Octombrie de George Topârceanu în germană

zi de marți însorită,

iar

obrajii-ți sunt colorați,

tot mai intens,

în flori roșii de cyclamen.

ce mult ai zăbovit,

în călătoria ta,

spre mine!

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută de mic prin iarba din livadă

Scormonește prin înaltele fire,

Găsind o buburuză ce merge cu sfială...

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută printre cărțile stufoase ,

Dă pagină cu pagină în neștire,

Găsind doar povești demult uitate.

Omult mereu a fost fugar după fericire,

O caută în avuții și notorietate,

Aleargă pe covorul roșu fără oprire,

Dar ce-i rămâne, e familia ce-l așteaptă cu bucate.

Omul mereu a fost fugar după fericire,

Dar în nicio zi a vieții sale nu a realizat

Că adevărata fericire nu înseamnă scotocire,

Ci natura, o masă caldă și ceva bun de lecturat.

Toamnă, toamnă, 

Cu găleata apă toarnă,

Poama, poama, 

Dulce ca și mama,

Dovlecei, dovlecei, 

Gustoși și măricei, 

Mere, mere frumușele, 

Gustoșele, mititele, 

Dar cu ele, dinții pierzi, 

Și apoi nu îi mai vezi, 

Cartofei, cartofei,

Îi înmoi cu ulei,

Ceapă, ceapă,

Parcă te înțeapă.

Autor: Nicoleta Postovan 

Vântul puternic bate în geam.

Soarele mai puțin arzător alină.

Din întreaga natură mă amăgeam,

Că Primăvara în curând va să vină.

Aștept ca blând Zefirul s-adie,

Și raza de soare intensă în Florar.

Iar foșnetul frunzelor, o melodie

Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.

Să văd cireșii-n livadă înfloriți,

Din pământ să răsară albii bujori,

Nalbe purpurii ca niște meteoriți,

Lalele, iasomie și petunii în culori.

Pârâul croindu-și cărare-n pădure,

În susur calm și clipocitul mierlei,

Acompaniază un fâlfâit de fluture

Și mersul săltăreț al șopârlei.

În gând, mireasma plăcută a naturii

De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,

Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii

Și reușesc ca toate să mă încânte.

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Høstfølelse

Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe

med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.

Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger

at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,

at du vil gjemme deg i et fremmed øye,

og han skal lukke seg med et blad av malurt.

Og så nærmer jeg meg steinene og tier,

Jeg tar ordene og drukner dem i havet.

Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den

i en stor kjærlighet.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiktion i det virkelige liv

Roald Dahls børnehistorie Matilda har også et gran af sandhed. Portrættet af Matilda (med små afvigelser fra Matilda afspejlet i hans skrifter) eksisterer i hverdagen. Den person lavede permutationer, logaritmer, ligninger af jeg ved ikke i hvilken grad, beregninger til 1000 uden at bruge telefonens lommeregnerfunktion, læste siden han var 4 år, så sine egne interesser og lidenskaber, mens hans storesøster lavede hendes neglelak, og hendes bror så en fodboldkamp med jeg ved ikke hvilket argentinsk hold, hvis hendes far undervurderede hende, smurte han foret på den jakke, han oftest bar, med roll-on antiperspirant, han vidste hvor meget tid vil der løbe tør for alle kornprodukterne i hendes skål, hun vidste også, hvem der ville levere hende, og før de løb tør, ville hun altid vælge mælk fra det samme firma (fordi hun kun kunne lide det), hun kunne også fortælle fra udseendet, hvor meget hun skulle hælde for ikke at oversvømme dugen, hun vidste, hvordan hun ikke skulle blive til grin ved danse ved at træde på sin partners fod, hun vidste, hvornår det skulle regne med meget bedre nøjagtighed end AccuWeather-appen, hun følte, da hun blev afvist eller accepteret af dem i Jeg sværger, hun følte sig ofte misforstået, selvom hun forstod alle hele tiden, hun vidste hvad alles grunde og frygt var, hun vidste ikke at lade sig være ringere, hun vidste hvordan hun skulle kæmpe for sine rettigheder , for retfærdighed og sandhed. For hende var det altid ligegyldigt, hvad der var retfærdigt. Han har altid været en rolig, jordnær person, men lige så sjov. Ved at synge alles indsats, blev ingen forurettet eller ignoreret.

Han så alles hensigter, hvad der besjæler hver mand, hvad der styrker ham, hvad deprimerer eller trætter ham. Hun vidste, hvem hun skulle stole på, og hvem der ville have svigtet hende i en mere kompleks situation. Cam kunne næsten forestille sig, hvad de kunne forvente af hver enkelt, hvordan de ville reagere, hvad der ville få dem til at samarbejde eller afvise ideen om samarbejde, hvordan de ville tale med hver enkelt. Ingen kunne overraske hende med noget, hun var bekendt med de fleste af de situationer, der kunne opstå undervejs.

Han kunne se folks naturlige skønhed, ikke kunstige skønhed, at de ville lægge make-up, at de ville tage læbestift på, at de ville skabe en bouffant volumen i deres hår, eller at de ville være i fitnesscentret og arbejde på alt deres muskelgrupper. Nej, intet i den retning, hun værdsatte folk for, hvad de var, ikke hvad de ønskede at fremstå som. Hun havde ikke brug for unødvendig kosmetik, naturlighed var det mest ægte, derfor var hun smuk. Det mest specielle ved hende var, at hun værdsatte folk for, hvem de var, ikke nødvendigvis, hvad de ville tilbyde eller bevise. Alt dette skete, fordi hun så folk fra alle perspektiver, absorberede deres blikke, læste dem, som om hun læste romaner. Hun var ivrig efter at observere detaljerne i hver persons personlighed, at tage det bedste fra hver enkelt, ligesom en bi samler pollen fra blomster for at behandle og blive til honning.

Samtidig var hun beskeden, hun indså, hvad hun kunne, og hvad hun ikke kunne. Hun troede aldrig et øjeblik, at hun kunne klare det helt selv. Han kendte sine grænser. Hun forstod, at der er situationer, hvor hun også har brug for at rådføre sig med sine bekendte for at give deres mening til kende og handle med viden.

Han havde en meget fin og omhyggelig forståelse af konsekvenserne af hans egne handlinger, og hvordan de kunne påvirke dem omkring ham.

Karakteren fra Roald Dahls bog kunne finde sit moderne modsvar hos ingen ringere end Cecilia.

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Sommerfugler

Hvite og røde sommerfugler,

Og variert, vakkert,

Jeg fanger dem i nettet,

Når min mor forlater meg.

Jeg fanger dem på flukt,

Men jeg dreper dem ikke;

Men jeg ser på dem,

At de er små,

Og vakre, og jeg liker dem,

Men jeg gjør dem ikke

Ingen skade, ikke i det hele tatt.

Og hvis jeg spiller

Med noen, jeg vet

Hyggelig å ha ham

Og alle, fra nettet,

Jeg hjelper dem

Og ta fly

Etter deres vilje.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Mientras que me ames

Si el cielo cae sobre ti, yo te protegeré,

Y puede que venga, nena, y la inundación, no apagues el fuego de mi corazón,

Incluso si hay un terremoto, el fin del mundo ya sabes,

Mientras me ames, te amaré.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale en tus ojos.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale contigo en la cama.

Si un cometa nos golpeara, no tengo miedo, ¿sabes?

Que seguro que consigues un cohete, sobreviviremos,

Incluso si hay un tsunami, el fin del mundo, ya sabes,

Mientras me ames, te amaré.

Y cuando te resulte difícil ver,

Estoy ahí para iluminarte.

Y cuando ya no creas en ti mismo,

Estoy ahí para motivarte.

Tam-taca-tum-adiós, ven aquí,

Tu voz es un violín en mi corazón,

Tam-taca-tum-pa, te tararearia,

Eres el coro de mi vida.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale en tus ojos.

Sentado a tu lado,

Sentado a tu lado,

Contigo las noches son más hermosas,

El sol sale contigo en la cama.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

La pas prin centrul orașului,

Simți parcă bucuria urmașului,

Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri

De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,

Roade ale imaginației constructorilor,

Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,

Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,

Nu greșesc să spun sculptate,

Ca de razele soarelui să nu scape

Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,

Altele au pereții transparenți

Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,

Mai au și piscine,

La care se adună o mulțime

De vecini și prieteni,

Oameni sprinteni,

Ce mai joacă și un meci de volei,

Chiar și când la ultimele etaje este polei.

De pe balustradă

Avem vedere și la stradă,

Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,

Par oricum, numai nu antice,

Au forme de delfini sau parcări supraetajate,

Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,

Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,

Design interesant, aș îndrăzni să consider.