Visul!
Nu scriu să-mi arăt măiestria
Nici c-aș dori să fiu mare poet,
Și doar visez să-mi traduc visul
Fără vreun merit de-a fi profet
Și cine în viața asta păcătoasă
Nu își dorește visul împlinit?
După ce luptă dreaptă el a dus
Cu sine și cu cei ce i-au greșit
De când mă știu eu am visat
Să am aripi să pot să zbor,
De sus să văd și să-i salvez
Pe toți acei ce fără vină mor
Dar cum și visul e visare
Și ne sculăm dezamăgiți,
Trezit îmi zic că nu se poate
Ca om să-nvii pe cei muriți
Voi lăsa visul să mă-ndrume
Cât va rămâne în somnul meu,
Să nu greșesc în astă lume
Iar omul..cum hotărăște Dumnezeu!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 6 января 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 570
Стихи из этой категории
Povestea mea
Inima-mi pompează versuri
de aproape zece ani.
Gândurile se adună-n strofe
de apeoape zece ani.
Cu rima m-am certat demult,
dar mă iubesc în taină
cu figurile de stil
de aproape zece ani.
A fost secretul meu
amorul cu poezia
până acum,
când am curajul
să spun
ăsta-s eu!
(All rights reserved)
,,Nu te enerva" în turcă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Sadece bir kelime
Rastgele söylendi
affetmez
Beni yere seriyor.
kalp inanır
Düşünce onu ölçer,
Sessizlik gitti
Sonsuza kadar.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.
Sadece bir kelime
Bu bana ağır düşünceler getiriyor
Ve sadece onlarla
Beni çevreliyor.
Bu kıskançlık
Bir yük olarak geliyor
Ve tarif edilemez bir kabus
Rüyadaki gece iner.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.
Ve bileceksin
Sana söylemek
Neyse,
herkes kim
Kızma!
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Kızma!
Am băut în vis cu Nichita
Am băut în vis cu Nichita,
Pe-o frunză în codri pustii,
Și mi-a povestit cum ispita,
L-a stors de cele "11 elegii".
Am băut în vis cu Nichita,
Și începu să mă-nedemne,
Cum să-mi alint iubita,
Cu " Noduri și semne".
Am băut cu Nichita în vis,
Și mi-a spus că-s nătâng,
Să nu mai stau în mine închis,
Pentru că " Oasele plâng".
Am băut în vis cu Nichita rebelul,
Amândoi pregătindu-ne flintele,
Însă el întrerupse duelul,
Rostind... " Necuvintele".
Am băut în vis cu Nichita,
Şi ne era trează beția,
Am băut mult cu Nichita,
Până m-a îmbătat poezia.
Veghetorul
Mi-e întreaga viață numai chin,
Un fulger din pământ spre cer,
În sânge-mi curge doar venin,
Și mușc din patimi și mister.
Alerg cu umbra în sincron,
Și construiesc giganți de lut,
Sunt pregătit de Armaghedon,
De sfânta luptă către absolut.
Mi-e întreg trecutul în pustiuri,
Și cern în plete ploi și vânt,
În cer, spășit, îmi caut alibiuri,
Când sunt chemat de Geea în pământ.
Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,
Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,
Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,
Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.
Absorb în mine a lumii răutate,
Smerit păzesc un sumbru viitor,
Car multe centenare în etate,
Și-s blestemat să fiu nemuritor,
Să stau de veghe aici pe stânci,
Cu veșnicia injectată în genom,
Iar moartea mea va fi numai atunci,
Când va pieri și cel din urmă om.
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Albă ca Zăpada noastră
Într-o poiană în pădure,
Unde îs multe fragi şi mure.
Se spune că a stat odată,
Albă ca Zăpada noastră.
Şi avea şapte pitici,
Unii mari şi alţii mici.
De ea s-au îndrăgostit,
Şi-o iubeau necontenit.
Şi-o iubeau, şi-o adorau,
Cu ea toţi ei se jucau.
Când veneau din fund de mână,
O vedeau ca pe o zână.
Şapte pitici, ce erau afurisiţi,
Unii mari şi alţii mici.
După ce seara mâncau,
Cu ea dragoste făceau.
Dragă Alba cum îţi place,
O întrebă Înţeleptul în şoapte?
Ruşinosul stă şi aşteaptă,
Răspunsul ca să îl primească.
Bucurosul şi Hap Ciu,
De la început ei ştiu.
Că atunci când rândul le vine,
Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,
Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.
Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.
Unii o iau pe la spate,
Că la doamnă aşa îi place.
Unii io trag sus încet,
Că acolo au mult succes.
Alţii în patru labe o pun,
Că îi futaiul cel mai bun.
Alţii îi dau un număr, două,
În poziţia şaizeci şi nouă.
Şi uite după o noapte întreagă,
Ea Alba ca Zăpada noastră.
Este acum terminată,
Că piticii au tras-o toată.
Albă ca Zăpada îi tare fericită,
De pitici că a fost iubită.
În căsuţa fermecată,
Chiar în păduricea deasă !
Povestea mea
Inima-mi pompează versuri
de aproape zece ani.
Gândurile se adună-n strofe
de apeoape zece ani.
Cu rima m-am certat demult,
dar mă iubesc în taină
cu figurile de stil
de aproape zece ani.
A fost secretul meu
amorul cu poezia
până acum,
când am curajul
să spun
ăsta-s eu!
(All rights reserved)
,,Nu te enerva" în turcă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Sadece bir kelime
Rastgele söylendi
affetmez
Beni yere seriyor.
kalp inanır
Düşünce onu ölçer,
Sessizlik gitti
Sonsuza kadar.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.
Sadece bir kelime
Bu bana ağır düşünceler getiriyor
Ve sadece onlarla
Beni çevreliyor.
Bu kıskançlık
Bir yük olarak geliyor
Ve tarif edilemez bir kabus
Rüyadaki gece iner.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.
Ve bileceksin
Sana söylemek
Neyse,
herkes kim
Kızma!
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Kızma!
Am băut în vis cu Nichita
Am băut în vis cu Nichita,
Pe-o frunză în codri pustii,
Și mi-a povestit cum ispita,
L-a stors de cele "11 elegii".
Am băut în vis cu Nichita,
Și începu să mă-nedemne,
Cum să-mi alint iubita,
Cu " Noduri și semne".
Am băut cu Nichita în vis,
Și mi-a spus că-s nătâng,
Să nu mai stau în mine închis,
Pentru că " Oasele plâng".
Am băut în vis cu Nichita rebelul,
Amândoi pregătindu-ne flintele,
Însă el întrerupse duelul,
Rostind... " Necuvintele".
Am băut în vis cu Nichita,
Şi ne era trează beția,
Am băut mult cu Nichita,
Până m-a îmbătat poezia.
Veghetorul
Mi-e întreaga viață numai chin,
Un fulger din pământ spre cer,
În sânge-mi curge doar venin,
Și mușc din patimi și mister.
Alerg cu umbra în sincron,
Și construiesc giganți de lut,
Sunt pregătit de Armaghedon,
De sfânta luptă către absolut.
Mi-e întreg trecutul în pustiuri,
Și cern în plete ploi și vânt,
În cer, spășit, îmi caut alibiuri,
Când sunt chemat de Geea în pământ.
Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,
Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,
Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,
Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.
Absorb în mine a lumii răutate,
Smerit păzesc un sumbru viitor,
Car multe centenare în etate,
Și-s blestemat să fiu nemuritor,
Să stau de veghe aici pe stânci,
Cu veșnicia injectată în genom,
Iar moartea mea va fi numai atunci,
Când va pieri și cel din urmă om.
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Albă ca Zăpada noastră
Într-o poiană în pădure,
Unde îs multe fragi şi mure.
Se spune că a stat odată,
Albă ca Zăpada noastră.
Şi avea şapte pitici,
Unii mari şi alţii mici.
De ea s-au îndrăgostit,
Şi-o iubeau necontenit.
Şi-o iubeau, şi-o adorau,
Cu ea toţi ei se jucau.
Când veneau din fund de mână,
O vedeau ca pe o zână.
Şapte pitici, ce erau afurisiţi,
Unii mari şi alţii mici.
După ce seara mâncau,
Cu ea dragoste făceau.
Dragă Alba cum îţi place,
O întrebă Înţeleptul în şoapte?
Ruşinosul stă şi aşteaptă,
Răspunsul ca să îl primească.
Bucurosul şi Hap Ciu,
De la început ei ştiu.
Că atunci când rândul le vine,
Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,
Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.
Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.
Unii o iau pe la spate,
Că la doamnă aşa îi place.
Unii io trag sus încet,
Că acolo au mult succes.
Alţii în patru labe o pun,
Că îi futaiul cel mai bun.
Alţii îi dau un număr, două,
În poziţia şaizeci şi nouă.
Şi uite după o noapte întreagă,
Ea Alba ca Zăpada noastră.
Este acum terminată,
Că piticii au tras-o toată.
Albă ca Zăpada îi tare fericită,
De pitici că a fost iubită.
În căsuţa fermecată,
Chiar în păduricea deasă !
Другие стихотворения автора
Potecă de petale!
Gândul mi-l împletesc cu visul
Și-mi fac potecă mică de petale,
Căzute din florile ce nu-s udate
De cineva la care-mi cer iertare.
Privesc cum vântu-mi bate poarta
Care și zi și noapte este deschisă,
Crezând că poate tu o vei închide
Venind la mine de amintiri...trimisă.
Încerc să scriu vreo două rânduri
Ca mai apoi să le trimit spre tine,
Dar unde să mă plimbe scrisul
Când tu refuzi să auzi de mine.
Așa că șterg tot ce-am gândit
Și numărul știut îl fac pe telefon,
Aștept emoționat să-mi spui...alo
Și trist aud, număr greșit...pardon.
Deschid fereastra și lunii îi vorbesc
Despre a mea grijă ce mă frământă,
O rog în gând să mă ajute s-o găsesc
Pare să înțeleagă dar nu-mi...cuvântă.
Gândul mi-l despletesc de vis
Și merg spre pat pentru culcare,
În timp ce lacrima inundă ochiul
Că te-am pierdut și asta...doare!
Soarele și Luna!
Îmi place lumina Soarelui apune,
Și când se-ascunde după munte,
Și cum Luna pe cer se-aprinde,
Dorind cu noaptea să se-nfrunte
Simt bucurie când vine dimineața,
Și noaptea se retrage la culcare,
Să văd din nou cum Soarele răsare,
Și cum pământul prinde culoare
Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,
Pe Cer să strălucească împreună,
Să nu mai fie noapte și doar zi,
Și lumea să devină, un pic mai bună
Acum eu înteleg că după munte,
Soarele nu e ascuns și e cu Luna,
Putere-i dă să lumineze-n noapte,
Frați buni ei rămânând..întruna...
Ea sora luminată, El strălucitul..frate!
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
E primăvară iar!
Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,
Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,
Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,
Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi
Pe cer cocorii zburând se-aud,
Venind din țări aflate mai la sud,
Ei toți își caută locul și cuibul,
Părasit la vreme de cules porumbul
Pe câmp tractoarele ară cu zor,
Răstoarnă brazda, lăsând răzor,
Țăranul pune sămânța în pământ,
La cer privește, ploaia chemând
În aer sute de roiuri de insecte,
Cu mare grijă își caută traiecte,
Știute doar de ele și cu un scop,
Polenizări să facă plantelor, nonstop
E primăvară, începe-o nouă viață,
Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,
Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie
Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!
Potecă de petale!
Gândul mi-l împletesc cu visul
Și-mi fac potecă mică de petale,
Căzute din florile ce nu-s udate
De cineva la care-mi cer iertare.
Privesc cum vântu-mi bate poarta
Care și zi și noapte este deschisă,
Crezând că poate tu o vei închide
Venind la mine de amintiri...trimisă.
Încerc să scriu vreo două rânduri
Ca mai apoi să le trimit spre tine,
Dar unde să mă plimbe scrisul
Când tu refuzi să auzi de mine.
Așa că șterg tot ce-am gândit
Și numărul știut îl fac pe telefon,
Aștept emoționat să-mi spui...alo
Și trist aud, număr greșit...pardon.
Deschid fereastra și lunii îi vorbesc
Despre a mea grijă ce mă frământă,
O rog în gând să mă ajute s-o găsesc
Pare să înțeleagă dar nu-mi...cuvântă.
Gândul mi-l despletesc de vis
Și merg spre pat pentru culcare,
În timp ce lacrima inundă ochiul
Că te-am pierdut și asta...doare!
Soarele și Luna!
Îmi place lumina Soarelui apune,
Și când se-ascunde după munte,
Și cum Luna pe cer se-aprinde,
Dorind cu noaptea să se-nfrunte
Simt bucurie când vine dimineața,
Și noaptea se retrage la culcare,
Să văd din nou cum Soarele răsare,
Și cum pământul prinde culoare
Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,
Pe Cer să strălucească împreună,
Să nu mai fie noapte și doar zi,
Și lumea să devină, un pic mai bună
Acum eu înteleg că după munte,
Soarele nu e ascuns și e cu Luna,
Putere-i dă să lumineze-n noapte,
Frați buni ei rămânând..întruna...
Ea sora luminată, El strălucitul..frate!
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
E primăvară iar!
Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,
Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,
Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,
Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi
Pe cer cocorii zburând se-aud,
Venind din țări aflate mai la sud,
Ei toți își caută locul și cuibul,
Părasit la vreme de cules porumbul
Pe câmp tractoarele ară cu zor,
Răstoarnă brazda, lăsând răzor,
Țăranul pune sămânța în pământ,
La cer privește, ploaia chemând
În aer sute de roiuri de insecte,
Cu mare grijă își caută traiecte,
Știute doar de ele și cu un scop,
Polenizări să facă plantelor, nonstop
E primăvară, începe-o nouă viață,
Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,
Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie
Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!