M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 17 октября 2024
Просмотры: 169
Стихи из этой категории
Trecut
Ce s-a făcut, e bun făcut,
Nimic nu schimbi din ce-a trecut.
Orice durere sau regret,
Doar roade sufletul, încet.
Învață deci din tot ce-a fost,
Vei da trecutului un rost.
Lucrează pentru ce-o să fie
Și vei găsi doar bucurie.
Cereți căutați și veți afla
" Cereți și vi se va da.."
Doamne cer iubirea ta,
Să-ntaresti, credința mea,
Rugăciunea mea să fie,
Spre a ta călătorie...
" Căutați și veți afla "
Asta este calea mea,
E o cale fericită,
Și de mulți, foarte dorită,
Cu tine o pot avea...
In rai fie viața mea.
" Bateți" și îl căutați,
Pe măritul împărat,
Ușa " vi se va deschide..
Cu iubire pentru toți,
Ne iartă și cu ajutor,
Ne răspunde tuturor.
Ce cereți tatălui meu,
Prea iubitul Dumnezeu.
Cereți in numele meu ...
Și răsplată veți avea,
Te ajută credința ta .
Călătoria în trecut...
Călătoresc cu trenul
Prin dulcile amintiri
În ochi le-ngheață gerul
Rămăn ca niște priviri.
Adânc la mine se uită
În ochi, pătrunzător
Oprind pe loc suflarea
Lăsându-mă să mor...
Îmi fac atunci bagajul
Cel mic și imaginar
Să plec , să nu scap zborul
Ce se împrăștie fumar.
Ajung la destinație
Și râd și plâng și simt
Plăcută... acea senzație
Că fericită sunt!
Plata și rasplata
Privesc în jurul meu mergind
Pe strada mare, suspinînd
Cînd văd o lume mare de nebuni
Ma-ntreb în gînd, e adevărat
Că lumea asta s-a stricat?
Nu-i de mirare ce trăim
O sa primim cu ce plătim
Plătim cu bune ne va fi bine
Plătim cu rău ne va fi greu.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu
Că-mi dă putere cînd mi-e greu
Dar și îl rog că să mă ierte
Cînd mai greșesc, e omenește.
Incerc sa fiu și bun și drept
Și să plătesc cit mai corect
Că vreau doar bine să îmi fie
Nebun i
n lume nu-i domnie.
Corabie în franceză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Voilier
Cher voilier, tu flottes dans un océan apparemment sans fin,
Sur quels continents irez-vous encore cette fois,
Qu'est-ce qui vous attend à votre prochaine destination ?
Voilier, voilier...
Pourquoi ne m'as-tu pas dit que tu aimais autant naviguer ?
Pourquoi ne m'as-tu pas prévenu ?
Pourquoi, en te tournant le dos un instant, as-tu quitté le port ?
Comment puis-je m'habituer au vide que tu m'as laissé ?
Comment vais-je le remplir ?
Voilier, voilier...
Tu étais léger comme un moineau,
J'espère que tu reviendras plus heureux que là où tu es allé,
Je réalise que tu devais y aller
C'est ce que tu as ressenti
C'est ce que tu pensais.
Nous t'avions si bien construit, en bois, le gouvernail, le pont,
De plusieurs écoutes de voile,
J'ai même attaché ton ancre,
Je sais que ce ne sera pas facile pour toi,
L'océan a ses caprices,
Vous ne savez pas à quoi vous attendre,
Quand il s'agite et vous secoue dans tous les sens,
Il vous emmène uniquement sur les itinéraires qui lui sont les plus accessibles,
Quand ce sera dur pour toi, quand tu sentiras que tu n'as aucun moyen de rester à flot,
S'il vous plaît, regardez en bas, voyez l'ancre attachée,
Pensez que de loin, même à des milliers de kilomètres,
Je veille sur toi, je t'ai dans mon cœur,
C'est juste que tu n'es plus près de moi pour te montrer,
Vraiment, combien notre connexion signifiait,
(Sur un ton argumentatif)
Sentez-vous bien, lâchez prise, oubliez qui vous a fait,
En deux semaines, nous ne nous sommes même pas approchés,
Si vous le pensez, c'est votre choix...
Sache juste que je tiens à toi, c'est pourquoi je t'ai si bien construit,
Comme dernier encouragement, je vous dis : "Il ne faut pas vous laisser intimider par les tempêtes que vous rencontrerez en traversant l'océan. N'oubliez pas qu'après la tempête vient le beau temps."
Le navire :,,Que feriez-vous ? Ne suis-je pas autorisé à rester une journée à Rio de Janeiro ? Juste un jour, c'est tout ce que je veux, puis je reviendrai vers toi, promis !"
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Другие стихотворения автора
Noi ne-am iubit...
Noi ne-am iubit cu patimă neîncetat,
Iar nopțile cădeau sub noi de oboseală,
Din stele roșii ne improvizam un pat,
Și ne-înveleam ades cu aurora boreală.
Și îți plăcea să ne iubim pe vârf de munte,
Să stăm ascunși ca liliecii în cavernă,
Și flori de colț răzleț să îți așez pe frunte,
Iar luna să ți-o pun sub cap drept pernă.
Noi ne-am iubit pe-o canapea din ceruri,
Și-n zori priveam prin nori ca prin perdea,
Și-ți pregăteam din ploi, și vânt, și geruri,
Un ceai energizant cu aromă de cafea.
Și îți plăcea să ne iubim nebuni pe ape,
Iar valuri să ne legene ușor, neîncetat,
Să te sărut cu foc pe coapse și pe pleoape,
Din nuferi albi să-ți construiesc un pat.
Ne vom iubi pe veci și dincolo de moarte,
Ascunși în încăperea aceluiași sicriu,
Vom evada și din această nesfârșită noapte,
Măcar o zi, ca niște puști, ce încă nu se știu.
Te caut întruna...
E noapte și nu se mai vede,
Și totuși te caut întruna,
Luna de pe cer se repede,
Să-mi umple în suflet lacuna.
Plouă și noaptea încet mă orbește,
Te caut, alergând printre stropi,
Luna, de sus, zâmbind mă privește,
Și încontinuu îmi face din ochi.
E frig și noaptea aprig m-apasă,
Cu spinii în tălpi mi te caut,
Luna plângând, nu mă lasă,
Și-mi cântă duioasă din flaut.
E ger și noaptea în os îmi pătrunde,
Te caut cu ștreangul de gât,
Luna în neant se ascunde,
Pământul devenind orb și tăcut.
Ninge și noaptea mi-i albă,
Și iarăși te caut, înzăpezit,
Luna pe-a stelelor salbă,
Sclipește vinovat și livid.
E noapte și nimic nu mai văd,
Și totuși te caut întruna,
Dar vai, ce blestem, ce prăpăd,
Pe tine te-ascunde chiar Luna!
Patimi
Visul îmi doarme pe-o noptieră,
Sub lumina pală a galbenei luni,
În ochiul meu trist rîde-o himeră,
Și-mi cară în creier negre furtuni,
Grijile mele dorm printre rafturi,
Le-am lăsat să mai pască prin cărți,
Moartea cioplește calmă sub paturi,
Un sicriu folosind întuneric și dălți.
Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,
Amurgu-mi bocește și el pe obraz,
Și văd în trecut răstignirea lui Crist,
Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.
Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,
Focul din sobă durerea îmi cântă,
Vin stelele stinse însetat să se adape,
Din vise și griji, și din lacrima sfântă.
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Tăcere
N-am mai vorbit demult cu tine,
Dar nici nu pare să îți pese,
Pe buzele ce-mi sunt străine,
Păianjenii au început să țese.
Sunt scrib de când nu mai vorbesc,
Adio, îmi scriu în fiecare zi pe față,
Aş vrea să strig că te iubesc,
Dar parcă-s mut de-o viață.
Limbajul corpului am învățat,
Și-s strălucit în pantomimă,
Şi n-am crezut cu adevărat,
Că a vorbi este egal cu crimă.
Mai bine aș fi și orb, și surd,
Să nu mai știu nimic de tine,
Și n-aș vedea ceva absurd,
Dac-ar urla cuvintele în mine.
Epigrame XXVI
Metamorfoză
Leit Cleopatra arată-n pat,
Zgândărind al meu hormon,
Dar după ce s-a demachiat,
Am zis că-i Tutankamon.
Plată şi răsplată
M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,
Şi lenjerie fină de bumbac,
Că dacă-o fi să mă apropii,
Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.
Unui contabil
N-a avut discernământ,
Zilnic făcând compromis,
Și-a plecat de pe pământ,
Cu bilanțul... neînchis.
Unei vânzătoare
Fura la cântar sever,
Vămuind tot ce-a putut,
Însă când s-a dus în cer,
Vămile, nu le-a trecut.
Pe mormântul lui Stefan cel Mare
Aici zace Ștefan Vodă,
Cel mai mare domnitor,
Care-a instaurat o modă,
Unde dormi, faci un fecior.
Pe mormântul lui A. I. Cuza
Aici doarme Cuza Vodă
Care, când făcea safteaua,
Îmbrăca domneasca robă,
Şi te prindea cu ocaua.
Unui speolog
A plecat un speolog,
Şi-a ajuns în toiul serii,
În patul unui omolog,
Lângă peștera Muierii.
Visuri
Cocoșul meu cânta întruna,
Visând, bătu-l-ar vina,
Că va petrece toată luna,
Pe vârful muntelui Găina.
Prohibiție pe Siret
Plecă cu barca în aval,
Să pescuiască în secret,
Şi-l răsturnă c-un val,
Siretul pe șiret.
Dorință - varanul are doi ficați
Mi-aș dori varan să fiu,
Când mă duc să beu,
Să am prins în circuit,
Doi ficați și eu...
Surpriză
O discutau pe ulicioară,
Că ar fi femeie ușoară,
Dar nu știe nimenea,
Că de-o lună, ea e grea.