DE LA SOARE

Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,

Părintesc mângâiată de lacrimi,

Mi-o tratez cu otrăvuri suave,

Şi insomnii pline de patimi.

Amintirile au început să-mi putrezească,

Am încercat întunericul să adorm,

Dar el spre infinit începe să crească,

Totul în mine devenind confuz şi inform.

Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,

Iar aceasta este realizarea tinereţii …

Prin degetele de la mâna amputată risip,

Petale veştejite din trandafirul vieţii.

Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,

Într-un leagăn cu muguri de ciumă,

Moartea plăcerea demonic îşi cântă,

Pe durere de tată şi mumă.

… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat

  etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a

  mea suferinţă. Mama râde de mine…

M-am mutat în noua casă

unde praful domnește pe parchetul vechi,

unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,

unde candelabrele se clatină deasupra-mi

și unde dormitorul ascunde multe minciuni.

N-avea cum să fie decât casa unui păcătos

care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.

Fiecare colțișor ascunde un secret

pe care vreau să-l descopăr.

Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?

Oh! dar dorința e prea puternică,

vreau să-i știu trecutul și durerea,

vreau să aflu despre ale sale greșeli,

vreau să știu pe cine a iubit puternic

și pe cine a urât cu tot sufletul.

Vreau să fiu poetul vieții sale,

să-i scriu povestea pe cerul întunecat.

De când s-a întâmplat furtuna

Mi s-au mutat munții în mare

Mi-ai ocupat ziua și noaptea

Ai devenit singurul soare

În poze nu pot să privesc

Nu-i viu nimic pe o hârtie

De aș putea să te privesc

Când te trezești în zorii zilei

Măcar în brațe să te strâng

Din când în când să uit durerea

Căci te iubesc de când te știu

Până s-o stinge-n ochi scânteia

Inima-mi stă sub talpa ta

De nu o vrei mai bine calc-o

Prefer sa fiu doar umbra ta

Decât o piatră aruncată

Şi te strig întâia oară,

Eşti doar un ecou pe prispă

Precum surâsul ploii care

Curge din burlan pe-o cizmă.

Chiar sub gât, în partea stângă,

Am o raclă ritmică

Ce nu vrea să dea uitării

Un ecou fad de pe prispă.

Şi te strig a doua oară,

Trag speranța c-o s-aud

Glasul tău ca asta vara,

Când şedeam sub pomul surd.

Încă ii mai dau târcoale,

Pentru mine e loc sfânt

Şi vorbesc cu frunza care

Ți-a sărutat obrazul stâng.

Tot încerc de ceva vreme

Din zori şi până la amurg

Să sap pentru a mea raclă

O tombă sub pomul surd.

Şi te strig ultima oară

Tomba a dispărut de tot.

Prispa îmi răsună goală.

Pomul surd e doar un ciot

Vocea ţi-a amuțit banală

Timpul ne prinde pe toți.

Ce e iubirea?🤔

Pentru mine e acea persoana care apare in viata ta ca prin magie!Nu sti cand , nu sti cum , nu sti unde dar a intrat in viata ta ca uragan si nimic nu mai e la fel!

 Desi o cunosti de putin timp ai senzatia ca mereu a fost acolo,fara sa ti dai seama deja face parte din tine ,realizezi ca fara ea nu poti sta , fara ai asculta vocea ,fara sa i spui" noapte buna"!

 Cu un simplu buna ,ea iti schimba starea de la suparare la extaz, iti accelereaza bataile inimi e o senzatie unica care iti hiptonizeaza inima si corpul, cand esti cu ea te simti ca intr o vraja!

Ea e in mintea ta , merge cu tn peste tot, daca nu esti cu ea esti agitat ,iti lipseste ceva ,esti incomplet!

 Cu un simplu zambet ea te umple de fericire , nu te mai intereseaza nimic altceva decat sa o vezi zambind, fericirea ei e cel mai frumos cadou pentru tine!

 Ai vrea sa sti unde e , ce face daca , a mancat, daca e bn ,totul ... Ea e intregul tau simti ca daca ea n ar fii , tu nu vei mai fi ca inainte!

 Pentru mine asta e iubirea!

Martor iau pe Dumnezeu

La nimeni n-am făcut rău,

Poate am păcătuit

Doar păcate mărunțele  

Că-i lumea plină de ele.

Dar cât am pătimit

Pentru  că te-am iubit.

Speranța , este o vorbă ce zboară,

Se înalță spre cerul senin

Speranța -i visul ce doare

Când viata-i amară,un chin.

Speranța-i iluzie dragă

În negura zilelor grele

E ramura de măslin ce aleargă

Lumea de păcate să spele.

Speranța-i fata morgană

Șireată precum o nălucă

Uitându-ți viața sărmană

Te mângăi cu singura-i clipă.

Această frumoasă cu ochii de stele

Se pierde în vânturi rebele.

Viața își pierde culoarea

Și plânge în noi disperarea.

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...

Mă Inchin ție greu pământ

Purtător de oase .

Mă închin ție-mare adâncă

Cu izvor în stâcă .

Mă închin ție cer sihastru ,

Pentru nemurire ,

Omenirea-i judecată

Pentru jaf și crime .

Și mă rog la Dumnezeu 

Să clădescă un Om nou .

Ești mizul de pâine curat ,

Ești  izvorul cu apă zglobie

Ești  argila din care olarul 

Urzește ulciorul ciudat. 

Ești sufletul pe are

 În brazdă adâncă însămânțat

Strămoșul meu mândru DAC.

Cine ești tu?

Nu te cunosc

Deși te știu de mult.

Dar ce porti în suflet

Ce ascunzi în tine?

Nu pot citi în ochii tăi.

Pari a fi om bun.

Atunci de ce mă tem

Cine ești tu?

Nu te cunosc 

Deși te știu demult.

Dar ce porți în gând ,

Și ce ascunzi în suflet

Nu pot citi în ochii tăi

Pari a fi om bun 

Atunci de ce mă tem?

/