Автор Vasile Serban
Итого
44 публикацииСлучайные публикации :)
🎤 Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Dincolo de emoții
Se scutur frunzele toamna
și nu am nici -o emoție când ele cad.
Iar pe alții când îi privesc,
și îmi apar în cale,
se bucură, fac poze.
Dar mie îmi este paralel de tot.
Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.
că nu-mi place toamna!
de ce alții o iubesc?
E răcoare, copii se duc la școală?
roadele oamenii le adună?
Nu-mi place toamna!
nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.
dar tac și privesc în jurul meu.
și mă așez uneori pe un scaun din parc.
și mă uit la toți
cum își petrec hazliu și frumos,
ei toamna.
Autor:Zamurca Alina
Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍
Spre pod
Spre podul tăcerii
Adesea eu am călcat,
Mă simțeam pierdut, uitat
De când singur îl umblam.
Spre pod erau vise
Uitate, luate prea în serios,
Răvășite de un dor anost
Ce-mi chema calea fără de rost.
Spre pod parcă zărisem ceva
O lumină ce parcă nu-mi cunoștea calea,
O strălucire ce parcă îmi lipsea
Și din cale, dar și din viața mea.
Spre pod ce să mai spun
Te-am zărit pe tine...
Parcă mi-ai luminat calea
Și nu mai erau vise uitate de lume.
Spre pod pășeam încet
Cu pașii parcă împiedicați,
De frică poate să nu calc...
Pe drumul ce mi l-ai arătat.
Spre pod, dar niciodată înapoi
Eu acum merg liniștit, agale
Că știu că te am cu mine
Lumina zilelor mele cu soare.
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Blestem
Să te iubesc pare să fie un blestem
Ca o himeră a sirenelor chemare
Nu reușesc să înțeleg acest infern
Deși se zice că nimic nu-i la-ntâmplare
Plutește gândul ars de vise fără rost
Căzut în orb nu mai găsește nici o cale
Conturbă zâmbetul în palid și anost
Blestemul scutură-ntuneric peste soare
Turbează inima bătând la adăpost
N-o vede nimeni cum oftează în uitare
Blestemul stărilor confuze poartă cost
Exasperat sufletul caută iertare
Consumă umbre amintirile în post
Speranța umblă despletindu-se agale
Voalate urme insinuează că am fost
Prezentul șleampătă lipsit de orientare
Blestemul râde acuzându-mă că-s prost
Privesc situația și-ncerc să-i dau crezare
Deși cunosc o teorie pe de rost
Nu se aplică dacă dragostea e mare
Strivit mă caut despărțindu-mă îngust
Sărind pierdut în trambuline ancestrale
Blestem săgețile de cupidon injust
Blestem secunda travestită în culoare
Oasele
O grămadă de oase zace într-un colț uitat de lume, acoperită de colb și pânze de păianjeni, țesute peste suferință. Zăcea grămada în tristețe și întuneric, căci, deși minunate relicvă ale trecutului era, nimeni nu o băga în seamă. Toată lumea uitase de vremurile de glorie ale omului ce a fost. Iar din acel minunat om nu mai rămăseseră decât oasele.
Oasele, ultima rămășiță a vieții, a tristeții sau a bucuriei, a unei povești ce a fost trăită într-un mod unic, acum zac în uitare, și pe nimeni nu mai interesează trecutul, ci doar prezentul. Și acum stau îormântate în pământul rece, umed, lipsit de speranță. Ori zac, chiar lângă noi, și trecem, fără a aduce un ultim omagiu unei părți dintr-un om ce a rămas agățată de viață într-un mod cumplit și dureros.
Ignoranți sunt cei care nu cinstesc oasele semenilor lor, ale străbunilor ce i-au crescut. Ingmoranți sunt cei care, crezându-se nemuritori, profanează oasele- cea mai durabilă parte a unei ființe, ultimul fir ce leagă existența de trup. Nefericiți sunt cei care, din neștiință, trec pe lângă dovezile necuvântătoare ale umanității, atât de importante pentru toți.
Zace o grămadă de oase, zace în tăcere, stă uitată de lume, așteptându-și moartea iminentă, cea a putrefacției. Oasele se zbat între două lumi total diferite, stând pe post de punte și sacrificându-se. Cinstiți oasele oamenilor, căci așa cinstiți sufletele oamenilor ce i-ați îndrăgit. Cinstiți oameni buni, nu profanați, căci profanând, veți avea aceeași soartă.
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Reformare
Gabriel Nicoara
18 ноября
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 ноября
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 ноября
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 ноября
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 ноября
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 ноября
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 ноября
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 ноября
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 ноября
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 ноября
Bine scris!🤗