Dacă ploaia...!

Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,

Tăcerea iarăși s-a lăsat 

Cât imi lipsesti numai eu știu 

Sa ne vorbim din nou, cu drag!

Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm

Că mă gândesc numai la tine

Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor

Și toate amintirile cu tine.

Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă 

Un dor atâta de profund, 

După îmbrățișarea- ți caldă 

Și vinul tău... atât de scump...

Suflă vântul în spre buclele mele blonde,

Rămân lângă o staţie

Trecând cu florile-n mână.

Zăresc un zâmbet si-un chip plăpând

Si-o voce ce-mi răsună,

o fi el?

Dar mi-a rămas o speranţă acum

nu l-am recunoscut,

dar vocea aceea îmi părea cunoscută..

Nu pot  avea toate femeile din lume,

Nici toate femeile nu mă pot avea pe mine,

eu ți-am fost mereu alături,

dar tu nu m-ai ales pe mine.

Și sufletul îmi plânge și inima se sfrânge 

Și gândul îmi zboară spre tine comoară

Și în vis te voi cuprinde,în brațe te voi strânge,

Plângând te voi privi, din dinți voi scârțâi. 

Că nu îmi ești mireasă,că nu îmi ești aleasă,

Pierdute între stele sunt gândurile mele,

Te caută pe tine,crezând că vii la mine 

Dar tu te îndepărtezi, nu mai în vise înflorești.

În vise  voi rămâne,acolo lângă tine 

Să-mi spui că mă iubești,

Să-mi spui că nu m-ai pleci, 

Să-mi spui că îmi ești mireasă.

Să-mi spui că-mi ești aleasă

Și timpul trece greu ,nici tu nu mai ești la fel

Și lumea s-a schimbat, de când tu ai plecat

Și soarele e rece și luna ofilește.

În lumea mea creată, petru tine fată 

Și stau și plâng la poartă flori ca tine fată,

Și chear de-ar intra, nu mă vor mai calma

Doar tu ești împărăteasă la mine în casă.

Se întunecă cerul deodată,

Geamul sub tunet trosnește,

Fulgere încep să străbată,

Și focul din arbori țâșnește.

La sânu-mi, iubito, hai vino,

Te-ascunde de tunet și foc,

Vântul cântă rock și latino,

Se dezlănțuie frunze în joc.

Vine urgia, dezastru prevăd,

Puhoaie se strâng jos în vale,

Haide, iubito, afară-i prăpăd,

Ne-ascundem sub pătura moale.

Ploaia ne bate cu ură în geam,

Iar vântul mai strașnic devine,

Nu-mi pasă acum de-ar fi uragan,

Sub pătură ne e cald și e bine.

E ziuă, și afară, parcă e noapte,

Și fulgeră încontinuu, și tună...

Iubita-mi alint cu săruturi și șoapte,

Și veșnic aș vrea să fie furtună.

E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.

Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.

De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.

Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas

Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.

Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.

Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?

Ma las de tine, am zis!

E sufocant aerul ce nu-l respir cu tine

Si grele zilele ce le traiesc , ma dor.

Apasator , in inima imi simt durerea mea de tine

Intepator si rece strapunge fiecare dor.

Cat sa mai pot asa, orice fior e o tortura!

Sa nu te pot vedea cu anii, imi e dor!

Cat sa reziste-a mea faptura?

Ma las de tine, am zis , chiar daca-ar fi sa mor!

Chiar daca asta inseamna sa ma dezic de mine,

Sa sting ultimul suflu ce ma tine,

Sa ma afund in negru pt tine.

Ma las de tine, am zis, a nu stiu cata oara

Si nu dau inapoi, nu e un vis

Dar nu mai am putere sa scriu mereu de tine

Cand nici macar in vise nu -mi mai vii,

Cu bine!

Ma las de tine, si rece iar ma simt

Caci ce e trupul fara licarire?

Si ce e inima fara iubire?

Ma las de tine , chiar daca asta inseamna

A nu stiu cata oara sa ma pierd pe mine!

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

Ce este viața fără dor?

Sau fără tine draga mea,

Este ca pomul fără roadă

Pe care nimeni nu îl vrea

Ce este lumea în război?

Ce pacea caută făr'a găsi,

E boală grea ce n-are leac

Speranță de-a trăi încă o zi

Ce este luna fără soare?

Un astru fără strălucire,

Pierdută undeva în galaxie

Și gravitând în rătăcire

Ce este grâul fără pâine?

Semănătură într-un lan,

Dar când din el obții făină

E meritul celui numit..țaran

Ce este omul fără fapte?

Un călător străin fără bilet,

Ce s-a urcat în trenul vieții

Uitând de suflet..și de preț!

Din Piatra la Botoșani am pornit

Și-n satul Frumușica ne-am oprit,

Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel

Cu pită caldă și poate-un păhărel.

Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm

Către părinții noștri să-i vedem,

Pe care-i știm că stau pe-o bancă

După ce-au isprăvit a lor treabă.

Bucuria pe chipuri repede răsare

Când poarta scârție din balamale,

Iar tristețea dispare din ochii lor

Când în curte aud vocea copiilor.

Mâna și obrazul trist le sărutăm

Simțim căldura și-i îmbrățișăm,

Și ochii umezi ușor se limpezesc

Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.

E greu când anii mulți s-au adunat

Și urme-adânci pe chip au brăzdat,

Vedem cum trupul mame-i aplecat

Iar tata are la mijloc un brâu legat.

Dar și așa ograda, le este plină

Și mama noastră pare o albină,

Trebăluiesc până seara târziu

Iar tata mai gustă și-un rachiu.

În curtea lor tot timpul ai să vezi

O ordine deplină și poți să crezi

Că-n acest loc trăiesc doi tinerei

Și nu părinții noștri cu boli pe ei.

Povestea lor trăită e una minunată

Și viața le-a fost într-una luminată,

În Domnul Iisus speranță au avut

Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.

Acum cu toții rugă înălțăm la cer

La Domnul și înspre a lor înger,

Să-i țină-n viață, să fie sănătoși

Chiar dacă suntem tare păcătoși.

La ei cu drag mereu vom reveni

 Să alungăm singurătatea grea,

Iar să nu-i supărăm ne vom feri

Știind că-n ei ne este...nemurirea!

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

E vânt și rece-n luna mai

Iar tu ești prea departe,

Aș vrea puțin să te ating

Dar simt că nu se poate

Te strig în gând să te întorci

Că vocea nu vrea să m-ajute,

Să-ți zic ce mult eu te iubesc

Și nu mai vreau s-avem dispute

Dar gândul cred că nu te-ajunge

C-a rătăcit și el demult adresa ta,

Așa că nu-mi rămâne altă șansă

Decât s-aștept să văd ce va urma

Până voi primi vești de la tine

Încerc să mă descurc cumva,

Însă ce fac nimic nu-mi iese bine

Și înțeleg că îmi lipsește cineva

Pe geam văd picături de ploaie

E semn că vremea se cam schimbă,

Strâng rufele jilave de pe culme

Și fug de tunet că-mi este frică

Deschid televizorul din rutină

Dar nu-s atent la ce se spune,

Aș vrea s-aud cum bați la ușă

Sau dacă nu, un telefon să sune

Nimic din astea nu se-ntâmplă

Așa că întrebări încep să-mi pun,

La care-aș vrea să am răspunsuri

Dar simt că este greu să mă adun

Zilele trec și luni se fac deacum

De când tu ai plecat de lângă mine,

Sunt trist dar totuși pot să-ți spun

De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!