Urme...

Un inger pe pamant

A coborat

Ochii ca de diamant

Privirea ca din alt univers

Dar nu i un inger oarecare

E al meu ingeras

In fiecare zi el un zambet

Imi arata

Al sau zambet inima mi a luat

Si nu o mai vreau inapoi

A lui va fii pe veci

Si i as mai da ceva

I as mai da dragostea mea

In semn de multumire

Pentru  a sa simpla existenta

1.Două inimi cu aceleași sentimente

Uite dragostea cum prin aer plutește

Un simplu răsărit de soare

Ne va aduce mult mai aproape.

2.Același drum plin de petale

Pentru două inimi zâmbitoare

Va uni o dragoste neînteleasă

Una de zei aleasă!

3.Această scânteie dintre noi

Reușește să îmi dea fiori

Pentru că focul dragostei e acum

Iar eu nu știu ce pot să spun..

4.Însă, zâmbetul tău frumos

Dar totodată, și orgolios

Mi-a reînviat inima

Doar cu o simplă privirea de-a ta.

5.Și din stana de piatră din trecut

Ai reușit să trezești un suflet

Care tânjește dupa o clipă fericire

Alături doar de tine!

Iți aud inima cum îți bate în piept,
Și simt cum mi se umplu ochii de lacrimi.
Căci mi-e groază când realizez că trebuie să accept,
Ziua ce va veni când te vei ridica la înălțimi.

Ascult cu urechea, trupul și inima,
Îți simt mâna cum mă mângaie pe păr.
Și vreau să strig după mama,
Te rog, cruță-mă de cruntul adevăr.

Și de aș avea din nou, ziua din care am început să respir.
Și de aș avea încă o zi, o viață și o noapte,
Tot nu mi ar fi de ajuns...
Să mă împac cu ale noastre muritoare soarte.

Simt in mainile mele arse
Sufletul iubiri noastre care
Emite semnale in codul morse
Chiar si acum in ceasul mortii noastre

Cea mai fierbinte dragoste
Are cel mai rece sfarsit,
Cica n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?

Simt cum ma adie usor vantu’…
E rece, si timpul, si ceaiul, si eu, si tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Si ma vei cauta in toate si nu voi fi gasit

Daca te intrebi unde sunt
Poti sa ma cauti in trecut
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Si daca-mi va fi dor, n-am sa-ti scriu

Să mă iubești din nou în primăvară,

Și să-mi șoptești șoapte de-amor

Iar eu îți voi cânta spre seară,

Precum că..voi muri de dor.

Să mă aprinzi încet ca pe-o lumânare,

Să mă topesc încet pe corpul tău

Iar mâna să mi-o ții tu tare,

Că te iubesc la nebunie,zău.

Dacă aș putea aș șterge trectul,

Să nu te mai am în umbra inimii mele.

Plecând,ai luat cu tine totul,

Lăsându-mi doar amintirile grele...

Urletul tăcerii deja mă înfioară,

Iar lipsa ta în suflet îmi pune spini.

Duc o luptă înterioară,

Am devinit din nou doi străini !

Am vrut doar să mă hrănești cu a ta iubire,

Că sufletu-mi era prea flămând...

Însă tu mi-ai dăruit un ocean de durere,

Si ai plecat râzând.

Sub pleoapele mele aseară a nins,

Iar ochii uitat-au privirea deschisă,

Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,

La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.

Bezna îmi bătea orbește în geam,

Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,

C-un ochi întredeschis parcă vedeam,

Cum casa își pierde încet echilibrul.

Costume de scânduri zăream pe cărare,

Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,

Bezna vâslea într-o corabie, în care

Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.

Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,

Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,

Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,

În toamna devreme ucisă, am fost internat.

Gemete sunt trăirile mele,

Picuri de neant şi de stele,

Ţipăt de râmă strivită,

Mângâiere neoferită.

Mă înţeapă un trandafir în demenţă,

Iubirea din mine cere clemenţă,

Privirea spre cer îmi este întoarsă,

A trăi… mi se pare o farsă.

De oameni mă separă umanul,

Prieten îmi este iarăşi duşmanul,

Alături de harpă-i o sfântă,

Şi melodii depravate îmi cântă.

Fluturi se sinucid spre amurg,

Fericit îi priveşte un demiurg,

Aud cum putrezeşte iubirea,

Cobor în abis, să jelesc omenirea.

Sunt gol, pierdut, și imprudent,

Mă îndrept umil spre nicăierea,

Mi-e gândul mort și pasul lent,

Și-mi car în suflet mângâierea.

Se seceră pârdalnic ani din vârstă,

Și nu mai pot sădi măcar o clipă,

Sunt obosit iar zilele mă mustră,

Că-mi smulg penajul din aripă.

Cad mituri despre viață încontinuu,

Iar omu-i doar un nume-n catastif,

O amăgire în cer îi e destinul,

Iar mântuirea-i o trudă de sisif.

N-a fost îndeajuns o răstignire,

Iar Învierea am trecut-o la legendă,

Ne-am implantat păcatele în fire,

Şi-am luat în iad locașuri în arendă.

Prea multă răutate învăluie pământul,

Din om transpiră ura permanent,

Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,

Sunt gol, pierdut și fără tratament.

E atâta freamăt,

Și atât suspin,

Umbrele ne cheamă,

Ca să ne unim.

E atâta umblet,

Fără nici o urmă,

Pasul înspre tine,

Soarta des mi-l curmă.

Și atâta dor,

Inimile leagă,

Dar nu e ușor,

Lumea să-nțeleagă.

E atâta zbucium,

Și atâta sânge,

Glasul ca un bucium,

Te cheamă și plânge.

E multă învrăjbire,

Și nesiguranță,

Dar avem iubire,

Și avem speranță.

E atâta zbor,

Fără cuib și ram,

Și atâta dor,

Ne plânge la geam.

E atâta umblet,

E atâta freamăt...

Când totu-i scrum și vremea se destramă,

Rămân doar versuri plânse peste noi,

Și-n zori de vis așternem val de ploi,

Peste păduri întinse, cu frunze de aramă.

Tu m-ai chemat în șoaptele din ramuri,

Și-ai pus pe fruntea vremii ploi de dor,

Eu rătăceam prin umbra unui palid nor,

Și îți treceam ca vântul pe sub geamuri.

De-aș fi știut cum glasul tău mă frânge,

Aș fi ales tăcerea ierbii ca altar,

Și dintr-un pumn de lut pe-o masă de olar,

Te-aș modela precum o lacrimă de sânge.

Tu mă vei ști, iubito, din străfunduri,

Când luna plină va pătrunde-n valuri,

Și-ai să mă strângi în brațele de maluri,

Și istoviți ne vom iubi pe prunduri.

Tu mă vei ști, iubito, când nopțile te-apasă,

Și-ți vor părea tăcerile un urlet lung,

Când gândurile vin și mintea ți-o străpung,

Și-ntreg pustiul îți bântuie prin casă.

Dar nu uita, iubito, că vremurile trec,

Și trupurile toate vor fi doar vechi ruine,

Hai prinde-mă de mână și vino după mine,

Că astăzi pragul morții mi-e dat ca să îl trec.

Mereu am zburat cu aripa frântă,

Mereu am umblat şchiopătând,

Ascult pe mama cum cântă,

Privesc pe tata plângând…

Mereu mi-a fost teamă de mine,

Mereu am ales un alt drum,

Clocot mi-a fost sângele-n vine,

Trăirea… scânteie şi scrum.

Mereu am avut o grijă în plus,

N-am ascultat de sfat ori dojană,

La mulţi vorbe acide le-am spus,

Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.