PLOAIA

Mi-am propus să fiu optimist,

La ce m-ar ajuta să fiu trist ?

Timpuri grele, au fost și vor fi,

Nu vom scăpa de ele, cât vom trăi.

Dar acum vin peste noi grămadă,

Mulți se străduiesc să nu le vadă.

Dar nu le poți ignora când vin,

Când primesc facturile, simt gust de venin.

Uneori, mă întreabă boala ce fac ?

O asigur, că nu i-am găsit leac,

Pentru leacul ei, îmi trebuiesc milioane,

Să mă tratez, ar trebui să fac foame.

Dacă am undeva o datorie veche, mică

Iluzorie sau uitată, o plătesc de frică 

Pentru că mă cheamă chiar și-n tribunal,

Sau plătesc majorări, multe-anual.

Era bine când eram un biet optimist,

Dar chiar natura, mă face să fiu trist,

Soarele mă arde, apele scad în vaduri urât,

Toate le trăiesc acum și port un nod în gât.

              continuare

     Peste câteva zile trebuia să țin orele la școală.La poatră. Petrica îl srtigă pe 

soțul meu. Ies și mă uit întrebător la figura ei uluită  și stingheră.

     -Ce treabă ai tu cu soțul meu ? Petrica e mută, se bâlbâie. Nu-ți pare că îl 

cauți cam des? Ai grijă Petrica , pentru că  certăm urât !

     Nu mai țin minte, era primăvară, sau toamnă, dar era o zi frumoasă. Aveam 

ore  după masă,spre șfârșitul  programului mă trezesc în cancelarie cu Luca.

     -Am trecut prin zonă și mi-am zis,că e bine să te iau și pe tine să mergem acasă.

    -Mă bucur Luca, nu mai aștept autobuzul, care la ora asta trece mai rar. Îmi 

strâng lucrurile și mergem.

     Am fost acasă și am făcut mâncare.Tu nu mai treabă la bucătărie în seara asta.

     -Luca, tu eși o comoară la casa omului.Ce mâncare ai făcut?

     -Mâncarea mea preferată: fasole cu ciolan.

     -Foarte bună. mulțumesc. Deci diseară sunt liberă?

     -Da, poate citești ceva, faci o baie, eu aștept niște materiale pe care le-am 

contractat săptămâna trecută când am fost la Brașov.

     -Renunț la baie, la citit și merg cu tine, îmi face mare plăcere să te însoțesc.

La ce gară vin materialele?

     -În gara nr 8, aproape de locuința tatălui meu.

     -Foarte bine, îl văd și pe el ce mai face.

     -Tu mergi în casă, sau stai în mașină? Nu stau mult.

Era aproape seară, socrul meu verifică poarta dacă e încuiată și vede mașina lângă 

trotuar.

     -Bine Adela ce-i cu tin aici?

     -Luca are treabă la gară...

     -De ce nu-ai venit în casă?

     -M-am gândit că te-ai culcat...

     -Aștepți de mult?

     -Da, m-am cam plictisit...mi s-a părut că socrul meu a bodogănit o înjurătură și

a dispărut după colțul gardului ...nu trece mult și apare Luca cam răvășit...

     -Luca n-am stat degeaba, am fost în gară și te-am căutat, băieții nu te cunosc, dar 

au jurat ,că nu știu ce treabă poți să ai aici...

                       va continua                                          

Nici nu plânge,nici nu plouă

Într-un suflet întristat

Când norii își pierd apa

Nici când viforu-i usct.

Tristă-i ziua în care

Dor,speranțe așteptări

Sunt învăluite-n ceață

Spulberate-n patru zări...

Chipuri triste,chipuri grave,

Cuibăresc pe străzi pustii

Fără uși și fără geamuri

Un culcuș pentru o zi.

Că nomazi am fost odată

Asta ține de trecut...

Azi nomadă-i țara toară!

Ne întoarcem în trecut?

Ești miezul de pâine curat,

Ești izvorul cu apă zgobie 

Ești cerul cu stele îmbrăcat.

Ești argila din care olarul 

Urzește ulciorul vrăjit .

Ești sufletul pe care Domnul 

L-a dat în brazdă adâncă însămânțat.

Ești Omul acestui Pământ bine cuvântat.

Ai grijă ca el să nu moară 

Atâtea furtuni îl înconjoară 

Fii fiul acestui milenium 

Și slavă-ți înalț și te cânt.

Iubesc natura bogată,

Cu minunății încărcată,

Covoare cu flori, parfumul din zori,

Păduri, lanuri, livezi,

Mirosul tămâiei din brad

Ochiul luceafărului cald.

Zăpada lucioasă pe munte

Glas desmerdat de cornute.

Bacii și oierii din stână

Verdele crud din câmpie 

Triluri de ciocârlie.

Aroma vișinei coapte

Recolta de struguri bogată

Și mai presus de toate

Iubirea de neam și de glie

Și pe această mamă trădată 

Scumpă ...ROMÂNIE !!!!

Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....

Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,

Uneori se aşterne o linişte deplină ,

Să fie muntele de vină ?

Dinspre el o voce caldă şi duioasă

Îmi spune că sunt frumoasă 

Şi cumva o mână simt pe frunte

Ce îmi alungă grijile mărunte .

Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,

El mă îndeamnă să las a lumii plăcere

Să-i urc vârful înalt fără frică 

Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .

,,Hai vino la mine , departe de lume ,

Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,

Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,

Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri 

Şi te voi iubi în anotimpuri 

Şi-n plus încă o vară'' .

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

¡Olvídate de la nostalgia!

La lágrima de la nieve entre las campanillas.

Siempre tiene un propósito,

Es un eco del invierno que ha pasado,

Lo que ya no despierta un sueño perdido.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Un viejo amor deja recuerdos,

Pero también abrir caminos a nuevos amores.

El sol aparece a veces sonriendo.

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

Es un tema pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

¡Olvídate de la nostalgia!

 Câtă iubire strânsă-n pumn

S-a adunat până acum?

La cât din tine-ai renunțat?...

Mă-mpac cu mine-n fiecare seară,

Si-adorm plângând a lăcrămioară,

Si-n fiecare gând de-al tău

Mă regăsesc. Sunt EU!

Mă port copil în devenire.

Așteaptă-mi ochii să se mire

Si brațele să te-nconjoare,

Inima să se-nfioare...

Deschide-te!

Este iubire!

Las-o să zboare-a NEMURIRE...

Într-o lume plină de “scroll” și “swipe”,
iubește ca-n “Liceenii” -
puțin spus, mult simțit…
când o privire valora cât o promisiune.

“Oare mai există iubirea asta?”

Da, mai există.
Nu o găsești în vitrinele lumii,
nici în viteza cu care trecem unii pe lângă alții,
dar trăiește -
în gesturi simple,
în ochii care se caută fără cuvinte,
în răbdarea cu care cineva așteaptă un mesaj,
în mâinile care se țin fără să întrebe cât va dura.

Iubirea ca-n “Liceenii” n-a murit.
S-a retras în colțuri liniștite,
într-un apartament cu perdele albe și cărți pe noptieră,
într-o îmbrățișare dată pe hol, în tăcere,
într-o piesă veche de la Angela Similea,
ascultată într-o duminică în doi.

Există.
Dar nu face zgomot.
Și nu cere nimic altceva decât adevăr.

Liniștea ta mă adoarme și-mi încetează gânduri

De cum te-aș putea pierde pe viitor

Și nu aud decât vocea ta, care-mi răsună în vise

Și mă ghidează cum să urc pe trepte. 

Liniștea ta mă culcă, mă trezește, 

Și parcă tot ce-aș face nu mai controlez, 

Când mă cuprind fiorii liniștii tale 

De care îmi e teama că mă voi despărți. 

Liniștea ta mă atacă în negura nopții 

Prin gândurile mele care se duc spre tine, 

Gânduri care nu se întorc, dar de repeta, 

Și mă lasă adormită de dragoste. 

In liniștea ta dormeam cu ochii deschiși, 

Căci inima-ți mă lăsa să te visez, 

Și nu îndrăzneam să privesc în viitor sau în trecut, 

Atunci când petreceam timpul lângă tine. 

Adam Ioana Andreea Lenuța, 9 aprilie 20:42

In linistea noptii se-aprind artificii,

Dar nu pe cer,in ganduri complicii.

Un joc ce-ascunde lumini si tacere,

Un foc care arde,dar nu i o vedere.

Cuvinte putine si pasi nestiuti,

Cu gesturi tacute cand suntem bauti.

E-un joc de lumini, ce-aprinde gandirea,

Artificii ce-ascund, nu-arata iubirea…

Uneori,atent,priveste in taina,

Alte ori rece,o umbra in haina….

Sa fie un semn?Un joc trecator?

Sau doar e teama,de-un vis ce mi dor?

Artificii s-aprind cand suntem aproape,

Dar focul se stinge cand suntem departe…

Cuvinte putine si visuri in ceata,

Dar cand sunt cu el,ma simt iar in viata!