Стихи из этой категории
Jertfesc iubirea
Din nou e seara-ceea dureroasa
Când mergi pe strada,
Când te duci acasă
Dar înțelegi ca nu e fata ta cea generoasa
Ai înțeles ca nu mai trebuie sa cadă
Ca timpul a trecut, nu l-ai întors
Dar inima mai cântă o balada
Ca ea este de neîntors
A trecut deja iar perioada
Când totul bine ți se pare
Ai înțeles ca-i ca livada
Ce se usucă iar in repetare
Ai înțeles ca timpul a trecut
Si interesul ei la tine
E gata timpul cel plăcut,
Ai înțeles ca nu te va mai ține
Nu cred ca viitorul va mai fi perfect
Ca ai pierdut persoana cea apropiata
Ai înțeles ca nu e un defect
Ai înțeles, de ea erai tu obsedata
Tu știi ca nu-i momentul să te lase
Dar e mai bine sa o lași sa plece
Caci visele cu ea se anulase
Deja si ea a devenit mai rece
Tu o iubești, dar ea nu înțelege
Ea crede ca tu ai greșit
Ea știe ca pe ea o vei alege
Dar inima ta iarăși a pierit
Ea spune ca nu are timp
Și tot atunci nici nu răspunde
Dar tu o lași așa cum spune
Ca nu o știi si nu știi unde
Nu știi ce viitor tu vei avea cu ea
Dar știi ca bucuros vei fi
Când știi ca inima nu va cerea
Din nou iubirea pentru-a o jertfi.
Stele în Fuziune: Noaptea Pasiunii
În alchimia iubirii noastre, suntem două stele fără echivoc,
Topindu-ne într-un ocean de lumina pură și foc,
În care fiecare scânteie devine o galaxie,
Și fiecare sărut e o gală a cosmosului în extaz.
Ca o fântână veșnică de sentimente, suntem izvorul vieții,
În care fiecare picătură devine o filă de poveste,
În care fiecare undă devine o cântare a sufletului,
Și fiecare adiere de vânt e o călătorie spre nemurire.
În noaptea noastră de pasiune, suntem ca două flăcări într-un dans de amor,
Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,
În care fiecare scânteie devine un secret al universului,
Și fiecare tremur e o călătorie spre o altă dimensiune.
Pielea ta e ca o pânză de catifea, pe care degetele mele o străbat cu nesăbuință,
În care fiecare atingere devine o melodie a plăcerii,
În care fiecare mângâiere e o călătorie spre extazul absolut,
Și fiecare strângere e o promisiune de fericire fără margini.
În aceasta seara de extaz, suntem ca doi amanți pierduți într-un labirint al dorinței,
Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,
În care fiecare tremur e o chemare la păcat,
Și fiecare clipă e o eternitate a plăcerii.
Intuneric și lumină
M-am înfrățit cu munții fabuloși,
Le-am mângâiat cărările virgine,
Și-am respirat prin brazii plini de nea,
Cu fulgi de-argint, în dansuri de regine.
Dar regele semeț, pe loc, s-a mâniat
Orbit de răutate s-a și cutremurat.
Pocale ucigașe de foc a aruncat:
Și bezna s-a lăsat ...
Am sărutat și marea, regină iubitoare,
Și am plutit pe valuri în murmur de vapoare,
Și pescaruși, prieteni, m-au înălțat spre soare,
Să-l pot îmbrățișa, să-I dăruiesc o floare!
Cuprinsă de orgoliu, regina a aflat,
Nu-I drept să o întreacă, uscatul dominant,
Orașe, munți, ogoare, pe loc, a scufundat …
Și bezna s-a lăsat …
Am colindat prin lume, să pot să înțeleg
De ce atâtea crime? de ce nu mai sunt legi?
De ce atâtea boli, dureri și suferință
Când un remediu simplu – e calea spre credință!
Și spre natura pură, cu arbori și verdeață,
Ce-aduce sănătate și dragoste de viață!
Să-nbrațisăm copacii cu patimă nebună,
Și mâine ne așteaptă – o viață mult mai bună.
Viorica E.
Traduceri absurde
Stranie iubire, ca o sinucidere intre copertile unei carti,
Noi doi, facuti din carnea noptii, aprinzand focul imaginar,
Noi, fara falsitatea demnitatii, salbaticind in placeri,
In milioane de volti, cand infinitul,
se dezintegreaza sub tutela lui Paul Dirac,
Stele mantelate in corpuri antice, coroane nedeterminate,
care atarna in cozile de foc ale quasarilor,
Femei stranii, barbati stranii, danseaza pe strazi,
Aceasta noapte e facuta pentru a aprinde focul imaginar,
Aici si acum, sub milioane de volti.
Lent ne sustragem timpului, cum corbii se sustrag gravitatiei,
Controland abisul, parasind abisul, lasandu-ne purtati,
De voluptati mai tulburi decat gradinile infernului,
In gratia naturala a lui Stravinksy, in lampa de petrol a Annei Petrova,
Ca intr-un film cu revolutii, cu crime sangeroase si eroi,
Din infernul generatiei noastre ne ridicam pana la Frumusete,
In ultima zi dinaintea nebuniei, toti anii nostri stansi in compresia unei cochilii,
Stralucesc ca niste perle, pe care maestrii le privesc descumpaniti,
Gasind dificil sa le clasifice, sa le studieze si apoi sa le claseze.
O.T.
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
Lacrimi
În lacrimi se nasc râuri de poveste,
Izvoare ce curg din adâncul inimii sfâșiate,
Fiecare picur, o perlă de tristețe,
În mareea vieții, de soarte purtate.
Din lacrimi, iubirea își țese mantia,
O pelerină ce înfruntă furtuni de sentimente,
Și-n fiecare picătură, se-ascunde o galaxie,
De dorințe, speranțe, și tăcute mementouri fierbinți.
Lacrima-i sarea ce condimentează iubirea,
Cristalizează momentele în amintiri prețioase,
În fiecare sărată cădere, e-o tainică mireasmă,
Ce purifică sufletele, le face mai apropiate.
Din lacrimi, se țese un covor de lumină,
Ce ne poartă pe aripi spre împlinirea sufletească,
O punte ce leagă două inimi într-o divină rutină,
De-a se regăsi, a se iubi, într-o simbioză veșnică.
Iubirea, un dans între lacrimi și zâmbete ascunse,
O coregrafie în care sufletele își găsesc pasul,
În ochi, reflexia unei uniuni ce nu se stinge, nu se răpune,
Doi parteneri găsind armonia într-un univers vast.
Lacrimile, când din iubire curg, devin oceane,
Unde inimi însetate de dragoste pot să navigheze,
Iar când se usucă, lăsând în urmă doar semne,
Sunt amprentele unui drum spre împlinirea care ne vizează.
O lacrimă, o picătură de esență pură,
Ce sculptează în suflet o imensă fericire,
Iubirea, o forță ce topește orice zid,
Lacrimile și împlinirea, o eternă zidire.
Другие стихотворения автора
Am rămas...
Am rămas undeva între trecut și viitor,
la granița dintre ele,
dar nu în prezent.
Undeva între a fost și va fi,
am rămas la ce erai tu
și ce credeam că puteai fi.
Am rămas la noi
și la visul năruit de a fi...
Mama
Mama mea, tu eşti anume
Cea mai dulce de pe lume,
Sǎ am eu întreaga viaţǎ
Miere, zahǎr şi dulceaţǎ.
Tu m-ai învǎţat anume
Cǎ averea doar un fum e,
Cǎ în viaţa asta mare
Sǎ am parte de-alinare.
Mama mea, mi-ai spus anume
Basme, cântece şi glume,
Ca inima mea sǎ ştie
Sǎ trǎiascǎ-n bucurie.
Eu nu sunt destul de mare
Ca sǎ pot sǎ-nvǎţ mǎcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca sǎ-ţi dau un dar anume.
Dar îţi dau o sǎrutare,
Ici, pe obrajor,
Şi pe mâna asta care
Mǎ-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Mamă dragă te ador .
de Marian Adrian Darosi
Fără tine
Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată,
Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată,
Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc,
Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.
Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță
Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță.
Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,
Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.
Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul
Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.
Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:
Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?
Recitaluri - AȘTEPTARE
Închis ca-ntr-o carapace
Privesc spre tine-ades;
Cu ochii plini de lacrimi
Suspin, eu tac, iubesc.
Mi-e dor să fii aproape,
Mi-e dor să fii a mea,
Eu rabd...privirea ta
Ce nu o pot avea.
Mi-e scris să rabd,
Mi-e scris să sper,
Iubirea mea încă -i departe
Căci eu tot mai aștept.
Mi-e dor
Oh,tu,dragostea vieții mele….
Ce-mi ofereai iubirea în catrene,
Ce m-ai făcut sa simt a inimii cangrene,
Astăzi nu-mi mai pot scoate din minte acele refrene.
Mi-e atât de dor de tine și de noi..
de ochii, nasul și ale tale buze moi.
ce asemenea-i un lup însingurat,
inima-mi firavă din trup, tu mi ai furat.
Mi-e dor de ochii tai cuceritori,
Pe care astăzi i-ai făcut atât de-otravitori.
Mă uiți adesea-n ale tale teancuri de hârtii,
Pe care văd adesea doar cuvinte ale noii poezii.
Mi-e dor de-a ta stransa îmbrățișare ,
Care mă făcea mereu sa uit de-o supărare,
Iar astăzi sunt doar eu, o simpla fetișcană,
Sorbind ușor din poza de pe acea cana.
Mi-e dor de acel râset simplu și obscen,
Care astăzi mă face sa mai scriu doar un catren,
Care ieri mă urca sus la stele,
Iar azi mă face sa mă uit de jos la ele.
Mi-e dor sa uit de tot și toate,
de griji, foame și societate,
Sa stau întinsă ai tai ochi albaștri,
Sa mă prefac ca astăzi nu m-ai făcut dezastru.
Mi-e dor sa scriu si sa vorbesc cu tine,
Sa ne afundam în orașe bizantine,
Sa fugim în largul marii liniștite și umile,
Și să-mi săruți atât de tandru ale mele buze fine.
Mi-e dor de tot ceea ce tu erai ieri pentru mine,
Iar azi ești doar o simpla doză de amfetamine,
Pe care ușor le duc la ale mele buze pline,
Care de azi vor deveni doar doua microcristaline.
Mi-e dor sa aud cum la ureche îmi spui intens,
Oh,iubito,cat de mult eu te iubesc,
Sa mă apuci de talia mea ondulata,
Și sa mi mai spui ca nu mă vei lasă, oh,niciodată.
Mi-e dor să-ți simt a ta gura infierbantata,
Pe a mea frunte-ncaruntata,
Să-mi ștergi recile și-amarele dureri,
Pe care azi tu nu mi le deloc acoperi.
Ce a fost candva...
Si in momentul in care te-am privit
Am simtit.
Am simtit to ce n-am trait,
Acele momete in care trebuia sa fii fericit.
Dar oare ce ne desparte?
Uneori zici ca esti pe marte,
Iar eu stau si citesc acea carte.
Cea care imi dezvaluie cum am ajuns sa o dam parte-n parte.
Nestiind cine este mai dezamagit,
Tu sau gandul meu nestingherit,
Mereu am crezut ca tu esti cel de negasit,
Dar am sfarsit cu un maldar de ganduri napustit.
Schimbarile sunt uneori de nefacut,
Insa trebuie de retinut ca orice amanunt
Este ca painea cu unt,
Greu de vazut, dar important in acel punct.
Esti ca o carte neatinsa.
Neinteresanta pentru cei din jur,
Dar interesant pentru cei din imprejur.
Tu fiind cel pur.
A fost frumos ce a avut loc,
Mai bine sa fi fost decat deloc.
Si sper ca in momentul in care o sa-ti apara chipul meu in minte
Sa-ti zici ca am fost o fata pe cinse...
Cu inima lasata in creatie,
candva iubita ta