Fire de mătase

E toamnă iar,peste coline,

Și ceru-și plânge florile

Copacii frunzele-și inchină,

Pamântului să-i dea culorile

S-au pus toți norii laolaltă

Să ia azurul cerului,

S-au dus toate cu vara,odată

Făcând loc misterului

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

O,fată cu ochii azur,

Un cer întreg porți în privire!

Senin și fără de cusur,

Precum ți-e chipul numai ție

Timpul,tot trece peste noi,

Cu anotimpuri grele—

Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,

Ce sunt ca două stele

Oricât de singur s-ar simți,

Amurgul nu îți poartă pică

Căci doar privindu-l înapoi,

Îi alungi orice frică

O,fată cu ochii azur!

O lume întreagă de-aș străbate

Te-aș revedea în orice colț,

În răsărit și-n ape

Nu mi-aș permite să te uit,

Și nici n-aș vrea vreodată!

O,fată cu ochii azur,

O,preafrumoasă fată!

Porumbiță albă,

Agale mi-ai ieșit în față

Numai tu,domniță,

Îmi ești ultima speranță

De unde vii,adu-mi norocul

Ce-ți poartă veselie

lar de ești darnică cu mine,

Îți voi da și eu ție

O ramură de măslin,

Din pomul cel mai strașnic

Să duci spre cerul cel senin,

Simbolul cel mai pașnic 

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți mulțumesc copile ,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de acuma’

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Dar teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Din cuib le e ușor să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fi el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe atunci,

O să te învăț să zbori

Simt că nu te mai iubesc,

Așa cum o faceam odată

Căci mâinile mi-au obosit,

Ținând in ele lumea toată

Stelele mereu mă ceartă,

Ca le iau luna pentru tine

Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,

Prin simplul fapt că-i de la mine

Câmpul, acum mă alungă,

Că l-am lăsat fără de flori

Gândindu-mă că o să-ți ajungă,

Incât să nu te temi de ploi

Mama-natură mă urăște,

Căci am făcut-o a doua oară

Sã pună iarnă in al meu suflet,

lar in al tău doar primăvară

Să rog păsările să-ți cânte,

Nu știu de-aș face tocmai bine

Și în zadar sper să te uit,

Când tot ce scriu e despre tine

Te construiesc din cuvinte

Cum altfel să te scot din minte?

Este ca și lumina fără văpaie

În lipsa ta arta n-ar prinde culoare.

Primăvara a venit devreme

Odată cu zâmbetul și glasul tău contopite în miere.

Iar eu ca o albină însetată de iubire,

Renasc cu fiecare pas de-al tău către mine.

Trăiesc definiția iubirii interzise

Eu stingheră în fața unei porți închise

Tu lacom de atenție și senzații încinse

Ne descoperim doar în vise...

Mi-a adus azi mama o jucărie,

O cutie mărișoară, învelită în hârtie,

Cu o fundă roșie pe capac ornată

O păpușă, jucărie ca pentru o fată.

De ce oare fetiților ca mine ne plac 

Să jucăm rolul de doctoriță, de mămici,

Să vorbim cu păpuși, să le tratăm de gâlci

Și păpușii mele să-i găsesc un leac?

Mama e lângă mine, tot drumul vieții

Far aprins, să nu mă rătăcesc

Bunica, are mereu sfaturi, contra ceții

Temătoare, de ce vede in jur, să nu orbim.

Mama și bunica, sunt zâne bune pentru noi

Ele ne învață primii pași, primele cuvinte,

Ce este respectul, care-i drumul drept 

Și ce sfaturi să purtăm in minte

Gândurile mele sunt aztăzi călătoare

Depărtarea-i mare, nu aduce uitare

Mintea când se odihnește fuge 

Alături de voi și in brațe vă strânge.

Pe țărmul ud din marea de safir,

Se lasă noaptea caldă și albastră,

Purtăm în suflet dragoste și mir,

Privind spre bolta cerului, măiastră.

Un val pierdut se sparge de nisip

Și ne inundă gleznele trudite,

Iar eu revăd pe chipul tău un chip

Născut din două inimi fericite.

Ei bine preafrumoaso

Credeai că las eu timpul să se scurgă

Fără să-ți cânt sonet de-amor?

Sau să-ți compun o melodie

Dar nu sosită-n din melodioasă armonie

Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!

Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată

Așa cum izvorăște doar din tine,

Izvor de bunatate îngerească...

Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!

Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,

Ohhhh preafrumoaso...!

Primește-mă te rog la tine,

În visele ce-mi sunt șoptite,

Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!

(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

Ne-am revăzut în Mall, 

Puțin surprinsă de astfel,

Tu erai cu ea,fericit păreai, 

Eu cu al meu, care de drag mă săruta. 

În acel moment,n-am simțit un anti-regret, 

Eram ca o sticla de vin demisec,ce se  se lasă cu o picătură, nu știi dacă vrei să mai bei un pic,

Cand blândețea ta ce o așteptai, vine la pachet și c-un trecut zbuciumat,poate și cu o supa la plic. 

E-un fel de vii sau nu te mai aștept,

Dar dorul a pătruns și-n oase,

Nu știu, cum l-aș putea scoate,

Din acel trecut simt doar un miros de lemn putred,

M-am rupt de acolo,de momentele acelea, cu greu și nimic, m-am ridicat.

A pătruns acea dezamăgire, și acum sunt tot iubită, dar parcă rece ca zăpada. 

Iubirea mea să-ți fie darul,

Ce trebuia mult mai demult să îl primești,

Știu că așa arată fericirea

Și știu c-ai început să mă iubești.

Cu tine ziua își are rostul,

Iar fără tine toate-s scrum,

Așa pățești când dragostea se naște,

Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,

Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,

Ca tainice minuni din cer sosite,

Eu doar iubindu-te,

Pot zice c-am inceput să sper...

Căci viața asta este trecatoare,

Iluzie precum un fum,

Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,

Decât iubirea care nu mai moare,

Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,

Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,

Iubirea mea să-ți fie darul,

Ce trebuia mult mai demult să îl primești !

(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)