1  

La mare, la soare!

Stau întins pe malul apei

Și mă bate briza mării,

Vai cât este de frumos

Chiar și la sfârșitul verii.

 

Am plecat de la răcoare

De sub vârful Pietricica,

Poate fur un pic de bronz

Că la aur...șansa-i mică.

 

Valu-mi vine pân' la glezne

Și aduce alge, scoici, nisip,

Simt cum ceva mă izbește

Când mă uit, văd că-i..un șip.

 

Dinspre mare către plajă

Vine-un sunet de vapor,

Iar un om cu gura mare

Strigă..îmbarcarea domnilor.

 

Vasul pleacă în croazieră

Însoțit de-un stol de pescăruși,

Care-ți fură chiar din palmă

Și pe harță parcă-s..puși.

 

Soarele mă frige tare

Și pe burtă și pe cap,

Încerc gura cu o bere

De arsură poate scap.

 

Se aude-un megafon

Ce ne cheamă la spectacol,

Vine-o tanti cu porumbul

Cică-i din terenul ei agricol.

 

Nu mai stau deloc pe gânduri

I-au porumbul și biletul,

Număr restul din buznare

Și constat că-i mic bugetul.

 

Îmi pun ochelari pe nas

Și citesc atent de pe bilet,

Populară, pop și cu manele

Și Romică cu Palade..în duet.

 

Vine seara, plec la cazare

Să mănânc ceva în grabă,

M-aș întinde pentr-o oră

Dar nu pot se cântă-arabă.

 

Ora a venit pentru spectacol

Îmi pun pantaloni și un tricou,

Pentru noapte când e rece

I-au cu mine și-un sacou.

 

Nu vă spun ce show a fost

Și doar c-a făcut toți banii,

Pe la două vin spre casă

Puțin trist că se duc...anii!

 

 

 

 

 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online La mare, la soare!

Data postării: 26 august 2024

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 1122

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Reproș tardiv!

Nu pot să mă abțin să plâng

Când știu că te-am pierdut,

Și n-am luptat să te opresc

Pentru c-atunci nu m-a durut

 

Abia când n-ai mai fost cu mine

Am început să-mi pun întrebări,

Și-am înțeles, mult prea târziu

Că unde curge miere,mai vin și încercări

 

Mult prea ușor am renunțat la tine

Sau poate tu nici nu erai cu mine,

Știu că amândoi eram atât de tineri

Și lumea ne spunea că ne stă bine

...........................................

Și nimeni n-a mai putut salva

Ce eu de tine ajutat am dărâmat,

Acum chiar dacă plâng este tardiv

Că tu iubești și ai copii cu alt bărbat!

Mai mult...

Degeaba regrete!

Mă joc în părul ei

Cu un cârlionț,

Și-i cad în poală

Ca lovit de glonț

 

Ochii mi-i ridic

Să-i văd privirea,

Îi simt tristețea

Și...dezamagirea

 

Mă lasă să adorm

Pe-al ei picior subțire,

Visez cum mă sărută

Dar e doar amăgire

 

Deschid ochii ușor

Și singur mă găsesc,

Îi chem numele ei

Ecoul doar primesc

 

Am fost prea egoist

Cerând mereu iubire,

Făr' să ofer în schimb

Un dram de fericire

 

Degeaba am regrete

La tot ce s-a-ntâmplat,

Rămân cu amintirea

Și tare trist...că a plecat!

Mai mult...

Vreme vine, vreme trece..!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

 

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

Mai mult...

Vântul mă bate!

Vântul mă bate și-ar vrea să-mi zică

Să uit iubita ce-a fost, cândva, odată,

Să nu mai sufăr, să-mi caut fericirea

Ce mă așteaptă negreșit, la altă fată. 

 

M-ascund puțin și-l las să vijelească

Gândind că poate pleacă cum a venit,

Cu sfaturile lui ce viața mi-o încurcă

Acum când dragostea mi-am întâlnit. 

 

De mine, eu îți spun să nu te-ascunzi

Că doar ți-aduc vestea ce am văzut-o,

Ochii să ții deschizi și chiar să înțelegi

Că fata dragă, din păcate...ai pierdut-o. 

 

Cum poți să-mi spui, tu vânt răutăcios

S-o uit și să-mi găsesc rapid o altă fată,

Când o aștept de zece luni să se întoarcă

Să facem nuntă mare-n sat și să fiu..tată. 

 

Eu, n-aș fi vrut să-ți povestesc vreodată

C-a ta aleasă are iubit student american,

Așa că doar am îndrăznit asta să-ți spun

Și să-nțelegi că eu...nu-ți sunt dușman

Iar viața uneori e filă scrisă...de roman.

 

Atunci, la vânt, frumos am mulțumit

Și am crezut în tot ce îmi vorbește,

Ne-am despărțit, adevărați prieteni

Înțelegând povestea...celui ce iubește!

 

 

Mai mult...

Mama!

Mă uit la poza ei din telefonul meu,

Pe care-o am de când mama trăia,

O simt si părca o văd pe ea mereu,

Cum m-aștepta poate-i aduc ceva

 

Acel ceva nu era vreo dorință,

Și doar un panaceu prescris,

Cu care să-și aline suferința,

Cum medicul rețetă ei i-a scris

 

Prin poză încerc s-o văd zâmbind,

Așa cum ea făcea la vârsta tinereții,

Dar tare-mi este greu să schimb,

Imaginea durerii, la anii bătrâneții

 

Atunci prin amintiri mai răsfoiesc,

Pe care încă le mai am în minte,

Cum m-anvățat pe mine să croiesc,

Și să invaț din cărți, să fiu cuminte

 

Ea la mașina de cusut noaptea lucra,

Pentru că toată ziua la câmp muncea,

Și-mi amintesc că ea știa și a ara,

Și rochii, pantaloni si plapume cosea

 

Seara când de la câmp se întorcea,

Pe ce să puna mâna întâi, ea nu știa,

Mâncare să ne facă cu asta începea,

Și-apoi pe noi la masă ea ne alinia

 

Rar am văzut-o să stea pe bancă,

La poartă să discute cu cineva,

Tot timpul ea avea ceva de muncă,

Și mândru sunt de ea, de mama mea

 

Am fost noi 5 copii crescuți în casă,

Și către școli la studii îndrumați,

Ne-a educat să stăm cu totii la masă,

Chiar de în viață vom fi și întristați

 

Această îndrumare o respectăm,

Și-ntindem masa mare noi pe hol,

Ne adunăm, merinde bune degustăm,

Dar..triști suntem văzând, un scaun gol

 

Acum când lacrima mi se prelinge,

Pe-aceste rânduri scrise cu dor,

Vă-ntreb pe voi cum poți învinge?

În fața coasei și să-i învii...pe cei ce mor!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Mi-e dor!

Mi-e dor de satul de sub deal,

Unde-am învățat carte,

De oameni și de vorba lor,

De tata ce m-așteaptă

 

Mi-e dor de casa de la țară,

Și de copilăria mea,

Mi-e dor de tine scumpă mamă,

Că ai plecat făra-lăsa adresa ta

 

Mi-e dor de gârla de pe vale,

Plină de vacile ce le pășteam,

De apa din Siret-ul mare,

Unde noi vara ne scăldam

 

Mi-e dor și de bunicii mei,

Care demult s-au dus,

Îmi amintesc ce ei mi-au spus,

Să nu uiți copile de Iisus

 

Mi-e dor de drumul prăfuit,

Pe unde alergam desculț,

Ce bine-ar fi să fiu copil,

Cu minte de adult

 

Și îmi mai este tare dor,

De cei plecați în lumea fără dor,

Mi-e dor de toate cele,

Mi-e dor!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Telegramă

 

Am rătăcit prin neguri de cuvinte,

Căutător de sens în cer pustiu,

Și am dosit sub frunze-ngălbenite,

Al toamnei cânt ce păsările-l știu.

 

Am altoit cu versuri pomi și ruguri,

Sub ochii goi ai lumii prea grăbite,

Privirile le-au explodat în muguri,

Și au văzut pe ram poeme înflorite.

 

M-au recitat străini cu voci de piatră,

Și au rămas cu toții fără glas,

Un vraf de cărți am adunat pe vatră,

Pe care de sămânță-am să le las.

 

Am scris în umbre fără de contur,

Cu litere de foc, pe vânturi stinse,

Să-mi fie toată iarba împrejur,

O pajiște de librării încinse.

 

Voi fi uitarea scrisă pe pereți,

Un vis ce-n noapte se destramă,

O lacrimă din plânsuri de poeți,

Trimisă lumii într-o telegramă.

Mai mult...

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

 

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

 

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

 

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

 

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

 

Mai mult...

Rugăciune scrisă cu mâna stângă

Doamne,
Cel ce ești peste toate și în toate,
Cel ce vezi și când închid ochii,
Cel ce numeri firele de păr
și gândurile pe care le ascund sub limbă,

îți vorbesc cu mâna stângă
pentru că dreapta mea minte frumos.

Binecuvântează-mi începutul,
căci sfârșitul îl stric singur.

 

Tată,
am venit la Tine murdar,
dar nu de noroi,
ci de amintiri calde
care nu se spală cu apă sfințită.

Îmi aduc aminte de trupuri
așa cum alții își aduc aminte de icoane.
Le știu formele pe de rost
și totuși mă mir
că nu mă arde fulgerul.

Spune-mi:
păcatul e în carne
sau în dorința de a nu fi singur?

 

Doamne al oștirilor,
eu nu lupt ca sfinții.
Eu mă târguiesc.
Îți dau post
ca să-mi lași o amintire.
Îți dau o lumânare
ca să nu-mi ceri inima întreagă.

Mi-e frică de mântuire,
Doamne.
Prea multă lumină
pentru ochii mei obișnuiți cu penumbra.
Prea mult adevăr
pentru un om care și-a clădit viața
din jumătăți de mărturisire.

 

Iartă-mă
că Te folosesc ca decor
când îmi convine
și ca judecător
când mă sperii.

Iartă-mă
că spun „voia Ta”
cu speranța secretă
că nu o vei face.

 

Doamne,
dacă mă vezi tăcând,
să știi: nu m-am lepădat.
Doar mi-e rușine.

Rușinea mea nu e refuz,
e singurul adevăr
pe care încă îl pot spune fără să tremur.

 

Primește rugăciunea mea stângace,
scrisă strâmb,
cu cerneală care încă miroase a trup,
și dacă nu poți să mă cureți,
măcar ține-mă aproape,

ca pe unul care încă se luptă
și n-a învățat
să creadă fără să sângereze.

Amin.

Mai mult...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în olandeză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

De les over de kubus

 

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Mai mult...

Un...

Un val de gânduri negative

Mă lovește din când în când,

Și-mi răscolește mii motive

Să mă cufund într-un alt gând.

 

Un strop de teamă mă apasă,

Când umbre cad pe-al meu perete,

Și liniștea din a mea casă

Se pierde-n mii de tăceri mute.

 

Un pas mai am spre-o altă lume,

Unde lumina-i doar un vis,

Și caut disperat un nume

Pe-un cer întunecat, închis.

 

Un ultim far în noapte tace,

Ca speranța să nu moară,

Și-n suflet se așterne-o pace

Ce-alungă norii de afară.

 

Un scâncet slab din depărtare

Îmi mângâie cu dor obrazul,

Și-mi dă o nouă-nflăcărare,

Să pot învinge-n tot necazul.

 

Un nou amurg deschide poarta

Spre un matinal și blând hotar,

Unde-mi reiau în mână soarta,

Pășind spre mâine, ca un nou dar.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍