DE LA SOARE

Mi s-a făcut un dor aprig, nătâng

Să mă plimb, prin satul meu, dar plâng 

Se golește de bătrâni, de tineri, de copii

Ulițile-s triste fără zarva prichindeilor.

În trecut, toate drumurile îmi erau cunoscute,

Înserarea mă chema la poarta fetei iubite, 

Ce vorbeam nu știu, dar îmi era bine

Astăzi trec cu dor, găsesc banca doar, ruine.

Pe maidan, lângă făntână era un scrânciob și horă,

Mame de feciori veneau, să-și aleagă noră.

Ele de puneau ochii pe-o fată, nunta era asigurată

Mai rămânea de stabilit zestrea ....și o dată.

Mi-am ascultat inima

O vedeam ce greu jelea,

Nici nu bea nici nu mânca

Doar suferea.

M-am gândit să plec departe,

Să citesc, să scriu o carte?

Să cunosc băieți și fete 

Muzica sămă îmbete.

............................

Doar o clipă te-am zărit 

Inima-n piept s-a răzvrătit,

Ce să-i dau să-i fie bine?

Acum știu ...te vrea pe tine.

Și mi-am spus ...ce-o fi să fie...

Am fugit, dar m-ai găsit,

Poate așa a fost sortit. 

Dar să știi, că te-am iubit.

Dragul meu, am fost împreună o viață,

Poate, nu a curs lapte și miere,

Dar am avut un umăr să plâng la durere

Și adesea să mă scoată din ceață.

Poate, am fost și cam cârcotașă uneori,

Dar tu ești loial, ca un soare în zori,

Ocolești cearta, nu are ce -căuta în casă-

Nu-ți place să te așezi supărat la masă.

Vreau, să ajungem amândoi la sfârșit,

Însă, îmi pari-uneori, tare obosit,

Îți spun, măcar să nu rămân cu regret

Te iubesc, te respect, nu mai e un secret.

t

Lângă poarta cea bătrână

Și-au deschis cireșii floarea

Miros dulce amărui ,

Le înveselesc culoarea .

În Duminica de florii

M-am plimbat pe lângă pom,

Din rever și din altiță

Am desprins un mărțișor ,

L-am legat de o crenguță

Cu dragostea mea de om .

Flutură în vânt canafii

Și ce mândră e crenguța

Pomul  mic e fericit

Mărțișorul se dă huța!...

Mă inundă câteodată

O dorință cenzurată,

Să alint  să strâng în brațe

Ființe raționale...

Neamuri ,cunoscuți ,amici

Pentru toți am loc aici

Într-un suflet mare

Încăpăror, simțitor și tare.

Sunt aptă  pentru iubire 

Pentru vis și fericire,

Chiar și atunci când vântul  bate

Ochii-s plini de duioșii.

Dese ori sunt în dilemă...

Îmi doresc așa de mult 

Raiul aici pe pământ 

Însă știu   că-i  utopie.

          Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea  îmi dă târcoale

și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când

ziua se îngâna  cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în  surdină.

Era ceva nou pentru noi O liniște  plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul 

a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp  să

plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate

problemele ce-i  ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?

A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...

          Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița

di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,

cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari

le tăiau și le stivuiau  în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie

de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită  de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație

care sprijinea familile defaforizate.

          Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi  fost mândru să ne vadă

cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea  gardurilor  ,

tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe

mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au

văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din

jur ,am căpătat și  respectul tuturor.

          Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de

salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm

pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist  la nenea Octav ,șeful  asociației,

iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului  învățător.

Zi de zi trăiește în mine

Interes în veșnicul codru,

Dragostea cea fără măsură 

Îmi aduce mulțumire.

Ramuri falnice vor să coboare.

A le urma în a lor bucurie.

De mă uit la tot ce-i verde.

Mă inspiră și mă mângâie.

Tot ce crește prinde viață 

Ce tămăduiește gândul rătăcit.

Liniștea și pacea blândă 

Se nasc din zborul domolit,

Iar cel ce aleargă mereu neîncetat 

Nu va cunoaște cer senin.

Te iubesc mai presus ca pe mine insami dar totusi nu te ajug la culmi ,
Ori ce as face sa iti fiu tie bun tot nu ajung sa fiu cel sa fiu cel cu care adormi
Iubire vrei sa te inteleg prin ce ai trecut si ce greu t-ia fost drumul
Dar tu vreodata o sa intelegi prin ce trec si ce greu imi este sorocul
Praf si pulbere se alege de noi iubire si ura toate amestecate la un loc
Pentru fapte si neintelegeri care ar putea parea un joc
Dar jocul este dur si nemilos ca o ruleta ruseasca
Care ar parea ca este menita sa te foloseasca ,
Sa te faca o marioneta sentimentala ,
Buna de o foloseala menita pentru o injoseala
O injoseala ieftina indrumata de falie
Care te face sa te intrebi daca o sa ajungi in viata sa mananci macar o felie
O felie de fericire care te face sa mergi inainte si sa lasi trecutul in urma
Ca sa te nasti ca un phoenix din cenusa sa devi puternic si nu cel din turma
Care se adapteaza la cocina sentimentala menita sa ne hraneasca
O comunitate de speta joasa fara principii si testoasa
Un joker la o partida de carti cu o fata zambind la societate
Si cu o fata blestemata jelind la cu foame catre dragoste
O dragoste suferinda cu un drum doar de dus ca-ci sentimentele nu sunt reciproce
Cu sentimente aprige pregatite sa te distruga si sa te sufoce
Care te asteapta in momentul tau slab sa te injughie
Precum Brutus ca o hiena sa te lase la anaghie
I-mi place cum ma judeci ca nu sunt barbat sa te urmez
Cand tocmai tu esti singura persona pe care o venerez
Singura persoana cu care as petrece o eternitate
Singura care ai devenit in viata mea o entitate
O entitate a fericirii mascate , care defapt este o suferinta constanta
Care iti face viata sa fie blestemul diavolului o substanta
Fara care nu poti traii precum un calugar fara rugaciune
Precum un narcoman fara taciune
Te iubesc ! dar m-ia ajuns din amaraciune

Se cuibăresc în pieptul unei stânci
Două inimi monolitice, de piatră.
Nemișcate de seisme emoționale-adânci
Din care nu mai rezonează cutia lor toracică crăpată.

Ploi mărunte cad pe inimile reci
Ce-și mărturisesc iubire imposibilă în veci.
În zadar vrei tu să le culegi
Și să le cerni precum se cern mugurii pe crengi.

Ele-s grele, atârnă greu,
Ar apleca copacul sub a lor povară.
Lasă-le în tihnă, să doarmă somnul lor de veci în stâncă
Eternitatea fiind neajunsă ca dorul să și-l plângă.

         Te am  întânlit  eu

         M-ai întânlit  tu pe mine ,

          Amândoi  ne-am întânlit !...

          Ce zi să fi fost ,oare?

          Și tu nu știi că mi te-ai

          Lipit de suflet ,

          Ca marca pe-o scrisoare ?

          De atunci  persoana  ta

          E mereu cu mine ,

          Câteodată îmi și zâmbește

           Și mă apucă râsul ...

           Râd așa sunt bucuros

           Că te-am întânlit ...

           Că ma-ai  întânlit!...

Și parcă iese din pământ,

Stăpânul boltelor, nemuritor,

Ce s-a izbit de-un cititor:

În doișpe ceasuri o să mor.

Plutesc cu toții dezveliți

Și tot ce văd e prea brutal.

În urma cerului-negrit,

Coboară lacrimi de cristal.

Gândul mă poartă peste morminte

Pe un tărâm îndepărtat, încins.

Cu aripi frânte de cuvinte,

Zborul cu tine eu l-am deprins.

Gândesc, dar nu mai e a mea

Mintea cea asuprită într-un final.

În contradans pe o podea,

Coboară lacrimi de cristal

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.