1  

Veghetorul

 

Mi-e întreaga viață numai chin,

Un fulger din pământ spre cer,

În sânge-mi curge doar venin,

Și mușc din patimi și mister.

 

Alerg cu umbra în sincron,

Și construiesc giganți de lut,

Sunt pregătit de Armaghedon,

De sfânta luptă către absolut.

 

Mi-e întreg trecutul în pustiuri,

Și cern în plete ploi și vânt,

În cer, spășit, îmi caut alibiuri,

Când sunt chemat de Geea în pământ.

 

Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,

Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,

Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,

Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.

 

Absorb în mine a lumii răutate,

Smerit păzesc un sumbru viitor,

Car multe centenare în etate,

Și-s blestemat să fiu nemuritor,

 

Să stau de veghe aici pe stânci,

Cu veșnicia injectată în genom,

Iar moartea mea va fi numai atunci,

Când va pieri și cel din urmă om.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Veghetorul

Дата публикации: 13 декабря 2023

Просмотры: 474

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Gerul....

 

Vântul mă mușcă de față, 

Într-un frig infernal mă desfăt, 

Sângele în vene-mi îngheață, 

Cu bulgări de foc mă îmbăt. 

 

Mi-s oasele gârbove-n coaste, 

Și văd cum prăpădul revine, 

Înfrunt a gerului oaste, 

Și simt o Siberie în mine. 

 

Mi-e frig și sunt rece ca gheața, 

În cristale, de mișc, mă voi frânge, 

Jăratec aș mânca dimineața, 

Și clocot mi-aș turna peste sânge. 

 

Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi, 

Soarele nu-l mai văd nici în vis, 

Cu gerul port acum un război, 

În care focul este strict interzis. 

 

Еще ...

În zadar în germană

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

Vergeblich

 

Im Frühling, wenn die Seele vibriert,

Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,

Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,

Wir haben noch eine Wolke übrig,

Wir warten alle vergebens

Glück, das nie wieder kommt,

Nur ein flüchtiger Traum

Nachts ist der Himmel immer klar,

Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,

Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.

Wir warten alle vergebens

Glück, das uns entgeht

Und in der Seele sieben sie bitter

Gedanken, die uns täuschen,

Vergebens werden wir betteln,

Wir werden vergebens warten

Glück, das wir immer wollen,

Die kommen nicht mehr!

Wir warten alle vergebens

Glück, das uns entgeht

Und in der Seele sieben sie bitter

Gedanken, die uns täuschen,

Vergebens werden wir betteln,

Wir werden vergebens warten

Glück, das wir uns so sehr wünschen

Die kommen nicht mehr!

Еще ...

Am Plecat

Totu-i îi vechi și învechit

Toți în jur au-mbătrânit.

Ce am știut eu nou cândva

S-a pierdut pe undeva.

Si ce vechi cândva a fost

Acum nu-și mai are rost.

Am crescut eu pe aici

Cu prieteni și bunici.

Locul meu s-a ocupat,

Căci demult eu am plecat,

Dar pe voi - nu v-am uitat.

Blânda cea copilărie

Mândră floare de câmpie.

Pe aici ea s-a trecut

Si eu uite, n-am văzut.

Oameni buni ce m-au crescut,

Ce m-au învățat s-ascult,

Mulțumesc, vouă vă spun,

Pentru tot ce știu acum.

Pe alt drum eu am plecat

Si departe v-am lăsat,

Viață nouă am început,

Prieteni noi eu mi-am făcut

Sunt de acolo eu acum,

Nu mă mai întorc din drum.

Cale nouă ca din vis

Ea în larg mi sa deschis.

Fiecare-n drumu lui

Pe cărarea timpului.

Totu-i nou și înnoit

Viață nouă – bun venit!

Еще ...

Străini prin viață!

Mă uit atent în jur, nu pot să cred

Că e din nou final și început de an,

Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb

Sunt zilele mai scurte, decât știam?

 

Văd peste tot mulțimile-n mișcare

Și cum unii pe lânga alții trecem,

N-avem timp de vreo îmbrățișare

Nici cu acei pe care îi cunoaștem.

 

Străini am devenit în țara noastră

Și nu mai suntem hotărâți români,

Am devenit ca florile din glastră,

Ce se usucă făra apa, de la stăpâni

 

Venim acasă din lumea-ntreagă

Pe unde noi familii, ne-am făcut,

Să trecem pe la rude și ființa dragă

Care cândva pe toți, ea ne-a născut.

 

În țară revenim mai rar de sărbători,

Cu daruri multe și încarcați de dor,

Dar am uitat de-a noastre trei culori,

De sângele și holda sub cerul fără nor.

 

Avem  în suflet multă recunoștința

Pentru a noastră țară românească,

Și-n inimă purtăm o aprigă dorință

Ca nația română, să se trezească.

 

Grăbiți suntem și timp n-avem

Pentru o faptă bună pe pământ,

Cu toate că simțim și ntelegem

Că toți vom fi chemați la...Sfânt.

 

Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte

Să semănăm iubire pentru-a culege,

Din pomul vieții unde-am pus fapte

Că viața trece și coasa uneori....alege!

 

 

Еще ...

Fǎrǎ rost...

O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gandind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Incepe-ntr-un tarziu povestea
Unui bătran ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frant bătranul din poveste,
Iar autorul supărat
Ii strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pămant, bătran stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strangeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfantă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta".
N-avea nimic in lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui il lasă.
Ii strigă-ntr-un tarziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrane
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?"
Nu apucă insă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Inchise ochii şi muri
In ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtane!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătran stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea incepută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Pană şi eroii-mi mor
De dimineaţă...

Еще ...

Pasărea

Mă mișc
prin tăcere –
fără grabă,
fără ezitare.

Aripile nevăzute
mă poartă
acolo unde nu există sfârșit.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Pui de dac

 

 

Când eram nebun de tânăr,

Șuieram la Lună să apară,

Bezna o puneam pe umăr,

Și plecam grăbit afară.

 

Când aveam o zi mai fastă,

Îmi puneam și-o stea în frunte,

Și urcam voios pe creastă,

Ca să luminez un munte.

 

Lângă Sfinx stăteam întins

Cu-a mea beznă să-l îmbrac,

Steaua i-o puneam, convins,

Că sunt un strămoș de dac.

 

Și zvârleam grăbit în vale,

Stânci din cele mai pribege,

Să astup orice cărare,

Să fiu singur cu-al meu rege.

 

Iar din lună și din stea,

Ca-ntr-un ritual străvechi,

Flori de colț pe noi ningea,

În mănunchiuri și-n perechi.

 

Apoi, când plecam spre casă,

Mânam zori de zi în turmă,

Aveam față luminoasă,

Ca un dac de pe Columnă.

 

 

Еще ...

New age

 

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Am şters acele muzici diafane,

Şi apoi cu zgomot le-am înlocuit.

 

E secetă de graţie în trup,

Suntem treptat robotizaţi,

Mişcări de Alzheimer ne erup,

Atunci când suntem concentraţi.

 

Nu ştim să mai zâmbim frumos,

Un rânjet e la fiecare glumă,

Şi după-un hohot furtunos,

Ne apare-n colţul gurii spumă.

 

Haotic ochii-n cap se plimbă,

Imaginea o deformează,

În minte comandat o schimbă,

Şi-n cadre sataniste o filtrează.

 

Avem acum belciuge-n nas,

Ba chiar în buze, limbă şi urechi,

Precum juncanii de pripas,

Ori ivărele din porţi străvechi.

 

Avem şi pielea color tatuată,

Din creştet până în călcâie,

De nu mai ştii că e băiat ori fată,

Ori de e om sau e momâie.

 

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Comerţ noi facem cu organe,

Şi umblăm cu trupul ciopârţit.

 

Еще ...

Plecarea ta...

 

Plecarea ta mi-a sfâșiat privirea,

Și am căzut inconștient sub iarnă,

Zăpezile mi-au troienit iubirea,

Și peste munți pornit-au să o cearnă.

 

Și ninge necrezut în fiecare seară,

Iar viscolul turbat îmi urlă-n piept,

Plecarea ta m-a izgonit din țară,

Și în Siberii reci, eu zilnic te aștept.

 

Sunt plin de frig și osul te blesteamă,

Că-n colții iernii sub ger e sfărâmat,

Plecarea ta o lacrimă amară cheamă,

Din ochiul viscolit și veșnic înghețat.

 

Am să provoc chiar azi o avalanșă,

Iubiri răstogolite să o ia la vale,

Plecarea ta să n-aibă nici o șansă,

Când trandafiri o să-i răsară-n cale,

 

S-acopere cu roze albe întreg pământul,

Iar totul să miroase a iarnă și iubire,

Zăpezi și flori să-ți troienească gândul,

Plecarea ta... de fapt, să fie o venire.

 

Еще ...

Sfârşit …

 

E urât, e urât …

Cad copaci, plâng stele,

Se frâng destine, se topesc suflete…

Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,

Oamenii tac.

 

Soarele aruncă lumini negre,

Natura supraveţuieşte prin perfuzii,

Apa a devenit sânge iar sângele venin,

Animalele au devenit oameni,

Iar oamenii animale…

Urlă oamenii, urlă sinistru,

Animalele tac.

 

Pământul fuge după Marte,

Marte se ascunde după Venus …

Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.

Oare ce se întâmplă pe Pământ?

 

E urât, e urât…

Cad copaci, plâng stele,

Se frâng destine, se topesc suflete …

Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,

Oamenii tac.

 

Cad rânduri de viaţă,

Mor fulgere, se mistuie ape,

Plâng demoni, chiuie îngeri …

Florile muşcă din buruieni,

Oamenii muşcă din oameni,

Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.

 

Nu se mai respectă nimic,

Îşi bat joc de noi …

Ne batem joc de noi.

Să iasă cineva să facă ordine …

Hei, Stalin nu încerci?

Tu, Hitler, unde fugi?

Nu mai avem conducători adevăraţi,

La toţi le este frică …

Ne simţim mai bine în această frică.

 

E urât, e urât …

Cad copaci, plâng stele,

Se frâng destine, se topesc suflete …

Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,

Pământul geme, haosul urlă,

Păcat că nu mai sunt cei care tac.

 

Еще ...

Neîmplinire

 

Mâinile noastre s-au întins,

Una spre cealaltă.

Palmele lor ţipă,

De neatingere.

 

Pasul nostru a plecat,

Unul spre celălalt,

Mersul lor ţipă,

De neîntâlnire.

 

Gândul nostru a zburat,

Unul către celălalt,

Materia lor ţipă,

De neîmpreunare.

 

Dorinţele noastre au fost puse,

Fiecare pentru celălalt,

Frumuseţea lor ţipă,

De neîmplinire.

 

Еще ...

La capătul lumii

 

Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,

La capătul lumii se piaptăn-o babă,

Foamea răpeşte copilul orfan,

Căldura din soare devine mai slabă.

 

Ţipă o râmă muşcată de peşte,

Papa ordonă un nou atentat,

Delirul morţii e împăiat la ferestre,

Maica Tereza a mai născut un băiat.

 

Guiţă ai lumii conducători,

Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,

Împart pentru plebe otrăvuri, licori,

Şi seara în pat adorm uşuraţi.

 

Păsări în masă se sinucid,

Perturbate de-un new age prea modern,

Pământul devine tot mai arid,

Înghiţând în abisuri sentimentul matern.

 

 

 

Еще ...