amintiri (Si am iubit un fir de iarba)

Ce rost are oare
Să trăim noi în pustiu,
Când toată lumea moare
Și ei nici măcar nu știu.

Noi în toată lumea asta
Doar câteva persoane iubim,
De va fi prea plină lista
Tot de familie ne lovim.

În vârsta bătrâneții om ajunge
Căci nimeni nu e pe lume veșnic,
Un lucru de-om grăi pe moarte
Ar fi că nu avem un motiv de fel prea strașnic.

Moartea pe mulți câteodată sperie
Deși într-un final de ea ne vom lovi,
Căci astfel lumea din veci se descrie
Viața fiind doar bariera dintre morți si vii.

Alină-mi somnul tulburat

Încât să nu mă mai trezesc 

O pernă pui la căpătâi

Un singur: te iubesc!

Alină-mi visurile grele

Ca noaptea asta nesfârșită 

Mai spune-n șoaptă inc-o dată

Îmi ești iubită 

Ador priveleștea,ecoul

Și vocea ta suspină lin

Astăzi e ultima mea dată

Nu mai vin!                                    

Caut intre spini, cuvinte de intelepte
Ca sa ma pot lega spiritual de pământ
Dar am găsit doar vorbe invrâjbite
Reușind totodată sa ma dezleg de jurământ

Vreau sa imi iau ramas bun tata.
Plec si nu mai vin niciodata aici,
Trebuie sa intelegi un lucru fiindcă….
Din locul unde plec nu ma mai întorc in veci.

Unde moartea întârzie eu mai vin, să te găsesc 
Printre liniştea eternă care tremură în pini, 
Printre acele ce-n ghemuri năucite se uncesc 
Şi mă leagă şi pe mine să mă prind cu rădăcini. 

Eu mă las să cad pe spate ameţit de plânsul ierbii. 
Glasul tău pe la ureche îmi foşneşte ca un vânt, 
Dar abia-i spre desluşire, căci s-aud cum saltă cerbii, 
Lovind aprig şi fierbinte cu copita în pământ. 

Şi tresar, că dintr-o frică c-aş putea să fiu trezit, 
C-aş putea să uit cărarea către locul fermecat, 
Unde moartea întârzie, amăgind un ceas grăbit, 
Să mă-ntoarcă -n amintirea ce de tine m-a legat.

Acum totul s-a sfârșit

S-a sfârșit Amaru

Lângă piatra de sub zid

S-a sfârșit coșmarul

Lângă piatra de mormânt

Lacrimi , luate ușor de vânt

Vânt ușor de clima rece 

Ceea ce lasă nu trece 

A început de ieri de vina 

Însă nu m-am așteptat

Sa îmi ia si sa îmi ducă 

Sufletul la ingropat 

Și-a început apoi să doară

Nici acum tot n-a trecut 

Si mi-am zis apoi în sine 

Ca degeaba n-a venit

A venit ca să mă cheme 

Colo sus ,lângă mormânt

Unde azi e plin de ruine

Iar sufletul îmi e distrus 

Nu a stat prea mult de vorbă

Si apoi repede a plecat

Însă în drum spre ruine 

Si pe mine m-a luat 

Si m-am ținut strâns de mine 

S-a temut că sa nu plec

Însă el știe mai bine 

Ca sufletul eu mi-l înec

Și-a început din nou să doară

Dar eu nu m-am așteptat

Sufletul apoi sa-mi scrie 

Poezie ,ingropat 

Sub acelasi cer te nasti
sub acelasi cer te stingi
tu incerci ceva sa lasi,
dar nu reusesti sa stringi.

Cind pamintul te va trage
stii ca poti sa te ridici,
insa timpul te impinge
sub acelasi cer te stingi

Vei lasa numai petale
pe o margine de drum
tu le string dar totusi doare
parca anii iti aduni.

Sub acelasi cer traeste
pretueste orice zi
Chiar si daca te vei stinge
Tu in inimi vei trai.