flux de poeme naani /58

Februarie, luna iubirii,

A zilelor scurte și nopților lungi,

A zăpezii care începe să se topească,

A primăverii care bate la ușă.

Februarie, luna sărbătorilor,

A Dragobetelui, a Zilei Îndrăgostiților,

A Mărțișorului, simbolul primăverii,

A zilelor de bucurie și veselie.

Februarie, luna speranței,

A zilelor mai lungi și mai calde,

A soarelui care începe să răsară mai devreme,

A unei noi începuturi.

Februarie, luna iubirii, a sărbătorilor și a speranței,

O lună frumoasă și plină de semnificație.

Zi  de iarnă prelungită

Vlăguită, amețită,

Mohorâtă și geroasă

Ne-a ținut destul în casă.

De prin hornuri fumul suie

Depărtarea-i strvezie,

Îar pe crengile golașe ,

Numai ciorile-și fac case.

Guralive , întunecate

Precum grijle-n cetate

Ne vestește,fior în gând

Frigul,gerul ,hora-și prind.

Ghiața tropotu-și aude

Unda apei se ascunde

Soare blănd de ce nu-ți pasă

De așa vreme nemiloasă?..

Îmi bat în geam stropii de apă 

Ce norul i-a scăpat peste pământ, 

Ce-mi spun că azi să stau în casă 

Să scriu și să citesc cuvântul sfânt. 

Privesc și văd că vremea este rea 

Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă, 

Umplu stiloul cu cerneală albastră 

Și-nșirui două strofe pentru probă. 

Nu am multe idei în astă dimineață 

Și nici vreun subiect de pus pe foaie, 

Mă rog la muza mea să mă inspire 

Să pot așterne rânduri, despre ploaie. 

Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală 

Și îmi aleg un titlu pentru poezie, 

,,Cad stropi de apă binecuvantată "

Și simt cum lunecă penița pe hârtie. 

Cad stropi de apă binecuvantată 

Peste pământ și-a lui semănătură, 

Și se-aude la țăran prin rugăciune 

Cum mulțumește pentru picătură. 

Demult n-a mai primit ogorul apă 

Și mult a suferit cel, ce-l trudește, 

Acum toți speră la o recoltă bună 

Și poate seceta pământul ocolește. 

Privirea mi-o ridic și-s mulțumit 

Să văd c-afară ploaia se-ntețește, 

Simt în nări aroma dulce de cafea 

Și-aud iubita că la masă mă poftește. 

În gând se plimbă niște versuri 

Și care vor să fie puse-n poezie, 

Mi le repet să nu le uit cumva 

Și fur sărut de la scumpa...soție!

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Der Oktober ging in die Berge

Gelbe und rote Teppiche.

Silberne Wolken ziehen in den Wellen vorbei

Und singe dem Hahn Liebe.

Ich schaue immer auf das Barometer

Und ich schaudere, wenn es ein wenig fällt,

Weil die Sonne kleiner wird

im Durchmesser.

Aber unter dem warmen Himmel wie im Mai

Weiße Tage vergehen mit Tagen,

Wankelmütiger und mehr

Subtil…

Unzeitige Verzögerung

Herbstspaziergänge durch die Gärten

Mit den Falten der Chlamyda voll

Von Chrysanthemen.

Und wie es kaum in Bewegung schwebt

wie eine Marquise

Wie das ganze Universum

Schauen Sie überrascht auf sie zurück, -

Eine verwirrte Fledermaus

Wegen ihres jungfräulichen Aussehens

Er wurde gelb und verwirrt

Und die Emotionen blühten auf

Das zweite Mal…

Crinul e o floare,

Bine mirositoare.

Este floarea ta.

Sfânta Maria.

Ai adus în lume,

Cel cu mândru nume.

Pe ISUS HRISTOS,

Pruncul cel frumos,

Nouă să ne dea,

Mântuirea sa.

Doamne îți mulțumim,

Doamne te iubim.

La măicuța ta,

Vrem a apela,

Să ajute mereu 

Atunci când e greu,

Crinul să ne fie,

Mare bucurie.

Toamnă după toamnă mă întreb

De ce ard frunze de noiembrie

Într-un suflet trecut și pierdut

Și de ce primăvara înmugurește?

Căci de ce mai arde ca să înmugurească

Ca apoi să ofilească toamnă după toamnă.

sub o mască binevoitoare,

răutatea

se rostogolește prin hățișurile istoriei,

călcând, asemenea buldozerului,

peste făclii și case.

 gândul ucigător de oameni-

înfometat,

se cuibărește-n inimă,

întunecând mintea

cu mii de argumente.

cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?

peste tot,

strigăte de groază.

sângele

bărbaților,

femeilor,

copiilor români

nu-nduplecă cruzimea.

in satele:

mihai bravu,

nușfălău

treznea,

ip

doar crucile  din lemn mai vorbesc

printre lacrimi.

fără motiv,

câteva dalii

au-nflorit în

grădina devastată de-amăreală?

-nu, au spus albinele.

continuă să dăruiești lumii

măcar puțin

din bucuria ta

și vei fi fericit.

ușa coliviei deschisă-i

luna

se-nfoaie

prin spinii întunericului

un tril colorat

de sticlete

fior de singurătate,

cerul-și apleacă tâmpla rece,

mai aproape

de zbuciumul valurilor.

șuvițe de păr argintiu,

intr-un zbor frenetic  de fluturi ,

ating copacii.

câțiva călători solitari,

așteaptă

la colțuri de străzi

sau după garduri,

chemarea

la cină.

trecând  cu viteză

pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...

parcă te-ai scufunda în 

 licoarea acrișoară

a lămâilor.

cerul, 

tot mai aproape de verdele grâului...//

ascuțișul vinețiu al privirilor

e domolit

de 

polizorul  luminii.

seara-i pe sfârșite...

cercul se-nchide cu parada aurie

a faraonilor.

aripa-

unui ibis rărăcit,

umbrește indiferența

celor patru sfincși,,,,

neadormiți,

sub troienele

istoriei.