Insula
Bisericile-mi primeau rugile cu mila
Iar candela din casa palpaia fara vlaga
Exista o forma a cuvantului in ruga care
Ajuta
Nu stiam atunci asta
Ratacit in cuvintele mele asteptam
Sa se intoarca acasa
Am crezut ca nu vrea ca e ratacita
Nu ma indoiam de iubirea ei
Iubirea mea era insula
Eu nu eram acasa
Стихи из этой категории
La naiba, în ce lume trăim!
la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Prima
Schimb zeci de mii de vorbe
Dar vorbesc numai cu mine,
Singura mea speranta
Este binele de maine
Si sincer , am prea multe ganduri negre
Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.
Dar cu toate astea ,
Incerc sa-mi pastrez echilibrul
Sa rezist tentatiei
De-a nu mai lupta cu timpul
Acest permanent nefavorabil
Monstru care-nghite sentimente,
Dorinte si vise neimplinite.
Un izvor de lacrimi
Ce nu seaca niciodata
Ce dezgroapa o amintire
De lume de mult uitata.
O traire care nu mai lasa
Loc nici de cuvinte
Foc etern aprins in graba
Intretinut de minte.
Un sir lung de palpitatii doar de la o privire
As vrea sa simti doar o secunda
Ce simt eu pentru tine.
Dada
mi-am propus să inversez sensul lui azi cu ieri
dintr-o scorbură sare năucit pe geam un fluture
tentativele mele de a merge în cap eșuează
cel puțin spune-i „Sărbători fericite!” Smarandei
și hai să ne îmbătăm c-o sticlă de antigel Arcalux
pentru centrale termice
n-o fi dracul mai negru decât găurile negre
e greu de crezut dacă nu schimbi și timpurile verbelor
glonțul din capul lui John F. Kennedy trecuse prin două capete
pe muchia marginii îți tai tălpile până la gât
englezii beau sângele Ioanei d`Arc în locul ceaiului de la ora cinci
cumva asta înseamnă să scoți castanele din foc cu mâinile ereticului
e foarte greu să schimbi sensurile fără un sens giratoriu
dacă m-aș întâlni cu Dumnezu la o trecere extraterestră de pietoni
l-aș trece strada
pe Pământ își poate purta și singur de grijă
ador diminețile înjunghiate deasupra Mării Negre
în lipsa mișcării de rotație a corpurilor s-ar prăbuși peste noi cerul
pierderea gravitației ar da sens legii respingerii universale
idioții patetici își tatuează Harley-Davidson-ul pe creier
n-ai zice că topirea ghețarilor din Alaska are legătură cu dinozaurii
vor supraviețui din nou păsările și peștii Apocalipsei lui Dumnezeu
inversarea polilor magnetici ar fi singura explicație a răului de înălțime al vulturilor
savanții încă mai caută răspunsuri în straturile geologice ale minții
mi-e teamă de adaptarea rechinilor la mersul pe jos
evoluția este la fel de previzibilă ca ruleta rusească
nu m-ar mira dacă m-aș trezi mâine dimineață într-o blană de iepure...
Cine să te mai apere?
viața mea e ca un teren bătucit
ca un șotron desenat pe asfalt cu cretă
când intri trebuie să sari peste niște linii albe
pe care n-ai voie să le atingi
să-ți depărtezi picioarele
să țopăi
și să arunci c-o lespede înainte
apoi s-o miști printre linii într-un picior
nu-i simplu
Omul-șotron are regulile sale
din când în când îi redesenăm
părțile șterse
cu aceeași bucată de cretă
păstrată în inimă
la început ți-a plăcut
îți amintea de fetița în rochie bleumarin
cu ochii de păpușă Barbie
azi însă nu mai ești atentă la linii
nu mai respecți nicio regulă
ai devenit o fiară însetată de sânge
idealul tău în viață este să sfâșii
să lași în urmă cadavre
îți devorezi propria dragoste
îngerii
ochii Omului-șotron sunt podidiți de lacrămi
cine să te mai apere de tine însuți?
Aluzii
mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice
în luna lui Marte
și depăn cu ochii firul pașilor tăi
te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă
a magnoliei galbene
între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic
în singurătatea clipei
la geamul tău zăpada încă strălucește feeric
nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi
mușcata sângerează și acum acolo
în glastră
ca un apostrof răstignit
pe crucea speranței
am înțeles
și voi face calea întoarsă
dar voi reveni cât de curând
ascuns într-un mugure …