Esec esuat

Încerc de o juma' de ora,

Sa scriu și eu măcar un vers.

Nimic din capul meu nu iese,

I-a stai....

...era un gând un pervers.

Vroiam sa scriu și eu o poezie,

Sa ma simt ascultat,

Vroiam sa vad dacă mai am ceva în cap,

Aveam cândva, eram chiar talentat.

Păcat...

Stau întins pe malul apei

Și mă bate briza mării,

Vai cât este de frumos

Chiar și la sfârșitul verii.

Am plecat de la răcoare

De sub vârful Pietricica,

Poate fur un pic de bronz

Că la aur...șansa-i mică.

Valu-mi vine pân' la glezne

Și aduce alge, scoici, nisip,

Simt cum ceva mă izbește

Când mă uit, văd că-i..un șip.

Dinspre mare către plajă

Vine-un sunet de vapor,

Iar un om cu gura mare

Strigă..îmbarcarea domnilor.

Vasul pleacă în croazieră

Însoțit de-un stol de pescăruși,

Care-ți fură chiar din palmă

Și pe harță parcă-s..puși.

Soarele mă frige tare

Și pe burtă și pe cap,

Încerc gura cu o bere

De arsură poate scap.

Se aude-un megafon

Ce ne cheamă la spectacol,

Vine-o tanti cu porumbul

Cică-i din terenul ei agricol.

Nu mai stau deloc pe gânduri

I-au porumbul și biletul,

Număr restul din buznare

Și constat că-i mic bugetul.

Îmi pun ochelari pe nas

Și citesc atent de pe bilet,

Populară, pop și cu manele

Și Romică cu Palade..în duet.

Vine seara, plec la cazare

Să mănânc ceva în grabă,

M-aș întinde pentr-o oră

Dar nu pot se cântă-arabă.

Ora a venit pentru spectacol

Îmi pun pantaloni și un tricou,

Pentru noapte când e rece

I-au cu mine și-un sacou.

Nu vă spun ce show a fost

Și doar c-a făcut toți banii,

Pe la două vin spre casă

Puțin trist că se duc...anii!

Într-o poiană în pădure,

Unde îs multe fragi şi mure.

Se spune că a stat odată,

Albă ca Zăpada noastră.

Şi avea şapte pitici,

Unii mari şi alţii mici.

De ea s-au îndrăgostit,

Şi-o iubeau necontenit.

Şi-o iubeau, şi-o adorau,

Cu ea toţi ei se jucau.

Când veneau din fund de mână,

O vedeau ca pe o zână.

Şapte pitici, ce erau afurisiţi,

Unii mari şi alţii mici.

După ce seara mâncau,

Cu ea dragoste făceau.

Dragă Alba cum îţi place,

O întrebă Înţeleptul în şoapte?

Ruşinosul stă şi aşteaptă,

Răspunsul ca să îl primească.

Bucurosul şi Hap Ciu,

De la început ei ştiu.

Că atunci când rândul le vine,

Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,

Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.

Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.

Unii o iau pe la spate,

Că la doamnă aşa îi place.

Unii io trag sus încet,

Că acolo au mult succes.

Alţii în patru labe o pun,

Că îi futaiul cel mai bun.

Alţii îi dau un număr, două,

În poziţia şaizeci şi nouă.

Şi uite după o noapte întreagă,

Ea Alba ca Zăpada noastră.

Este acum terminată,

Că piticii au tras-o toată.

Albă ca Zăpada îi tare fericită,

De pitici că a fost iubită.

În căsuţa fermecată,

Chiar în păduricea deasă !

Am  o   surioara  foc
si imi place s-o invat
simplu,ca sa o conving
eu  pe  ea nu o alint.
Surioara mea dulcika
rea frumoasa mititica
am sa-ti pun o intrebare
mai ai de dormit tu oare?
Simpla vesela glumeata
Buna dimineata!
ma saluta in toata ziua
sora Albinuta.

Îmi e sortit s-alerg întruna,

Să bântui logice extreme,

Să stau cu soarele şi luna,

Şi intrigat să le recit poeme.

Hrănesc gorile ostenite,

Mumii cu vesele chipuri,

Colind peste lumi bântuite,

Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.

Prăpădul prin suflet străbate,

Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,

Îmi car amărăciunea în spate,

Şi scuip peste vin şi prescură.

Noaptea îmi mângâie pleoapa,

Beteag, mai fac încă un pas,

Cu umbra-i mă caută groapa,

Mă ridic spre lumini…bun rămas!

Mă simt ca un țărm de valuri lovit,

Ca peștele orb după râmă lihnit,

Ca razele lunii ce-n crepusculi se scurg,

Eu, roșul nisip vânturat în amurg.

Stavilopozii m-apasă întruna pe ploape,

Ochii-i deschid jumătate sub ape,

Acostează corăbii pe brațul meu stâng,

Uitate de vreme ancore plâng.

Noaptea se lasă lunecând prin ravene,

Marea îmi curge sfioasă prin vene,

Ochii-mi sclipesc ca un far rătăcit,

Căutând spre corăbii dacă tu ai sosit.

Nisipul mi-l cern sub priviri de stihii,

Numele-n zori să vii să ți-l scrii,

Dig să mă fac peste apa întreagă,

Niciodată valul, lovind să îl șteargă.

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro

Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?

De false judecăți corecte 

Crescute-n ani de critici, de suspin

De mari orgolii ce revin

Şi iarăsi.. tot revin

Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate

Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate

Eşti frate geamăn cu Orgoliul

Şi el şi tu, aievea judecați

Ca fiind superiori şi veşnici

Dar veşnic asprii, neînduplecați

Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori

Şi totuşi ..judecați!

Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc

Nu poate potoli asemenea potop

Potop de sete de dreptate,

Potop de ruginite creiere deşarte

De ură, de mândrie, de umilință vie

Ce te aduc să simți, să spui, 

Să crezi cu patos, cu tărie

Că viaţa e doar parte din Mândrie

Deşi eşti ființă unică şi încă vie

Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie

În zece ani de lupte de dreptate

De compromisuri limită, forţate

Ajuns-ai să le spui pe toate

Cuvinte aspre şi grețoase

De-ar fi mai blânde ale tale

Limbă de foc, inimă de taur

De-ai şti că tot şi toate ce le judeci

Au şi din gena ta o parte

Poate ai fi mai iubitoare

Aşa cum spui că eşti de fapt

Aşa cum le pretinzi pe toate

De cauți mereu vină

De critici în surdină

De poveşteşti adesea tuturor

Că tu eşti doar lumină

Iar eu adesea întuneric copt

De crezi că astfel sunt de vină

Cum vrei să nască un nou nou

Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?

Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul 

De tot repeți aceeaşi strofă

Ți doar să-mi spui că eu,

Sunt tot acelaşi negru vis, 

Sunt tot acelaşi om - neomul

Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania

Deleted Deleted Deleted

Într-o solniță hazlie

S-au gândit acum să stea

Boabe mici și colorate

Printre sarea cea de nea

Dar văzând că nu-i de şagă

Se gândeau acum deodată :

-Cine o să ne mai ia?

-Să ne pună laolaltă

-În pipernița cea mică 

-Unde ne-antrenam cândva

-Să dăm gust de catifea

Doar că ele nu știau 

Când mâncam adesea boabe 

Gustul lor de catifea 

Era tot ca cel de ace..

Ce pe limbă ne-nțepa

Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române