Esti bine cat ai un scop util, nobil.

Marius Ene, Elblag, Poland, 20:02

Frumusețea ta este ca o metaforă în poezie

adaugi ideii de frumusete o nuanta dumnezeiască
noi, oamenii, credem că îngerii și femeile sunt standardul suprem al frumuseții
metafore ale lui Dumnezeu
da, ce poate fi mai frumos decât forma divină a gleznei
de care atârnă o perlă
arcada divină a coapsei sub rochia neagră
ca o linie ireală a orizontului nesfârșit
unde toate misterele lumii ating punctul culminant
chiar și metafora poeziei se estompează înaintea femeii,

imaginea Cleopatrei aruncându-și amanții

în apele Nilului

încă ne bântuie
.

și-i tot mai greu astăzi să distingi între o poezie antică

de dragoste

și o metaforă cosmică a mileniliului trei...

Unii se nasc iar alţii mor,

Unii nu cred, alţii cred tot,

Unii nu pot, alţii nu vor,

Unii nu ştiu, alţii nu pot.

Unii au bani, dar prea puţini,

Alţii sunt slugi pe la strãini;

Unii au tot ce îşi doresc,

Alţii - doar spirit românesc!

Unii mã-ntreabã ce mai fac,

Altora nu le sunt pe plac.

Unii mi-ar da şi ochii lor,

Alţii aşteaptã ca sã mor.

Unii vor totul. Dar... nu au!

Şi te jignesc, vorbind pe şleau!

Unul Îl vrea pe Dumnezeu,

Altul e lup fratelui sãu.

Unii sunt mari, alţii sunt mici,

Alţii-ţi spun: "Pleacã de aici!"

Unii-ţi spun: "Frate, hai cu noi!"

Alţii te-aruncã la gunoi.

Unii vor fânul din grãdini,

Alţii vor florile din spini.

Unii vor lãnţişor la gât,

Alţii, un zâmbet şi...atât!

Unii îţi amintesc sã taci,

Alţii, ce trebuie sã faci!

Unii te cheamã drept "pãstor",

Alţii, morar la moara lor!

Nu tot ce spui, e înţelept,

Nu tot ce crezi, este şi drept.

Dar, fii bun, nu te supãra:

Toţi muritorii sunt aşa!

Celor deştepţi, l-ai lor copii,

Nu spune nici tu tot ce ştii!

Cãci, te vor crede fie-un zeu,

Fie-un smintit în felul sãu!

Între netrebnici şi netoţi

Nu-i bine sã faci tot ce poţi!

Când vântul şuierã prin duzi,

Nu crede, frate, tot ce-auzi!

Cât ai putere şi ai grai,

Nu da, din casã, tot ce ai!

Nu-mpãrtãşi pãrerea ta,

De nu ţi-o cere cineva!

Cât poţi sã spui ce te-a durut,

Cât încã timpul n-a trecut,

Rãspunde-mi, dacã mã asculţi:

Eşti cumva unul din cei mulţi?

Roșu pulsând, a vieții izvor,

În vene curge, neobosit rotor.

Dar când se scurge, picătură cu picătură,

Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.

Fiecare strop, o fărâmă din tine,

Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.

În roșu aprins, se oglindește sufletul,

Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut

.

Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,

Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.

Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,

Că viața va învinge, și vei trăi.

Sângele, esența, dar și amintire,

A luptei pentru viață, a durerii sincere.

Și când se oprește curgerea, și inima tace,

Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.

sufletul mi-l spulberă o ipocrizie a indivizilor
un macabru cinic de inculți o idioțenie în metastază și o însângerare de corupți ascult și tac printre zidurile de fake news și analfabetism
valori principii o mizerie cognitivă o sistematizare crudă o înșelătorie absurdă tăcem și înghițim cuvinte cu gust de beton amidon sunt a lor

a lor în umbra lanțurilor când plâng și-adulmec esența unei lumi plămădite din scrum dar nici nu iese fum din a lor doar tăceri compacte asfaltate cu promisiuni deșarte

miros a letargie a norme expirate a legi nescrise ce ard pe rugul minții și ne lasă doar resturi de conștiință înghițite-n silă duhoarea minciunilor e acum sterilă și astfel suferim amarnic fără
credință

Tu ploaie curatä, iar cazi pe pămånt, 

Să curăți pământul de tot ce-i murdar!

Mä plouă pe mine, pătrunde-mi in suflet

Vorbeste cu mine, sopteste-mi în gänd!

Ascultă -mi chemarea și stai langă mine,

Te rog sä m-alinți cu picăturile tale!

De-ai ști ce mult mi te-asemeni cu mine,

Citeste-mă -n suflet, ș-apoi mă arată la lume!

Tu vii să adapi orice gură-nsetată de apă

Eu mă zbat să våslesc corabia drept, 

Tu vii calmă, alteori esti rece, si-nvolburată,

Eu însă, îs naivă și bună, alteori is nebună!

Tu ștergi lacrimi ce dor, din suflete goale, 

Tu stingi arșița si focul, când arde planeta, 

Tie florile toate ți se-nchină și toate învie,

Tu creezi fantezie, tu ploaie, compui poezie!

Tu mă faci fericitä si mă faci să zâmbesc

Tu mă mângâi, când eu plâng și nu mă trădezi, 

Când eu strig , picăturile tale ma liniștesc .

-Hai să bem o cafea, mai am să îți povestesc!

Hai, tu scaldă-mă, să nu mi se vadă lacrimile

Ce se preling brăzdandu-mi obrazul!

Ia-mă de mână, hai să dansăm, vreau sa mă joc

Ca in copilărie mea, când nu îmi lipsea hazul.

Te rog, dacă pleci, ia cu tine tristețea și răul

Ce ne bântuie viata si gândul și dorul, 

Aruncă-le in hăul cel mai adanc și abrupt!

Si-napoi, s-aduci liniște și fericire pe pământ!

Hai, acuma tu du-te, căci soarele mă ceartă

El vrea să-mi zâmbească, șovăind ca un rege.

Te rog sa mai vii, să m-alinti, să mă curati

De toatä intinäciune ce zace in mine, îs rece!

Eu te voi aștepta în fiecare zi si noapte

Sä mai barfim despre ce se întâmplă...și noi.

Sä mă inspiri , să mai scriu despre cine sunt

Si ce fac si ce rost am eu pe acest pămant!

Iti multumesc PLOAIA mea, că m-ai ascultat, 

Tu , stiu cä esti fără de päcat și mai stiu, 

Că tainic, imi vei păstra tot ce ti-am spus

Si imi vei da aripi să zbor până,...la apus!

   Eu te asteeeept , ploaia mea!

31 iulie 2019, Adriana.

luate-s de vânt,

ca într- un dans de inițiere,

brândușe și  frunze....

÷

dincolo de prag,

întotdeauna

vezi

că trădătorul e

lângă tine.

lumini orbitoare

oferă strălucire

întinselor deșerturi...

alergând pe tabla de șah,

printre sloganurile

libertății,

nu simțim cum devenim 

încet-încet,

ținte...

pentru ambele părți

beligerante.

balanța se-nclină spre

sunetul amăgitor al

întunericului.

pilat sa spală pe mâini;

iar agentul inteligent artificial

ia decizii în numele nostru.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

acord de chitară-

în singurătatea-i siderală

luna pare

ireală

cine poate

să-oprească norii

din pelerinajul lor trecător pe la porțile tristeții?

 copacii-

cu crengile lor-nflorite,

le alină suspinul.

cu triluri fermecatoare,

păsările

le oblojesc rănile.

da, ați ghicit;

numai soarele deschide în inima lor

fereastra iubirii.

adevărul-ca o pradă,

îl mirosim din toate

direcțiile.

cine se va înfrupta primul?

ochii hidrei

strălucesc

în noapte.....