Mort

Am rupt din mine fericire să-ți fac ție lumină

Ți-am dat și ce n-ai fii cerut, ți-am dat un drum

Dar pe el în urmă tu ai lăsat mult praf și vină

Ai aprins un foc arzând iubirea lăsând doar scrum

Ți-am fost mierea ce-ți curgea prin vene

Ai fost ca un dar, și-ai fost blestem

Iar azi îmi scriu cu sânge rece doar poeme

Strigând în tăcere durerea de care mă tem

Tu să știi nici n-ai fii existat acum

Dacă-n mintea mea nu te-aș fii inventat

Și nici n-ar fii rămas doar un loc nebun

Nici drumul scris de până atunci, dezorientat

Dacă ai să alegi să te-ntorci vreodată

Să vrei să-mi ceri ce tu singur ai distrus

N-am să ți mai ofer ca altădată

Căci ale tale cuvinte m-au durut nespus

Mă-necam în propriile lacrimi din cauza ta,

Nu te mai caut îmi ești doar o umbră

Când noaptea se prăbușește grea,

Și rana mea tăcută tot mai adânc se-afundă.

Dacă ai fii un soare

M-aș arde sub privirile tale

Dacă mi-ai spune că ești doar o floare

Mi-aș ține nasul în ale tale petale

Dacă ai fii luna

Eu aș fii în jurul tău stelele

Dacă mi-ai spune că te sperie furtuna

Eu ți-aș fii adăpost pentru toate relele

Dacă ai fii o pasăre în zbor

Ți-aș fii întregul glob ceresc

Dacă mi-ai spune că ești scriitor

Ți-aș fii cerneală în scrisul pitoresc

Dacă totuși ai fii un cub de gheață

Eu aș fii focul să te topească

Dacă mi-ai spune că ești viață

Atunci tu ești tot ce-ar putea să-mi lipsească

Dacă ți-aș fii marea albastră

Tu te-ai îneca în valurile mele

Dacă ți-aș spune că sunt rară

Mi-ai colecționa poemele

Dacă am fii suflete pereche

Ar fi cerul plin de rândunele

Dacă ne-ar spune că suntem o fabulă străveche

Scriitorii ne-ar citii de dragoste romanele

Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc

M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc

Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit

Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit

Timpul doare și mie nu-mi mai trece

De dragoste-s frântă înghețată rece

Nicăieri nu-i ca la tine, acasă

Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă

Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești

Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești

Că ai fost al meu iubit

Pentru mine atunci cel mai potrivit

Hainele tale încă le mai țin

Să te chem mă tot abțin

Iubeam la tine tot , nu ști cât doare

Tu te mai gândești la mine oare ?

Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut

Ți-aș fi cerut încă un sărut

Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată

Te-aș mai fi iubit măcar odată

Te mai doare încă sufletul ?

Mi-ai recitit din nou biletul

Te mai doare și încă îți e dor ?

Mai vezi un “noi” în al tău viitor ?

Amândoi acum pe un alt drum

Din tot ce am fost a rămas doar scrum…

Și poate într-o seară o să mă suni

„Vrei să fim iar împreună, fără minciuni ?”

Îmi e sufletul tot gheață

Doar tu mi-ai ținut inima în viață

Știu că vrei să rămân în trecut

Dar nu mă pot abține,te tot sun cu necunoscut…

Doar că acuma totul e clar

Pentru tine e sfârșit, dar eu mai am poeme să-ți declar

Nu pot să te-nlocuiesc cu altcineva

Dar știu că am nevoie de altceva

Dacă ți-aș spune că îmi e dor, mă crezi nu ?

Că mă gândesc la tine noaptea până-n unu

În poemele mele te regăsești, știu

Asta pentru că despre tine le scriu

Și parcă aș vrea să mă opresc, da’ e greu

S-ar pierde ceva din mine de nu m-aș gândi la tine mereu

Îmi plânge inima, iar durerea asta îmi place

Iar suferința mea nu mai tace

Îmi rup părți din mine, le întind pe hârtie

Și scriu despre tine, poate te-ntorci prin martie

Și o să tot scriu chiar de cuvântu-mi-e anemic

Până când nu mai rămâne nimic.

I pity myself for the pain I bear,

I ask when I’ll drop this armor I wear.

When will I feel safe, alive?

Maybe one day… if I fucking survive

I’m not sure I’ve ever been glad,

I only pretended, lied to the sad

I feel alone in a crowded place,

I fall asleep to noise’s embrace…

I cannot rest in silent air,

It feels like no one’s ever there

I choke on truths I cannot show,

Afraid of letting someone know…

It’s so fucking hard to speak of what I hide,

I fear my weakness deep inside

I wipe my tears with my own hand,

I fake a smile I’ve learned to stand.

I fucking want to scream how much I break,

Yet guilt consumes each breath I take

I want to scream how deep it cuts,

But guilt keeps sealing my stupid mouth shut

I wear my fucking stupid mask,

To feel alive it’s just an endless task…

Selfish, I think, to want my own way,

I never knew what could make me stay.

Nu ești genul meu , nu sunt genul tău

Dar când suntem separați e mai rău

Să îți spun că ești totul meu ? , e tupeu

Tu îmi dai aripile alea pân’ la cer, zău

Zeu îmi ești , iar eu ție îți sunt aleasă

Floare ca un corp aprins, de tine culeasă

Dintr-o movilă plină de buruieni

Cuprinsă într-un tablou de păienjeni

În refugiu față de tine și lume

Vântul șuieră în fața ta și-ți spune

Că îți sunt datoare să te iubesc

Și când stelele se unesc

Striga-ma sa te auda sufletul.
Sa se intoarca gindul ratacit
Striga-ma sa-mi trezesti inima moarta 
Chiama-ma din morti sa ma ridic

Saruta-ma iar ca la urma
Din nou sa ma ridici din morti
Saruta-mi ochii adormiti sub plioape
Trezeste-ma din vise sa ma scoti

Atinge-ma si lasa-ma sa mor
Trimite ingerii si adama-napoi
Atinge-ma si coasami aripile rupte
Sa fim in zbor, din nou, doar noi

Iubeste-ma acum cind sunt
Si poate, mereu am sa mai fiu
Iubeste-ma acum si-intodeauna
Iubestema acum cit mai sunt viu

Alunga-ma si chiama-ma
Atinge-ma si scapa-ma
Saruta-ma si striga-ma
Iubeste-ma si-ntoarce-ma

tu, rege făr' de regat,

îți ticăie ceasul morții

și nu știi cât mai ți-e dat

pân' te stingi în toiul nopții.

să nu te mai ridici din pat,

tu, rege făr' de regat!

oricum de-ai întoarce clepsidra

nisipul tot la fel se scurge,

și de ți-aș mai da o vreme

tot mai puțin tu ai avea.

să nu te mai ridici din pat,

tu, rege făr' de regat!

dacă ți-aș frânge jumate,

ai construi un palat

cu timpul ce ți l-am luat,

dar ticăie ceasul morții

și ai să te stingi în toiul nopții 

întoarce-te-n pat,

tu, rege făr' de regat!

A plecat tata-n taină, fără veste, într-o zi,

Lăsând în urmă dor și amintirile lui vii,

O tăcere grea s-a lăsat peste noi,

Parcă totul e altfel, nimic nu-i ca-napoi.

Prea brusc s-a stins lumina în pragul său drag,

Prea repede s-a rupt al vieții fir frag,

N-am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc,

Nici să-i mulțumesc pentru tot ce primesc.

Îl caut în vis, în tăceri și-n amintiri,

În serile lungi și-n vechi amăgiri,

Îl simt printre lacrimi, în suflet, ascuns,

Ca o flacără vie ce n-a fost de-ajuns.

Unde ești, tată, de ce-ai plecat așa,

Lăsând în urmă doar umbra ta?

În inimă port durerea, dar și-al tău chip,

Și-n gânduri mă-ntorc la al nostru timp.

Rămâi cu mine-n suflet, călăuză mereu,

Chiar dacă-ai plecat spre cerul tău,

Căci iubirea ta, tată, în mine va fii,

Și-așa îți voi păstra amintirea vie-n fiecare zi.

Moartea nu-i sfârșit, ci doar un drum

Pe care-l parcurgi în tăcere adâncă,

Un pas spre necunoscut, un simplu scrum,

Ce-așterni în urmă, fără a lăsa vreo frânghie de lumină.

Nu e o umbră rece, ci o pajiște

Unde sufletele se odihnesc în pace,

E doar un vânt ce-n suflet se așează,

Ca un dor de casă, mai ușor de purtat.

Cine ne va plânge, cine ne va vrea,

Când trupul va rămâne, iar noi vom zbura?

În liniștea eternității ne pierdem,

Dar iubirea-n inimile celor dragi va trăi.

Moartea nu-i un sfârșit, ci un început,

Un pas spre altceva, un pas spre nemurire,

Căci în fiecare adio, în fiecare dor,

Se naște un nou înțeles, un nou fior.

Este liniște, este pace, este timp,

Este răgazul de care avem nevoie,

Și nu-i o frică, nici un vis de coșmar,

Ci un drum pe care toți îl vom urma

A îngheţat inima în mine,

De pe cât am murit.

Mi s-a părut ca fusese un vis,

Din care nu o să mă mai trezesc.

Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,

Că te-am văzut în vis 

Şi îndată te-am pierdut .

Şi iarăşi ai apărut

În noaptea morţii în care 

astăzi am căzut.

(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )

Mergând de dimineață la cosit

M-am întâlnit cu cineva cu coasa,

Am încercat s-o rog să mă ajute

A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa

N-am înțeles ce vrea să spună

C-a mormăit ceva încet  în barbă,

Am urmărit-o coborând la vale

Și-apoi m-am apucat de treabă

Și cum era o zi bună de coasă

Am dat jos brazdă cu brazdă,

Și că veneau norii de ploaie

Fânul l-am adunat grămadă

Spre seara obosit de muncă

Am revenit la casa noastră,

Și de departe am văzut soția

Semne făcând de la fereastră

Îngândurat am deschis poarta

Și mi-am zărit soția-n prag,

Cu ochii plânși, abia șoptind

Că am pierdut pe omul drag

Atunci gândul rapid s-a dus

La întâlnirea stranie pe deal,

Că cea văzută era chiar baba 

Ce căuta să-mi ia ceva vital

..............................

Nimeni nu scapă de-ntâlnirea

Cu cea trimisă de Cineva de Sus,

Ea vine doar când firu-i rupt

Și viața noastră cu sensul...dus!