Singurul sărut

Sub masca nopții
ancorez razele lunii`n părul tău;
atât de sublim, chipul tău îmi cotrobăie prin
sertarul ultimelor sentimente
și-mi mângaie dorul ce spre tine
se unduie
neincetat,
neincetat!

O mie de cuvinte rostogolite
din tăcerea nopții, fur,
iar din șuvițele tale
poemele, în șoaptă, ți le scriu.

Am patul plin de stele
și de câte ori tresar,
exilat în paradis,
sărutul tău deliric
e izvorul speranțelor
ce-mi pictează tot universul.

Citind aceste rânduri
inima-ți surâde
draga mea
și știu,
știu prea bine
că zâmbetul tău tainic de-acum
mă va urmări oriunde.
O altă noapte se va-ntâmpla mereu,
dar nu uita,
doar zâmbetul tău
naște frumusețea
în sufletul lumii.

Ãsta e dorul meu ce te cheamă!

Sub soarele veșnic al Mediteranei,

măslinul își înfige rădăcinile în piatră

ca o inimă care sfidează moartea

și își prelungește bătăile dincolo de timp.

El nu-și șoptește anii, ci mileniile.

Din trunchiul său brăzdat se prelinge timpul,

iar seva lui, ca un untdelemn aprins,

țâșnește în lacrimi dulci -

ecoul celor ce au iubit

și au rămas nepieritori în iubire.

Măslinul știe să fie etern:

își lasă trupul despicat de vânturi,

dar renaște din fiecare fisură.

Așa e și inima mea -

întâi tânără și zbuciumată,

sângerând uneori,

se frânge în amar,

dar mereu roditoare,

în umbra brațului tău.

Apoi, în înțelepciune,

un ulei ce unge icoane,

ce arde în candele,

ce dă viață veșniciei.

O, femeie, tu ești câmpul însetat

unde rădăcinile mele sapă până la adâncuri,

căutând izvoarele ascunse.

Din rădăcina ta izvorăște dorul,

din frunza ta se naște rugăciunea,

iar pe buzele tale se odihnește

psalmul nerostit al amorului.

Chiar dacă vânturile despică pământul,

chiar dacă imperiile cad în praf,

noi vom rămâne înfloriți,

un singur trunchi,

o singură umbră,

o singură lumină.

Măslinul meu nu e copac,

ci templul iubirii nemuritoare.

Cu tine
nu e nici început,
și nici sfârșit.
Nici măcar un salut,
nici adio.

Doar un simplu perpetuum mobile
ce-mi străbate colțurile de suflet,
răspândite
în toate încăperile lumești -
aici și acolo,
aproape și departe.

De vei zâmbi,
doar văzduhul te va cuprinde
în mii de șoapte,
și tot ce iubești -
efemer -
te va urma.

Nu va fi doar țipătul clipei -
aproape,
căci eu îți voi fi:
orizontal și vertical.

Doar tu,
și tinerețea,
și ochii tăi bruni -
atât s-a putut.

Aș vrea să mistui lipsa ta,
cu o torță aprinsă din inima mea,
să spintec, în flăcări, tsunamiurile tăcerii
și valurile de dor ce-mi străpung ființa,
iar după furtuna răzvrătită
a vastului ocean de absență,
să te aștern, senină de-a pururi,
pe cerul neostenit al sufletului meu.

Când ceru-i negru ca smoala
Și otrava visului
Scuipă strigăte desculțe
Din care boala se hrănește,
Atunci sunt dezmembrat
Din umbra ecoului meu.

Mă strecor încet pe bulevard,
noiembrie aleargă ca un nebun.
sub paşii mei, lumea prinde contur...
ce noiembrie mahmur.

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,

O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă

Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri

…Te-am cautat. Unde erai ?

Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute

Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,

Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea

Te-am gasit , sus , pe Lună

 Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :

Te-am căutat, ești bine ?

Visează cu mine iubito

Cât încă cerul este albastru și-i al nostru...

Lasă-te purtată de visele tale

Ce eu ți le-am trimis decolorate,alb-negru,

Tu pune-le culorile doar

Și spune-mi ce-ți place sau nu

Primește sărutul meu,

Ti-am povestit unde-i locul lui

Pe buzele tale,

Și ține-l acolo o mie de ani,

Ce par o clipă doar,

Mai bine așa,

Și spune-mi ce pot face

Când ești departe de mine,

Sau cum să scap de o mie de suspine..

Visează cu mine iubito

Cât încă cerul este albastru și-i al nostru

Sau poate-i mai bine să poarte culorile tale,

Iubirea noastră-i aproape să se nască,

N-o vom lăsa să moară vreodată....

Eu îți promit ție iar tu îmi vei promite mie,

O mie de vise ,o mie de ani,

Atâtea clipe-mpreună cu noi doi ținându-ne de mână,

Sau îmbrățișați cum îți place

Nu-i oare așa începutul de Rai,

Nu-s îngerii acum printre noi,

Cine știe ar putea să ne spună și nouă ....!

(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Și dincolo de lume 

Eu aș rămâne,

Și dincolo de suflete oarbe 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și dincolo de zile triste 

Când nu mai simți sensul, 

Și dincolo de obstacole 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și dincolo de nori 

Unde soarele n-ar da să se arate

În nopți de toamnă înnorate 

Eu tot cu tine aș rămâne.

Și mai presus de ani ce trec 

Și dincolo de zile numărate, 

Când viața pare să nu aibă sens 

Eu te-aș ține de mână și tot cu tine aș rămâne pe veci.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun.

Sa ma ascunzi îngândul tău o noapte

Sa îţi renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cumîţi vorbesc în.şoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi..

Sărut.

Sărut marea, sărut pământul, sărut trunchiul copacului uscat și trupul tău firav si parfumat.

Mă îmbată.

Mă îmbată savoarea sărată, mă îmbată suflarea creată, aroma trăirii și dorința privirii.

Ascult.

Ascult undele agitației, liniștea profunzimii, ascult bucuria și tristețea, și suflarea ta ușoară la urechea mea.

Privesc.

Privesc orizontul etern, cum cerul și pământul se iubesc și cum în ochii mei se contopesc, într-un infinit de gânduri și sentimente tulburi.

Privesc umil și efemer în fața ta, și mă las să cad în circuitul vieții.

Slujesc cerul, dar am ales epuizarea tinereții.

Am ales slăbiciunea, să fiu vulnerabilă în ochii tăi,

Să mă dezbrac de orice apărare…

Ți-am oferit un mănunchi de chei,

Ce mă deschid din cap până-n picioare.