Brânza și prietenia

Mi e dor de noptiile in care nu te lasam in pace

De zilele in care ne jucam 

Mi e dor de copilaria mea alaturi de tine 

Si de jocurile inventate de mine

Lumea noasta mica, care se simtea speciala

Lumea in care am trait pana am intrat la scoala

O lume de vis in care m as intoarce daca as putea

O lume in care evolutia nu exista

Lumea mea..

Lumea noastra 

Dintr o camera de joaca a devenit palatul nostru plin de amintiri frumoase pe care acum se pune praful

In care acum stau momentele fericite ascunse in tablouri, carti si videoclipuri haioase

Sora ta Erika mult asteptata 

Care nu te lăsa niciodată sa dormi singura 

Care iti respira in ceafa in fiecare seara de dragul tau

O singura schimbare a durat pana cand tot ce a fost doar un vis a fost inlaturat din rutina noastra 

O decizie mai bună pentru al nostru viitor, pentru noi palate de cristal in loc de cele din musama construite de bunicii noștri 

Pentru o viata mai ușoară care ne a ingreunat pe toti si pentru sacrificiile imense ce ne au adus la limita traiului.

Niciun vers, niciun citat nu poate exprima

Durerea din inima mea cand ma uit in camera mea, palatul nostru dărâmat, renovat si dezbinat de momentele vietii noastre

Nicio carte nu poate exprima iubirea din inima mea pentru tine.

O de as putea sa iti ofer, tot ce ti ai dorit vreodata. Dar nici asa nu iti pot arata cat de mult imi lipsește perioada in care am crescut împreună. Nu iti pot arata cat de mult regret fiecare lumare stinsa de rasuflarea mea orbita de amuzamentul copilăriei care incet s a transformat in chin

O de as putea sa adun toate cuvintele! Tot ce inseamna iubire, si sa fac o poezie, dar nici asa n as putea exprima cat de mult tin la tine…

Pentru mine ai fost tot, mama, tata, sora, prietena. Pentru mine o eternitate impreuna e prea putin timp, ai fost tot ce am avut mai bun, si nu iti pot explica cat de mult ma durea cand puneai pe altcineva deasupra mea

Pentru mine tu esti tot, si mereu a fost asa…

Te iubesc din toata inima

Draga ta Irina

Astazi să amintim limbii române

Despre o parte din sufletul ei

Despre inimii ce bat in luceafar 

de-un secol si mai bine

Despre litere 

Despre doruri 

Despre junimea si poporul 

Despre cuvinte marete 

Despre trădări si țărișoară 

Despre destin

Despre OM

Despre tine,MIHAI EMINESCU 

Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.

Florin Ristea 

Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE

10:08

The color of trees,

The color of grass freshly cut on a spring evening.

It represents life, growth, and so many more.

I used to think of him when i heard green,

He had something no one could ever steal.

Something special, something quite real.

Something, i have never seen.

Green, this color that reminds me of him,

I hate that i love it so much, with it perks and dark sides.

It represent so many things, one of them being the one and only him.

I see him when i think of it, every night in evey dream,

I felt alive knowing it was real, truly now you must think it disappeared.

It has not, tho i dont have it, i lost it, it was a bad habit .

It was so special so clean,

This green color that you could only dream,

He had it, it was his.

It was a piece you could only wish to steal, tho impossible if you ask me.

Green, the color of growth , the color of life, and most importantly the color of his beautiful…eyes.

Băiatul meu cel mare,

Fie viața cât de grea 

Tot aici e mama ta! 

Fie lumea cât de bună

Mama ,tot o să te-ndrume.

-U.A-

Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,

Prin tente mohorâte și gălbui,

Să spună despre-un câine ce se-îneacă

O vizuală-istorie oricui.

Talazurile-l poartă în derivă,

Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,

Spre care vălurirea agresivă

Aruncă spume într-un alb de miei.

Iar botul către-înalt i se îndreaptă,

C-un gest milos din ochiul său făcut,

Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă

Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.

Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,

E Castul ce se chinuie-n obidă.

M-am urcat
Pe acoperiș
Să mă învelească
Stelele
Și tocmai am prins
Luna
Între degete
Era pustiul la ea
Pentru un timp,
Iar pe pământ
Puțină nemișcare,
Că noapte doar era
Și numai atunci
Luna  răsare
Să întrebe
De ce am dat-o
Iubirii în dar.
Pe tine luna
Când te-a întrebat?...

Deleted Deleted Deleted

Ne e mut sufletul de zâmbete

Zâmbete celeste, suflate de copii

Pe-ale noastre frunți bătătorite 

De paradigme tot mai încâlcite 

Uităm că suntem toți copii!

Ei sunt speranță, ei sunt rouă

Ei sunt astrele-aurii

Ce dau nouă, norilor, răgaz

Să scuturăm atâta ploaie

Povarnic suntem încărcați

Dar ei, cu simplitatea lor zeiască

Sunt dar divin, ce reușesc

De fiecare dată să ne spună:

- Priviți în sus, ai mei părinți

- Astăzi cerul e senin!

Marius Ene, Polonia, 01.06.2024

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Egiptenii

XXXI dinastii

Dar XIX

Istorii grele, timpurii

In mii de ani surprinse

Pe pagini galbene, aurii

Prin trestii, papura

Ori pene magice

Din pasari vii

Stilouri mii si mii

In diferite feluri, 

In diferite forme de a fi

Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro

Într-o solniță hazlie

S-au gândit acum să stea

Boabe mici și colorate

Printre sarea cea de nea

Dar văzând că nu-i de şagă

Se gândeau acum deodată :

-Cine o să ne mai ia?

-Să ne pună laolaltă

-În pipernița cea mică 

-Unde ne-antrenam cândva

-Să dăm gust de catifea

Doar că ele nu știau 

Când mâncam adesea boabe 

Gustul lor de catifea 

Era tot ca cel de ace..

Ce pe limbă ne-nțepa

Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45