Din dragoste in dor

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

3 ciobani într-o căruță și-un măgar pe drum îi duse

La cumpărături în piață, hotărăsc pe 3 produse:

Vacă, scroafă sau o rață, bacii, banii  ba îi bagă,

Să aleagă.

Ba să nu ia chiar nimica, după ce au în desagă.

Numai doi păstori cumpără rațe, vacă ia doar un cioban

Exact unul din aceștia ia o scroafă dând la ban.

Moldoveanul își ia vacă

Numai dacă

Ungureanul ia o rață

De la piață.

Ungureanul își ia rața numai dacă ia vrânceanul

Scroafă grasă cu purceii ce-i va naște ea la anul.

Nu ia rață ungureanul

Dar își cumpără vrânceanul

Vacă mândră și frumoasă

Ce au cumpărat ciobanii și au dus acasă?

de Marius Boacă

Un sunet de chitară,

O emoție atât de zguduitoare, 

O voce mlădioasă și liniștitoare:

”Dă-mi pace și dă-mi război”, 

Tatuajul tău pe pielea transpirată 

Și... noi doi pe patul dezordonat,

Două perne ce au aterizat pe jos,

Am fost poate prea pasionali,

Primitivi în a noastră ardentă trăire.

Doi extrateștri neîmblânziți, 

Un singur gând - satisfacție și plăcere. 

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.

România drum prin timp

de Bătrânelul Moșulică  ( Marius )

În anii șaizeci, timpul era strâns,

Cu vise puține și pasul încins,

Fabrici, lozinci, tăceri la rând,

Și dor de libertate-n gând.

În sate și blocuri gri de beton,

Se creștea cu frica drept legământ,

Pâinea era puțină, speranța la fel,

Dar omul era om, nu doar un fel.

Anii șaptezeci trecură domol,

Cu muncă multă și traiul în gol,

Se strângea cureaua, se strângea și glasul,

Dar mama zâmbea, ținând aprinsă casa.

Veni optzecistul, greu și amar,

Cu frig în calorifer și cerul avar,

Lumina se stingea, dar nu și credința,

Românul ținea piept cu ființa.

Și-a venit ‘89, cu sânge și foc,

Cu strigăt de „Libertate!” pe loc,

Căzu dictatura, se sparse tăcerea,

Dar rana rămase, adâncă durerea.

Anii ’90 – haos și drum,

Cu speranțe vândute pe un minim consum,

Fabrici căzute, oameni plecați,

Copii rămași singuri, părinți depărtați.

Dar România mergea înainte,

Cu pași șovăielnici, dar mintea fierbinte,

Se-nvăța democrația din mers,

Cu greșeli, cu lupte, cu visul revers.

După 2000, o nouă speranță,

Europa părea o mare promisiune-n față,

Granițe deschise, pașapoarte albastre,

Dar dorul de casă rămânea-n ferestre.

În 2007 intrăm în Uniune,

Cu mândrie-n suflet și multe minciune,

România visa la dreptate și rost,

Între ce putea fi și ce-a fost.

Au venit crize, proteste, furtuni,

Strigăt în piețe, nopți fără minuni,

Dar tinerii scriau viitorul pe zid,

Cu speranța-n piept și curaj infinit.

Pandemia ne-a prins nepregătiți,

Cu frică, cu pierderi, cu pași rătăciți,

Dar am învățat ce contează cu-adevărat:

Viața, credința și omul de lângă pat.

Războaie la graniță, lume schimbată,

Adevărul greu, speranța încercată,

România stă dreaptă, cu ochii spre mâine,

Între teamă și dor de mai bine.

Și iată-ne-n 2026, în prezent,

Cu trecutul în spate, dar pasul atent,

Încă ne doare, încă mai sperăm,

Încă mai plângem, dar nu renunțăm.

România nu-i doar hotar pe hartă,

E mamă, e dor, e rană curată,

E glasul străbunilor spus încet:

„Ține-te drept și nu uita cine ești.”

Pui cât puiul ista mare ,

Te rog nu mai pune sare ,

Eu cu tine am vorbit, 

De gătit ... n-am pomenit!

Vezi că sarea-n continuarea,

Le-aduce necazul mare ?

Dânșii,iar,se contrazic,

Însă tot nu fac nimic?

Șeful îi concediază,

Problema remediază. 

Morala: Limba noastră românească,

Sensuri multe-o să găsească. 

         AUTOR: Rada Maria 6D 

Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.

Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.

Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…

Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...

Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...

Destinul ne-a unit Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă. Când frunzele cad alene de pe ram, Când fierbe vinul în butoaie Și soarele răsare din ce în ce mai rar la geam. Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă, Într-o seară ca din povești. Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă... Și veșnic o să mă iubești. Trec anii peste mine, peste noi, Dar nu o să uit ziua cea de toamnă. Când am jurat să fim în doi Și tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă. Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit, Dar dragostea noastră ne ține împreună. Poate destinul ne-a unit, Ca să facem lumea puțin mai bună! Poezie de Vladimir Potlog

-   Doctore, din motive elocvente,
te rog,  schimbă-mi bolile existente
luându-mi  durerea de-a visa
îmbolnăvește-mă cu fericirea
de-a ști, de-a învăța ce este viața.

-   Viața-i  minunea ce ți se dăruiește
nu poți să o refuzi, sau să o schimbi
dar nici s-o lași în  consignație…

-   Doctore, dar fericirea are leac?
Mă îngrijorează, îmi este frică
de bolile ce nu se vindecă,
de  trandafirul cu spinul ce doare,
când fericirea-i și ea o visare…
Din motive elocvente.

Nu-i doar un simplu La mulți ani..

Nu-i doar o zi în calendar

Ce o repeți în fiecare an

Ești mai presus de orice dar

Izvor de viață și femeie

Ești simplu - mamă cu mult har

Ești tu, aici, acum și pentru mâine

Copiilor ce i-ai născut și le-ai dat nume

Ești umbra lor, ești scut și pâine 

Ești demnă de a fi părinte!

Fii pur și simplu fericită

Fii pur și simplu împlinită 

Marius Ene, Polonia, 23.02.2025

În cupă curge lin, rubin întunecat,

Un sec ce poartă-n el a timpului pecete,

E darul tău promis, ce-n urmă a lăsat

O urmă de dor lung... și-o stinsă, veche sete.

Cunosc acest profil, acest contur intens,

E mâna ta în aspre reflexii de mătase,

Chiar dacă n-ai curajul să-i dai un înțeles,

Simt cum prin vinul greu  prezența ta apasă.

Te-ai tăinuit în sticlă, dar n-ai putut rosti

Că rodul ăsta viu, amprenta ta o poartă,

Tăcerea ta e umbra ce nu se poate ști,

O teamă de-a fi omul, ce ai fost altădată.

Dar nu e un reproș în acest ultim gest,

Ci pacea ce se lasă pe inima trudită,

Căci vinul tău e demn și trece orice test

Al timpului ce-a curs cu vorba ocolită.

Beau roșul tău cu tihnă, privindu-l spre lumină,

Mă vindecă de frica de-a nu te mai găsi,

Deși vorba îți tace și se ține străină,

În vinul tău e tot ce nu poți tu rosti.