Insula

Lasa-ma in preajma ta te rog...

Asa as  reusi cumva

Sa inteleg cum a intocmit

Dumnezeu...Lumina

De un timp

pe cai nebanuite

Ma intreaba lumea cine Sunt

LE SPUN DOAR ADEVARUL

Sunt ...la terapie intensiva

si ...ca sa ma vizitati

aveti nevoie conform legii

de certificat orniss

sau macar de cel de trecere prin boala

din ce cer te ai despris tu lumina

si de ce

ai venit sa ma vezi

 razvratita fugind din ce soare

ai ajuns tu aici fara vina

Nu-ntelegi ca sclipirea  ta doare

Ca semeata pasesti tu lumina

Iar in mine-ntunericui greu

Din ce cer ai venit tu senina

Si de ce pentru sufletul meu?

Ceata isi impinge corpul in zare...

Mistica aratare 

acesti copaci ( oameni)fara frunze in care

salasluiesc seminte de iluzii.

...si-n primavara viitoare

vor fi in amintiri confuzii 

sau slabe licariri in lampa 

care ma -ntreaba sau ma cheama

...si- mi pari ca  esti actor la rampa

sau numai firav fir de iarba

...sau frunze povestind de toamna

ai fost iubirea vietii Doamna.

amagitoare priveliste de iarna

in teritoriul hispanic sontacai fara cal

fara scutier,fara lance-umbra de vis

sau idee a scriitorului poate

(in pana de idei deocamdata)

pana si dulcineea e moarta

(sau nenascuta)

au incercat multi sa ma descifreze

in van cautarile lor

Le iesea mai mereu aceleasi cuvinte

vis,vise,poetul de vis

Iar eu le zambeam calp 

stiind ca dupa o viata de om

am ajuns doar alfabet al limbii

Miguel Cervantes des Don Quijote

Tu esti o bucata de suflet

Eu caut o bucata de carne

TU

TU ESTI O BUCATA DE SUFLET

EU CAUT O BUCATA DE CARNE

As saruta ochii ei la infinit ca apoi

Sa spuna ei despre suflet

Pe buzele ei as imprima sarutul meu

Ca sufletul ei sa spuna

Apoi da pe oriunde pe trupul ei va fi sarutul meu

Iar daca raspuns nu voi primi

Despre suflet Insemna ca Tu esti o bucata de carne

Eu caut o bucata de suflet

Știind că viața nu e nesfârșită

Închid în clipă infinitul,

Privesc spre cer-sunt fericita,

Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.

Dar suflete se sting,

Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..

O,vei apune-al vieții noastre soare?

Cu-atat mai mult eu te iubesc.

Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate

Precum un clopot,târziu în noapte..

Ma-ntorc la clipa de acum,

Doamne,as inchide-o-n vesnicie

Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,

Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,

Cu+al marii fascinant albastru,cu  frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.

E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:

O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..

De-aceea iubesc fiece răsărit

Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.

Zâmbesc,și plâng...înca exist...

există riscul ca într-o zi oglinda mea să se spargă

și să nu-mi mai regăsesc chipul dimineața

în zori

ar fi cumplit

mi-ar fi foarte greu să mă recompun din o mie de chipuri

deformate grotesc

într-unul singur

nu m-ar mai cunoaște nimeni

nici chiar eu

în fiecare zi mă privesc în oglindă

încercând să mă conving că n-am dispărut peste noapte

odată cu ultimul vis

.

e clipa mea matinală de regăsire cu mine însumi

care-mi dă curajul să-nfrunt încă o zi

.

mă strecor din casă printr-o mare învolburată de chipuri

niciunul nu seamănă cu celălalt

imaginea lor mă urmărește obsesiv

pe o tablă de șah cu piese de sticlă

ricoșind ca ca un glonț de retina pisicii

(traversată de un șoarece)

în creier

.

e atâta învălmășeală printre circumvoluțiuni

încât mi se strepezesc dinții

.

o parte din mine adună cu obsesie

chipuri de oameni

o altă parte le-ngroapă în memorie

sau le șterge

nu știu de ce se întâmplă toate aceste lucruri

nu există însă necaz mai mare decât să spargi o oglindă

și să-ți vezi sufletul făcut țăndări…

Tot ce ating mâinile rămâne aici.

Ce atinge sufletul, merge mai departe.

Prietenii mei s-au risipit prin lume,

Mai știu câte ceva, și-i țin lângă mine,

Aduc trecutul ceva mai aproape

Mă fură gândul, ca valul pe ape...

Nu aveți cum ști, cât de des vă pomenesc,

Acel trecut, cu voi alături mi-l doresc,

Zilele posace, le pot trimite, undeva 

Nu cred că le mai dorește cineva.

Pot să vă chem, oare fac bine?

 Atâtea rele noi, se bulucesc în lume,

Veniți, dragii mei, pe meleagurile noastre

Veniți din risipire, la casele voastre.

Soarele e pe asfințite 

Inima pe nemulțumite 

Speram sa găsesc în tine schimbare

Am cautat

Dar n-am găsit nici alinare

Speram sa ne vedem 

Poate-mi spuneai un poem

File de poveste 

Dar nu pot sa trec peste

Soarele a răsărit 

Sufletul a retrăit 

Uneori îmi doresc

Sa vorbesc cu Tatăl Ceresc

Adică...

Sa-I spun tot ce am pe suflet

Nu unui om fara cuget 

Speram sa ma înțelegi 

Dar tu-n patru toate le dezlegi

Speram sa ne vedem

Poate-mi spuneai un poem

Pe un lac albastru cristalin 

În jocul naturii lin

Compuneai ca un dramaturg

În al surdului amurg

Luna a răsărit

Tu erai nesimțit 

Ignorai orice vorba 

Aruncând venin de cobra

Speram ca ne vedem 

Poate-mi citeai un poem

Dar nu ai mai citit

Pentru ca te-ai răcit

Și ușor flacara prieteniei s-a răcit...

Soarele e pe asfintite 

Dar sufletu-mi pe răsărite

Dumnezeu m-a schimbat 

Inima mi-a transformat 

Ma declar vindecat 

Voiam sa fiu înțeleasă 

Dar am aflat ca sunt aleasa 

De Împăratul ce a creat lumea 

Cel ce a liniștit furtuna

Știu ca pare ilogic 

Dar asta e poezia 

Trebuie sa străbați în mesaj 

Și sa prinzi curaj