Frunze

Trec ţiganii spre pădure,
vântul plânge prin pătule,
ploaia crede că-i secure,
taie-n dealuri guri de hule,

roata muşcă din ţărână,
ruda stă să prindă glia,
biciul simte că îl mână
şi puterea, şi mânia

cad din cer făclii încinse,
se înşiră şi se-nnoadă,
par cărări de zei aprinse,
fără cap şi fără coadă,

crengi se-ndoaie din spinare
peste drumul fără viaţă,
mai alături, pe cărare,
plânge-o urmă de paiaţă,

singur firul din pâraie
toacă tot ce-i stă în cale,
ici şi colo se înfoaie,
piere singur chiar în vale,

norii negrii de furie
se răsfrâng ca o podoabă,
vin cuprinşi de nebunie
peste seara asta snoabă.

Stau ţiganii în pădure,
din căruţe zboară şoapte,
caii fug siliţi să-ndure
frigul dus acum de noapte,

focul iute se-nfiripă,
sar scântei să frângă hăul,
umbre vin în mare pripă,
latră-n van la cer dulăul,

se aprinde-un papă-lapte,
bate-n palme fără grabă,
în miros de mere coapte
pare prins de multă zdroabă,

trupul suplu îl înşiră
o ţigancă din mulţime,
pieptul tare îi respiră,
ochii-s plini de adâncime,

printre dinţi răsare-o boare,
ploaia cade fără milă,
frânge totul sub picioare
cu-o plăcere de acvilă,

cântul creşte peste vise,
ies copiii din căruţe,
păsări strigă din culise,
cer ca somnul să le cruţe,

Dorm ţiganii în pădure,
gându-i dus în altă lume,
stele cad din cer să fure
din sclipire un renume,

lunca-i plină de culoare,
sus un nor din gură cască
şi cuprinse de ardoare,
vin şi umbre să privească,

un tăciune mai afumă,
vorbe-aprinse de iubire,
sunt luaţi printr-o cutumă
ea mireasă, el e mire,

cată-n ochi să-i fie vrajă,
brâul prinde cu ardoare,
sub o lună stând de strajă,
doar atât cât nu o doare,

ţine vântul să aştearnă
peste codrul fără haină
voalul alb de nouă iarnă,
zori de zi şi-o altă taină

Pe linga luna printre nori

pamintul bratul isi desface

si vintul cerne chiar in zbor

o stea ce parca se preface.

Si fulgerind in strigat dens

si apasind o alta raza

Se scutura un univers

Un univers ce ma mai lasa.

plictiseli de lună nouă

virusul mutant

tulbură apele-

stingher printre zvonuri

Plouă atunci când frunzele foșnet grăiesc,
Sau fulgi de zăpada mângăie plaiul,
Când copiii-a colind au dulcele graiu’
Și afară nu-i o vreme-i un întreg paradis!
Și codrii se-nalță și frageda iarba
Adună de rouă mărgele șireag,
Și cânta și mierla și zboară cocorii
Și îmi zburdă gândul unde mi-e drag!
Și apele iuți ale cristalinelor râuri
Curg lin la vale cu lacrimi de sticlă
Lovind cu putere pietrele care
Cu veac de izbânda nu ar crăpa-ntr-o clipă.
Și mugurii apar în coroana scorțoasă
A falnicilor pomi ai livezii de peri
Și speri să fie vară mai blândă
Să sufere-n stropi greoi peste ei.
Și totul unit ca într-o horă
Jucată de-anotimp,pe-al Alba Iuliei plai
Așa se unesc ca într-un joc
Și mândrele-anotimpuri
De când e sămânța ieșită din “arborele de trai”.
Și tot stând pe plai privesc către marea spumoasă de sus
E cerul albastru pictat cu splendoare
Ce-a ținut să adopte norii de puf.

Tarlale,lanuri pline,

Joiane pe coline.

Combine stau in asteptare,

Sa intre la treierare.

Pomii au roade bogate,

Viile sunt imbelsugate.

Gradinile sunt pline toate.

De  legume inca necoapte.

Combine sunt pe tarlale

Se umplu hambarele

Cu recolta cea bogata 

Din toamna sateptata.

Copiii asteapta cu bucurie,

Culoarea fructelor aurie,

Strugurii o sa fie copti,

Peste  zile si nopti.

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor

Știu să legiferez două texte literare

Devin critic cand moralul tău de critic literar

e judecat dur de muză.

Să mă înveselesc cu gandul la muză

ce se frămantă în gol de erori literare 

puse capcană de niște poeți iscusiți,

la limbajul poetic,

Muza dorește să judece poeții și poeziile

dar nu o face,

în schimb le dă o inspirație fructoasă

pe calea poetică.

Luna recoltei

Bogată în dăruire

Toamna,culori pastelate pe frunze căzute

călcate de oameni grăbiți

cu timpul ce fuge

din calendar.

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

Presimt secretul ce stă ascuns

în aripile tale de nepătruns.

Zborul cu viteza unei stele căzătoare

mă face ascuns printre norii călători

Valurile mării ating țărmul

cu puterea aripilor în zbor.

Cascada iubirii,

care nici o tornadă

nu poate să o doboare.

Din fire de apă colorată,

roșu aprins pus pe inima unui Cupidon

ți-am croit destinul,

săgeata iubirii aruncată în marea inimii.

La capatul pietrei funebre

Stă scris numele marilor poeți,scriitori

Cu litere ce mai respiră viață.

Trupuri firave ce mor pe pămant

Se așterne o verdeață albăstrie

Viața e albăstrie cand,

eroi nu mai sunt eroi

si lumea e plină de pustiu

în cuvinte ce mor strivite

la presiunea unor minți confuze.

Luna e albăstrie,

cand lupii stau de veghe la capătul ei,

și iși strigă durerea.

Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.

Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,

într-o lume privată de plăcerea,

de a iubi.