amintiri (Si am iubit un fir de iarba)

amagitoare priveliste de iarna

in teritoriul hispanic sontacai fara cal

fara scutier,fara lance-umbra de vis

sau idee a scriitorului poate

(in pana de idei deocamdata)

pana si dulcineea e moarta

(sau nenascuta)

au incercat multi sa ma descifreze

in van cautarile lor

Le iesea mai mereu aceleasi cuvinte

vis,vise,poetul de vis

Iar eu le zambeam calp 

stiind ca dupa o viata de om

am ajuns doar alfabet al limbii

Miguel Cervantes des Don Quijote

Lasa-ma in preajma ta te rog...

Asa as  reusi cumva

Sa inteleg cum a intocmit

Dumnezeu...Lumina

din ce cer te ai despris tu lumina

si de ce

ai venit sa ma vezi

 razvratita fugind din ce soare

ai ajuns tu aici fara vina

Nu-ntelegi ca sclipirea  ta doare

Ca semeata pasesti tu lumina

Iar in mine-ntunericui greu

Din ce cer ai venit tu senina

Si de ce pentru sufletul meu?

Bisericile-mi primeau rugile cu mila
Iar candela din casa palpaia fara vlaga
Exista o forma a cuvantului in ruga care
Ajuta
Nu stiam atunci asta
Ratacit in cuvintele mele asteptam
Sa se intoarca acasa
Am crezut ca nu vrea ca e ratacita
Nu ma indoiam de iubirea ei
Iubirea mea era insula
Eu nu eram acasa

Tu esti o bucata de suflet

Eu caut o bucata de carne

TU

TU ESTI O BUCATA DE SUFLET

EU CAUT O BUCATA DE CARNE

As saruta ochii ei la infinit ca apoi

Sa spuna ei despre suflet

Pe buzele ei as imprima sarutul meu

Ca sufletul ei sa spuna

Apoi da pe oriunde pe trupul ei va fi sarutul meu

Iar daca raspuns nu voi primi

Despre suflet Insemna ca Tu esti o bucata de carne

Eu caut o bucata de suflet

De un timp

pe cai nebanuite

Ma intreaba lumea cine Sunt

LE SPUN DOAR ADEVARUL

Sunt ...la terapie intensiva

si ...ca sa ma vizitati

aveti nevoie conform legii

de certificat orniss

sau macar de cel de trecere prin boala

Încă o lună amară,

Încă o viață sărmană,

Încă o zi în care nu mă simt bine,

Încă o zi în care nu sunt cu tine,

E trist și rece în inima mea,

Când tu lipsită ești din viața mea.

Încă un pic și voi muri,

Încă un pic și nu voi mai trăi,

Voi sta sub a vieții reci cruce,

Iar tristețea pe umeri nu o voi mai duce.

Se scurge timpul ca un vis,

Prin ani ce par că n-au abis,

Cu umbre reci și dor ascuns,

Cu glasuri care-au fost și nu-s.

Pe drum de toamnă, plin de vânt,

Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,

Și-n fiecare pas ce-l fac,

Simt pașii celor ce-au plecat.

Ce tânăr fui, ce dor aveam,

Ce vise mari îmbrățișam,

Dar clipa fuge, hoț tăcut,

Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.

Din serile cu ploi târzii,

Din râsul cald, din bucurii,

N-au mai rămas decât ecouri,

Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.

Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?

Că timpul duce, dar aduce,

Din visuri stinse, naște-altele,

Din nopți căzute – diminețele.

Azi sunt aici, cu ce-a rămas,

Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,

Mai fac un vis, mai scriu o carte,

Mai râd, mai cânt, mai merg departe.

Căci viața curge-n lung și-n lat,

Și ce-am pierdut... am câștigat,

Căci orice ieri, cu dor și jale,

E-n mâine doar o amintire moale.

Așa că strâng ce-i bun din tot,

Și timpul, fie el și mort,

Îl fac să crească-n nouă floare,

Să fie azi, să fie soare!

Am târât un sac cu greutate mare,

și mă opream, și mă gândeam...

apoi,

în distanță am zărit un izvor,

curgea mai lent pe lângă mergător.

Mă dureau brațele așa de tare;

cui mai trebuia să-i cer eu iertare?!

și auzeam,

auzeam în depărtare un urlet, și nu era–

decât sufletul meu sătul, fără răbdare.

Am privit adânc la diavolul din plasă,

nu se mișca când pe jos carnea-i era trasă–

și mă înșelam singur,

simțeam că s-a trezit, și ceva, ceva mai tare–

mă ardeau puternic cele două palme.

M-am gândit atunci să-l car în spate,

și nu mă opream în a mea disperare,

și sus,

l-am luat apoi în cârcă să merg mai departe,

cu pașii mei mărunți, cu spatele la soare.

L-am tot cărat și mă uitam în zare,

să găsesc o umbră, un loc de iertare;

și-am plâns,

când mi-a luat foc spatele cu tot cu haine,

și le-am dat jos înainte de moarte.

Am trântit oroarea într-o groapă adâncă,

dup-am fugit în teroare undeva pe-o stâncă–

și-am obosit,

am obosit de picioare și m-am prăbușit aproape,

lângă un morman înfășurat de gheare.

Am privit înaintea mea să găsesc alinare,

să mă-ndrept din cădere, să urc spre altă cale,

și-am râs,

am râs în ultima-mi suflare, fără oprire,

și m-am trezit într-o vale, surzit de disperare.

Pe când m-am ridicat de pe salteaua tare,

au prins viteză spintecătoare ferocele javre–

și-am căzut,

am căzut lat, cu capul crăpat, lâng-o margine de mare,

iar picioarele-mi erau din nou trase prin foc și disperare

și mai mare...

Un copil sarman se joaca cu compasul, ii scapa din mana si isi taie nasul

Baiatul amarat, speriat si turmentat, a cazut pe nas si bratul i a scapat

Rostogolindu-se in durere si suspin, a mai trecut o ora si a murit in chin

Pe lumea cealalta, umplut el plin de ura s-a enervat mai tare, i-a mai cazut o mana

Cu nasul taiat, cu mainile pe jos, s-au enervat baietii, ficatul i-a fost scos

Fara ficat, inima si splina, a mai trecut o ora l au aruncat in mina

In mina abordat, de-un mare bulangiu sa nu-l vada deloc si-a scos ochiu pe viu

Cu un ochi ramas si fara speranta, tarandu-se pe jos a intalnit o rata

Nu era o rata, era o vrajitoare, fermecat el fiind ii scoate un ochi si moare.

Pereții albaștri  și coridorul lung,

Mă amețesc când îi văd.

Pentru că-mi amintesc ceia ce a fost în trecut,

Cum bunica a vrut să mă ia cu dânsa,

Și lacrima cristalină îmi joacă în ochi,

Când iarăși la acest lucru mă gândesc.

S-a întâmplat asta demult,

Când aveam vreo cinci sau patru anișori,

Eu stăteam în spitalul mamei și copilului,

Și mama lângă mine plângea,

iar eu trist priveam la ea,

Nu înțelegeam ce se petrecea,

M-am făcut galbenă la față, sub ochi eram albastră,

Și atunci eu am întrebat de mămica 

-Mămica,eu am să mor?

Ea mi-a zis cu voce blândă,

-Va fi totul bine,Alina!

Mămica s-a speriat,

La medic m-a dus,

Dar într-o minută,

Mămica speranța a pierdut-o,

- încă puțin și eu, plecam după bunica!

Un cunoscut de-al tatei,

Mi-a adus o iconiță,

mămica mi-a pus-o sub pernă,

Și peste o perioadă ,

am scăpat de pereții spitalului.

Eu casa mea dragă am pășit-o cu drag!! 

Și sunt fericită că vie am rămas,

Le mulțumesc doctorilor și iconiței,

Pentru că m-au salvat,

Să nu fi ele,nu respiram nici azi!

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 25.10.2024