Colegi

Eu vreau să zbor!

Să-mi smulg din piept tăcerea grea,

Și clipele ce nu mă lasă,

Să rup din vremea ce apasă,

Să slobod viața mea.

Eu vreau să zbor!

Spre-un țărm pe care nu-l cunosc,

Unde durerea nu mai cere,

Să-i dau la suflet mângâiere,

Nu lacrimi fără rost.

Eu vreau să zbor!

Și dacă-ar fi să cad din nou,

Să știu că-n mine mai rămâne,

Un strop de cer, o rugăciune

Ce nu se stinge în ecou.

Eu vreau să zbor!

Din colivia orelor târzii,

Unde suspinul prinde rădăcină,

Și-și face-n pieptul meu grădină,

Din umbre cenușii.

Eu vreau să zbor!

Prin aerul de visuri necuprinse,

Să-mi fie gândul pasăre de foc,

Să zăbovesc în orice loc,

Cu aripi neatinse.

Eu vreau să zbor!

Spre marginea luminii de-nceput,

Unde-nserarea nu mai doare,

Iar timpul curge ca o mare,

Prin pieptu-mi desfăcut.

Eu vreau să zbor!

Și-n visul meu târziu și viu,

Îmi las iubirea să mă frângă,

Ca pe o ramură plăpândă,

Sub cerul arămiu.

Eu vreau să zbor!

Căci doar în zbor mai regăsesc,

Fărâma pură de ființă,

Izvorul cald de biruință,

Din care iarăși cresc.

Eu vreau să zbor!

La orice ușă închisă, 

Fereastră să zidești, 

Și-n orice mână întinsă, 

Un ban să dăruiești. 

Să-ți fie pasul rază,

Să calci pe drum curat,

Iar inima-ți să vază,

Ce-i sfânt și-adevărat.

Din vis să-ți faci aripă,

Să zbori spre cei căzuți,

Să nu lași vreo risipă,

Nedăruită celor mulți.

Cuvântul tău să mângâie,

Acel suflet rănit,

Ca lacrima să-i suie,

Spre cerul liniștit.

Căci darul nu e aur,

Nici milă ori păcat,

Ci e cununi de laur,

În cer când ai plecat.

Pune-mi pe tâmple amurgul să ardă,

Ca pe-o cunună de spini și rubin,

Lasă-mi tăcerea în piept să se piardă,

Dar nu-mi da iubirea cu gust de venin.

Leagă-mi privirea de steaua târzie,

Frânge-mi din nume tot ce-i lumesc,

Fă din durere o lungă câmpie,

Dar nu-mi da zâmbetul fals, omenesc.

Calcă-mi pe inimă florile toate,

Fă-le cenușă sub pasul tău greu,

Dar lasă-mi iubirea fără de moarte,

Flacăra pură a dorului meu.

Stinge-mi în sânge izvoarele line,

Fă-mi din răsuflet o iarnă târzie,

Lasă tristețea să ardă în mine,

Dar ține-mi iubito dragoste vie.

Rupe-mi din zile lumina curată,

Țese-mi pe umeri cămașa de vânt,

Fă-mă uitării o umbră legată,

Dar spune-mi măcar un cuvânt.

Pe ruguri, iubito, arde-mi iubirea, 

Te uită cum torc fuioare de plâns, 

Cum luna aleargă ferindu-și privirea, 

De la marea de lacrimi ce-am strâns. 

Curg pârâiele-înapoi, 

Din pământ spre ceruri plouă, 

Curcubeie cad puhoi, 

Să hrănească stropi de rouă. 

Urcă rodul înspre ram, 

Zi și noapte-i numai soare, 

Flori de gheață am la geam, 

Și zăpadă sub picioare. 

Munții urlă spre câmpie, 

Ca-nceput oaia să-i pască, 

Toamna mulge vin din vie, 

Pui de oameni să hrănească. 

Păsări au muțit în brad, 

Cântă zilnic numai iarba, 

Iezi se-mpiedică și cad, 

Că le crește-ntruna barba. 

Ceru-și plouă stele-n lac,

Peștii zboară prin lumină,

Cocoșii pe garduri tac, 

Zorii dorm lângă găină.

Se înclină plopii-n jos,

Pământul în spate-l țin,

Norii stau fără folos, 

Și privesc cum plouă lin. 

Din fântână iese fum,

Și-l adună-n poală vântul,

Casa urcă-n sus pe drum,

Căci sub ea plânge pământul.

Lumea-ntoarsă-i tot la fel,

Cu durere și cu bine,

Scrisă-n tainicul pastel,

De condeiele divine, 

Că de-ar fi să curgă-ntruna,

Peste munți și ape cerul,

Omul iar strivi cununa, 

Și iar frânge tot misterul. 

Poate-ai ars într-un vis,

Care nu m-a cuprins,

Poate eu am tăcut,

În conflictul aprins...

Dar tăcerea m-a frânt

Ca pe-un ram prea subțire,

Și-am căzut pe pământ,

De un dor de iubire.

Dar te-ntorci, și nu spui

Ce-a fost rău, ce-a durut,

Și-apoi spui orișicui,

De un om dispărut...

Te mai caut, trudit,

Uneori până-n zori,

Umbra ta a fugit,

Luminată de-alți sori.

Mi-e teamă să spun,

Că nu te mai vreau,

Apoi mă supun,

Și otrava ți-o beau.

Te aștept, nefiresc

Fiindcă timpul căzu...

Dar mereu mă gândesc,

Oare cine ești tu?

Ceasurile se topesc sub cerul oval,

Fiecare secundă e un râu ce nu se întoarce;

Umbrele trecutului le diguiesc în aval,

Apoi, fără oprire, alerg încolo și-ncoace.

Străzile ard sub pașii mei de zăpadă,

Luminile reci scaldă pereții de sticlă,

Oamenii trec, n-au ochi să mă vadă,

Și-n umbrele lor simt teroare și frică.

Stelele cad în pieptul meu ca o ploaie,

Universul îmi pulsează pe tâmple,

Sunt un spirit care hrănește războaie,

Și veșnic aștept ceva să se-ntâmple.

Am strâns iubirea lumii într-un mic soare,

Și l-am trimis Domnului din palmele mele,

Și-n panică îngerii au început să coboare,

Să tragă-ntre oameni și cer imense perdele.

Azi cu nepotul am participat

La un concurs de șah la sat,

Premiul cel mare nu l-a luat,

Pentru că tare prost a judecat

Au fost partide mult disputate

Și unele din ele greu câștigate,

Iar unde a mutat făra-gândi,

Șat mat a încasat cât ai clipi

Ne vom întoarce din nou la joc

 După o analiză a rundelor jucate,

Să apelăm la intelect, nu la noroc

Iar greșelile, să nu mai fie repetate

De la concurs multe s-au reținut

Și mai presus să nu te lași bătut,

Și chiar și-atunci când idei nu-s,

În minte mai există...o mutare-n plus!

Хороший, воспитаный мальчик,

Делает вид, что ему грустно,

Порезал руку о бокальчик,

Кровь грязная, но сука вкусная.

Сон на кровати, как на гвоздях,

Не умею ни любить, ни отдавать,

Детская улыбка застряла в пузырях,

Хочу рассвет на балконе встречать.

Не ловить больше психозы,

Жить нормально и тихо,

Начать писать прозы,

И больше не найти выход.

Страсть ломает мне пальцы,

Руки уже дрожат от страха,

Не жить как скитальцы,

Быть спокойным как лицо монаха.

Nu mai vreau să îmi astup golul din mine cu prezenta cuiva,

Bucățile mele frânte acum s-au reasezat

Nu îmi e mai dor să simt, nici să iubesc am devenit altcineva,

Mă-ntreb ce părți din noi și din amintiri încă ne poartă,

Câte din trecut m-au mai lovit și schimbat,

Uneori acceptam ce ne este menit, alteori am lăsat trecutul în spate fără în a mai accepta compromisuri că totul se iartă.

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Only a word

Told suddenly

Unforgiving

Can put me down

The heart believes,

The mind measures

The silence is gone

forever

Unfortunately, that's my way

but always I'm saying to myself this way:

"Don't get annoyed!"

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Words can be tricky

Don't get annoyed, don't get annoyed!

For no anger is good!

Maybe sometimes you are hit unwillingly

By a word that's inappropriate

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Come, smile and listen to my advice.

Only a word

Brings me bad thoughts

And only with them

It's gathering me

It's jealousy

Comes like a burden

And an indescribable nightmare

Night falling in a dream

Unfortunately, that's my way

But always I'm saying to myself this way:

"Don't get annoyed!"

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Words can be tricky

Don't get annoyed, don't get annoyed!

For no anger is good!

Maybe sometimes you are hit unwillingly

By a word that's inappropriate

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Come, smile and listen to my advice.

And you'll know

To tell yourself

Whenever

To whoever

Don't get annoyed

Don't get annoyed, don't get annoyed!

Words can be tricky

Don't get annoyed, don't get annoyed!

For no anger is good!

Don't get annoyed!

Poverile grele ce îmi apasă sufletul

Se pare că încep să își spună cuvântul.

Am ajuns să fiu doar o umbră

Ce umblă prin lume ca o stafie sumbră.

Însă tot ce e rău va trece

Chiar dacă asta înseamnă să am un suflet rece.

Dezamăgirile te fac mai tare, mai puternic

Iar tot ce trebuie să fac e să ies din întuneric.

Nu m-am lăsat doborâtă de absolut nimic

Deși timpul era cel mai aprig inamic.

Am plâns, am suferit, am îndurat

Dar de acum toate astea s-au terminat.

Singura soluție care îmi rămâne este speranța

Singura cale de scăpare de care mă pot agăța.

Speranța că totul va fi mai bine

Și orice e rău va trece de la sine.