Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Metafora albastră
Дата публикации: 26 апреля 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 534
Стихи из этой категории
Refuz categoric
Păşind spre-un greier încruntat
Ce cântă trist şi jalnic,
El se opreşte din cântat,
Nu pasul meu năvalnic.
Nu vrea defel să îl ajut,
Să-i ţin măcar, chitara;
Ci cântă-aşa cum a-nceput:
El singur, toată seara.
Aşa că-ndată m-am retras
Şi l-am lăsat în pace,
Necutezând un singur pas
Sau gesturi, a mai face.
O mână-şi puse pe rever,
O alta, pe batistă,
Şi rămăsese iar stingher,
Cântându-şi soarta tristă...
Dă-mi,iarnă!
Dă-mi iarnă,florile înapoi
Și cerul pastelat de astă vară,
Cu apele ce au înghețat sub noi
și soarele,ce nu înceta să apară
Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,
Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori
Și fă-le loc la vrăbiuțe,
Să poată cânta lumii,de al meu dor
Muncă și...speranță!
Ieri la cozonaci și pască
Și la umbră sub un pom,
Astăzi s-a întors norocul
Și sunt primul agronom.
Cleștele l-am pus pe vie
Și-am tăiat si-apoi legat,
Struguri să adun la toamnă
Când pământul...e brumat.
Dar cum vinul nu prea merge
Fără-o fleică lâng-o garnitură,
M-am gândit că-s buni cartofii
Ce i-am pus adânc...în arătură.
Singur, n-aveam niciun spor
Așa c-am tocmit echipă bună,
Cu nepoata, mama și cumnata
Până soarele-'ncepea...s-apună.
Când cu munca-m isprăvit
M-am retras lângă un nuc,
Iar drept scaun mi-am făcut
Un mic tron...dintr-un butuc.
Seara toți ne-am pus la masă
Obosiți, dar...plini de speranță,
Că la iarnă vom servi cartoful..pai
Și-apoi un pahar de vin...cu gheață!
Plouă
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Prognoza spune, până la ora două,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Cu găleata,
Este gata și omleta,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Că și plantele au nevoie de rouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Pisica a născut, are pui, în total sunt nouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă ...
Nu s-au terminat și e trecut de ora două,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Este frig afară, stăm singuri pe o bancă sub crengile unui tei să nu ne plouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Picăturile formează câte o baltă nouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
În drum spre casă suntem stropite chiar pe fusta nouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Luăm o pătură să ne încălzim, până la urmă e vremea care ne place nouă.
Vin sărbătorile de iarnă
Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.
Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.
Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.
Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.
Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.
Cuvinte de toamnă
Cuvinte în care te scalzi,
în lacrima ploilor reci de toamnă.
Cuvintele tale sunt de aur,
cand aurul devine fără preț.
Prețul scump al toamnei,
l-ai pus pe coroana de fier.
Coroana de aur ai îngropat-o,
într-un loc ascuns,
să nu fie furată de toamnă.
Cuvintele toamnei,
lovite de euforia,
de a, asculta cu urechea lipită,
sunetul naturiii în transformarea morții iernii,
Cand va cădea ultima frunză palidă,
de pe copacul blajin și intact,
nu vei mai vedea nici-un semn de viață,
totul moare împrejur, deodată cu toamna,
ce își scrie ultimele cuvinte,
pe un bilet de adio,
gata de plecare,
va lăsa în urmă numai suferință
și iarna își va ancora venirea,
pe malul dureros al naturii.
Refuz categoric
Păşind spre-un greier încruntat
Ce cântă trist şi jalnic,
El se opreşte din cântat,
Nu pasul meu năvalnic.
Nu vrea defel să îl ajut,
Să-i ţin măcar, chitara;
Ci cântă-aşa cum a-nceput:
El singur, toată seara.
Aşa că-ndată m-am retras
Şi l-am lăsat în pace,
Necutezând un singur pas
Sau gesturi, a mai face.
O mână-şi puse pe rever,
O alta, pe batistă,
Şi rămăsese iar stingher,
Cântându-şi soarta tristă...
Dă-mi,iarnă!
Dă-mi iarnă,florile înapoi
Și cerul pastelat de astă vară,
Cu apele ce au înghețat sub noi
și soarele,ce nu înceta să apară
Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,
Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori
Și fă-le loc la vrăbiuțe,
Să poată cânta lumii,de al meu dor
Muncă și...speranță!
Ieri la cozonaci și pască
Și la umbră sub un pom,
Astăzi s-a întors norocul
Și sunt primul agronom.
Cleștele l-am pus pe vie
Și-am tăiat si-apoi legat,
Struguri să adun la toamnă
Când pământul...e brumat.
Dar cum vinul nu prea merge
Fără-o fleică lâng-o garnitură,
M-am gândit că-s buni cartofii
Ce i-am pus adânc...în arătură.
Singur, n-aveam niciun spor
Așa c-am tocmit echipă bună,
Cu nepoata, mama și cumnata
Până soarele-'ncepea...s-apună.
Când cu munca-m isprăvit
M-am retras lângă un nuc,
Iar drept scaun mi-am făcut
Un mic tron...dintr-un butuc.
Seara toți ne-am pus la masă
Obosiți, dar...plini de speranță,
Că la iarnă vom servi cartoful..pai
Și-apoi un pahar de vin...cu gheață!
Plouă
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Prognoza spune, până la ora două,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Cu găleata,
Este gata și omleta,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Că și plantele au nevoie de rouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Pisica a născut, are pui, în total sunt nouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă ...
Nu s-au terminat și e trecut de ora două,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Este frig afară, stăm singuri pe o bancă sub crengile unui tei să nu ne plouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Picăturile formează câte o baltă nouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
În drum spre casă suntem stropite chiar pe fusta nouă,
Plouă, plouă, plouă, plouă...
Luăm o pătură să ne încălzim, până la urmă e vremea care ne place nouă.
Vin sărbătorile de iarnă
Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.
Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.
Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.
Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.
Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.
Cuvinte de toamnă
Cuvinte în care te scalzi,
în lacrima ploilor reci de toamnă.
Cuvintele tale sunt de aur,
cand aurul devine fără preț.
Prețul scump al toamnei,
l-ai pus pe coroana de fier.
Coroana de aur ai îngropat-o,
într-un loc ascuns,
să nu fie furată de toamnă.
Cuvintele toamnei,
lovite de euforia,
de a, asculta cu urechea lipită,
sunetul naturiii în transformarea morții iernii,
Cand va cădea ultima frunză palidă,
de pe copacul blajin și intact,
nu vei mai vedea nici-un semn de viață,
totul moare împrejur, deodată cu toamna,
ce își scrie ultimele cuvinte,
pe un bilet de adio,
gata de plecare,
va lăsa în urmă numai suferință
și iarna își va ancora venirea,
pe malul dureros al naturii.
Другие стихотворения автора
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Fire de mătase
Tu ascunde-te,de vrei,
După fire de mătase
Și lasă-mă să te găsesc,
Făcându-ți dantelă,din toate
Iar de nu vrei dantela mea,
Te învelesc cu catifea
Dar să nu spui,că nu ți-am zis,
Că n-are flori pe ea!
E toamnă iar
E toamnă iar,peste coline,
Și ceru-și plânge florile
Copacii frunzele-și inchină,
Pamântului să-i dea culorile
S-au pus toți norii laolaltă
Să ia azurul cerului,
S-au dus toate cu vara,odată
Făcând loc misterului
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți mulțumesc copile ,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de acuma’
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Dar teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Din cuib le e ușor să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fi el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe atunci,
O să te învăț să zbori
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Fire de mătase
Tu ascunde-te,de vrei,
După fire de mătase
Și lasă-mă să te găsesc,
Făcându-ți dantelă,din toate
Iar de nu vrei dantela mea,
Te învelesc cu catifea
Dar să nu spui,că nu ți-am zis,
Că n-are flori pe ea!
E toamnă iar
E toamnă iar,peste coline,
Și ceru-și plânge florile
Copacii frunzele-și inchină,
Pamântului să-i dea culorile
S-au pus toți norii laolaltă
Să ia azurul cerului,
S-au dus toate cu vara,odată
Făcând loc misterului
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți mulțumesc copile ,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de acuma’
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Dar teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Din cuib le e ușor să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fi el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe atunci,
O să te învăț să zbori