Автор catiușa bordian

Conștiința -i - glasul dreptății,

Conștiința -i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat

Să ne izbăvească de păcat.

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat

Așa cum El omului i-a dat.

Noi trebuie să ne gândim bine

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând,

Frumos lucrând.

La cele 3 virtuți să cugetăm

Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim

Păcatul să îl biruim.Amin.

niciodată viața nu e îndeajuns de încăpătoare

rămân permanent lucruri de terminat

altele de început

la un moment dat nu mai e loc să arunci un ac

între acestea

să  le așezi într-o anumită ordine

pe cele neimportante

în debaraua cu schelete cuminți

pe cele strict necesare

în lista scurtă cu priorități

și  iluzii

din păcate nu se întâmplă așa

viața are regulile ei

cel mai adesea de neînțeles

aduce în prim plan întâmplarea

hazardul

instaurând propriu-i liber arbitru

crezi oare că noi ne-am întâlnit întâmplător

în dimineața aceea de martie

în cimitirul acela cu cruci și strângeri de inimă

mai fuseserăm pe acolo de sute de ori

să ne plângem în liniște morții

trecusem unul pe lângă altul indiferenți

ca două planete care se rotesc invers

una față de cealaltă

și deodată

trezit parcă din vis

am văzut Soarele strălucind în ochii tăi

arzându-mi inima

și din clipa aceea nu te-am văzut decât pe tine

trăindu-mă…

Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut

Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă 

Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul

Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină

Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări

Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele

Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde 

Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie 

Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește

Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii

Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi

Trecând râurile tăcerii pe sub luna de hârtie

La cumpăna visului nebănuit de nimeni

am lăsat mărturie urmele  petalelor de flori de iasomie  

Erau singurele rămase în palmele mele după atâtea ploi  

Dar parfumul lor, penetra pâna și prin pietrele de granit  

Adunate geometric în podul arcuit care uneori îmi cânta…

Era ca un fluierat hoinar, pornit de pe buzele râului

 Peste arcadele smulse  din orbitele vechilor ziduri

peste care nimeni nu poate trece de două ori

Rămân în urmă tăceri, iar luna de hârtie se face scrum

Purtat  în cercuri de alte râuri, peste alte tăceri și alt drum

(Pe Pont D’ Avignon)

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Felejtsd el a nosztalgiát!

A hó könnye a hóvirágok között

Mindig van célja,

Az elmúlt tél visszhangja,

Ami már nem ébreszt fel elveszett álmot.

Felejtsd el a nosztalgiát,

Nincs több könny!

Mindig énekelj

A te tavaszod!

Felejtsd el a nosztalgiát

múlt idő,

Énekelj örömet

Hogy találkoztunk.

Egy régi szerelem emlékeket hagy maga után,

De nyitott utakat is új szerelmek felé.

A nap néha mosolyogva jelenik meg.

Felejtsd el a nosztalgiát,

Ne beszélj róla

És kék szemből

Töröld le a könnyed!

Felejtsd el a nosztalgiát,

Ez egy múltbeli téma,

Énekelj örömet

Hogy találkoztunk.

Felejtsd el a nosztalgiát,

Nincs több könny!

Mindig énekelj

A te tavaszod!

Felejtsd el a nosztalgiát,

Ne beszélj róla

És kék szemből

Töröld le a könnyed!

És kék szemből

Töröld le a könnyed!

Felejtsd el a nosztalgiát,

Nincs több könny!

Mindig énekelj

A te tavaszod!

Felejtsd el a nosztalgiát

múlt idő,

Énekelj örömet

Hogy találkoztunk.

Felejtsd el a nosztalgiát!

Apa lin curge prin izvoare

si ne ajuta la corecta informare.

Dar noi *prostilor* ne conformam

si lasam paganii peste ale noi hotare.

Dar il vad cum vine din departare,

pe Calin il vad calare,

Pe un cal alb frumos si mare,

Cu planul lui de infrumusetare,

Tara Noastra el o va salva,

stai linistit, nu te ingrijora.

Cu abilitati combinate,

ca el stie si sa inoate,

cu mandrie o sa poarte,

tricolorul pe spinare.

Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta

si mintile noastre, el le va indrepta.

Dar de fapt el in secret,

el se uita la tineret,

si devine un magnet.

Desigur ca daca zice el ceva,

noi tot credem cumva

ca el mereu inova,

si nu ne asiguram

ca ceea ce noi vazuram,

este ceea ce-i corect

si noi sarim direct,

si credem ca el zice ce-i drept.

Desigur ca omu' nu-i prost,

el stie ce face,

ii atrage pe cei prosti.

El vrea sa controleze,

ca un rege flamand dupa putere.

Dar stie ca omu destep e greu de controlat,

asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.

Si pentru el, din acest motiv 

orice om destept e negativ,

Un om periculos,

chiar daca de fapt a fost miraculos.