Cel mai bun serviciu de catering în italiană

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Vi känner varandra av synen

hur många flyktiga ögonblick

aldrig i deras väg

de slutade inte

säker och snabb promenad

Vi känner varandra av synen

bara ögonen i tysthet

sa de så många gånger

allt de ville ha

när de mötte sitt ljus...

Inte ens av en slump

Jag sa inte ett ord

På så många möten,

detta stirrande spel

det roade oss båda.

Vi känner varandra av synen

men det är alltid ett nöje

minnet att behålla

och granska

ögonen du har känt i en livstid

träffas på morgonen

och när det snöar och när det regnar

i bil 179.

Vi känner varandra av synen...

Och så!

Vi känner varandra av synen

hur många flyktiga ögonblick

vi stannade aldrig på vägen

säker och snabb promenad

Vi känner varandra av synen

bara ögonen i tysthet

sa de så många gånger

allt de ville ha

när de mötte sitt ljus...

Inte ens av en slump

Jag sa inte ett ord

På så många möten,

detta stirrande spel

det roade oss båda.

Vi känner varandra av synen

men det är alltid ett nöje

minnet att behålla

och granska

ögonen du har känt i en livstid

träffas på morgonen

och när det snöar och när det regnar

i bil 179.

Vi känner varandra av synen...

Och så!

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melancholie

Was für ein Stumpf, was für ein Wehklagen im Herbst...

Und der wilde Wald heult -

In den Hörschnecken ertönt ein Knall,

Und die Dame beginnt mitleiderregender.

- Hör zu, du, gut, Schatz,

Weine nicht und habe keine Angst -

Hören Sie, wie hart aus der Tiefe

Die Erde ruft uns zu ihm...

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल 

Qu'est ce que ça pourrait être?

Quel objet a quatre côtés,

forme carree,

On ne peut pas dire que ce soit tout à fait tridimensionnel, mais il se plie plutôt bien sur n'importe quelle surface,

Il a plusieurs utilisations :

Avec cet objet, nous pouvons essuyer la poussière, nous pouvons essuyer notre visage en sueur, nous pouvons tousser dessus, nous pouvons nous moucher, lorsque nous pleurons et essayons de nous remettre de la dépression, lorsque nous ressentons le besoin d'éternuer dans quelque chose et que nous ne le faisons pas. Je ne veux pas l'éclabousser de la tête aux pieds sur la personne à côté de nous, il peut également être mis sur le costume lors d'occasions spéciales ou nous pouvons le mettre à côté d'un vase de fleurs, pour ajouter de la couleur à la table sur laquelle il est assis.

En outre, une chose importante à préciser serait le fait qu’il se décline dans une variété de motifs, de couleurs, de motifs, d’imprimés, certains comportent même des textes écrits dessus. Mais le monde qui préfère encore le style classique, vintage et tous les synonymes du genre, le présente le plus souvent dans une nuance de bleu délavé, comme le sont les jeans prélavés, avec toutes sortes de petits carrés, parfois d'un bleu plus foncé, quand le néon est jaune.

L'objet décrit ne peut être que :

Réponse : रूमाल

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Illusions

Tu es aussi vieux que tu veux l'être,

Vous avez les cheveux bouclés que vous avez toujours admirés et qui ne frisent jamais,

Vous avez un mur plein de tableaux dans votre chambre,

Vous avez le modèle de téléphone le plus tendance,

Vous avez un meilleur ami, il ne vous laissera jamais tomber, du moins sans le savoir,

Vous prenez le petit déjeuner le plus délicieux (crêpes au Nutella),

Vous avez le meilleur podomètre qui puisse être téléchargé,

Vous avez le vélo le plus rapide, avec lequel vous atteignez Fălticeni en seulement 15 minutes,

Tu as le nez le plus droit, tu n'as plus besoin de rhinoplastie,

Vous avez les dents les plus droites, ni trop en arrière ni trop loin,

Vous avez toujours l'appréciation la plus juste de la part de votre entourage (il n'y a plus de mensonge éhonté, ils ne vous connaîtront pas, soit parce qu'ils s'en moquent, ils n'en ont pas besoin, soit parce que vous gardez tout en vous et que vous voulez pour ressembler à la femme forte, arrête de te masculiniser pour le bien des gens qui s'en moquent, quels qu'ils soient),

Vous avez les intentions les plus pures, non seulement cela, vous savez aussi les montrer,

Vous avez les ongles en gel les plus brillants,

Vous avez le plus de nuances de violet dans votre garde-robe,

Vous disposez de la Playlist la plus complète avec les poèmes de George Bacovia récités les uns après les autres,

Vous avez autant d'amis que vous aimeriez en avoir, c'est-à-dire deux, les honnêtes, avec qui vous resterez en contact pour la vie, les autres ne sont que des gens qui veulent quelque chose de vous, ils vous utilisent, ils ne manquent pas une opportunité quand ils te voient,

Vous avez la meilleure façon de faire des frites, comme McDonald's près de chez vous,

Vous avez le meilleur style à chaque fois que vous vous habillez,

Vous êtes en harmonie tout le temps, rien ne s'écarte de ce que vous souhaitiez initialement, pas même le moindre écart,

Vous avez les gens les plus compréhensifs (mais il faut tout expliquer, pourquoi le ciel est bleu ?, pourquoi respirez-vous ?), mais cela n'arrive pas dans notre poème,

Tu as les meilleures explications, toi seul sais comment tu les as rendues si belles, personne n'est confus, tout le monde t'aime spécialement pour ça,

Vous avez les meilleurs gâteaux d'anniversaire de Norvège,

Vous avez les meilleurs stylos, ils ne se cassent jamais,

Vous avez la meilleure paire de chaussures, y compris pour les danses latino-américaines,

Vous avez les idées de décoration de chambre les plus intéressantes,

Vous avez la meilleure précision lorsque vous coupez les cheveux d'un ami (vous pouvez à peine vous couper),

Vous avez les préférences les plus drôles en matière de musique,

Vous avez une oreille musicale, mais vous ne savez pas du tout vous en servir,

Vous avez les goûts les plus extravagants en matière de vernis à ongles, seules les couleurs fluo vous séduisent,

Tu as les plus belles normes, tu ne t'en approches jamais parce qu'elles sont belles,

Vous avez les meilleurs miroirs, à travers eux vous pouvez tout voir, chaque mouche qui est entrée,

Vous avez le plus de mérite à tout moment, n'importe où,

Vous avez la meilleure capacité à comprendre les événements, quelle que soit leur nature,

Tu as la voix la plus agréable,

Tu as le toucher le plus doux,

Tu as les parfums les plus parfumés, tu es une fée du printemps,

Vous avez le sourire le plus éclatant, vous attirez tous les regards, même si vous n'aimez pas l'attention,

Vous avez la meilleure tondeuse à gazon, coupez n'importe quel fil à la même longueur,

C'est vous qui appréciez le mieux les choses, surtout la quantité, quand un ami vient chez vous et que vous voulez boire de la limonade, assurez-vous d'avoir tous les deux la même quantité de jus dans votre verre,

Vous avez la meilleure façon de comprendre les problèmes des gens, prenez la logique et ce qui est logiquement réalisable, pas ce que tout le monde veut, soyez honnête, vous aussi vouliez beaucoup de beaux papillons dans cette vie, mais ils ne volaient pas dans votre direction, juste des choses que vous j'ai sauté pour attraper et je n'ai fait que me blesser,

Vous avez la meilleure capacité à regarder dans le cœur des gens, à panser les blessures, vous êtes même psychologue de ce point de vue,

Vous avez la plus belle décence dans votre comportement et votre conduite,

Vous avez les arguments les plus corrects et les meilleurs,

Vous avez les préférences les plus étranges en ce qui concerne les chaînes de télévision que vous regardez,

Vous avez les souvenirs les plus tristes, mais vous avez réussi à multiplier ce qui semblait à première vue trop peu, à transformer ces conseils en quelque chose de constructif,

Vous aviez les collègues de banque les plus sympathiques,

il te donnait toujours les exercices que tu ne savais pas faire,

Tu as les mots les plus touchants du vocabulaire,

Vous avez les meilleures pinces à épiler, coupe-ongles,

Vous avez en vous les plus belles aspirations, non seulement vous en seriez le bénéficiaire,

Vous avez les pensées les plus généreuses,

Vous avez la voix de conscience la plus moralisatrice et la plus mélodieuse,

Vous avez la force/sagesse d’abandonner quand vous voyez que vous n’avez aucune raison de continuer,

Vous avez la possibilité de faire du bien aux gens rien que par votre simple présence, quand vous êtes avec eux, ils n'ont plus de cheveux blancs, ils sont plus heureux, ils ne semblent même pas avoir de rides,

Vous avez essayé par tous les moyens de devenir une meilleure version de vous-même, objectif atteint, vous pouvez vous détendre, la voix de la conscience a été dure avec vous, car elle ne voulait que votre bien, c'est comme la voix d'un parent qui ne vous force pas, seulement il dit que ce serait mieux parce qu'il pense à toi et s'en soucie toujours.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Tevergeefs

In de lente, terwijl de ziel trilt,

We wachten op geluk door te dromen,

En in de herfst, als de hoop sterft,

We hebben nog een wolk over,

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat nooit meer komt,

Slechts een vluchtige droom wiegen

's Nachts is de lucht altijd helder,

Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,

Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk dat we altijd willen,

De komt niet meer!

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk waar we zo naar verlangen

De komt niet meer!

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Prehistorische vissen

Een team van Australische onderzoekers en ruimteverkenners heeft het gewaagd deel te nemen aan een missie waar ze nog nooit van hebben gehoord, namelijk een reis maken met de nieuwe raket Kepler 170. De raket is eigenlijk een prototype, nog in de ontwikkelingsfase en aan het testen, maar beloofden dat ze beloond zouden worden voor hun moed als ze veilig naar de aarde zouden terugkeren.

Door de risico's te nemen waaraan ze zijn blootgesteld, in het besef dat ze misschien het daglicht niet meer zullen zien, accepteerden ze de uitdaging, namen alles wat ze nodig hadden, kregen twee soorten uitrusting (een voor als ze in de raket zaten en een andere voor als het nodig was). zullen maan worden en ze zullen naar het oppervlak van Jupiters maan Europa moeten gaan). Hun missie is gericht op het verkennen en analyseren van het hemellichaam Europa, waarover meer theorieën zijn gehoord, maar in wezen niets concreets. Het mysterie is des te groter dat het deze naam "Europa" heeft gekregen, een zeer algemene naam, omdat er het continent Europa is en de vorming van Europa FM, maar ik zie iets bekends in deze naam, suggereert het niet op de een of andere manier het idee dat het het bestaan van levensvormen zou kunnen beloven, of het nu micro-organismen zijn? En als dat waar is, dan: hoe zou een dag in Europa eruit zien?, hoeveel uur heeft een dag daar?, wat zou de gemiddelde temperatuur zijn? , Heeft de lucht daar een bepaalde kleur, zoals hoe we op aarde zien? Zijn er seizoenen of is het een eeuwige winter? Is er sprake van eb en vloed, aangezien het een waterige planeet is?

Onze dappere onderzoekers zullen ons een antwoord geven op alle vragen. De controletoren zorgt ervoor dat alle noodzakelijke controles worden uitgevoerd om op te stijgen en de motoren starten, de propellers draaien steeds sneller, ze zijn vertrokken. Ze gaan door alle lagen van de atmosfeer van planeet Aarde, ze schudden zo goed als ze kunnen, ze kunnen hun ogen niet eens meer openhouden en ze hebben de atmosfeer verlaten. Nu beweegt de raket zich nog steeds richting Europa, maar in een langzamer tempo, alsof hij zweeft, wat hij feitelijk ook doet.

Om hun reis samen te vatten, zal ik zeggen dat ze na een maand in Europa aankwamen, een maand waarin ze alleen overleefden op tonijnconserven, capsules die de dagelijkse maaltijden vervangen, ze zijn uitgedroogd en hun botdichtheid is afgenomen. Ze hebben al een maand geen bad gehad, maar succes vereist offers.

Ze kwamen aan, stapten uit de raket en liepen over het oppervlak van de bevroren oceaan van Europa. Het gevaar van uitglijden en het verstuiken van je enkel is niet zoals op de ijsbaan, want de zwaartekracht is niet zoals op aarde, ik raak zo nu en dan het oppervlak aan met mijn voeten, niet de hele tijd, het is meer een sprongwandeling. Met een laser die elk soort materiaal smelt, kookt en vloeibaar maakt, hebben ze een gat in het oppervlak van Europa geslagen om er monsters uit te halen, bewijs van leven, wat dan ook. In dat gat wordt vervolgens een elektrische staaf gestoken. Wanneer het wezens detecteert, lanceert het een net waarin het ze vangt. In aardse tijd is er nog geen kwartier verstreken dat ze al iets hebben gevangen. Wat heeft het voor zin om vast te zitten als hij niet uit dat gat kan komen omdat het te klein is? Ontdekkingsreizigers vergroten het gat met de laser. Ze haalden een groot dier tevoorschijn, ongeveer zo groot als de gestrande walvissen die op het nieuws zijn. Ik stop hem in een couveuse van zijn formaat en neem hem mee in de raket.

Hij lijkt behoorlijk verdoofd en sterft al doordat hij uit zijn natuurlijke habitat wordt gehaald.

Een van de onderzoekers neemt een atlas mee over de anatomie van zeedieren op Europa. Kijk naar die vis, hij lijkt op een aardbrasem gecombineerd met een meerval. De mond is best interessant, de neus is vierkant en heeft een snor.

Aanvankelijk dachten ze dat het een zeldzame soort was uit het koninkrijk Felinae Purcicae natāre, maar nadat ze hem naar bloed hadden gestoken, was het resultaat van de DNA-test op zijn zachtst gezegd schokkend.

De onderzoekers hielden een bevroren oceaankat gevangen, met name de zoetwater Nebelung. Hij was een van de weinige Nebelungen onder water (heel oud lijkt het) die daadwerkelijk in de stille wateren van de maan Europa leven. Het was grijs, net als de Nebelung-katten op aarde. Hij heeft de vorm van een vis, maar volgens de atlas zou het katachtig zijn. Het kan dus niets anders zijn dan een zeehond als deze zowel katten- als viskenmerken heeft.

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

Der Anfang zählt

Der Anfang, so hart wie spannend. Du trägst in deinem Herzen ein breites Spektrum an Erfahrungen, Emotionen, Stimmungen und Empfindungen. Viele davon sind vielleicht zu ungeschickt wiedergegeben, ausgedrückt, so ist es jetzt. Es ist eine Zeit der Kompetenzbildung, des Suchens, der Entdeckungen, der Offenbarungen, des Lernens aus Fehlern und Misserfolgen, Momente, in denen Sie mehr testen und nicht davon überzeugt sind, dass Sie das fortsetzen wollen, was Sie begonnen haben. Manchmal wissen wir, dass ein neuer Lebensabschnitt beginnt, nach dem wir selbst oder die Menschen um uns herum suchen.

Wie dem auch sei, der Anfang zählt. Stellen Sie sich einen guten Sportler vor, der an verschiedenen Wettkämpfen teilgenommen hätte und ich weiß nicht an welchen, würde er es trotzdem schaffen, wenn er keine Unterstützung hätte, wenn er die nicht hätte Glück, den Trainer zu finden, der seinem Lernstil und seinen Bedürfnissen entspricht? Nein auf keinen Fall.

Auf die gleiche Weise stellen wir uns vielleicht einen Markennamen vor. Wäre er erfolgreich gewesen, hätten so viele Menschen dort gekauft, wenn es keinen Support, keine Werbung und keine Promotionen auf – ich weiß nicht wie vielen – Social-Media-Kanälen gäbe? Nein, natürlich nicht, die Welt würde nicht einmal wissen, dass diese Marke existiert.

Der Anfang bedeutet die Loslösung vom Vorhergehenden. Es kann im Voraus geplant oder ungeplant sein, es hängt davon ab, womit wir beginnen wollen. Wenn wir uns zum Beispiel für einen Ballettunterricht anmelden wollen, können wir den Beginn ja planen, auch wenn es dann nicht wirklich planbar ist, wenn die Ausbilderin nicht bis zum festgelegten Termin aus dem Mutterschutz zurückkommt. Wenn wir im Mutterschaftsurlaub sind, kann die Geburt nicht geplant werden, wir können den Monat, in dem wir entbinden, nicht wählen, geschweige denn den Tag, die Uhrzeit. Es passiert momentan. Dann haben wir und das Kind einen Anfang, einen neuen Weg, den wir gemeinsam gehen werden. Es ist wichtig, wie wir wollen, dass das Kind sein Leben beginnt. Als Eltern können wir entscheiden, was wir unserem Kind wünschen. Wir drücken unsere Liebe nur aus, indem wir ihm Geld und Pakete mit Spielzeug aus dem Land, in dem wir arbeiten, schicken, aber währenddessen kümmert sich ein Fremder um unser Kind? Lassen Sie uns später nicht überrascht sein, dass es Barrieren und Einschränkungen zwischen uns und dem Kind geben wird. Die fehlende Nähe zum Kind und die fehlende Kommunikation mit ihm wirken sich negativ auf seine Entwicklung aus, denn es hätte sich nie gewollt gefühlt. Er wird sich nur an seine leiblichen Eltern erinnern, diese aber nicht als Eltern im eigentlichen Sinne erkennen.

Auf der anderen Seite stehen die Eltern, die sich dafür entscheiden, im Land zu bleiben. Der Morgen bringt Unsicherheiten hervor, dieser Stress, der durch die Unsicherheiten entsteht, die wir uns vorstellen, überträgt sich auf das Kind, wenn wir nicht wissen, wie wir uns beherrschen und es tun lassen können, was es will. Dann werden die Eltern jähzornig und erzählen dem Kind aus heiterem Himmel Unsinn, faktisch Unsinn. Wir widmen dem Kind im ersten Teil der Kindheit große Aufmerksamkeit, denn sein Geist ist wie ein Schwamm. Nehmen Sie alles auf, jedes Wort, jede Geste, jeden Tonfall. Widerwillig wird er sich diesen Anfang aneignen. Es wird Stimmungen, Gedanken, Eindrücke, Einstellungen übernehmen. Es wäre eine Schande, wenn das passieren würde. Er muss in jeder Hinsicht wunderbar aufwachsen, denn seine Eltern hätten ihn auf die besten Schulen, auf die besten Gymnasien, auf das sehnlichst erträumte College und ich weiß nicht wohin gebracht, das wäre umsonst gewesen Er würde eine Körpergröße von 1,90 erreichen, gut entwickelt, athletisch und ich weiß nicht wie, wenn wir in unserem Inneren eine Mischung aus Traumata finden würden, die wir in uns behalten, nicht rechtzeitig erkennen, nicht zum Ausdruck bringen, nicht geheilt. Äußerlich würde es gut aussehen, aber im Inneren würde man sehen, dass keine Seele in sein Wachstum gesteckt wurde, denn es würde definitiv an dem Wertvollsten fehlen: Mitgefühl und Menschlichkeit. Welche Familie wird er wiederum gründen? Welche Generationen werden aus dieser Familie hervorgehen und so weiter?

Er braucht die Wärme der Seele, genau wie der Baum, wenn wir ihn pflanzen, achten wir neben dem Gießen darauf, dass er gerade und dick wächst, er braucht auch die Wärme der Sonne, um sich in jeder Hinsicht gut zu entwickeln.

Manchmal kann der Anfang bedeuten, Sport zu treiben, Fahrrad zu fahren, neue Rezepte kochen zu lernen und so weiter. Seien Sie jedoch vorsichtig, wenn Sie sich dafür entscheiden, etwas zu lernen, das nicht einfach durch das Ansehen von YouTube-Videos gelernt werden kann, und das war's, Sie brauchen Ausbilder oder Lehrer für diesen Job. Versuchen Sie, eine Person zu suchen, die zumindest die minimale Bereitschaft dazu hat Verstehe deinen Wunsch, diese Fähigkeit zu erlernen, deine intrinsische Motivation, aus dieser Sicht unabhängiger zu werden, deine Ängste, dich dort zu unterstützen, wo du es nicht ganz schaffst, dieses Hindernis gemeinsam zu überwinden. Sonst wirst du auch leiden, du wirst auch voller Frustration und Nervosität sein, dass du für diesen Kurs bezahlt hast und der Lehrer keine Zeit für dich hat, er hat immer andere, er stellt sie immer vor dich, mit allem, was du auch bezahlt hast den gleichen Geldbetrag wie die Favoriten.

Ebenso wie im Schulunterricht gibt es die Theorie der multiplen Intelligenzen, nach der es 9 Arten von Intelligenz gibt. Ich weiß nicht, warum manche Lehrer immer noch denken, dass ihre Schüler ihr Fach gut beherrschen müssen. Wenn er sich dafür entscheidet, ihn öffentlich vor der Klasse zu demütigen, weil er so wenig Mathe kann, dann wäre es fair, wenn er ihn nach dieser Stunde finanzieren würde, ihm Geld für Therapiesitzungen geben würde, um von seiner Angst zu heilen Versagen, Angstzustände, die zu Nasenbluten, Übelkeit, Schwindel, Schlaf- und Herzrhythmusstörungen führen. Wenn er in Mathe nicht gut ist, ist das absolut kein Problem, vielleicht ist er ausdrucksstärker, besser in Malen, Schlagzeug, Sprachen, Sport und anderen Fächern. Es wäre keineswegs fair, ihm das Etikett zu geben, dass er nichts tun kann, dass er es sowieso nicht weiß und nicht versteht, dass für ihn und mit ihm nichts getan werden kann, dass im Leben nichts von Bedeutung sein wird und alle möglichen Szenarien wie dieses. Jeder Mensch ist einzigartig, er hat seine eigenen Qualitäten, die geübt, bearbeitet und verfeinert werden müssen. Das ist es, was Eltern und Lehrer tun sollten, die die veraltete Meinung vertreten, dass jemand, der nicht Mathe lernen kann, nichts tun kann. Aus Neugier sind die Absolventen der Fakultät für Mathematik nach ihrem Abschluss zufrieden: Wie viele unterrichten tatsächlich Mathematik, wenn der Weg zu dem, was sie wollten, auf Schritt und Tritt mit Hindernissen übersät ist und selbst Verdienste und Wissen keine Rolle mehr spielen? Wenn er von einer Liste mit 10 Kriterien nicht nur eines erfüllte, andernfalls hätte er alle erfüllt und wurde nie angenommen? Welchen Sinn hat es, sie zu einem Weg zu zwingen, den selbst diejenigen, die Mathematik lieben, nicht gehen würden? Lassen Sie Kinder, Lernende, Lernende aller Art ihren eigenen Weg wählen, egal wie viel oder wie wenig ihnen passt! Versetzen Sie sich nicht in die Lage anderer Menschen und denken Sie, dass Sie sie besser kennen, dass Sie intuitiv ahnen, was sie wollen und wonach sie streben. Eigen gemachte Fehler lassen sich viel leichter korrigieren als solche, die gemacht wurden, weil andere einem zu einem Fehler geraten haben.

Es kommt auf den Einzelfall an: Wenn das Kind fügsamer ist, wird es die Situation akzeptieren und versuchen, damit umzugehen, obwohl es deprimiert sein wird, nicht im Reinen mit sich selbst, voller Wut und versteckter Frustration. Aber wenn wir von einer Natur sprechen, die nicht gehorcht, die in ihren eigenen Entscheidungen und Vorlieben unabhängig sein will, dann besteht die Gefahr, dass es zu einer steigenden Rate an Schulabbrechern kommt. Er würde darüber nachdenken, warum er zu diesem Mate-Info-Kurs gehen sollte, wenn er sowieso in nichts gefunden wird, was dort besprochen wird, nichts auf ihn zutrifft und nicht zu ihm passt. Deshalb wird Eltern empfohlen, ihre Kinder zu verstehen und sie in allen wichtigen Lebensabschnitten zu unterstützen.

Auch wenn ich mich auf die weniger angenehmen Aspekte konzentriert habe, gehören sie zur Realität eines jeden Anfangs, schließlich ist der Anfang der komplizierteste. Unterwegs werden die Dinge einfacher, fließender und alles wird zu einer Erfahrung, die es viel wert ist, gelebt, erlebt und gefühlt zu werden. Natürlich haben die Menschen, denen man in jeder Lebensphase eines jungen Menschen begegnet, ihre Vorzüge.

Also lasst uns unseren Eltern danken, die uns unterstützt haben, so gut sie konnten. Bis zu einem bestimmten Alter haben sie uns Möglichkeiten, Kleidung, Accessoires, Gadgets und all das gegeben, sie haben uns gefüttert, sowohl mit Essen als auch mit positiven Gefühlen, die sie uns gegeben haben eine Pille, dass sie unsere Wunden nach jedem Sturz verbanden, dass sie unsere Depression linderten, als wir dachten, es sei nutzlos, dass sie die Geduld hatten, uns zu studieren, uns zu analysieren und uns zu sagen, was uns in den meisten Situationen besser passen würde, dass sie gingen Sie führten uns durch Parks, zu Kunstgalerien, Gelaterias und Konditoreien, sie kultivierten einen gewissen Geschmack für Musik und schöne Künste, sie gaben uns erste Anweisungen, die erste Bedienungsanleitung des Lebens.

Wir danken auch den Pädagogen, Lehrern und Professoren, denn auch sie haben einen guten Teil der Zeit bei uns verbracht, und sie haben möglicherweise das Gleiche erlebt wie wir, die Emotionen der Prüfungen waren nicht nur unsere, sondern auch ihre. Wir freuen uns über jeden guten Gedanken, jedes Mal, wenn sie uns den Unterricht verlassen ließen, wenn es uns nicht gut ging, wenn sie uns korrigierten, wenn sie uns zu einem Wettbewerb zwangen, wenn sie es uns erklärten, wenn wir buchstabierten, lasen mit ihnen, als sie uns neue Dinge beibrachten, als sie das Schicksal veränderten, als sie unserem Leben einen Sinn gaben, als sie uns halfen, unsere Zeit besser zu verwalten und nicht mehr so zerstreut zu sein wie wir.

Wir danken von ganzem Herzen allen, die uns dabei geholfen haben, uns weiterzuentwickeln, positive Veränderungen durchzumachen und uns unter ihre schützenden Fittiche zu nehmen.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Overraskelserne i den nye lejlighed

Efter at have flyttet til den nye lejlighed, mere præcist taget alle sine ejendele med, begyndte Cecilia at opdage flere og flere unaturlige ting. For eksempel flyttede han møbler, og på et tidspunkt hørte han et knirken i væggen. Forvirret bankede Cecilia lidt på væggen med sin negl, gipsen kom af på et sekund og afslørede et smukt hul i væggen. Så vores hårdtarbejdende og dedikerede bygherrer dækker hullerne med klar tape, som de påfører kalk over. Det ville mildest talt være mærkeligt, vi skulle også sige, at det kun er arbejde udført af verdens øjne. I tilfælde af jordskælv eller noget, hvad gør vi så med vægge? De falder på lejerne, før de kan flygte fra lejligheden.

Så ville han tage kludene med på badeværelset, hvad kunne han ellers finde på badeværelset, en dobbelt Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i næsten perfekt stand. Der er ingen måde, det er spiseligt længere, men det ser fantastisk godt ud. Der er også emballage fra cordon bleu, æbletærte fra Hornbach, østrigsk skinke (den lækreste skinke for byggere), Martinel-pølser, det ser ud til at folk foretrækker tysk kvalitet i maden de spiser, det er bare en observation.

Men disse site ingeniører er lidt søvnige, fordi de glemte deres mekaniske blyanter, notesbøger, jeg ved ikke hvor mange kuglepenne rundt i huset. Det klæder Cecilia, det vil tjene hende rigtig godt at sætte karaktererne fire og to, for det er alt, hvad hendes hjerte tillader. Den, der formår at få en syv på sine prøver, kan virkelig noget engelsk. Men han tror ikke, det ville være svært, han mener, at indsatsen skal komme fra begge sider, ikke bare den ene giver, den anden modtager. Derudover mener hun, at det letter indlæringen meget godt, men hun er lidt usikker på denne evne, hun vil overbevise sig selv ved at læse børneprøverne. Det ser koldt ud, men indeni gemmer sig et varmt, følsomt, endda barnligt hjerte. Af for meget lyst til at være barn bliver hun ikke ked af det, hun griner endda, når hun ser bordet i stuen, det samme gamle bord fra bedsteforældrenes lejlighed. Hvor skriblet, tegnet med farveblyanter, farveblyanter, akvareller forblev hun fra dengang hendes søn var omkring 2-3 år gammel. Når han pakker ud, ser han sine malebøger fra tidligere år, han ser, hvor klodset, men alligevel yndigt, han farvede hver karakter, hvert hus, hver detalje i billederne, hvor godt han fik farvelagt undervejs. Han udelader heller ikke de kort med beskeder, som han modtog, da han var ældre, for omkring 5 år siden. Der var sætninger, som han skulle have afsluttet, såsom: "Hvis jeg havde en blomst, ville jeg give den til hende...", Hvis jeg skulle takke min mor, ville jeg gøre det, fordi..." korte tekster af taknemmelighed, en julegave fra en tante.

Smukke minder, men overraskelserne i lejligheden stopper ikke, fortsætter de. Parketgulvet knirker hver gang Cecilia træder på det. På lignende noder knirker dørene også, når du åbner dem. Skufferne falder ud af natbordet, det eneste natbord i deres soveværelse. Hvad kan vi sige om barnets værelse? Alle de kasser, de opbevarer deres legetøj i, er smækket oven på hinanden, og det er også ubeskriveligt koldt. I alle værelser er temperaturen gennemsnitlig, kun på sønnens værelse er det ulidelig koldt. Vinduet var termoruder, men det var ikke fikset godt, der mangler også et lag varmeisolering.

Cecilia advarede, hvad vil hun gøre med sin dreng, der alligevel bliver ved med at få bihulebetændelse og skal have med sin næse ret ofte, fordi han ligner hende? Han beordrede en badekåbe med hætte at have på hele tiden, inklusive at sove.

Loftslampen giver også et discolys, for det flimrer altid, det er lidt irriterende at skrive, læse eller klippe tånegle, men som rumlys er det godt, som det er, indtil videre. I fremtiden vil hun købe en lysekrone med et køligere lys, fordi hun har en kirsebæruniform og ikke kan lide, hvordan kirsebær ser ud i gult lys. Han kan på den anden side godt lide lilla, og hvis lyset er blåt, vil uniformen se lilla ud, hvilket han ville finde fascinerende, at det ville være en meget mere interessant, visuelt tiltalende uniform end den, han havde været vant til. lange år.

Når man opsummerer alt, hvad snærerne formåede at gøre indtil det øjeblik, hvor Cecilia flyttede ind i lejligheden, var der mange overraskelser, og mudder på gulvet i alle rum, madrester, glemte genstande, men det er en beboelig lejlighed, den er varm nok, i nogle rum virker tv'et, køleskabet, internettet, og vi håber de fortsætter med at virke, det er ikke slut, da vinden blæser i november, alt går i stykker, og de lejere der får det i stykker er skyld pga. ledningerne er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en masse tekniske detaljer, der får os til at krybe, ikke giver mening, komplicerer vores liv, og det ville være vigtigt at have adgang til alt, så længe de betaler pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skulle barnet få dårlige karakterer, fordi det først blev færdig med sin studentereksamen før klokken to om morgenen, hvorfor skulle det have fordærvet mad i køleskabet, fordi strømmen ikke er konstant, maden i køleskabet er taget og stinker, barn spiser det og så har brug for det for fritagelser fra skolen eller fra meditationer, som han ikke kan præsentere sig selv i den tilstand, han er i? Hvorfor skulle han tage de timer op? Gik de glip af det med vilje? Gjorde han med vilje ikke, hvad andre forventede, at han skulle gøre, eller havde han ingen mulighed? Ja, fortæl os hellere, hvem der søger at dømme andre, der ikke har. Nu om dage, ikke at have lige ikke at kunne.

Det er få, der rigtig kan forstå, sidde og analysere situationer. De, der ikke har, skal have samme chance for alt som de, der har. Dette bør ikke blive en hindring. Hvis han vil give adgang til biologi, og hans internet mislykkes, hvordan kan han så konsultere specialiserede afhandlinger? Forældre skal varetage barnets behov for viden og opfyldelse. Forældre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med, hvem der vidste så godt, hvordan man satte alting op i første omgang. Cecilia, hvis du bekymrer dig om dit barns fremtid, så fratag ham nogle undskyldninger (som undskylder, anklager sig selv), forklaringer "for simple måske" ikke fordøjet af nogen, som han ender med at give år og år senere. Gør ham en tjeneste og flyt ham til en by med flere muligheder, lad ham ikke hænge fast i situationer, han ender med at fortryde på et tidspunkt.

Doamne, ce mai așteptam pachetul de la mătușă-mea, atât de greu venea!, încât cercetam căsuța poștală în fiecare zi, în speranța înștiințării de la poștă: ați primit coletul... vă așteptăm la poștă între orele...

Cred că ajungeam și cu jumătate de oră înainte ca ușița ghișeului să se deschidă și o doamnă blazată cu priviri întotdeauna suspicioase, să-ți smulgă înștiințarea din mâinile tremurânde de emoție, ca mai apoi să caute îndelung "în spate", coletul mult dorit...

Îl primeam cu brațele deschise, simțindu-mă mai degrabă ca fata babei, decât ca cea a moșului, așteptând un pachet cât mai mare, și mă simțeam mereu dezamăgit dacă pachetul nu avea dimensiunile măcar pe jumătate cât le potriveam eu în imaginația mea...

Zburam literalmente cu pachetul în brațe până acasă, știind oricum că trebuia să mai așteptăm câteva ore până când veneau acasă adulții, să-l desfacem împreună și să împărțim bunătățile pe care mătușa cu siguranță ni le pregătise.

Odată desfăcut, după un inventar riguros al comorilor, urma împărțeala: cupoanele cu materiale strălucitoare greu de găsit în comerțul comunist, dar absolut necesare toaletelor feminine pentru nunți și alte zaiafeturi, pungi cu cafea arabica, cutii cu ness și cartușe cu țigări Kent și Marlboro, marfă rară destinată șpăgilor pe la doctori, și nu pentru consum propriu, pungi cu vegeta și cosmeticale nou apărute dar care nu se găseau în comerțul local, precum săpunurile și deodorantele "Fa". 

Și în sfârșit dulciuri pentru noi: pliculețe cu praf de suc de portocale și lămâi, sucuri instant ce mergeau bine cu apă minerală sau sifon, tablete de ciocolată, pachete cu gumă de mestecat ce imitau țigaretele și care conțineau ca "surprize" cărți de joc, și ei bine, celebrele alune Kiki-Riki, care erau atât de bine prăjite cu sare, încât chiar dădeau savoare filmelor western de sâmbătă seara de după "Teleenciclopedia".

Îmi amintesc nerăbdarea, o încerc și acum cu fiecare Ajun de Crăciun, sau zi de naștere, acea emoție stăpânită-n frâu, ca încântarea să fie reală, formă maximă de respect pentru cel care dăruiește. Dar îmi place și să fac cadouri. Să ghicesc cu mult înainte dorințe și să le împlinesc, astfel încât surpriza și încântarea să fie maxime, bucuria celui dăruit să fie măcar un pic, așa, și a mea...

Pentru că, da, am încercat și gustul amar al dezamăgirii, când odată intrat în adolescență, cadourile de Crăciun au devenit mai degrabă simbolice spre deloc, Sărbătorile de Iarnă se desfășurau mai degrabă sub zodia lucrului care trebuia făcut, bucuria cadourilor pălind de cele mai multe ori sub imperiul necesităților decât cel al dorințelor.

Așa că, uneori, când deschid o cutie veche sau simt miros de cafea tare, prefer mai degrabă să mă trezesc zâmbind fără să vreau, decât să simt apa searbădă a regretelor. Parcă aud iar foșnetul coletului desfăcut, glasurile amestecate, nerăbdarea noastră cumințită cu greu. Și-mi dau seama că nu pachetul în sine era bucuria, ci felul în care așteptam împreună, felul în care împărțeam și gustam totul ca pe un miracol rar.

Poate că asta a rămas în mine cel mai puternic: nu lucrurile, ci lumina aceea din ochii noștri, suspansul curat al copilăriei, fără umbră de teamă că vom greși sau că nu va fi destul.

Lumina aceea… o voi purta mereu în mine. Și uneori, când viața își pierde gustul, deschid în gând un alt pachet imaginar, venind de departe, cu alune sărate, gumă de mestecat și surprize fără preț. Iar în clipa aceea simt că timpul se dezleagă, și pentru o secundă redevin copilul care aleargă spre casă, cu brațele pline și suflet ușor.

Într-o zi vine acasă taică-miu cu o veste grozavă: în orașul nostru, la casa de cultură, va performa orchestra radioteleviziunii, condusă de maestrul dirijor George V., pianistă fiind Ilinca D.. Era spre final de stagiune, iar orchestra va interpreta concertul pentru pian și orchestră numărul 1 de Ceaikovsky.

Pentru orășelul nostru muncitoresc, să cânte o orchestră la casa de cultură, chiar era un eveniment unic, extraordinar, că la noi, cam odată la două săptămâni, în foișorul parcului cânta o fanfară obosită de vreme, cam asta era toată mișcarea muzicală în urbe, și cum ne-cum, taică-miu făcusese rost de două bilete: 

-Dacă vreți, puteți merge voi doi. Eu nu sunt meloman, așa că...

Aveam vreo paișpe ani și nu mai fusesem niciodată la vreun concert de muzică clasică, așa că am rupt pielea de pe maică-mea să mergem și noi doi la concert! Trebuia să mergem, să am și eu parte de o asemenea experiență, dar maică-mea avea îndoieli: că-i trebuie ținută, vizita la coafor costă, eu n-avem cravată, și nici costum, nu te poți duce îmbrăcat oricum, etc... 

Am început să mă milogesc și în disperare de cauză să caut soluții: uite, poți îmbrăca costumașul pe care l-ai purtat astă toamnă la cununia civilă a lui X, iar eu pot împrumuta o cravată de la tata, cum care, cea bleu cu dungi albe și ancore bleumarin marinărești, cât despre costum, pot să găsesc un sacou de împrumut de la vreun prieten sau vecin de-o vârstă cu mine, nu-ți face griji pentru coafor, nu se poate să lipsim, când o să mai avem noi parte de așa ceva?

Într-un final, am izbutit:
-Of! Mergem, numai taci, că-mi dai dureri de  cap!, ai tu noroc că-i sâmbăta după-amiază! Și oricum vroiam să merg, că și Coca și-a luat bilete pentru ea și finul, așa că... 

Am început să țopăi de bucurie, sporind și mai mult migrena maică-mii. Pe vremea aceea ascultam la radio muzică clasică, - că în rest nu prea aveai ce s-auzi -, dar chiar erau câteva emisiuni care, fără prea multe pretenții, difuzau înregistrări ale unor concerte celebre sau interpreți cunoscuți. Astfel, am ascultat Bach, Mozart, Beethoven, Chopin sau alți clasici precum Liszt sau Rahmaninov... deci cunoșteam concertul pentru pian și orchestră numărul 1 al lui Ceaikovsky, dar să-l asculți și vedea live, era cu totul altceva...

Desigur că am făcut rost și de un sacou bărbătesc, de la un prieten vecin cu noi, îl purtase doar o singură dată la o nuntă și era făcut dintr-un reiat bleumarin ce se asorta de minune cu brăcinarii mei de stofă neagră, dar în schimb puțea teribil a naftalină, de a trebuit să-l țin pe balcon vrei două zile ca să scot mirosul din el!

Apoi, a sosit și mult așteptata sâmbătă! Toată lumea bună din oraș, se afla la țol festiv în foaierul casei de cultură, iar mie-mi bătea inima cu putere, eram din cale-afară de emoționat, fusesem instruit cu..., mai degrabă ce-avem voie să fac, decât să nu fac, trebuia doar să respir, să vorbesc numai întrebat. Doamne ferește!, să mă apuce să aplaud aiurea, să dea naiba să mă faci de râs că dracii te găsește!

Așa că stăteam cuminte, la locul meu, învăluit în fum dens de țigară și rumoare de fond, aproape că nu vedeam și nu auzeam nimic în jurul meu, doar scrumul de țigară scuturat din când în când de câte vreun domn important la scrumiera de aluminiu, lângă care avusesem nefericirea să ne găsim un loc în această mare de oameni prea parfumați și îmbrăcați fistichiu...

Dar, iată, luminile clipesc, iar lumea se îndreaptă către intrări, ordonată, disciplinată și sporovăind veselă, bună seara, bună seara, biletul dumneavoastră vă rog, rândul șaptesprezece, locurile cinci și șase, da, da, sunt pe mijloc, în zece minute se ridică cortina, vizionare plăcută...

Ne-am ocupat locurile, iar eu aveam palmele reci și umede de transpirație, inima îmi bătea cu putere, gata-gata să-mi  iasă afară din piept, și nu puteam să-mi iau ochii de la cortina grea, de catifea groasă, grena, care încă mai ascundea scena, de unde auzeam cum artiștii muzicieni își acordau ușor instrumentele...

Deodată, cortina se ridică ușor dezvăluind întreaga orchestră și în aplauzele frenetice, dinspre dreapta, intră maestrul dirijor îmbrăcat la frac cu papion de satin și mănuși albe! Evident că am aplaudat și eu, dar cu oarecare întârziere față de restul lumii, - știm noi de ce!, - maestrul se ridică pe podiumul lui, și întinzând mâna dreaptă, invită să intre pe scenă pianista care avea să performeze concertul numărul 1 al lui Ceaikovsky!  

Țin minte și acum, că era o femeie nu prea înaltă, slăbuță, cu părul șaten strâns într-un coc la spate și era îmbrăcată într-o rochie lungă până la pământ, de culoare galben-pai, cu mâneci semi-transparente, largi ca niște aripi, cusute cu o puzderie de paiete de aceeași culoare galbenă; se așeză cu grație la pian, și îi trimise maestrului o privire plină de înțeles: este gata...

Luminile se sting, se face liniște, cineva din sală tușește reținut, iar scena devine o insulă scăldată de lumină într-o mare de întuneric... 

Primele acorduri se aud ademenite de bagheta magica a dirijorului, precum niște cai andaluzi care năvălesc înspre noi răsărind dinspre o margine de pădure întunecată, tropotul lor fiind nestăvilit chiar sub bagheta maestrului, aproape scăpați din control...

Brusc, pianul precum un armăsar negru lucios, mândru, preia conducerea hergheliei, potolind colbul, viorile suspină duios fiind umbra prelungită a pianului, iar mie-mi părea că mâinile pianistei au devenit, iată, aripi scânteietoare, întocmai ca o pasăre gata să zboare deodată cu timpanele care tunau înfundat undeva în spate, vestind furtuna care se amestecă atât de minunat în coamele învolburate...

Ca la un semn, armăsarul dimpreună cu herghelia se opresc brusc stârnind colbul unor flaute, care, în șoaptă, ne grăiesc despre amurgul care oricum va opri ploaia și caii deopotrivă, luna se ridică mândră și palidă ca o regină în sunetele triumfale ale trompetelor, iar armăsarul cel negru, neastâmpărat, o pornește din nou la galop, mai repede, tot mai repede... Pianista cu ochii închiși ascultă și ea tropotul sacadat și jucăuș care îmi amplifică emoțiile, mă simt strivit în fotoliul de pluș de toată această scenă impunătoare, de îngemănarea această minunată între instrumente, de aceste sunete care se împlinesc într-un iureș când în crescendo, când în allegro non troppo, un ritm grăbit, dar nu iute până la fugă...

Apoi urmează focul calm al răsăritului, caii s-au liniștit și stau strânși laolaltă, din coamele lor se ridică aburi străvezii, au trecut cu bine furtuna, viorile suspină duios iar flautele încep să plângă încet, doar murgul cel negru nechează puternic pentru ultima dată tulburând liniștea dimineții, răpus de primele raze de soare... Pasărea cea galbenă părea că și-a luat zborul și ea...

Luminile se aprind, iar spectatorii izbucnesc frenetic în aplauze care au durat minute în șir, toată lumea aplaudă ridicată în picioare, din când în când se aude care un bravo! entuziast, iar maestrul dirijor împreună cu pianista se înclină în fața noastră triumfali, primind elogiul sub forma unor coșuri mari, pline cu garoafe roșii ca sângele...

-Ti-a plăcut? De ce-ți sclipesc ochii așa? Ai pățit ceva?, întreabă impacientată mama.

-N-am nimica! Doar că... armăsarul a murit!

-Ce armăsar, mă! Ai febră?... îmi pune ea mâna iute pe frunte...

Copleșit, răspund cu glas stins:
-N-am nimica!, doar că încă-l mai văd galopând, acolo, pe scenă...

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.