  

Să obțin vise-adunate  

De atâția ani purtate  

De-aș putea fi ca natura  

Să trăiesc cu picătura  

Ca să pară timpul lung  

Și nu scurt ca un apus  

Și de mult timp răpus

Refren×2

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

și-eram albastră ca cerneala de pe piept
și construiam linii albastre din pana mea
în pana mea am ajuns să zac ofilită
cum nici florile nu mai ofilesc că toate-s
neimportante că cică se ofilesc dar cui
dracu îi pasă de ofilire când există mireasma
pură și-eram o fabuloasă minciună și-mi
clădeam un parapet albastru de care să mă
izbesc da mi-a zis ești o cale pierdută un fatal attraction de care mă topesc în arfe crizanteme
corupție metafore și coroane albastre

și oglinda mă judeca da’ nici ea nu era albastră

Vinul nu minte, doar amână,

Spune adevărul pe rând.

Îți ia din frică, nu din vină,

Și-ți lasă curajul flămând.

În pahare stă ce nu s-a spus,

Cu voce joasă, fără grabă,

Un adevăr puțin confuz

Care doare… dar te scapă.

Vinul nu e sărbătoare,

E pauza dintre lovituri,

Când sufletul cere iertare

Fără martori, fără jurăminți.

Dragostea-i pura dragoste

In niciun caz o pacoste

Sufera totul

Crede totul

Dragostea nu se umfla de mandrie

Si nici nu-i plina de manie

Se bucura de adevar

Nu de minciuni fara de numar

Dragostea-i vesnica

Chiar daca multora nu e prielnica

Dragostea nu piere

Si daca a pierit

Atunci tu dragoste n-ai trait

Ai jucat un teatru prefacut

Intr-un : ,,te iubesc'' mut

Spui ca ai iubit

Dar ai parasit

Ei bine nu ai iubit

Ci doar te-ai fastacit

In pacate murdare

Ce necesita vindecare

Antidotul e Cristos

El te poate ridica de jos

dar trebuie sa ai dragoste

Nu sa privesti totul ca pe o pacoste

Sunt trei virtuti mari

Ce-n viata ne vor tine tari

Credinta,Nadejde,Dragoste

Sunt mari cat o oaste

Dar una-i cea mai tare din toate

Aceea este vesnica DRAGOSTE