Автор Emmanuel
Итого
8 публикацииСлучайные публикации :)
Întreabă-mă
Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă
Întreabă-mă de știu drumul acasă
Întreabă-mă de simt ce mai e viață
Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă
Întreabă-mă ce văd, ce am în față
Întreabă-mă de inima albastră
Întreabă-mă s-o prind unde se-agață
Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață
Întreabă-mă ce-s norii din fereastră
Întreabă-mă de florile din glastră
Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă
Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă
Întreabă-mă de ploile căzute
Fierbinți caută inima să-ți ude
Mă-ntreabă când ajungă să o sărute
Să afli ce e dor, cât sunt de multe
Întreabă-te de când n-ai întrebat
Întreabă-mă pe mine ce-a urmat
Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat
Răspund la întrebări și ne-ntrebat
Întreabă-mă de tine să te-ntreb
Întreabă-mă cu sufletul să sper
Întreabă-mă cu ochii s-ating cer
Întreabă-mă orice să pot să-ntreb
Întreabă-mă de aer, de pământ
Întreabă-mă-nainte să m-ascund
Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud
Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult
Amor neînțeles
Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,
Să mă spânzure de-o limbă de campana,
S-adun în mine urlete sfinte disperate,
Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;
Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie
De unde munții albaștri-n trepte urc
Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție
Ce-ai dat viață al meu amor.
M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,
Suferința-i la ea în paradis,
Apoi m-a tras în sus, în abis,
"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?
În extazul cel mai mare,
La apogeu de-amor în ultima suflare,
Să mă sting, să simt răcoare,
Să mă topesc urât ca floare!"
Dar Moartea m-a privit șocată,
Asemenea dragostea n-a văzut evocată,
Să mor în chinuri din pasiune?
De parcă am fi din altă dimensiune.
Muritori de rând n-o pot avea,
Iar noi doi, divini prin excelență,
O ducem pân' la ceru-al nouălea:
Îngerii-și pierd din esență,
Sfinții își contestă a lor existență,
Poate să le fie nimbul cât mai sfânt,
Tot se alege praful în curând.
Primul a fost ce s-a mișcat,
Iar cu noi a încetat.
Având în față pe Cel Dintâi,
Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:
Tremură lumină în fața noastră!
Ți-ai pierdut onoarea măiastră!
..............
Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o,
Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato,
Al nostru amor atât fu de temeinic,
Încât n-a fost învins nici de-atotputernic.
Amăgire
Nu e cărare sigură în viață
E doar mirajul inocenței tale
Efortul naște doar speranță
Ca să răzbați e lungă cale.
Nu e ușor ,e complicat
Ca eul tău să înțeleagă
De ce dorința e păcat
Pare a ști ,dar conștiința neagă.
Iubirea ,darul cel divin
Ce îl primești silit aproape
Se dovedește a fi chin
Pregătit parcă să te-ngroape.
Sinceritatea chiar și ea
Veriga sârguinței tale
Apasă ca o haină grea
Incertitudinea e mare.
Străin cu tine parcă ești
Se luptă insul să răzbată
Încerci mereu să te cunoști
Să reușești ,cred niciodată.
Urcușul e declinul tău
Tu suflet amăgit
Sfidarea în destinul tău
Doar gheare și-a înfipt.
Mereu la granița negării
Cu zămbetul căzut și șters
Tot cauți urmele cărării
Uitate cred de al tău mers.
Culoarea nopții
Culoarea nopții fără tine
E palidă și mult prea rece
Si nici cu timpul nu-mi va trece
Culoarea nopții, fără tine.
Zborul Vulturilor
Pe-un vânt de toamnă, ’n anul ’59,
Două jumătăți de pâine tăiate de moarte,
Țara de jos și țara de sus așteptau să răsară
Din același pântece de pământ și soarte.
La Iași și la București, aceleași flăcări,
În palat, în cârciumă, în ogradă,
Un singur cuvânt, o taină pe buze:
„Să ne-ndreptăm cu fruntea către ziadă.”
Ion-Al. Cuza – un nume ca o sabie,
Înfruntând potopul străinului grai,
Și cu el, Golescu, Kogălniceanu – isteați,
Țesând cu fir de dreptate un viitor mai grei.
Făcură lege dintr-o dorință veche,
Dintr-un bocet veșnic de pe malul Prutului,
Dintr-o horă întreruptă ’n vremuri de bejenie
Și-un strigăt de “Unire!” trezit din piatra scaunului.
Fu ziua de 24, când soarele, mai gata,
Făcu din două steaguri o singură pânză vânătă.
Clopote spărseră liniștea ca gheața,
Și-un nor de flori căzu peste oastea-ntăiată.
N-a fost lovitură de spadă, nici semn pe cer,
Ci înțelepciune-adunată ca un grâu sfânt,
O mână întinsă peste Milcov și peste Olt,
Și-un semn de condei, aprobat de sânge și de cuvânt.
Atunci se înfiripă un trup cu două inimi,
Cu doi munți în spate și un fluviu ’n cale.
Țăranul își ridică ochii de la brazde,
Văzând cum se-ncheagă o nouă poveste.
Și deși multe bătălii mai avea să vină,
Și coroana de oțel era-ncă ’ntemnițată,
Această zi rămase ca o piatră de hotar,
Când România – ca un pom – din două ramuri fu ’ntreagă, ’ncrengată.
Azi, când trecem pe lângă Coloana Unirii,
Să auzim în vânt vuietul acelor vremi:
E glasul lui Cuza, e raspa plugarului,
E zumzetul a milioane de nădejdi adunate.
Căci unirea n-a fost un capăt, ci o ușă,
Prin care-am intrat cu toții în istorie –
O patrie cusută cu ață de mărire,
Țesută în 1859 din dor și dintr-o bucurie.
TIMPUL NU- MI ESTE PRIETEN…
Timpul, mereu mă aleargă,el vrea trecutul să mi-l spargă… Dar, trecutul sunt eu și-l port cu mine, în mine mereu….Timpul nu-mi este prieten iar, vina lui nu se prescrie :
Fac un popas printre cioburi de lumină
Caut neputincios prin beznă a mea vină
Timpul neiertător, uitându-se la ceas
Îmi fură cuvântul ce-l mai aveam de spus
Fără drept de apel , mă izgonește-n apus
Când pe cer nici o stea nu se mai vede
Și el, coboară a nopții rece lespede…
Eu întreb și mă întreb, vina oare se poate vinde…?
Timpul nu-mi este prieten…
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Când te iubesc
Victoria
24 июля
O bijuterie de poezie! Mi-a mângâiat sufletul și mi-a amintit de valorile curate ale tinereții. Mi-a trezit în suflet fiorul acelei iubiri curate și n...
Ultima durere
Alex Black
24 июля
Sângerare poetică în stare pură. Ritmul alert dintre pasiune și autodistrugere este hipnotizant.
Cheia de argint
Vlad VIDA
20 июля
Metafore superbe și un ritm impecabil! M-ai purtat dincolo de umbre și mit cu fiecare vers.
"Noi"
Vlad VIDA
20 июля
O poezie extrem de vulnerabilă! Metafora cu montagne russe și contrastul dintre Eu și Tu redau perfect durerea despărțirii, iar finalul cu vinul si îm...
Cheia de argint
Florin Petricean
20 июля
Îți mulțumesc!
Ma iartă!... căci, te iert...
Florin Petricean
20 июля
O sensibilitate aparte. Metafora „infarctului sufletului” este extrem de puternică. Un poem profund, scris direct din inimă.
Cheia de argint
Bogdana Ivanov
20 июля
Frumos scris!👏
Pahar turnat în vânt
Bogdana Ivanov
20 июля
Versuri absolut superbe!
Îți amintești?
Oana Dragomir
19 июля
Emoție pură în cuvinte simple. O poezie superbă despre dor și amintiri care nu mor niciodată!
Când te iubesc
Silvia Mihalachi
18 июля
Poezia ,, CÂND TE IUBESC,,, murmură iubirea trăită , mărturisită în versuri de o frumusețe înălțătoare într-o rugăciune ,, rugăciunea pe care n-o...
Nepăsare
Maddy94
18 июля
Mulțumesc
Secunda de mătase
Maddy94
18 июля
Frumos ❤️
Amintiri vii
Maddy94
18 июля
Tristă si in același timp plină de speranță! Frumos scrisă 🌹❤️
IUBIRE ETERNA
Maricel Bouros
18 июля
dragoste ,iubire profundă ,trăiri adevărate......foarte frumos !
Sticla din colțul serii
Betty Boop
17 июля
Frumoasă poezie! Plină de o nostalgie dureroasă...