În vizită!
E dimineață, ger și noi parcurgem
Un drum alunecos și ne grăbim,
La sora dragă rapid s-ajungem
Că are pus pe masă ce ne dorim.
De la Piatra Neamț azi am plecat
La Botoșani că suntem așteptați,
Cu bunătăți bio, obținute-n sat
Ce gura-ți inundă, când le gustați.
Pe masa-ntinsă în salonul mare
Sunt zeci de feluri de mâncare,
Puse pe farfurii și în castroane
Ce musafiri așteaptă la gustare.
Da, e tare gospodină Angelica
Și strașnice bucate pregătește,
Iată de ce la ea venim cu gașca
Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.
Soțul Marcel, e omul cu multe idei
Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,
Unde să ne gătească nouă sarmale
Și-apoi forțați, se merge la plimbare.
În curte se găsește o privatizare
Unde Angela este mare patroană,
Are de toate pentru toți la vânzare
Iar bonusul primit, este bomboană.
Vila se află la magazin în spate
Având parter, etaj și o mansardă,
Acum o folosesc doar pe jumate
Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.
.............................................
Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim
Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,
Ne adunăm și Domnului îi mulțumim
Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 7 august 2024
Vizualizări: 190
Poezii din aceiaşi categorie
Eu cel ce n-o să mai fiu..
Cerul este acoperit total de nori
Pe câmpuri nu-i nici urmă de flori
Șoaptele din cap îmi dau fiori
Toate-mi zic "ar trebui să mori"
Toate mă blesteamă și m-acuză
Toate-mi fac viața tot mai confuză
Mă uit în jur, parcă totu-i pustiu
Sunt doar eu, cel ce n-o să mai fiu
Totu-n jurul meu se-nvăluie-n ceață
Văd ceva la câțiva pași în față
Este un sicriu acoperit de gheață
Pe el scrie "aici este a ta viață"
Mă străduiesc două ore să-l deschid
După regret dar nu pot să-l mai închid
Am murit sau am doar un vis lucid?
Auguste Deter
( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )
Mă trezesc cu tine
Într-o urmă de-ndoială,
Te cunosc dar nu mi-e bine …
Sunt chipul tău și-a noastră boală.
Noaptea vine dintr-o dată
Toate stelele-s pe cer,
Numele mi-l spui în șoaptă …
Auguste Deter.
Ce scriu defel mi se-ntrevede
În miez de noapte așternut,
Și privirea mi se pierde
Rătăcită prin trecut.
Și simt cumva o mână caldă
Mă-ntreabă de sunt bine,
Teama ta deja să vadă
Că sfârșitul totuși vine.
Orele se scurg obscure
Pendul cu chip de ghilotină
Tu mă păzești să nu mă fure …
Iar eu mă simt mereu de vină.
Te privesc întâmplător
În închisoarea scrisă mie,
Cum dai târcoale întrebător
În eterna reverie.
Și de-aș ști unde mi-e gândul
În timpane țipător,
Aș cutreiera pământul…
Și aș da leacul tuturor.
Al tău nume … l-am uitat!
Te știu… savantul fără nume,
Închizi ochii resemnat
Acuzatori și triști spre lume.
În ochii tăi sunt eu, o clipă …
Te rog să nu clipești,
Un gând… parfum ce se risipă,
Să poți să-ți amintești.
Am pierdut deja o viață
Nimeni nu mai vine,
În jurul meu e multă ceață,
“Și m-am pierdut… pe mine”.
Nu pot să dorm, pendulul țipă
O ultimă chemare …
Groparului pasiv ce sapă,
Și mortului o lumânare.
Mi-e groază de acest halat …
Îmi descrie neputința,
În noaptea-n care s-a lăsat …
Ghilotina și sentința.
Iar oglinda-i prăfuită
Prin fereastra cu nuiele
Privind cu-n ochi la ghilotină
Și cu celălalt… la stele.
*
În 1906, ca-ntr-o colivie
Un nume moare și se naște
O lume-ntreagă să îl știe …
Auguste Deter.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Singură în pustiu
În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.
Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară
N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.
Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.
Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.
În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,
Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.
Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.
Ultimul loc
Într-o lume cu fețe ce se schimonosesc,
Unde iubirea este o monedă de schimb,
Femeia e un vis rupt între dorințe
Și păreri uitate, ce nu mai sunt de mult sublime.
Se întreabă, cu privirea plină de lacrimi negrăite,
Dacă merită să rămână, să rătăcească prin umbrele iubirii,
Sau să plece, să renunțe la o umbră de speranță,
Când inima-i bântuită de mângâierea altora,
Dar nu de cea a celui ce ar trebui să-i fie alături.
În fața oglinzii, nu se recunoaște,
Cu obrajei pătrunși de mângâierea altor îmbrățișări,
Așteaptă, ca o mare nemărginită,
Să fie văzută în tot ce este –
Dar nu în ochii lui, nu în mâinile lui.
El își întinde brațele către alte vise,
Lăsând-o să înoate singură în marele ocean
Al neîmplinirii și al dorințelor neîmpărtășite.
Ea nu cere a fi adorată,
Nu vrea să fie un trofeu, nici o regină pe un tron,
Dar vrea să fie primul gând în dimineața lui,
Să fie iubită nu ca un obiect, ci ca un univers viu,
În care el să aleagă să rămână,
Să nu caute în altele ceea ce ea poate oferi,
Nu pentru că e mai bună, ci pentru că este ea.
Societatea, cu legile ei mute și adânci,
Nu o tratează ca pe o femeie întreagă,
Ci o judecă prin prisma unui cont de rețele
În care pozele sunt mai valoroase decât sentimentele,
Iar cuvintele au doar rolul de a consuma minute,
Nu de a construi o lume de înțelegere și adâncire.
În această lume, ea se pierde între femei,
Nu pentru că nu ar fi destul de mult,
Ci pentru că este învățată că nu poate fi niciodată îndeajuns.
Iar el… el își trăiește zilele în echilibru precar,
Iubește multe, dar niciodată nu o iubește pe ea,
Nu în profunzimea acelei iubiri ce clădește un sanctuar,
Ci într-o dragoste ușoară, ce poate fi împărțită
Cu oricine altcineva – un trofeu temporar,
Un zâmbet adus pe o față străină, un gest ușor,
Iar ea rămâne mereu ultimul loc, un punct uitat,
Într-un colț de dorință stinsă, neîmpărtășită, pierdută.
Dar adevărul este că nu trebuie să fie așa.
Femeia nu este o linie de așteptare, nici o marfă pe raft,
Nu trebuie să își dovedească valoarea prin lipsa unui loc,
Ci să își ceară locul acela în inima celui ce promite,
Nu pentru că ea cere, ci pentru că merită.
Pentru că ea este mai mult decât o alegere printre multe,
Mai mult decât un loc gol în programul altora,
Ea este esența unei iubiri pure, neîmpărțite,
Un punct de echilibru în marea zbuciumată a lumii.
Dar dacă nu înțelegem acest adevăr,
Vom rămâne mereu la marginea iubirii,
Unde femeile nu ajung niciodată primele,
Ci doar ultimele, uitate în vârtejul nepăsării.
Și va fi o lume tristă, în care nici un suflet nu va înflori,
Pentru că iubirea, cea adevărată, nu poate să trăiască decât acolo
Unde este respect, nu doar dorință sau alegere.
Am rupt din mine un vers
Am rupt din mine un vers,
Să fluier încet o baladă,
Mă opresc pe alocuri din mers,
Cerul peste mine să cadă.
Simt că planeta îmi e inutilă,
Sfârâie carnea pe oasele mele,
Plouă de sus cu iertare și milă,
În jur am deschise mii de umbrele.
Am rupt din mine un vers,
Să murmur cu el o poveste,
Magi să străbată drumul ceresc,
Prunc să se nască iarăși în iesle.
Mă las ispitit de mârșavul șarpe,
Mă arunc la picioare de sfinți,
Pasul îmi orbecăie-n noapte,
Căutând ai trădării arginți.
Am rupt din mine-o scânteie,
Și-o plâng cu lacrimi de foc,
Din jăratec să învieze o femeie,
Care să-mi pună versul la loc.
La școală!
Aștern în fața voastra ca prefața,
Un adevăr și-un mod de viață,
Voința și munca ce-am depus,
Și-n toate am avut, sprijin de Sus
Aminte îmi aduc cu mare bucurie,
Și de a mea frumoasă copilărie,
Când mama mea, în sat croitoreasa,
M-a învațat să merg eu și la coasă
Dar tot a mea măicuță bună,
Îmi tot spunea lună de lună,
Doar cine-nvața mai mereu,
Va fi el ajutat de Dumnezeu
Prin clasele primare am trecut,
Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,
Chiar dacă uneori împins la spate,
Eu în ghiozdan am purtat carte
În clasa-ntâi și-a două am învățat,
De lampă seara m-am ajutat,
Curent electric în casă nu aveam,
Și doar curent și frig venit din geam
Ziua mergeam cu vitele pe luncă,
Când iarba începea să crească,
Iar seara învățam cu mama carte,
Știind că doar așa voi avea parte
Cu mine mama a muncit din greu,
Ca eu să fiu un premiant mereu,
Și am avut și șnur albastru pus,
Prin sat mergeam semeț, cu capul sus
Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,
Mereu spuneam că n-am greșit nimic,
Dar mama nu era prea ușor păcălită,
Și îmi dădea constant porția mărită
Clasele primare le-am terminat,
Și la liceu la Dorohoi am aplicat,
Era o școală de urmat și învățat,
Și profil de mate-fizică-am urmat
Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,
Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,
Iar în cămin, în internat am fost cazat,
Și zi de zi eu la cantină am mâncat
La început totul părea prea greu,
Pentr-un copil timid cum eram eu,
Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,
Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți
Văzând că nu e cale de întors defel,
Am încercat din greu să fiu altfel,
Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,
Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc
Ușor, ușor m-am adaptat din mers,
Și negativul din minte, mi l-am șters,
Zilnic eu învățam și meditații luam,
Și după masă, eu atletismul practicam
Și din copilul fără vreo perspectivă,
Am devenit omul cu multă inițiativă,
Cu rezultate bune și mult realism,
Și cu medalii obținute..la atletism
Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,
Unde-au fost clipe minunate și feerie,
Colegi frumoși, adolescenți dotați,
Cu-n scop în viață și bine educați
Examenele au fost luate toate,
Cu note bune și pe realitate,
Iar în final și Diploma de absolvire,
Venind, ca actul final..de mulțumire
Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,
Și matematică și fizică pe ,,pâine",
Iar mulți din noi intrați la facultăți,
Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!
Scrisă de Cezar în amintirea anilor
de școală primară și liceală!
Pe curând!
Alte poezii ale autorului
IIsus!
Oare de ce omenirea a dorit,
Ca Tu să fii pe cruce răstignit,
Când pe pământ ai fost trimis,
Să mântuiești și nu să fii ucis
Fecioara preacurata te-a născut,
In locul sfânt, doar de magi știut,
Capii vremii au vrut să te omoare,
Dar ai scăpat, fugind peste hotare
Mulți copilași născuți au fost uciși,
Crezând că printre ei te vei găsi,
Și nu știau că spre Egipt, Tu ai plecat,
Din Betleem, de magi fiind salvat
Călătoria a fost una destul de grea,
Și Tu ai îndurat, spre a înfăpui lucrarea,
Așa cum Tatăl Cel Ceresc a hotărât,
Și multe ai mai îndurat, de lume ocărât
Pe drumul dus, întors și mai apoi,
Minuni s-au întâmplat cu cei în nevoi,
Pe mulți în suferință i-a vindecat,
Iar drept răsplată, ei l-au condamnat
Mulți au dorit să-l ducă la pieire,
Zicând că face mult rău la omenire,
Dar adevărul era că pierd din putere,
Și sunt împiedicați, oameni să-nșele
Trădarea s-a făcut printr-un sărut,
De Iuda dat, pentru arginți vândut,
Și de la Ana la Caiafa a fost purtat,
Și în mod josnic judecat, crucificat
Sentința dată a fost la răstignire,
Pe cruce-ntins, legat și pironire,
Când apă însetat, epuizat El a cerut,
Oțet și fiere i s-a dat pentru băut
Durerea l-a răpus și duhul și l-a dat,
Fiind în peștera cea rece îngropat,
Intrarea cu o piatră grea a fost blocată,
Și paza de soldați romani asigurată
Minunea s-a produs, IIsus a Inviat,
La Cer cu slavă mare s-a înălțat,
Și șade Sus la dreapta Tatălui,
Veghind ca noi să nu cadem pradă..
păcatului!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Călătorind în gând!
Gândul mă duce așa departe
Și nu am cum să mi-l opresc,
Pătrunde-adând prin amintiri
Și fericit copilăria o regăsesc
Mă plimbă pe drumul prăfuit
La școala din satul meu natal,
Mă pune-n banca de la geam
Pe rândul trei cumva pe lateral
Și lângă mine se află mama
Cu un buchet frumos de flori,
Sunt adunate pentru doamna
Cu bucurie de dragele surori
Sunt un boboc în clasa-ntâia
Și vreau puțină carte să învăț,
Voi ține cont de sfatul mamei
De fiecare șansă să m-agăț
Apoi gândul m-a dus pe la liceu
Să-mi văd colegii și pe profesori,
Dar din păcate mulți au plecat
De pe pământ ca simpli călători
Nu știu de ce călătoria s-a oprit
De la liceu s-ajung în timp acasă,
O fi crezând că sunt prea obosit
Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!
Dragostea mea!
Gândul meu zboară spre tine,
Ducând cu el iubirea mea,
Și-ți va aduce de la mine,
Ceea ce simt că-i dragostea
Te rog nu-mi pune etichetă,
Vreau scuza să-mi accepți,
Chiar dacă ea iar se repetă,
Și-ți este greu din nou să ierți
Nu pot veni cum am promis,
Să ne-ntâlnim să discutăm,
Și să vorbim în mod deschis,
Nimic să nu mai amânăm
Distanța dintre noi e mare,
Și uneori devine apăsătoare
Să nu te văd asta mă doare,
Și simt cum dragostea dispare
Sunt neliniștit și am o teamă,
Că ochii nevăzuți se pot uita,
Dar știu că mi-ai furat inima,
Și de la tine n-o pot muta
..................................
Voi încerca să vin în țară,
Unde îmi este dragostea,
Degeaba ai câștig afară,
Dacă trăiești departe..de iubirea ta!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Fii buna mea stăpână!
Sunt rătăcit pe drumul vieții
Și singur de când tu ai plecat,
Mă uit în jur să văd lumina
Dar totu-mi pare întunecat
Stau pe cărarea cunoscută
De noi de când eram copii,
Și cred că încă se mai poate
Ca într-o zi la mine să revii
Nu știu dacă doar eu sunt vina
Că ne-am certat pentru nimic,
Când amândoi am rostit vorbe
Și din amic, acum sunt inamic
Sper să-ți revăd chipul frumos
Cu zâmbetul ce îți inundă fața,
Iar eu s-alerg să te îmbrățișez
Sa te sărut, să-ți simt dulceața
Dar toate sunt doar amăgiri
Și ale mele dorinți deșarte,
Uitând că între noi e-un zid
Ce din păcate ne desparte
Eu voi veni aici zile la rând
Să te aștept cu drag în drum,
Iar dacă tu nu vii voi înțelege
Că tot ce-a fost, acum e scrum
Dar poate voi avea puțin noroc
Și ne vom ține strânși de mână,
Să ne șoptim cuvinte de iubire
Și să te rog...fii buna mea stăpână!
Minunea Invierii!
Aseară-m fost să iau lumină,
Din locul sfânt și binecuvântat,
Și-am ascultat slujba în tihnă,
Să înțeleg ce s-a-ntâmplat
Lumina a venit din întuneric,
Adusă din lăcaș la noi de preot,
În jurul nostru totul era feeric,
Și-am încetat de-a face zgomot
În liniște s-au aprins lumânări,
Și-am așteptat rostit cuvântul,
Cu toți am purces la închinări,
Atenți ca flacăra să nu o fure vântul
Slujba sacralității a început,
Cu predica despre moarte-nviere,
Și-apoi văzduhul a fost străbătut,
De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",
iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"
....................................
An de an în biserici ne adunăm,
Și către Domnul rugăciuni înalțăm,
Unii pe alții aici noi ne iertăm,
Dar din păcate ce-am spus
uităm,...și din nimic,
iar ne certăm!