Category: Love poems
All author's poems: Metafora albastră
Date of posting: 17 ноября 2024
Views: 228
Poems in the same category
Urbe basarabă
Dintre dune-mpădurite,
Argeșul își cată
cale,
Și-i căderea lui curmată
și urmată
de baraje și canale
Și o urbe basarabă.
Așezare-amestecată
Dintre multe neștiute
E știută, mai degrabă,
Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.
Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal
E o perlă traforată,
O poemă sidefată.
Turlele unduitoare,
Într-un dans oriental,
Monahal
Taj Mahal,
Opalescent.
Dragoste mistuitoare
Necuprinsă,
Prinsă
-N piatră și ciment.
Peste vale,
Stau hotare pietruite
Între vremuri feudale
și prozaice clădiri
Actuale.
Cu iubiri,
Trăiri
Trăite,
Oraș-sat care preface visele în amintiri
Un decor pestriț de iurte
Șandramale
Blocuri, case, fabrici, hale
Peste vale
Și pe burți.
În trecut, oraș de Curte,
Astăzi, un oraș de curți.
Drumurile potecite
Sinuoase
Peticite
Rătăcite
Printre case
Ca în sat
Clopotele bat
Răcnite
Să anunțe-un răposat.
Un bătrân solemn și sobru ca un nuc
Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale
Cu bătrâna lui, agale,
Peste vale
Duc poveri de ei știute - și se duc.
Teii-ncolonați așteaptă
Lung de bulevard,
Horind ca un gard.
Parcă vor să însoțească
Oameni ce pășesc în șoaptă
Să nu rătăcească
Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.
Din pădurile arame,
Urși domesticiți
De foame
-Cum, necum-
Cu dulăi sălbăticiți,
Ca într-un safari
Stau la marginea răbdării
și de drum.
Schit pustiu la San Nicoară
În uitare,
Nepăsare
De muzeu
Ca un Colizeu
Depărtat de oameni, dară
Sus, în zare,
E apropiat de soare
și de Dumnezeu
Marius Boacă
Rece de toamnă
E rece, tot mai rece inima caldă
Vântul usucă pe buze cuvintele
Gândul încet se veștejește nerostit
Foșnește sufletul plutind ruginiu
Șoptește liniștea primind ecouri pustii
Norii de dor acoperă zâmbetul
E întuneric de speranță rănită și plouă
Plouă rece cu tăcere înecând lumina
Spre nicăieri umblă pașii desculți
Pictează umbre reci pe cărări uitate
Bruma crește alburie sclipid orbitor
Și-atunci pierdut nu se mai vede mâine
Privirea arde stămutată în visare
Caută stelele aprinse în trecut
Vara plecată e spre soare călătoare
E toamnă rece de mă scutură plângând
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip,
Să mă şteargă apa mării cu-n val,
Apoi să plâng, să râd, şi să strig,
Că tot ce-am trăit a fost în zadar.
Să mă spulbere vântul ca pe un fulg,
Să plutesc peste ruina din mine,
Spini din coroana Domnului să smulg,
Şi c-o plăcere amară să mi-i introduc în vine.
Tu, el sau cei ce mă cunoaşteţi,
Veniţi să mă vedeţi răstignit,
Tristeţi alături de mine să paşteţi,
În clipa din urmă să mă ştiu iubit.
În tihnă apoi să mă îngropaţi,
Şi puneţi-mi în raclă dulci poeme,
Ca-n negru infinit, când voi fi plictisit,
Să mai citesc câte unul din vreme în vreme.
Când toți au rănit, Dumnezeu a vindecat
Când toți au rănit, fără milă, prea tăcut,
Când sufletul plângea căzut și pierdut,
Când lumea mi-a fost doar un vânt răvășit,
Dumnezeu a venit… și El m-a iubit.
Când vorbele arse mi-au frânt orice vis,
Când drumul părea o prăpastie-nchis,
Când nimeni n-a stat lângă pasul meu frânt,
Dumnezeu m-a luat și mi-a dat un cuvânt.
El mâna și-a pus peste rana din piept,
Mi-a spus: „Nu te teme, Eu sunt și te-aștept.”
Și-n loc de durere, în loc de oftat,
Când toți au rănit… Dumnezeu a vindecat.
Vântul mă bate!
Vântul mă bate și-ar vrea să-mi zică
Să uit iubita ce-a fost, cândva, odată,
Să nu mai sufăr, să-mi caut fericirea
Ce mă așteaptă negreșit, la altă fată.
M-ascund puțin și-l las să vijelească
Gândind că poate pleacă cum a venit,
Cu sfaturile lui ce viața mi-o încurcă
Acum când dragostea mi-am întâlnit.
De mine, eu îți spun să nu te-ascunzi
Că doar ți-aduc vestea ce am văzut-o,
Ochii să ții deschizi și chiar să înțelegi
Că fata dragă, din păcate...ai pierdut-o.
Cum poți să-mi spui, tu vânt răutăcios
S-o uit și să-mi găsesc rapid o altă fată,
Când o aștept de zece luni să se întoarcă
Să facem nuntă mare-n sat și să fiu..tată.
Eu, n-aș fi vrut să-ți povestesc vreodată
C-a ta aleasă are iubit student american,
Așa că doar am îndrăznit asta să-ți spun
Și să-nțelegi că eu...nu-ți sunt dușman
Iar viața uneori e filă scrisă...de roman.
Atunci, la vânt, frumos am mulțumit
Și am crezut în tot ce îmi vorbește,
Ne-am despărțit, adevărați prieteni
Înțelegând povestea...celui ce iubește!
A pint of tea
In the garden of love, where whispers entwine,
Your presence transforms the mundane to divine.
With each step, you scatter colors so bright,
Illuminating the darkest corners of night.
A pint of tea, the purest kind, a warming of my heart's delight,
Your whisper calming and without a blight, makes me feel untied.
The first words I stole were full of light, Forging the bonding that is right.
Flavours of future makes me wish, for us two to flourish.
In pressure of the heat, your white heart begins to glow,
On the shadowy rain my love starts to grow.
United in ideals, our bonding shall bestrow.
In the silence of the garden I hear, a melody to my ear.
Boiled up with lot's of sugar, a pint of tea of kindness,
A short message, waiting for my heart to address
"I love you" my soul caresses.
"Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Urbe basarabă
Dintre dune-mpădurite,
Argeșul își cată
cale,
Și-i căderea lui curmată
și urmată
de baraje și canale
Și o urbe basarabă.
Așezare-amestecată
Dintre multe neștiute
E știută, mai degrabă,
Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.
Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal
E o perlă traforată,
O poemă sidefată.
Turlele unduitoare,
Într-un dans oriental,
Monahal
Taj Mahal,
Opalescent.
Dragoste mistuitoare
Necuprinsă,
Prinsă
-N piatră și ciment.
Peste vale,
Stau hotare pietruite
Între vremuri feudale
și prozaice clădiri
Actuale.
Cu iubiri,
Trăiri
Trăite,
Oraș-sat care preface visele în amintiri
Un decor pestriț de iurte
Șandramale
Blocuri, case, fabrici, hale
Peste vale
Și pe burți.
În trecut, oraș de Curte,
Astăzi, un oraș de curți.
Drumurile potecite
Sinuoase
Peticite
Rătăcite
Printre case
Ca în sat
Clopotele bat
Răcnite
Să anunțe-un răposat.
Un bătrân solemn și sobru ca un nuc
Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale
Cu bătrâna lui, agale,
Peste vale
Duc poveri de ei știute - și se duc.
Teii-ncolonați așteaptă
Lung de bulevard,
Horind ca un gard.
Parcă vor să însoțească
Oameni ce pășesc în șoaptă
Să nu rătăcească
Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.
Din pădurile arame,
Urși domesticiți
De foame
-Cum, necum-
Cu dulăi sălbăticiți,
Ca într-un safari
Stau la marginea răbdării
și de drum.
Schit pustiu la San Nicoară
În uitare,
Nepăsare
De muzeu
Ca un Colizeu
Depărtat de oameni, dară
Sus, în zare,
E apropiat de soare
și de Dumnezeu
Marius Boacă
Rece de toamnă
E rece, tot mai rece inima caldă
Vântul usucă pe buze cuvintele
Gândul încet se veștejește nerostit
Foșnește sufletul plutind ruginiu
Șoptește liniștea primind ecouri pustii
Norii de dor acoperă zâmbetul
E întuneric de speranță rănită și plouă
Plouă rece cu tăcere înecând lumina
Spre nicăieri umblă pașii desculți
Pictează umbre reci pe cărări uitate
Bruma crește alburie sclipid orbitor
Și-atunci pierdut nu se mai vede mâine
Privirea arde stămutată în visare
Caută stelele aprinse în trecut
Vara plecată e spre soare călătoare
E toamnă rece de mă scutură plângând
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip,
Să mă şteargă apa mării cu-n val,
Apoi să plâng, să râd, şi să strig,
Că tot ce-am trăit a fost în zadar.
Să mă spulbere vântul ca pe un fulg,
Să plutesc peste ruina din mine,
Spini din coroana Domnului să smulg,
Şi c-o plăcere amară să mi-i introduc în vine.
Tu, el sau cei ce mă cunoaşteţi,
Veniţi să mă vedeţi răstignit,
Tristeţi alături de mine să paşteţi,
În clipa din urmă să mă ştiu iubit.
În tihnă apoi să mă îngropaţi,
Şi puneţi-mi în raclă dulci poeme,
Ca-n negru infinit, când voi fi plictisit,
Să mai citesc câte unul din vreme în vreme.
Când toți au rănit, Dumnezeu a vindecat
Când toți au rănit, fără milă, prea tăcut,
Când sufletul plângea căzut și pierdut,
Când lumea mi-a fost doar un vânt răvășit,
Dumnezeu a venit… și El m-a iubit.
Când vorbele arse mi-au frânt orice vis,
Când drumul părea o prăpastie-nchis,
Când nimeni n-a stat lângă pasul meu frânt,
Dumnezeu m-a luat și mi-a dat un cuvânt.
El mâna și-a pus peste rana din piept,
Mi-a spus: „Nu te teme, Eu sunt și te-aștept.”
Și-n loc de durere, în loc de oftat,
Când toți au rănit… Dumnezeu a vindecat.
Vântul mă bate!
Vântul mă bate și-ar vrea să-mi zică
Să uit iubita ce-a fost, cândva, odată,
Să nu mai sufăr, să-mi caut fericirea
Ce mă așteaptă negreșit, la altă fată.
M-ascund puțin și-l las să vijelească
Gândind că poate pleacă cum a venit,
Cu sfaturile lui ce viața mi-o încurcă
Acum când dragostea mi-am întâlnit.
De mine, eu îți spun să nu te-ascunzi
Că doar ți-aduc vestea ce am văzut-o,
Ochii să ții deschizi și chiar să înțelegi
Că fata dragă, din păcate...ai pierdut-o.
Cum poți să-mi spui, tu vânt răutăcios
S-o uit și să-mi găsesc rapid o altă fată,
Când o aștept de zece luni să se întoarcă
Să facem nuntă mare-n sat și să fiu..tată.
Eu, n-aș fi vrut să-ți povestesc vreodată
C-a ta aleasă are iubit student american,
Așa că doar am îndrăznit asta să-ți spun
Și să-nțelegi că eu...nu-ți sunt dușman
Iar viața uneori e filă scrisă...de roman.
Atunci, la vânt, frumos am mulțumit
Și am crezut în tot ce îmi vorbește,
Ne-am despărțit, adevărați prieteni
Înțelegând povestea...celui ce iubește!
A pint of tea
In the garden of love, where whispers entwine,
Your presence transforms the mundane to divine.
With each step, you scatter colors so bright,
Illuminating the darkest corners of night.
A pint of tea, the purest kind, a warming of my heart's delight,
Your whisper calming and without a blight, makes me feel untied.
The first words I stole were full of light, Forging the bonding that is right.
Flavours of future makes me wish, for us two to flourish.
In pressure of the heat, your white heart begins to glow,
On the shadowy rain my love starts to grow.
United in ideals, our bonding shall bestrow.
In the silence of the garden I hear, a melody to my ear.
Boiled up with lot's of sugar, a pint of tea of kindness,
A short message, waiting for my heart to address
"I love you" my soul caresses.
"Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Other poems by the author
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Un rând colorat de flori
Am plantat ieri in grădină,
Un rând colorat de flori
Și-am constatat, târziu,se pare,
Că te-am pierdut printre bujori!
Of,cine e acum de vină,
Că nu mai știu de dumneata?
Că printre atâtea flori frumoase,
Zău de mai știu care-i a mea!
Sã le culeg acum pe toate,
Parcă din inimă le-aș lua
Astept să vină ploaia, poate,
Poate dau de urma ta
Tu poți să îi iei locul lunii
Tu poți să îi iei locul lunii,
Să stai doar printre stele
Și nimeni nu te-ar bănui,
Că nu ești dintre ele
Nu ar ști soarele de fel,
Că i-a plecat consoarta
Să luminezi și fără el,
Și tot n-ar cere alta
Și peste lac în armonie,
Te-ai reflecta zâmbind
Cât poartă pomii-n brațe păsări,
Să le găsești dormind
Și-ai străluci,ca de-obicei
Peste un cadru feeric
Iar mie,deloc nu mi-ar fi,
Frică de întuneric
Au înflorit cireșii în lipsa ta
Au înflorit cireșii în lipsa ta,
Și tot pe lângă ei mă plimb
Tu încă ești prezentă-n mintea mea,
Și tare dureros e să te simt!
Adesea stau plângând la umbra lor,
Cu mantia roz să-mi astupe obrajii
Sperând să înfloresc cumva din dor,
Până și-n moarte să-ți aduc omagii
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți multumesc copile,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de-acuma'
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Insă,teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Ușor le e din cuib să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fii el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea ,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe-atunci,
O să te învăț să zbori!
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Un rând colorat de flori
Am plantat ieri in grădină,
Un rând colorat de flori
Și-am constatat, târziu,se pare,
Că te-am pierdut printre bujori!
Of,cine e acum de vină,
Că nu mai știu de dumneata?
Că printre atâtea flori frumoase,
Zău de mai știu care-i a mea!
Sã le culeg acum pe toate,
Parcă din inimă le-aș lua
Astept să vină ploaia, poate,
Poate dau de urma ta
Tu poți să îi iei locul lunii
Tu poți să îi iei locul lunii,
Să stai doar printre stele
Și nimeni nu te-ar bănui,
Că nu ești dintre ele
Nu ar ști soarele de fel,
Că i-a plecat consoarta
Să luminezi și fără el,
Și tot n-ar cere alta
Și peste lac în armonie,
Te-ai reflecta zâmbind
Cât poartă pomii-n brațe păsări,
Să le găsești dormind
Și-ai străluci,ca de-obicei
Peste un cadru feeric
Iar mie,deloc nu mi-ar fi,
Frică de întuneric
Au înflorit cireșii în lipsa ta
Au înflorit cireșii în lipsa ta,
Și tot pe lângă ei mă plimb
Tu încă ești prezentă-n mintea mea,
Și tare dureros e să te simt!
Adesea stau plângând la umbra lor,
Cu mantia roz să-mi astupe obrajii
Sperând să înfloresc cumva din dor,
Până și-n moarte să-ți aduc omagii
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți multumesc copile,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de-acuma'
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Insă,teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Ușor le e din cuib să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fii el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea ,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe-atunci,
O să te învăț să zbori!