Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 3 ianuarie
Comentarii: 1
Vizualizări: 47
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Despărțire
Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,
Fereastra închizi în urma mea,
Și parcă aud un zumzăit de șoapte,
Cum zgârie pe geam și pe perdea:
Adio, nu te-oi mai vedea!
Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,
Iar locuri preumblate-mi par străine,
Întorc privirea-mi tristă înspre casă,
Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:
Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!
Port luna în priviri și inima pe targă,
Și caut un spital de inimi tinere, ucise,
Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,
Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:
Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!
Între ieri și azi
Mi-ai fost drag dincolo de timp
Ca un legământ ars pe pământ
Omul ce c-un vin imi bucura ființa
Dar ai plecat lăsându-mi suferința...
Ai venit peste mine ca o furtună
Într-o secundă m-ai întors pe dos
Însă atât cât tu ai vrut,
Ai fost visul meu frumos!
Azi tăcerea imi este glas,
Un strigăt mut la orice pas
Mi-ai fost drag de m-am pierdut
Iar tu m-ai uitat într-un minut...
Azi suntem doar doi străini
Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...
Ai plecat fără un ultim vin
Într-o zi de toamnă, din viața mea.
Azi suntem doar doi străini
Toate visele mi s-au stins
Însă dorul meu de vin,
E-un foc ce-mi stă aprins...
Azi suntem doar doi străini,
Poezii pe zeci de pagini,
Scrise mereu cu același dor
Într-un colț de lumină ce doare ușor.
Fără Titlu
Te-am strigat adesea prin pădure,
Nu-mi răspundea decât ecoul ei.
Te-am căutat de la apus până la răsărit
Era ciudat că-n fiecare creatură
Privirea îmi fugea.
Erai acolo, erai aproape
Și-n foșnetul frunzelor uscate
Te simțeam.
Cutremurată până-n oase...
Las să mă plouă.
Vreau să te strig din nou
Dar mă tem că nu mai vii
Te-ai dus
și nici nu știi
că
Ai rămas un trecător necunoscut.
Tu cu mistere,
Eu cu un dor de dorul nepătruns
Și vise spulberate de tăcere .
Cand ar trebui sa plece
Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece
Si-n loc de bine-i face rau,
Ar trebui sa plece!
Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,
Cand totu-i gri si-ntunecat,
Ar trebui sa plece!
Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece
Si-n vorbele lui nu mai crede,
Ar trebui sa plece!
Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece
Si el n-o lasa, egoist,
Ar trebui sa plece!
Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,
N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!
Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Fara muza
Roua caldă, curgătoare ce-o înșir pe fața mea,
Cînd pe foia ca mătasea, mă încrunt cuvînt să pun,
E din suflet, ca izvorul, amețit de-o stinsă stea,
Ce e mut și nu mă lasă gândurile să-mi adun.
Mă tot umple de imagini și mă face să tresar,
Dar stiloul mi se rupe și nu pot nimic a scri,
Iar creionul, undeva, e pierdut într -un sertar
Si un altu-n loc de dânsul, astăzi, nu voi mai găsi.
Vântul geme în fereastră, focu-n sobă mă mângâie,
Iar pe fruntea mea se lasă umbre slabe și pustii,
Unde zboar-a mele vise, nime-n lume, n-o să știe;
Numai ție-ți spun - de vii.
Alte poezii ale autorului
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
Toamna la plimbare!
Aseară am ieșit la o plimbare
Pe străzi și prin parcul central,
Și am avut noroc să ascultăm
Folclor cântat de un rapsod local.
Pământul s-a acoperit cu frunza
Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,
Și cu amar se-ntreabă unul pe altul
Cum vor rezista când sunt viscoliți.
Din depărtare se-aude freamătul
Pădurii de pe munte, încă cu brazi,
Care cu frică zic omului cu drujba
Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.
Călcăm atenți pe străzile stricate
Ale orașului în plină transformare,
Care este ruină, iar edilii ne promit
Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.
Simțim răceala frigului de toamnă
Când orologiul Turnului bate de nouă,
Privim la luna mică ce ne-ndeamnă
Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.
E anotimp de toamnă cu flori ofilite
Demult cocorii s-au dus spre asfințit,
Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi
Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit
Cu lumea n-avem nimic de împărțit!
Multe..!
Multe am făcut pășind prin viață
Dar recunosc și câte-s nefăcute,
Multe dintre ele sunt cunoscute
Dar rămân și unele necunoscute.
Cine ar putea vreodat'a spune
De câte ori s-a încurcat în ițe,
Și cum a reușit să le dezlege
Făr'a lăsa în urmă...rămășițe?
Suntem o viță dacică de înțelepți
Și-avem darul de-a pune etichetă,
Ești vinovat, nevinovat plătește
Și-apoi vom face noi...anchetă.
Ne place să arătăm cu degetul
Și spre Ion, Vasile și chiar Veta,
Iar când arătătorul se întoarce
Rușinea e mai mare..ca planeta.
Odat' am ridicat de jos o piatră
Și-am aruncat-o direct în țintă,
Dar s-a întors-napoi și m-a lovit
Precum un glonț ieșit din flintă.
Târziu am priceput că-n astă viață
Poți recolta doar ceea ce sădești,
Iar dacă inima-ți e plină de răutate
Nu te-aștepta ca bine să primești!
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Bea o dușcă!
Ieri am terminat cu pruna
Azi culeg struguri în vie,
Voi avea ce bea la iarnă
Și un vin...dar și-o tărie.
Anul n-a fost unul bun
Că n-a picurat din cer,
Totuși am făcut destul
Și-am de unde să ofer.
Strugurii i-am dat la teasc
Mustul e deja-n bidoane,
Am băut din el un sfert
Eu și încă cinci persoane.
Pruna-i pusă-n vane mari
Ca un timp să fermenteze,
Și-apoi la cazanul satului
Unde-aștept să distileze.
Mai grea este așteptarea
Decât munca cea prestată,
Pâna bei un vin și-o țuică
Să te-mbeți...măcar odată.
Dar nu-i bai că am rezervă
De la an la an că-s gospodar,
Vârsta-mi zice..bea o dușcă
Din butoi..cu doagă..de stejar!
Zugun