4  

Dorul de Mare

Lacrimile conduc spre punte,spre al meu chip

Ce mă apucă de iar înghit

Înghit în sec,inima strigând ,

Ochi mei plângând ,

Așteptând un legănând.

Ah,sentimentul ăsta doare cel mai tare,

Dorul. Dorul de bine și de mare,

De valuri liniștitoare ,

De miros puternic și vorbe alintătoare.

Ele ce au fost odată ,

Nu vor mai fi vreodată .

Și doare și mai tare,

Căci ele nu vor mai fi poftoritoare.


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: Carmen Vas Adriana poezii.online Dorul de Mare

Data postării: 7 octombrie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 180

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Prezența

Cerul îndurerat de vânt și de nori,
Uitându-mă la el îmi aduc aminte de cineva, lin și urmărind.
Mă simt ca și cu ochi chiori, ceva ce îmi provoacă fiori.
O simt, aud, dar n-o văd,
Îmi pare a fi cineva, familiar vorbind, șoptind,
Un șuierat melodios, dar gălăgios, un fel de văz prin tactil,
În spatele meu ușor pășind,
Întorcându-mă mereu, nu văd nimic, doar o siluetă reală și subtilă,
O prezență protectoare,
Însă înspăimântătoare,
O îmbrățișare cuprinsă de vânt,
Nu te poate duce niciodată la pământ,
Te ține departe de griji și nevoi,
Să realizezi că tot ce ai nevoie e noi.

 

Mai mult...

Mamă Viață

Luni de soare,râsete și căldură,

Au trecut doar printr-o clipitură,

Nopți scurte si răcoroase cântate cu viori,

Zile lungi și fierbinți alungate de ciori,

Aduc săptămîni de ploi și vânt,

Nici n-am mai apucat să mai spun un cuvânt,

Un la revedere,o salutare,un pa,

Toamnă vine rodind așa,

Îmbătrânind Mama Viață,

Dezgolind și lăsând densa ceață,

Frunze murind pe rând încetișor,

Crizanteme înflorind în fel și fel de culori,

Așternute peste dragi morminte,

Îngropate suflete de familie amintite.

Mai mult...

Paginile Vieții

Stau și mă gândesc,
Și încerc să mă limpezesc
Cu gândul la mine și la toți,
Oare care va fi diferența dintre noi, oameni muritori cu sorți,
Fiecare dintre noi are o pagină,
Și o scrie și decorează cum vrea oricare,
Una colorată și creionată, alta tăiată și pătată, alta cu parfum de stele și magie, iar alta plină de praf și rugină,
Eu o am goală încă, cu o singură culoare,
Dar am ceva scris în mijlocul acesteia,
Scris cu o pană și cerneală de albastru azuriu,
Am scris, mai exact, o întrebare:
„Trăim doar ca să murim sau murim pentru că trăim?”
Orice ar fi, trebuie să iubim,
Să trăim și să plecăm.
Paginile noastre creează o carte,
Cartea vieții pline de suflete veșnic acum trăitoare.

 

Mai mult...

Fără Cuvinte

Mi-e dor să îți văd ochii,

Ochii limpezi curați si de arginti,

Cei de clestar de străluceau în ochii mei,cei îndrăgostiți

Orbi de vedere,însă vedere clară.

Știu ce simțeai doar prin priviri,

Prin priviri dulci și calzi dar acum plini de durere și amari

Doar când te văd mi s-a dus gândul de mal

De valuri calzi și liniștiți

De oceanul noaptea și stropii albi de stele oglizandu-se în apă,

De zilele vorbind doar din ochi

Fără cuvinte fără amar

Știu când mă visezi,mă visezi cu tine

Cu tine cândva,puteam fi oricând

Dar ai ales-o pe ea. Cu ea ai rămas

Poți veni oricând,dar niciodată nu va mai fi ca la început,

Ai ales stelele în loc de luna,

Luna dansa pentru tine totdeauna

Dar stelele se stingeau tot unu câte una.

Mai mult...

Sclipirea Iubirii

Luna pe cer stă ca si o perlă,

Lacrima de scoică gata șlefuită,

Bijuterie la gâtul unei tinere domnițe,gata să iasă la prima cină,

De i-a fi băiatul potrivit îi va fi alături, ea îi va strălucii pentru el,

Dar el va trebui să îi mențină strălucirea,

Căci odată stinsă sclipirea,

Lumina închisă a nopții își face chemarea

Iar asta va întrerupe albirea iubirii.

Mai mult...

Fără Vârstă

Umblam pe străzi ca printr-un lan de grâu,

Trag cu privirea de un bătrân,

Stătea pe o bancă în stație legănând,

Avea în mână un portofel din piele veche,

Înăuntru văzând o poză cu o pereche,

O femeie superbă cu plete cârlionți,

Cu ochi albaștri de n ai cum să o uiți,

Cu un zâmbet ca si o rază de soare,

Iar lângă un bărbat mândru si tare,

Cu păr des de al cărbunelui culoare,

Cu privirea ațintită spre ea,

Uitându-se ca si la o zeiță de stea,

Bătrânul luă poza în mâini si o puse la piept,

Să o strângă si sa o simtă încet,

Deodată o bătrânică venind din zare,

Se apropiase tot mai aproape,

Iar când bătrânul o zărise,

El în brațe o si luase,

Iubirea-i fără vârstă,

O întâmplare rară si vastă,

Cu o privire înduioșătoare,

Ce-mi rămase-n suflet ca o sărbătoare,

Fără vreodată să moară ,

Iubirea este oarbă.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

M ai avem o sansă?

Sigur, ați văzut și înțeles, ce ne așteaptă,

Ne-am pierdut dreptul la libertate, când 

La stâna de oi și milușeii s-au angajat lupi,

Hămesiți de foame, ca urșii la stupi.

 

Nu sunt ei vinovați, că sunt aleși

Dar nici alegătorii, n-au nici-o vină

Sunt atâtea rețele, încrengături,perversitate,

Ușor de păcălit un popor trăit în onestitate.

 

Poporul român , nu-i prost și nici dus cu pluta

Au deschis hotare, și i-a amețit ce ușor se câștigă suta,

Cei apți de muncă sunt peste hotare,

Economia, părinții, țara moare.

 

Ne ducem traiul în griji și agonie

Cu spectacole în senat și parlamert

Așa comportament, are doar un om dement

Când văd că nu mai au șanse,fac atac de furie.

 

Sunt multe de spus și rău mă doare,

Când va mai fi cerul senin și cu soare?

În robie se intră ușor, cu victime multe

Biet popor Român, nui nimeni geamătul să li-l asculte!

Mai mult...

Naufragio

 

– “representa los restos de un barco

o embarcación hundida, encallada o abandonada,

sin personas a bordo, que se encuentran

con frecuencia en el fondo de los mares

o cerca de las costas”

 

[…]

 

Mi mente perdida entre olas frías,

Mi corazón es hielo, con raíces tan profundas,

Intento recogerme, pero vueltas me confundan,

Pero mis piezas rotas se hunden y no las veía.

 

Es duro volver otra vez a la superficie,

Me entrego al dolor, que congele mis venas,

Lucharía más, pero ya no me quedan balas apenas,

Ni esperanza de encontrar mi playa en esta triste corriente…

 

Ni el sol calienta ya las olas,

Ni las olas me calientan las manos,

No fui tan fuerte, ni siquiera ahora, para ser honesto.

Como para no ahogarme en mis propias zonas.

 

No tengo barca de rescate ni salida,

No tengo brazos para nadar hacia mi casa,

Ni ojos para ver alguna luz que pasa,

Solo negro veo aquí, en el fondo, sin vida.

Mai mult...

IUNIE PUTRED

Iunie a venit cu dinți de fier,

O vară moartă într-un colț de cer.

Lumina ei e un cuțit fierbinte,

Ce sapă-n gropi și-n vechi morminte.

 

Trandafirii sângerează pe alei,

Sunt verzi doar umbrele din ochii tăi.

Căldura-i grea, un giulgiu de praf,

Peste un vis distrus de-un paragraf.

 

Nopțile lungi aduc un frig bizar,

Secunda geme, stinsă pe altar.

Iunie e doar un zâmbet crud, mascat,

Al unui an ce s-a sinucis, treptat.

Mai mult...

Noile valori.

Descreierații încearcă ades, unii,

să surpe ceea ce au construit

bătrânii noștrii, ca și cum bunii

n-au prea știut cum au trăit.

 

Aproape tot din vechea lor povață

pe la ureche le-a trecut, în van s-a dus.

Au mai rămas meschinării spuse pe față

de noii noștrii învățați... suspuși.

 

Grăbiți s-au cocoțat mai nou conducătorii,

cu trâmbițe prin media se laudă de fiță.

Ne vor doar bine - pentru ei, pro-făcătorii.

Ba chiar au devenit din neam de vițâ.

 

Vai câtă lașitate pentru un os de ros

și câtă trudă să urzești, să scormonești

prin orice mijloace s-ajungi la scop, prin dos.

Să vrei și mama să ți-o vinzi, să te ferești

de vechile și sacrele porunci lumești.

 

28 februarie 2026

Mai mult...

Vinul timpului trecut

 

O altă toamnă ce-minvorbește despre tine,

Deși ne-am pierdut pe drumuri diferite,

Din senin, un gând spre tine iar revine,

Căci în suflet am rămas cu doruri infinite.

 

Că de-ar fi să ne-ntâlnim o clipă

Cu-n vin de soi să ne petrecem timpul,

Să stăm strâns în brațe, fără de risipă,

Că-i toamnă-afară și e rece anotimpul.

 

Ploaia bate-n geamuri cu stropi de rugină,

Frunzele pe străzi încep să se adune,

Vântul de afară cântă în surdină,

Gândul meu spre tine vrea să mai răsune.

 

Și de-o fi vreodată să nu ne-ntâlnim,

Voi păstra speranța, alungând suspinul,

Toate trec și vin, noi doar le privim...

...Doar că ne trece timpul...

Mai mult...

Doină

 

Lăutare, lăutare taci o clipă,

Lasă vântul să vorbească,

El va duce-n lumea largă,

Jalea noastră românească.

 

Sufletul strivit de veacuri,

S-a-nchinat, dar a rămas,

Un pribeag ce-și poartă vina,

În genunchi, pe-al vieții ceas.

 

Lăutare, cântecul tău strigă,

Peste trâmbițe de îngeri,

Dar răspunsu-i numai vântul,

Legănând păduri de plângeri.

 

Sub cenușa amintirii,

Arde focul din străbuni,

Dar eroii zac sub lespezi,

Și de-acolo fac minuni.

 

Lăutare, cântă-ntruna,

Să tresară neamul meu,

Să răsară iar lumina,

Peste glia sa mereu.

 

Din vioară smulge visuri,

Din caval cânt de cioban,

Să răzbată peste lume,

Palma sfântă de țăran.

 

Moartea lor ne e hotarul,

Și privirile de dor,

Căci pământul ce suspină,

Le-a fost cântec și izvor.

 

Lăutare…Taci o clipă !

Lasă vântul să vorbească,

El va duce-n lumea largă,

Jalea noastră românească.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍