Esec esuat

Tristețe să fii tu toamnă?

Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!

Porți stranie mască de bal,

Precum fata bătrână se-ascunde de lume!

Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...

Și totuși zâmbește de-i vremea bună,

Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!

Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!

Și roade destule și vinul,

Si cântul sau dansul sau versul,

Veșminte de aur porți cu mândrie,

Apoi ni le dai tuturor azvârlind

tot ce ai!

Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,

Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,

Mori ușor ca apoi să renaști...!

Nevrând nume să porți,

Ți se spune nostalgica toamnă,

Tu însă doar te amuzi și zâmbești!

(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Sunt umbre într-o lume de lumină,

Sunt suferințe într-o viață senină,

Sunt lacrimi ascunse în zâmbete false,

Sunt dorințe tăinuite, nerostite și apăsătoare.

Suntem oameni pierduți în agitația zilelor,

Căutând un sens în toate senzațiile trecătoare,

Dar uneori ne pierdem în tot haosul și confuzia,

Încercând să ne găsim drumul prin viață, la fel ca într-o labirint.

În această lume amară, în care totul pare să fie efemer,

Căutăm iubirea și ceea ce ne face cu adevărat fericiți,

Dar de multe ori uităm să privim în noi înșine,

Uităm să ne împărtășim sentimentele și emoțiile.

Suntem oameni fragili, dar puternici în același timp,

Cu vise și speranțe care ne călăuzesc prin întuneric,

Cu cicatrici care ne amintesc de trecut și de greșelile noastre,

Dar și cu puterea de a ne ridica din nou și de a merge mai departe.

Plouă întruna mărunt și e frig,

Cerul e negru și norii se lasă,

Sunt singur pe stradă și strig,

Ieși lume trândavă din casă.

Picură întruna din cerul pătat,

Iar ploii nu-i pasă de mine,

Singuratic mă plimb și uitat,

Pe străzile lungi și străine.

Plouă barbar din văzduh,

Iar străzii nu-i pasă de mine,

Singuratic mă plimb ca un duh,

Prin ploaia cu stropii ciorchine.

Plouă întruna cu picuri gemând,

E toamnă, o toamnă setoasă,

Singuratic mă plimb tremurând,

Iar lumii… de mine nu-i pasă.

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

Despre alegerile de acum

mulți vor scrie oarecum.

Eu am să scriu imediat,

să nu regret că am uitat.

Da, ele ne sunt necesare

pentru România Mare,

unde sunt mulți democrați,

liberali și tehnocrați.

Între ei  sunt auriști,

unii sunt chiar useriști,

udemeriști, peuneriști

și mulți alții cam la fel....

Toți se socotesc model

de cinste și de dreptate.

Au uitat de demnitate.

Dar așa cum sunt votanții,

așa sunt și candidații;

unii se cred mai frumoși,

alții se cred viguroși.

Se prind în horă, tresaltă,

alții pe arcuri se saltă,

s-arate la fiecare

că sunt zdraveni pe picioare.

În țară e harababură,

parc-am merge pe-arătură.

România se divide

în zeci de grupuri și partide,

ba și-n grupulețe și clanuri.

Cine-or fi cei ce fac planuri

de dezbinare și ură

și în viață, și-n cultură?

Ieri votam pe-ai noștri Ion și Ioana,

Acum votăm ”străinii” Piedon și Piedoana!

Mulți candidați ajung la limită

unii renunță, alții ezită.

Pe toți  îi privesc cu drag...

mai ales atunci când se retrag.

Se zice că cei mai buni

ar fi candidații comuni.

Vom trăi și vom vedea

de-o fi sau n-o fi așa.

Pentru toți domnii primari

și stimați parlamentari,

și pentru cei ce votează:

Hora Unirii nu se minează!

Alegători, aveți răbdare,

nu votați la întâmplare!

Vă îndemn  să citiți tot

din buletinul de vot!

Zic pentru cei ce-au mai votat

și apoi au regretat.

pe aceeași pală de vânt, o mirare a firescului în sine,
despre-o nu știu ce fandosită de fantezie
a culorilor a descris o traiectorie
ciudată de spirit, prin oceanele unei materii cenușii...

trecea, împopoțonat, un maistru de ceremonii...
în liniștea aceea de granit, dăltea zelul
trepte spre cer, câte trei, câte cinci, șapte, nouă,
oglinda purta soarele în ea și doamnă, chiar luna!

Prometeu, apoi, i-a dat un foc
bătrânului cu pipa și nu mare i-a fost
uimirea unui altfel de răsărit,
cu trandafirii pe rouă și cu bătaia vântului în jilț...

și-o șoaptă de-un tinitus infernal
înmărmurită într-un semn de întrebare,
într-un final de portativ dement,
din care, rând, pe rând chei sol, diezuri și chei sol...

focul, firesc, îmbie negrul de fum să acceadă
într-o quantică iubire a unui android
dezumanizat, în dans cu însăși natura
demonică a unei frumuseți de lut...

pe rândul al doilea, cu ochelari,
totul pare atât de pur și de sofisticat
printre valurile de minute contradictorii,
că până și încheierea poate dura eoni!

că vers, după vers, linii paralele se apropie,
într-un infinit tern și plictisitor,
iar depărtarea poate fi martoră
a cât de mult ne-am fi dorit acum, punct!

o demult uitată parte dintr-un pahar pelin,
parodiază o senzație în tâmple și sub pleoape
și-un sorb strident în oglindă îmbie
înspre o licoare ce pretinde-se a fi un vis.

cu toate că par așezate mai viclean
din călimară, cuvinte și tot felul de fluturi mov
inundă spațiul dintre lumi, într-o notă
de spectacol absurd și cam atât!

Regina gheții pe metal

Tribuna ți-este sânge dulce

Tu faci scânteie de cristal

Și galerii le faci ferice

Urcând solemn pe piedestal! 

Marius Ene, Polonia, 30.03.2025

Pe acest tărâm presărat cu piscuri

Presărat cu dealuri și cu verzi câmpii

Este marea-albastră, ce ni se deschide

Și ne-ndeamnă zilnic să mai fim copii

Este țara toată, eul nostru demn

Doruri multe poartă, doruri mult dorite

"O, rămâi, Luceafăr!" viu în vremuri mute

Eminescu astăzi, Eminescu mâine 

Viu în cărți, în suflet, viu și în cuvinte 

Știm că "Vreme trece,", știm că "vreme vine"

Până când, din nou ne-om aminti de tine,

"O, rămâi" al nostru, "O, rămâi" cu bine!

Marius Ene, 15.01.2025, Polonia

Uităm că suntem încă ființe mici

Ce nu-și găsesc adesea rostul lor

Pe deplin îngăduit suntem un cor

Cu voci aritmice cântăm polemici

Întotdeauna suntem logaritmici

Marius Ene, Polonia, 30.03.2025

Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle

Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele

Ai soarele-n spinare și cer de gențiene

Marius Ene, Polonia, 04.04.2025

A fost una, o Mirinda

Sub Soarele-i tot ea,

Albastra, cum e Luna

Si speri ca vesnica e ea,

Mirinda

Si in galceava-i mare,

Cu mici si bere de Galati

Apare ea, sub Soare

Mirinda din Carpati.

Si ca sa-ti fie bine

Mereu culoare, mereu gust

Mult zahar si potasiu

Albastru..ca de Prut!

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰